Binecuvântare sau Dezastru – Minune medicală sau Fata Morgana?

Binecuvântare sau Dezastru – Minune medicală sau Fata Morgana?

Sursa: Medical Miracle or Masterful Mirage by Dr. Raymond Obomsawin

NOTA QUI BONO:  Acest material poate fi folosit  şi reprodus în alte Site-uri, Blog-uri sau forme Mass-media doar cu condiţia menţionării sursei : http://www.quibono.wordpress.com

În anul 1983, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat „Programul lărgit de imunizare“-„Expanded Program on Immunization”(EPI). Scopul era de a se  crea o maximă imunizare a copiilor. Datorită influenţei OMS, care a fost creată şi este susţinută de ONU, aproape toate ţările(peste 160) au aderat la OMS, subscriind implicit şi obiectivelor pe care această organizaţie şi le-a propus, anume realizarea unei imunizări de 80% până în anul 1990. În acest an, 1990, OMS a definit un nou standard, urmând ca imunizarea să acopere 90% dintre toţi copiii acestei lumi. Sursa: World Health Organization, Publication No. 6, Rev. 1, Geneva, Switzerland, June, 1983.

Astfel s-a ajuns treptat la înrădăcinarea concepţiei conform căreia vaccinarea este o „medical racket” (o minune medicală, un hit medical), idee susţinută de concernele farma şi apărată cu înverşunare de dogma medicală alopată cu „casta ei de preoţi alopaţi“ care predică religia medicinei şcolastice.

În ciuda vocilor din ce în ce mai multe care ridică îndreptăţite întrebări şi aduc o multitudine de critici, în ciuda studiilor care arată clar faptul că imunizarea prin vaccinare este o idee fundamental eronată, că substanţele şi componentele din vaccinuri sunt toxice şi provoacă o serie de grave afecţiuni, şi mai recent în ciuda refuzului clar a unui număr din ce în ce mai mare de oameni obişnuiţi de a se vaccina, dogma „religiei vaccinului“, preoţii şi inchiziţia alopată nu dă nici un semn de a dori vreo schimbare.

Iar din partea industriei farmaceutice oricum nu se poate aştepta nimic, aceasta fiind interesată în profitul financiar, şi nicidecum în adevăr, sănătate, imunizare şi altele de genul acesta. Ies bani, bine, nu ies, mai punem de o pandemie. Concernele farmaceutice îşi vor modifica politica doar atunci când produsele lor nu se vor mai vinde cu un profit substanţial. Dacă populaţia va refuza masiv vaccinarea, vaccinurile nu vor mai aduce profit, şi vor dispare. Astfel încât sunt înclinat să cred că mai repede se va schimba ceva (din interes şi rentabilitate economică) în industria farmaceutică, decât în dogma religiei medicinei alopate.

Principala dificultate care stă în calea unei schimbări suntem însă noi înşişi şi frica, sau fricile noastre, precum şi modul modern de viaţă al oamenilor. Prima mişcare în direcţia schimbării trebuie să o întreprindem noi, în noi înşine. În modul de viaţă şi mai ales în modul de gândire!

Pentru aceasta avem nevoie în primul rând de informare. Nu putem merge pe acelaşi drum bătut de medicina alopată: „eu spun că este aşa, eu am diplomă, eu le ştiu pe toate, iar voi faceţi cum zic eu!“ Avem nevoie de studii curate, nu măsluite, de informaţii clare şi adevărate, nu de minciuni. Iar toate acestea sunt greu de obţinut, atâta timp cât „dogma oficială“ ţine încuiată în seifuri orice dovadă, document, statistică sau studiu care nu-i cântă în strună.

Există totuşi, din fericire, o serie de studii, mărturii, statistici, dovezi care arată că imunizarea prin vaccinare este un mit, o Fata Morgana. Şi mulţumită Internetului, medicilor conştienţi şi corecţi (ei bine da, Slava Domnului, mai există şi astfel de medici) şi informaţiilor publicate de aceştia, mulţumită miilor de Site-uri în toate limbile de circulaţie care prezintă aceste dovezi şi a sutelor de mii de ore pe care oameni dezinteresaţi le-au investit în adunarea, selectarea şi prezentarea acestor materiale, începem să dispunem de informaţii din ce în ce mai complexe şi mai clare, de dovezi evidente ale erorii secolului, ale falsităţii „imunizării prin vaccinare“.

De exemplu, in Franţa, 200 de medici au cerut guvrnului francez oprirea imediată a vaccinării cu vaccinul contra hepatitei B deoarece acesta a cauzat nenumărate afecţiuni neurologice printre care mai ales scleroză multiplă, iar în Elveţia 500 de medici continuă să se opună campaniei de vaccinare MMR (ROR: rujeolă-oreion-rubeolă) iniţiată de guvernul elveţian.

O serie de birouri de avocatură foarte cunoscute s-au ocupat ani de-a rândul de foarte multe procese de despăgubiri pentru daunele provocate de vaccinuri. Iată doar un singur exemplu din multele: firma de avocatură Dawbams din Norfolk, Anglia, s-a ocupat începând din 1997 cu un proces-mamut privind prejudiciile aduse de vaccinarea MMR (ROR) în cadrul campaniei din 1994.

În declaraţia publică făcută de Dawbams se spune: „Cunoaştem sute de cazuri de copii care înainte de vaccinare erau sănătoşi, dar care acuma sunt afectaţi de serioase boli mentale sau psihice. Din circa 600 de cazuri, cel mai adesea apare autismul (202), serioasele probleme digestive (110), epilepsia (97), problemele de văz şi auz (40), artrită (42), problemele de învaţare şi comportament (41), Myalgic Encephalopathy – ME (24), diabet (9), paralizie (9), deficienţe ale sângelui (5), deficienţe ale creerului (3) şi deces (14).

În foarte multe ţări au fost create organizaţii de cercetare şi activitate contra vaccinurilor. Iata doar câteva exxemple din spaţiul de limbă engleză: Immunization Awareness moni Society (IAS), New Zealand; Vaccine Awareness Network (VAN), Australia; Association for Vaccine Damaged Children (AVDC), Canada; Global Vaccine Awareness League (GVAL), California; National Vaccine Information Center (AWIC) Washington DC.

Vaccinurile cu virusuri vii („slăbite“) sunt deosebit de periculoase pentru creer. Cele mai „productive“ vaccinuri în sensul cauzării de prejudicii sunt cel contra hepatitei B, MMR (ROR) şi DPT (difetrie-pertussis-tetanus). Vaccinurile polio sunt infectate cu virusuri din rinichii de maimuţă! O serie de date din Europa şi Noua Zeelandă arată că vaccinarea timpurie (sugari) a dus la creşterea numărului de cazuri de diabet juvenil.

Autorităţile de sănătate şi guvernele din foarte multe ţări ascund publicului larg informaţiile pe care le deţin asupra riscurilor vaccinărilor! Pe de altă parte există o lipsă suspectă de studii asupra efectelor pe termen lung ale vaccinării. Astfel încât este greu de certificat, după câţiva ani, dacă o afecţiune are ca şi cauză primară un vaccin, sau are o altă cauză. Nu s-a dorit niciodată efectuarea unor astfel de studii pe termen lung, lucru care nu poate apare decât ca fiind suspect.

Dr. Archie Kalokerinos, un neobosit adversar al vaccinărilor, spunea într-un interviu publicat în International Vaccination Newsletter (Krekenstraat 4, 3600 Genk, Belgium).: „…cu cât mă uit mai atent la problema vaccinării, cu atât mai şocat sunt. Consider că întreaga afacere a vaccinărilor este o farsă uriaşă. Mulţi doctori sunt convinşi că vaccinarea este folositoare, da dacă priveşti mai atent statisticile şi studiile, realizezi că lucrurile nu stau deloc astfel… Concluzia mea după 40 de ani de practicare a medicinei este că, de fapt, politica inoficială a OMS este una de crimă şi genocid…. Nu pot să văd o altă explicaţie posibilă. Astfel sunt ucişi mai mulţi copii decât ar face-o respectivele boli însăşi.“

În ciuda ideii largi răspândite conform căreia milioane de copii sunt feriţi de o serie de afecţiuni infecţioase şi se bucură de o mai bună stare de sănătate, ca urmare a eficacităţii şi siguranţei vaccinurilor, în anii 90 a fost iniţiat un studiu canadian, Evaluation of Canada’s International Immunization Program Phase I (CIIP–I) în care se spune că „există o mulţime de întrebări presante asupra EPI (Expanded Programs of Immunization-Programul lărgit de imunizare) care rămân încă fără răspuns.“ Sursa: Etherington, A., Assessment of the CIDA Health Sector Integrated Paper, prepared for: CIDA Policy Branch, Evaluation Division; and Health Sector, Professional Services Branch, Hull, Canada, February, 1989, p. 16.

În acest raport au fost analizate o serie de probleme legate de EPI şi de Universal Childhood Immunization (UCI-Imunizarea universală a copiilor) aşa cum se poate vedea mai jos.

Problema nerezolvată a eficacităţii şi a impactului UCI/EPI: în ciuda unei rate ridicate de vaccinare contra rujeolei în ţările lumii a treia, epidemiile de rujeolă izbucnesc relativ frecvent în aceste tări, şi  anume chiar în rândul populaţiei vaccinate. De asemenea apar în aceste ţări epidemii de polio, deşi şi  aici vaccinarea contra polio a atins cote foarte ridicate (Gambia, Brazilia, Taiwan, etc.). Există până în  prezent nenumărate exemple de epidemii care au izbucnit tocmai în rândul unei populaţii care fusese anterior vaccinată (deci imunizată) contra bolii respective.

Problema nerezolvată a posibilelor efecte adverse ale UCI/EPI: există din ce în ce mai multe rapoarte asupra efectelor adverse provocate de vaccinuri, simultan cu o lipsă cronică a studiilor pe termen lung asupra acestor efecte. O foarte mare parte a corpului medical nu raportează astfel de cazuri, iar atunci când ele sunt raportate autorităţilor de sănătate, acestea fie le ignoră, fie le ascund, nefiind date publicităţii rapoarte corecte în această privinţă. Ascunderea datelor asupra morbidităţii, disabilităţii şi mortalităţii provocată de vaccinuri, mai ales în ţările lumii a treia, este un fenomen cronic devenit deja normă. Primul raport asupra acestei probleme publicat de OMS în Aprilie 1991 recunoaşte în fapt această problemă.

Problema nerezolvată a efectelor adverse pe termen lung ale UCI/EPI: un număr deja foarte mare de specialişti postulează ideea că imunizarea în masă contribuie în mod direct la creşterea ratei de apariţie a unei întregi game de afecţiuni degenerative, autoimunitare şi alergice. OMS, în afară de a declara arogant că acest lucru „nu este adevărat“, nu a iniţiat nici un studiu sau program pe termen lung pentru a analiza aspectele criticate din ce în ce mai des şi de din ce în ce mai mulţi specialişti.

Problema nerezolvată a alternativelor mai sigure şi mai eficace faţă de UCI/EPI: numărul mare de dovezi asupra potenţialului dăunător al vaccinurilor determină din ce în ce mai multe persoane să caute soluţii şi metode profilactice alternative. O cantitate deja foarte mare de literatură de specialitate indică necesitatea unei alte căi, bazată îndeosebi pe nutriţie, pentru profilaxia afecţiunilor bacteriene şi/sau virale. Rezultatele pozitive obţinute în acest domeniu sugerează existenţa acestei opţiuni alternative la dilema imunizării în masă. Din păcate din nou nu se doreşte iniţierea unei discuţii deschise şi sincere în această privinţă, şi nici declanşarea unor studii serioase şi pe termen lung. Ba mai mult, se încearcă şi se impune chiar aplicarea unui (unor) Codex Alimentarius, care practic duce la anularea unei astfel de soluţii.

Problema nerezolvată a eticii UCI/EPI: prin aceste programe de imunizare în masă se ignoră două principii etice fundamentale în medicină, şi anume:

1. Că toate formele de tratament şi profilaxie trebuiesc individualizate, mai ales atunci când există suspiciuni asupra potenţialului negativ al vaccinării, şi

2. Că pacientul sau părinţii au dreptul la o informare detaliată, exactă şi corectă asupra tratamentului sau vaccinării, precum şi libertatea ce rezultă şi din Carta Drepturilor Omului, nu numai din etica medicală, de a accepta sau refuza un tratament sau o vaccinare!

Concluzie: Toate aceste aspecte şi probleme încă nerezolvate sugerează faptul că guvernele şi factorii de răspundere din domeniul sănătăţii publice trebuie să reconsidere politicile lor de imunizare universlă a copiilor şi să pună un accent deosebit pe clarificarea aspectelor şi impactului vaccinării pe termen scurt şi lung, în vederea stabilirii unei alternative mai eficace şi mai sigure.

REALITATE SAU FATA MORGANA?
Universal Childhood Immunization – Imunizarea universală a copiilor (UCI) şi Expanded Program of Immunization – Programul lărgit de imunizare (EPI) (în viitor doar prescurtat UCI şi EPI) sunt considerate programele prioritare globale privind îmbunătăţirea stării de sănătate a omenirii, şi sunt susţinute printro largă gamă de acţiuni şi agenţii non-guvernamentale multilaterale, bilaterale şi … „lăturalnice“ în orice caz. Aceasta deoarece programele de imunizare sunt general acceptate plecându-se de la premiza (în fapt incertă) că aceasta este singura cale de a se preveni apariţia anumitor afecţiuni infecţioase. Pe deasupra, UCI/EPI sunt uşor de implementat, de managementat, arată bine în cadrul „programelor politice“ ale partidelor, şi pe deasupra sunt şi foarte profitabile financiar. (Ce câştigă industria farmaceutică din implementarea măsurilor de trai, igienă şi nutriţie corecte? Nimic!)
OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe viitor în acest text, prescurtat OMS) afirmă că: „Imunizarea este una dintre cele mai puternice şi ieftine arme ale medicinei moderne. Din păcate, în mod tragic, imunizarea rămâne încă insuficient utilizată în multe regiuni ale lumii.“ (World Health Organization, Publication No. 6, Rev. 1, Geneva, Switzerland, June, 1983.)
În foarte multe ţări, la ora actuală, autorităţile de sănătate au ajuns din păcate a se limita doar la campanii de vaccinare şi de popularizare a folosirii prezervativelor, aspectele legate de modul de viaţă, de igienă precum şi de nutriţie fiind complect neglijate. Dar pentru toate aceste afirmaţii categorice precum şi pentru aceste politici îndoielnice nu există practic dovezi ştiinţifice sub forma unor studii independente, desfăşurate pe grupuri mari de populaţii şi pe termen mediu şi lung.
A existat un studiu singular desfăşurat în nordul Thailandei, încheiat în Martie 1990, efectuat sub auspiciile UNICEF în cooperare cu guvernul thailandez. Vom folosi acest studiu pentru a înţelege mai bine motivele criticilor vaccinării precum şi pentru a putea înţelege motivele pentru care OMS sau concernele farma nu au mai repetat astfel de „experimente“, astfel de ample şi serioase studii desfăşurate în paralel cu o campanie de vaccinare în masă.

Sursa: World Health Organization, Expanded Programme of Immunization Immunization Policy, WHO-EPI-General, Rev. 1, Geneva, Switzerland, July, 1986; UNICEF Thailand, „Progress Report on the Utilization of the Contribution of $8,220,000 Cdn–Integrated Services Project for Children,” Bangkok, Thailand, March 21, 1988.

EPI din nordul Thailandei s-a dovedit a fi o întreprindere considerabilă. Acţiunea a cuprins: efectuarea unei vaccinări în masă, care a acoperit 59 de districte, cu circa 900 de sate; au fost antrenaţi în acest scop voluntari pentru 600 de sate, o reţea de comunicare între sate, şi au fost implicaţi şi liderii religioşi locali; au mai fost implicaţi 200 de asistenţi de sănătate şi un grup de conducere din partea OMS de 40 de specialişti; vaccinarea s-a efectuat cu vaccinurile DPT (difterie, pertussis şi tetanus), OPV (Oral polio vaccine), BGC (Bacille Calmette-Guérin – deci contra tuberculozei) şi vaccinul contra rujeolei. Deci, după cum se poate vedea, o mare desfăşurare de forţe şi o amplă coordonare tehnică şi logistică. Şi desigur că declaraţiile oficiale au fost pline de laude şi de aprecieri la adresa imunizării în masă. Dar să vedem şi relatarea unui medic care a participat direct la această acţiune, Dr. Raymond Obomsawin, un cunoscut expert canadian.

Obomsawin relatează observaţiile făcute de el însuşi în 5 provincii şi în 9 sate vizitate personal, unde a intevievat populaţia locală. Oficial, cel mai frecvent efect secundar a fost febra, raportată de la un sat la altul între 6% şi 99% dintre cazuri. Al doilea efecte secundar au fost exantemele (iritaţiile). Din provincia Sisaket s-au raportat cazuri rare de şoc, care au fost însă puse pe seama supradozării (din greşeală) vaccinului, sau a faptului că vaccinul nu a fost suficient “agitat” înainte de administrare.

Obomsawin face însă câteva remarci demne de luat în considerare. În primul rând, programul EPI a fost aplicat pauşal, nefiin încorporate monitorizări pre- şi post-vaccinare. Astfel, toţi copiii au primit aceleaşi vaccinuri, neţinându-se seama de greutatea corporală şi de statutul nutriţional (doar într-un singur sat vaccinurile nu au fost administrate copiilor sever subnutriţi, şi doar dintr-o singură provincie s-a raportat o monitorizare post-vaccin a copiilor sub 3 kg greutate). Statutul nutriţional al copiilor nu a fost luat practic de loc în considerare. De asemenea nu a fost stabilit un istoric al afecţiunilor neurologice anterioare, pe familii, înainte de administrarea vaccinurilor. OMS nu a prevăzut în această acţiune nici o măsură de „screening“ pentru perioada post-vaccinare, aceasta deoarece vaccinurile „nu puteau fi decât sigure şi eficiente“, altă posibilitate fiind a-priori exclusă. Deci la ce bun o monitorizare?

(Nota Qui bono: Absolut logic! OMS şi concernele farma ştiu foarte bine că vaccinurile provoacă afecţiuni neurologice, şi dacă apar astfel de cazuri, se pot pune pe seama unor antecedente în istoricul familiei, deci genetic. Ori dacă s-ar fi consemnat anterior vaccinării, la familia „X“ sau „Y,“ că nu au existat antecedente, o eventuală afecţiune neurologică post-vaccinare nu putea fi pusă decât pe seama vaccinării, şi nicidecum a eredităţii! Ceea ce desigur nu se dorea.)
Într-unul din recentele manuale de practică imunologică, profesorul emerit, patologul George Dick de la Universitatea din Londra ridică următoarele obiecţii vis-a-vis de presupunerile tradiţionale ale OMS:

–       Înainte de a se apela la o imunizare, este necesar a se stabili dacă afecţiunea respectivă este suficient de severă, pentru a se lua o astfel de măsură. Dacă infecţia este tratabilă, nu există suficiente motive pentru o imunizare;

–       Imunizarea este necesară doat atunci când metodele clasice de control sunt impracticabile sau ineficiente (lucru ce trebuieşte demonstrat);

–       Înainte de a fi introdus în folosire un vaccin, trebuie să existe suficiente dovezi ale siguranţei şi eficacităţii acestuia; în prezent nu a existat suficient timp şi nici suficiente studii pentru a certifica durabilitatea imunizării cu vaccinuri care conţin virusuri vii, care sunt actualmente des folosite, cum ar fi cele contra rujeolei sau poliomielitei;

–       Cea mai eficace imunizare activă este calea clinică sau subclinică a infecţiei naturale; în cazul a foarte multe afecţiuni, o astfel de imunizare conferă imunitate pe tot restul vieţii, şi asta la costuri mici sau practic inexistente, pentru individ sau pentru comunitate (păi atunci, Qui bono?)

–       Trebuieşte luată în considerare foarte atent realitatea conform căreia declinul multor afecţiuni infecţioase a avut loc cu destul de mult timp înainte ca să dispunem şi să aplicăm un vaccin sau altul;

Sursa: Dick, G., Practical Immunization, MTP Press Ltd., (a member of the Kluwer Academic Publishers Group), Falcon House, Lancaster, England, 1986, pp. 2-5.

Toate aceste argumente extrem de pertinente ne arată că vaccinarea EPI nu ar trebui absolut de loc aplicată. Profesorul Dick mai recomandă în manualul său următorul tabel pentru monitorizarea contraindicaţiilor:

Linii directoare pentru monitorizarea contraindicaţiilor
Difterie	În afecţiunile cu febră
Pertussis	În afecţiunile cu febră
	În cazul antecedentelor de crampe, convulsii sau iritaţii cerebrale în perioada neo-natală
	Orice defect neuronal
	În cazul unor antecedente de reacţii severe locale sau generala la o doză de pertussis anterioară
	Copii ai căror părinţi au avut antecedente epileptice idiopatice sau defecte neurologice, necesită o investigaţie atentă înaintea unei vaccinări
Polio	Stări acute de boală inclusiv diaree sau alte disfuncţii intestinale acute
	Hipogammaglobulinemie severă
	Orice persoană aflată sub terapie cu corticosteroide sau imunosupresoare
Rujeolă	Afecţiuni cu febră
	Deficienţe ale sistemului imunitar
	Orice persoană aflată sub terapie cu corticosteroide sau imunosupresoare
	Afecţiuni Hodgkin şi leucemie, sau alte afecţiuni ale sistemului limfatic, sau ale sistemului reticulo-endotelian

De asemenea nu se recomandă vaccinarea copiilor care suferă de malnutriţie, situaţie care duce la probleme imunodeficitare, şi deci automat la posibilitatea apariţiei afecţiunilor cronice. Ori este ştiut că în lumea a treia există foarte mulţi copii care suferă de malnutriţie (subnutriţie), şi tocmai acolo OMS recomandă vaccinări în masă, fără a se diferenţia între cazuri, de la un copil la altul!

Iată şi poziţia OMS în text, clar expusă: „Febra, afecţiunile tractului respirator, diareea şi malnutriţia nu trebuiesc a fi considerate ca şi contraindicaţii pentru vaccinare“. (Normal, căci atunci s-ar pierde cam jumătate din „clientelă“, astfel de afecţiuni fiind la ordinea zile în ţările lumii a treia, mai ales malnutriţia! Pe de altă parte citind aceste lucruri, nu poate să nu te ducă gândul la cei care susţin teoria conspiraţionistă a depopulării planetei, printre altele şi prin intermediul vaccinărilor în masă.)

Logica prin care se susţine conceptul vaccinării în primele 14 săptămâni de viaţă şi până la 12 luni este aceea că nou-născuţii au un sistem imunitar încă imatur (copii se nasc cu anticorpii mamei, ei neavând proprii lor anticorpi, care abea ulterior încep să fie produşi de organism) şi deci sunt mai predispuşi afecţiunilor infecţioase. Ceea ce se uită însă a se spune este că tot la fel de „imatur“ este sistemul lor imunitar şi atunci când prin vaccinare le introducem în organism metale grele, toxine, virusuri vii sau moarte, material genetic străin, etc. etc. Iar în al doilea rând, cum se poate antrena şi cum poate deveni matur sistemul lor imunitar, atâta timp cât nu intră în contact cu diferiţi agenţi patogeni şi nu îşi realizeaza imunizarea activă?

Aici poate ar fi interesant de menţionat experienţa Japoniei. În perioada 1970-1974, când în Japonia a fost introdusă vaccinarea DTP la vârsat de 3-5 luni, s-au înregistrat 37 de decese iar guvernul japonez a avut de plătit despăgubiri foarte mari pentru 57 de cazuri de îmbolnăviri grave (permanente) cauzate de vaccinare. În următoarea perioadă de 6 ani, între 1975-1980, vaccinarea a fost interzisă în primii 2 ani de viaţă. Rezultatul, o scădere a cazurilor de efecte secundare grave de 85-90% (8 cazuri de efecte secundare grave cu trei decese).

Vaccinările curente recomandate de OMS:
La naştere	BCG (Tuberculosis) şi OPV-0 (Polio -Live Oral, Trivalent)
6 săptămâni	DPT#L (Difteria Toxoid; Pertussis; Tetanus Toxoid) şi OPV#L
10 săptămâni	DPT#2 şi OPV#2
14 săptămâni	DPT#3 şi OPV#3
9 luni	Rujeolă

Datele programului EPI sunt ele sigure pline de contradiţii. Iată doar un exemplu luat din UNICEF’s Fourth Progress Report CUC/CIDA Development of Basic Services for Children in Thailand, pentru perioada Ianuarie – Decembrie 1988. Dacă vom compara cu atenţie datele din cele două tabele, vedem clar că nu există nici o corealţie între creşterea gradului de vaccinare şi numărul de cazuri de rujeolă, respectiv o scăderea a cazurilor de rujeolă, aşa cum ar fi logic de aşteptat:

Gradul de imunizare în Thailanda
Anul	1982	1983	1984	1985	1986	1987	1988
Procentul deimunizare	0	06	26	44	60	63

Incidenţa cazurilor de rujeolă în Thailanda
Anul	1982	1983	1984	1985	1986	1987	1988
Număr cazuri	27,691	34,713	47,205	32,156	19,659	42,051	32,498
Rata la 100.000 loc.	(57.1)	(70.2)	(93.7)	(62.2)	(37.1)	(78.1)	59.1)

Este întrucâtva paradaoxal să poţi vedea în aceste 2 tabele că pentru anul 1982, când nu a existat vaccinare anti-rujeloică, rata era de 57.1 cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce pentru anul 1987, când exista un procent de imunizare de 63% (practic 2/3 din populaţie) rata era de 78,1 de cazuri la 100.000 de locuitori!!! Iar această contradiţie este publicată într-un document oficial UNICEF. Aceste tabele în fapt certifică inutilitatea vaccinării anti-rujeolice şi a întregului concept EPI.

Cercetători precum Rifkin şi Walt consideră că o astfel de acţiune ca EPI este bazată pe un concept asupra sănătăţii umane ca fiind dependentă de o elită profesională care deţine o „cunoaştere privilegiată“ cuplată cu o corespunzătoare forţă de control, care-şi exercită acţiunea „înalt tehmologică“ asupra unor receptori pasivi şi ignoranţi. În realitate, tehnocraţii şi „succesele instantanee“ pun în pericol procesul lent, de lungă durată care conduce la îmbunătăţiri permanente în domeniul sănătăţii copiilor. Ei crează un climat de „expediţie pe termen scurt“, în locul unei schimbări de lungă durată.

O altă chestiune majoră este certitudinea eficacităţii imunizării. Întrebarea dacă vaccinarea conferă în fapt protecţie persoanei vaccinate, contra unei anumite afecţiuni infecţioase, pare în primul moment a fi o întrebare absurdă. Dar atunci când examinăm mai îndeaproape evidenţele statistice ale eficacităţii imunizării descoperim o serie de incertitudini epidemiologice semnificative. Indoielile principale au fost însumate foarte concludent de către profesorul Gordon Stewart, şeful Department of Community Medicine al Univeristăţii din Glasgow: „Ce fel de imunizare este aceasta al cărei succes este revendicat şi ovaţionat? Ce fel de epidemiologie este aceasta, ai cărei avocaţi nu doresc să ia în considerare nici un alt factor în afara imunizării? Şi ce fel de politică editorială este aceasta care publică date incomplecte şi emite afirmaţii asupra succesului eficienţei imunizării, dar refuză să publice date colaterale care chestionează eficacitatea imunizării?“ Sursa: Stewart, G., British Medical Journal, January 31, 1976, reprinted in The Australasian Nurses Journal by Dettman, G., and Kalokerinos, A., in the article „‘Mumps’ the word but you have yet another vaccine deficiency,” June, 1981, p. 17)

Ne aflăm confruntaţi cu o situaţie deloc demnă de invidiat, în care, în absenţa generală a studiilor controlate şi verificabile, EPI rămâne, din punct de vedere ştiinţific vorbind, un program de intervenţie fundamental lipsit de certificare. În fapt, există o masă de date în continuă creştere care ridică serioase întrebări la adresa eficacităţii programelor de imunizare. Această masă de date nu numai că pune sub semnul întrebării eficacitatea EPI, dar relevă şi îngrijorătoare efecte advrese şi pericole pe termen lung.

Însăşi teoria imunizării, aşa cum a fost ea fundamentată de Paul Ehrlich, are foarte multe puncte slabe. Exacerbarea rolului anticorpilor se dovedeşte a fi eronată din punct de vedere biologic. Se consideră că prin administrarea unui vaccin, organismul reacţionează producând o cantitate mare de anticorpi specifici, care vor conferi imunitate contra unui anumit agent patogen. Au existat însă, şi există din ce în ce mai multe păreri şi dovezi, precum că rolul anticorpilor este enorm de mult exagerat. Spre exemplu, este bine cunoscut faptul că acei copii care suferă de anemie agammaglobulină, deci care nu au consecvent capacitatea de a produce anticorpi, după ce contractează rujeolă, se vindecă şi câştigă imunitate pe termen lung, deci fără a beneficia de aportul anticorpilor!!! (Bumet, M., Auto Immunity and Auto Immunune Disease, MTP, London, England, 1973, Chapter 39) O investigaţie de la jumătatea secolului trecut asupra relaţiei dintre incidenţa difteriei şi prezenţa anticorpilor a ajuns şi ea la nişte rezultate aparent foarte ciudate:

“Cercetătorii au găsit persoane care erau foarte rezistente la boală, dar avea un nivel de anticorpi foarte scăzut, şi alte persoane care aveau o mare cantitate de anticorpi, dar care se infectau şi se îmbolnăveau des.” Sursa: James, W., Immunization -The Reality Behind The Myth, Bergin & Garvey Publishers Inc., S. Hadley, Massachussetts, 1988, p. 64, refers to original source reference: Report No. 272, British Medical Council, London, England, May, 1950.

Şi pentru că lucrurile stau astfel, fapt ce nu putea fi negat de medicina alopată, în prezent teoria a fost „dusă la frizer“. În prezent se consideră că de fapt vaccinurile operează o stimulare a mecanismelor non-umorale, cu anticorpii care servesc doar ca indicator al faptului că vaccinul a fost administrat, sau că o persoană a fost expusă unui contact cu un agent patogen. Cu toate că aceste ajustări ale teoriei nu sunt făcute cunoscute largului public.

În regulă, dar atunci cum se explică concluziile unui studiu din anii 70, publicat în Australian Journal of Medical Technology efectuat de B. Allen (de la Australian Laboratory of Microbiology and Pathology, Brisbane)în care se arată că, deşi un un grup de recruţi a fost vaccinat contra rubeolei, iar la persoanele respective s-a relevat un mare număr de anticorpi, 80% dintre recruţi s-au îmbolnăvit, când ulterior au fost expuşi agentului patogen. Sursa: Allan, B., Australian Journal of Medical Technology, Vol. 4, November, 1973, pp. 26 and 27. Începând cu anii 80 au apărut din ce în ce mai multe studii care certificau apariţia bolii tocmai printre persoanele care fuseseră vaccinate contra ei.
Argumentul etern pe care îl aduc adepţii vaccinării şi imunizării, susţinuţi finaciar masiv de către concernele farma, este acela că vaccinările, deci campaniile de imunizare au reuşit să ducă la eradicarea unui semnificativ număr de boli ale copilăriei, care făceau în trecut foarte multe victime. Oare chiar aşa stau lucrurile? Adversarii imunizării prin vaccinare susţin însă că în fapt aceste boli periculoase din trecut au dispărut ca urmare a condiţiilor de viaţă, igienă şi nutriţie care în ultima sută de ani s-au îmbunătăţit remarcabil! Aşa că cel mai bun lucru este să consultăm statisiticle şi graficele care ne arată evoluţia mortalităţii în ultima sută de ani, în unele ţări dine Europa (mai ales Anglia), Australia şi America de Nord (USA şi Canada), precum şi în două ţări din Lumea a Treia, Nigeria şi Republica Dominicană.

Pentru început, un grafic al mortalităţii în rândul copiilor de pînă la 15 ani, pentru Anglia şi Ţara Galilor, cuprinzând scarlatina, difetria, pojarul (rujeola) şi pertussis (în partea stângă este numărul de decese la un milion de copii, iar jos sunt anii):
Graficul 1: Decese copii sub 15 ani (England & Wales)

Graficul 1 ne arată că în Anglia şi Ţara Galilor mortalitatea a scăzut cu 90 % din 1850 până în 1940. Primul vaccin disponibil pentru aceste afecţiuni a fost cel contra difteriei la începutul anilor 40, urmat de pertussis la începutul anilor 50 şi cel pentru rujeolă (Measles) la sfârşitul anilor 60. Pentru scarlatină nu există vaccin.
Sursa: British Association for the Advancement of Sciences (Presidential Address), in The Dangers of Immunization, The Humanitarian Society, Quakertown Penn., USA, 1979; source cited: Porter 1971.

Graficul 2: Pertussis – rata anuală a mortalităţii (England & Wales)

Graficul 2 indică rata mortalităţii pentru pertssis în Anglia şi Ţara Galilor. Interesantă este izbucnirea din anii 40, deci din timpul războiului, când desigur condiţiile de viaţă şi nutriţie, precum şi stressul provocat de război a dus la o mai mare incidenţă a bolii. În total însă, din 1886 până în 1953, când vaccinul contra pertussis a devenit general valabil, descreşterea a fost de 98,5%. Sursa: McKeown, T., The Role of Medicine–Dream, Mirage, or Nemesis?, Basil Blackwell, Oxford, UK, 1979, p. 103

Graficul 3: Rujeolă (pojar) – rata de mortalitate la copii sub 15 ani (England & Wales)

Graficul 3: ne arată că rata mortalităţii datorate rujeolei la copii sub 15 ani a scăzut de la 1.100 cazuri la un milion de copii la mijlocul secolului XIX, la un nivel de practic 0 decese la mijlocul anilor 60, înainte de începerea imunizării. Sursa: McKeown, T., The Role of Medicine–Dream, Mirage, or Nemesis?, Basil Blackwell, Oxford, UK, 1979, p. 105 şi Waltzkin, H., „…Analysis of the Health Care Systems of Advanced Capitalist Societies,” in The Relevance of Social Science for Medicine, edited by Eisenberg, L., and Kleinman, A., 1980; source cited: Kass, 1971

Graficul 4: Variola (England & Wales)

Graficul 4: ne arată faptul că în Anglia şi Ţara Galilor a existat o continuă descreştere a ratei mortalităţii provocate de variolă, de la 300 de cazuri la un milion de copii, la practic 0 cazuri. Graficul este deosebit de interesant datorită perioadei din jurul anului 1870, când, ca urmare a introducerii legii obligativităţii vaccinării contra variolei, s-a produs o ruptură, cu o creştere de 275% a cazurilor de deces (vaccinul era disponibil şi până la acel moment, dar doar la cerere). Sursa: Based on McKeown, T., The Role of Medicine–Dream, Mirage, or Nemesis?, Princeton University Press, 1979, p. 1049

Graficul 5: rata mortalităţii infantile – Australia

Graficul 5: indică faptul că în Australia aproximativ 2/3 din declinul ratei mortalităţii în totalitatea cazurilor de boli infecţioase ale copilăriei a avut loc deja până la introducerea imunizării în masă contra bolilor infantile. Sursa: Based on Taylor, R., Medicine Out of Control, Sun Books, Melbourne, 1979, Figure 1.1, p. 9 and text p. 8; source cited; Australian Bureau of Census and Statistics, Demography Bulletins, Canberra, Australia

Graficul 6: declinul ratei mortalităţii în USA

Graficul 6: relevă faptul că în USA, fără beneficiul vaccinării, rata mortalităţii cauzată de tuberculoză a scăzut cu 96% până prin anii 60, şi că în acelaşi timp a dispărut şi mortalitatea provocată de febra tifoidă. Sursa: The Dangers of Immunization; source cited: Dingle, J., Scientific American, 1973

Graficul 7: declinul ratei mortalităţii provocate de tuberculoză în Anglia

Graficul 7: arată că rata mortalităţii tubercilozei a scăzut cu 87% în perioada dintre 1855 până în 1947, când au fost introduse antibioticele, după care a scăzut în continuare până la 93%, în momentul în care a fost introdus vaccinul BCG. Sursa: Taylor, R., Medicine Out of Control. Figure 1.2, p. 11; source cited: Crofton, J. and Douglas, A., „Epidemiology and Prevention of Pulmonary Tuberculosis,” in Respiratory Diseases, Blackwell Scientific Publications, Oxford, UK, 1969; and data from McKeown, T., The Role of Medicine, (Basil Blackwell edition) p. 92

Graficul 8: numărul ţărilor care au raportat cazuri de variolă

Graficul 8: relevă faptul că în cei 17 ani care au precedat introducerea de către OMS a planului de eradicare a variolei, a avut loc o scădere progresivă la aproape jumătate a numărului ţărilor care au raportat cazuri de variolă. Sursa: Hoole, F.W., Evaluation Research and Development Activities. Sage Publications, Newberry Park, California, Figure 2.3, p. 58

Graficul 9: rata decesului ca urmare a febrei reumatice – Anglia

Graficul 9: indică faptul că în Anglia, rata anuală a mortalităţii cauzate de febra reumatică a suferit un declin de aproape 86% în perioada dintre 1850-1946, moment în care penicilina a apărut pe piaţă.

Sursa: Ekanem, E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria: How Successful is the Expanded Programme of Immunization (EPI)?” Department of Community Health, College of Medicine, University of Lagos, Nigeria, published in Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, Oxford University Press, England, 1988, Figure 1, p. 324

Graficul 10: Scarlatină – rata decesului la copii de până la 15 ani în Anglia şi Ţara Galilor

Graficul 10: arată că între 1865 şi 1936, înainte ca sulfamidele să fie disponibile, rata decesului scăzuse cu aproape 96%. Sursa: Ekanem, E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria: How Successful is the Expanded Programme of Immunization (EPI)?” Department of Community Health, College of Medicine, University of Lagos, Nigeria, published in Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, Oxford University Press, England, 1988, Figure 1, p. 324

Graficul 11: cazurile de difterie raportate în Nigeria

Graficul 11: arată o semnificativă creştere cu vârful în 1977 (în 1975 este înlăturat de la putere prin asasinat generalul Yakubu Gowon, după care generalul Murtala Mohammed, autorul loviturii de stat este şi el asasinat în 1976; se instaurează legea marţială; situaţie politică foarte tulbure în Nigeria) după care urmează o scădere de peste73% în doar doi ani, perioadă în care a fost implementat şi programul de vaccinare EPI. Dar cu toate acestea, măreţul program EPI nu a putut împiedica creşterea din nou, cu de peste 30 de ori,  cazurilor de difterie, începând cu 1982 (din 1983 încep din nou tulburări politice şi lovituri de stat în Nigeria). Sursa: Taylor, R., Medicine Out of Control, Figure 1.3, p. 12; sources cited: Glover, J., „Incidence of Rheumatic Diseases,” Lancet, 1:499, 1930; and WHO, Geneva, „Annual Epidemiological and Vital Statistics 1950-196 I,” World Health Annual Statistical Reports (causes of death) 1962-1975

Graficul 12: mortalitatea cauzată de Pertussis în Nigeria

Graficul 12: arată o creştere semnificativă în 1973-74, urmată de o scădere naturală abruptă între 1974-75, cu un procent de 91%. Pe fondul unei creşteri uşoare, apoi mai rapide se introduce în 1979 programul EPI. După o scută perioadă de declin, în ciuda lui EPI, reapare o creştere bruscă de 34% în doar doi ani (remarcaţi vă rog din nou începutul primei creşteri în anul 1977, şi creşterea spectaculoasă din 1982; despre cei doi ani am vorbit mai sus, din punct de vedere politic şi implicit, social). Sursa: Waltzkin, H., „. . . Analysis of the Health Care Systems.”

Graficul 13: Poliomielita în Republica Dominicană

Graficul 13: relevă faptul că între 1980-1983, deci înainte de implementarea EPI, morbiditatea poliomielitei scăzuse cu 98,5% 8(1 caz la un milion). După programul EPI, a urmat o uşoară creştere, pentru ca mai apoi să se revină practic la o morbiditate 0. (Începând din 1978, tulburări politice şi o perioadă de mare criză financiară; se accentuează puternic şomajul şi implicit sărăcia; calmare a situaţiei la sfârşitul lui 1981; compară cu creşterile şi descreşterile din grafic). Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Graficul 14: Rujeola în Republica Dominicană

Graficul 14: indică faptul că în perioada 1980-1985, înainte de implementarea EPI, rata mortalitîţii scăzuse cu 88%. După introducerea programului EPI la sfârşitul lui 1985, declinul natural a continua un scurt timp, după care rata aproape s-a dublat în 1986-87. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Graficul 15: Difteria în Republica Dominicană

Graficul 15: arată o descreştere a morbidităţii difteriei, între 1978-1985, când a fost implementat EPI, de 81,5%. După introducerea EPI declinul a mai continuat o scurtă perioadă, după care cazurile de difterie s-au dublat în 1987 faţă de nivelul din 1986. După 1988, difteria s-a reîntors la declinul natural de dinaintea „experimentului EPI“, ajungând la un nivel foarte scăzut în 1989. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Graficul 16: Pertussis – Republica Dominicană

Graficul 16: indică o continuă descreştere de 84,5% a pertussis din 1978 până în 1985, când a fost aplict EPI, după care a urmat o scurtă creştere,  apoi o scădere până în 1988, an din care cazurile de pertussis s-au triplat. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Grafic 17: Tetanos – Republica Dominicană

Graficul 17: indică o scădere continuă de 74%, din 1979 până în 1985, când a fost implementat EPI. Dar până în 1988 cazurile de tetaos s-au triplat, după care a urmat din nou o descreştere naturală până la nivelul din 1986. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Graficul 18: Tetanosul neonatal în Republica Dominicană

Graficul 18: indică o descreştere naturală din 1978 până în 1985 de circa 98,5%, înainte de introducerea EPI (tetanos toxoid pentru femeile însărcinate). Dar din 1988 rata de îmbolnăvire a crescut de aproape cinci ori, după care în 1989 s-a reîntors la nivelul din 1986. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Datele asupra eficacităţii imunizării
Difteria: la sfârşitul celor 3 ani de implementare a programului EPI (Expanded Program of Immunization) desfăşurat de UNICEF, Robert Mendelsohn, profesor asociat de medicină preventivă şi sănătate publică de la Universitatea Illinois, relatează în raportul său că „ copiilor care fuseseră vaccinaţi nu le-a mers mai bine decât celor nevaccinaţi“. El descrie o izbucnire de difterie în care 14 din cei 23 de copii care s-au îmbolnăvit, fuseseră anterior complect vaccinaţi. Ceea ce înseamnă că 60% din cei care se presupunea că fuseseră imunizaţi contra difteriei, au contractat boala. Astfel de situaţii nu pot decât să infirme teoria cnform căreia imunizarea contra difteriei ar oferi protecţie, nemai vorbind despre o eradicare a bolii prin vaccinare.  Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immununization Against Disease,” East West Journal, November, 1984, p. 51
Iar într-un alt material se specifică: „Din mai multe motive, toxoidul difteriei, fluid sau absorbit, nu este, aşa cum se anticipase, eficient ca agent imunizant. Difetria poate apare clinic la indivizii imunizaţi, chiar şi la cei a căror imunizare a fost raportată ca fiind complectă, iar persistenţa imunităţii induse rămâne o întrebare deschisă.“ Sursa: R. Mendelsohn, „The Truth About Immunizations,” The People’s Doctor–A Medical Newsletter for Consumers, Vol. 2, No. 4, Evanston, Illinois, p. 6

Iar datele americane susţin concluzia FDA, anume că în fapt toxoidul exacerbează seriozitatea şi gravitatea bolii. Iată şi câteva date concrete:

-în Canada, din 99 de cazuri de difterie (toate persoane sub 15 ani), 36 fuseseră anterior vaccinate cu toate cele trei doze de vaccin; Sursa: McCormick, W.J., „The Changing Incidence and Mortality of Infectious Disease in Relation to Changed Trends in Nutrition,” The Medical Record, Toronto, Canada, September, 1947, Reprint No. 5a, Lee Foundation for Nutritional Research, Milwaukee, Wisconsin, USA, p. 4

-în centrul epidemiologic din Baltimore, USA, 63% dintre cazuri au apărut la persoane care fuseseră vaccinate; iar în cazurile grave, mortale, (aşa-numitul „Bull-neck”), 77,8% fuseseră anterior vaccinaţi! Sursa: Eller, C.H., and Frobisher, M. Jr., „An Outbreak of Diptheria in Baltimore in 1944,” American Journal of Hygiene, Vol. 42, 1945, P. 179

-datele din diferite ţări europene ne arată că toxoidul difteriei în fapt precipită apariţia bolii; Sursa: Eller, C.H., and Frobisher, M. Jr., „An Outbreak of Diptheria in Baltimore in 1944,” American Journal of Hygiene, Vol. 42, 1945, P. 179

-între 1941-1944 autorităţile de sănătate din Scoţia au certficat 23.000 de cazui de difterie la copii anterior imunizaţi, dintre care 180 de decese; Sursa: Dettman, G., and Kaolkerions, A., „Second Thoughts About Disease,” p. 16
-în 1941 majoritatea copiilor din Franţa au fost inoculaţi contra difteriei, iar numărul de cazuri a ajuns la 13.795; vaccinarea în masă a continuat, iar în 1943 cazurile de difterie se aproape se triplaseră, ajungând la 46.750; Sursa: Cournoyer, C., What About Immunization? A Parent’s Guide to Informed Decision Making, Private Research Publication, Canby, Oregon, USA, 4^th Edition, 1987, p. 5

-cazurile de difterie au crescut cu 55% în Ungaria şi s-au triplat în Geneva, Elveţia, după introducerea legii imunizării obligatorii; în Germania, măsurile obligatorii introduse în 1940 au dus la o creştere a numărului îmbolnăvirilor de la 40.000 în 1940 la 250.000 în 1945, când practic toţi copii erau imunizaţi; în aceaşi perioadă, în Norvegia nu s-a vaccinat, iar numărul total de cazuri de difterie a fost de 50!!! Sursa: Clymer, E.M., et al, The Dangers of Immunization, The Humanitarian Society, Quakertown, Penn., USA, 1983 Edition, p 47; de asemenea vezi: Neustaedter, R., The Immunization Decision–A Guide for Parents, The Family Health Series, North Atlantic Books, Berkeley, California, 1990, pp. 50 and 51

-în Suedia difteria practic a dispărut, fără a fi întreprinsă vreo vaccinare contra ei; Sursa: Taylor, R., Medicine Out of Control. Figure 1.2, p. 11; source cited: Crofton, J. and Douglas, A., „Epidemiology and Prevention of Pulmonary Tuberculosis,” in Respiratory Diseases, Blackwell Scientific Publications, Oxford, UK, 1969; and data from McKeown, T., The Role of Medicine, (Basil Blackwell edition) p. 92

-în conformitate cu cercetările lui Coumoyer, documentele oficiale ale armatei americane arată că rata morbidităţii şi mortalităţii era de 4 ori mai mare la cei vaccinaţi decât la cei nevaccinaţi;

Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations?, p. 5
Rujeola (Pojar): aşa cum am arătat deja, în Thailanda numărul de cazuri era în 1982, deci 2 ani înainte de a începe vaccinarea EPI, mai mic decât în 1988, deci la 5 ani după EPI. Iar în Nigeria rata rujeolei era în 1973, 6 ani înainte de EPI, mai mică decât în 1982, la 3 ani după EPI!

Sursa: Ekanem, E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria,” Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, December, 1988, p. 325

Universitatea din Alberta (USA) a iniţiat cercetări speciale asupra chestiunii imunizării contra rujeolei, după ce în 1987 campusul universităţii a fost „vizitat“ de o epidemie de rujeolă, în ciuda unei imunizări preexistente de 98%. Cecetările conduse de imunologul R. Marusyk au confirmat invaliditatea afirmaţiei conform căreia vaccinarea (efectuată la vârsta de 9 şi respectiv 12 luni) ar conferi o imunitate pe viaţă!

Interesant este şi faptul că 93% dintre copii incluşi în studiu nu au arătat nici o imunitate la vârsta de 6 luni! Mamele celor 120 de copii cuprinşi în studiu fuseseră toate vaccinate, dar imunitatea nu fusese transmisă copiilor. Ori teoria şcolastică afirmă că anticorpii mamei sunt transferaţi la naştere copilului, şi că aceşti anticorpi rămân prezenţi în copil ani de zile. Sursa: Dayton, L., „Measles Vaccination May Not Protect for Life,” New Scientist, Vol. 4, Vancouver, Canada, November, 1989, p. 6 (Conform D. de Saving de la IDRC, acest transfer şi reţinere de anticorpi de la mamă de către copil se produce doar atunci când mama a făcut boala în mod natural, şi nu atunci când doar a fost vaccinată!!! Rezultă sper, din ce în ce mai clar că practic tot ceea ce ne spun “vaccinatorii şefi” ai diferitelor naţiuni, ministere ale sănătăţii, epidemiologi şi virologi se dovedeşte a fi doar informaţie eronată, char  am putea spune minciună!)

Similar cu cercetarea efectuată la Universitatea din Alberta, în „National Geografic“ din Ianuarie 1991, în articolul „The Disease Detective“ (Detectivii bolilor), se face referire la o epidemie de rujeolă care a izbucnit în 1988 la Colegiul Fort Lewis, Durago, Colorado USA cu următoarea remarcă: „Surprinzător a fost faptul că majoritatea celor care s-au îmbolnăvit erau deja vaccinaţi. Investigatorii de la CDC (Center for Disease Control) au dat năvală în Campus pentru a descoperi ce anume era în neregulă.“ (Păi ce să fie, vaccinul era în neregulă!)

Există repetate rapoarte asupra epidemiilor de rujeolă în rândul populaţiilor vaccinate; Surse: Shasby, D.M., et al, „Epidemic Measles in a Highly Vaccinated Population,” New England Journal of Medicine, 296: 1987, pp. 585-589; Gustafson, T.L., et at, „Measles Outbreak in a Fully Immunized Secondary School Population,” New England Journal of Medicine, 316: 1987, pp. 771-774; Weiner, L.B., et al, „A Measles Outbreak Among Adolescents,” Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 90, 1987, pp. 17-20; Hull, H.F., et al, „Risk Factors for Measles Vaccine Failure Among Immunized Students,” Pediatrics, Vol. 76, 1985, pp. 518-523:

-un studiu efectuat în 30 de state ale USA a arătat că mai mult de jumătate din copii care au făcut rujeolă fuseseră anterior vaccinaţi; Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” p. 43

-Moskowitz et al. au constatat că în statele americane cu o vaccinare comprehensivă, între 61% până la 90% dintre persoanele care au făcut rujeolă fuseseră vaccinate conform indicaţiilor; Sursa: Markowitz, L.E., „Patterns of Transmission in Measles Outbreaks in the United States,” New England Journal of Medicine, Vol. 320, 1989, pp. 75-81
-un studiu canadian asupra a 1.600 de cazuri de rujeolă în regiunea Quebec, în perioada Ianuarie-Mai 1989, a arătat că în 58% dintre cazurile apărute la copii de şcoală, aceştia fuseseră vaccinaţi anterior. Sursa: „Measles–Quebec” MMWR (Morbidity and Mortality Weekly Report), Vol. 38 (a), 1989, pp. 329 and 330;

Conform unui studiu nepublicat al OMS, care căuta să afle care anume grup de copii este mai susceptibil pentru o infecţie cu rujeolă, s-a constatat că la copii nevaccinaţi rata de îmbolnăvire era de 2,4%. În tim ce la cei vaccinaţi era de 33,5%!!!  Altfel spus, probabilitatea de a se infecta şi dezvolta o rujeloă era de 15 ori mai mare la copii vaccinaţi!!! Sursa: Kalokerines, A., and Dettman, G., Viral Vaccines, Vital or Vulnerable, published by: The Conunittee of the Biological Research Institute, Warburton, Victoria, Australia, p. 27. (Note article of same title–but different content–is also referenced in the August, 1980 issue of the Australasian Nurses Journal)

Caragios este faptul că cercetătorii respectivi au argumentat această surprinzătoare realitate prin “vaccinul nu a fost corect administrat sau poate nu a fost corect produs”!!!  (Nota Qui bono: Păi, în cazul ăsta, ori nu sunteţi în stare să administraţi un vaccin, ori nu sunteţi în stare să-l produceţi ca lumea. Alegeţi-vă Dumneavoastră varianta, Domnilor, căci oricum ea nu poate dovedi altceva decât incompetenţa Domniilor-Voastre!!!)

Poliomielita: Bernard Greenberg (Decan la School of Public Health, University of N. Carolina) a condus Comitetul de evaluare şi standarde al American Public Health Association, şi în această calitate a depus mărturie în cadrul audierii iniţiate de Congresul american în chestiunea poliomielitei (HR0541, 1962).

Mărturia sa a relevat modificările de diagnostic şi manipulările statisticilor, care au condus la implementarea concepţiei conform căreia epidemia de polio a scăzut ca urmare a vaccinării anti-polio. „Ca rezultat al schimbărilor efectuate în metodele de diagnozare şi diagnostic, rata poliomielitei paralitice a scăzut de la începutul anului 1950 până în 1957. Acest fapt implică:

1. redefinirea a ceea ce este considerat a fi epidemie;

2. redefinirea bolii în sine;

3. diagnozarea falsă, şi reclasificarea ulterioară (înainte de 1954 foarte multe cazuri de presupusă poliomielit aparalitică erau în realitate cazuri de coxahie (enterovirus) şi de meningită aseptică;
Interesant este că Greenberg a certificat faptul că după introducerea vaccinării la începutul lui 1957, a existat în fapt o creştere substanţială a cazurilor de poliomielită prezumtiv paralitică.

În perioada 1957-58 numărul de cazuri a crescut cu 50%, iar între 1958-59 acesta a crescut cu 80%. Greenberg a arătat că în această perioadă au fost manipulate statisticile şi declaraţiile publice făcute de serviciile de sănătate publică americane, pentru a se crea o impresie pozitivă! Sursa: Hearings Before the Committee on Interstate and Foreign Connnerce, House of Representatives,” Eighty-Seventh Congress, Second Session on HR 10541, May, 1962, pp. 94-112; vezi şi The American Journal of Public Health, Vol.45, Sup.1-63,1955

O discuţie interdisciplinară excepţională moderată la cea de 120-cea întâlnire anuală a Societăţii medicale din satul Illinois, a confirmat faptul că în 1959, aproximativ 1.000 de cazuri de poliomielită paralitică au apărut la persoane care fuseseră vaccinate anti-polio cu multiple doze ale vaccinului Salk. Ca moderator al discuţiei, Greenberg a făcut următoarea observaţie: „Cea mai evidentă dezinformare este aceea că în 1958 au scăzut cu 50% cazurile de poliomielită, în timp ce rata de înbolnăvire s-a accelerat în fapt în 1959, mai ales la persoanele anterior vaccinate. O examinare ştiinţifică şi corectă a datelor precum şi a manierei în care acestea au fost manipulate va releva ineficacitatea  vaccinului Salk.“ Sursa: Section Panel on „Preventive Medicine and Preventive Health” at the 120″ Annual Meeting of the Illinois State Medical Society, May 26, 1960–reported in the Illinois Medical Journal, August and September issues, 1960

Atunci când pediatrul R. Mendelsohn a fost întrebat dacă polio va reapare ca urmare a opririi vaccinării, el a răspuns: Doctorii recunosc că 40% din populaţia americană nu este vaccinată contra polio! Deci, unde este boala, poliomielita? Bolile sunt ca moda, vin şi pleacă, apar şi dispar.“ Sursa: James, W., Inununization, p. 28

Vorbind la Convenţia Internaţională asupra sănătăţii din 1978, A. Burton a relatat că datele statistice din Australia, de la Universitatea New South Wales, au arătat că vaccinarea nu a avut un impact măsurabil asupra a ceea ce fusese considerat ca fiind epidemia de polio din Australia.

Sursa: James, W., Inununization, p. 28

Ciclul natural al apariţiei poliomielitei este bine ilustrat de către situaţia din Anglia, une poliomielita a atins un vârf în 1950, şi a scăzut cu 82% până în 1956, an în care a fost introdus vaccinul. Sursa: Neustaedter, R., et al, Immunizations, Are They Necessary?, Hering Family Health Clinic, Berkeley, California, 1981, p. 19

Tot din Audierile Congresului american citate mai înainte aflăm că în Israel în 1958 a existat o epidemie majoră de polio tip I. Măsurile de vaccinare fuseseră deja introduse, dar nu a existat o apreciabilă diferenţă între cei vaccinaţi şi cei evaccinaţi. Suplimentar 3 ani mai târziu, în statul Massachusetts a apărut o epidemie de polio tip II în care au existat mai multe cazuri în rândul celor vaccinaţi decât în rândul celor nevaccinaţi. Sursa: US House of Representatives, Hearings on HR 10541, p. 113. (Reported in the Toorak Times, Melbourne Australia, October 5, 1986)

Este de asemenea de semnalat faptul că într-unul dintre puţinele studii dublu-orb efectuate asupra vaccinului Salk, peste 200 de persoane care au primit vaccinul au contractat polio, în timp ce din grupul de control nu s-a îmbolnăvit nimeni!!! Acest studiu a fost prezentat de Mendelsohn (nu fusese făcut public oficial) , care în acelaşi articol din 1984 scria: „Adepţii vaccinului cu virus mort susţin că vaccinul cu virus viu duce la apariţia bolii. Celalţi, adepţii vaccinului cu virus viu susţin că un vaccin cu virus mort nu conferă o suficientă protecţie. La urma urmei, ambele tabere au dreptate, deoarece folosirea vaccinului,  fie cu virus mort fie viu, măreşte posibilitatea contractării unei poliomielite, în loc să o reducă.“ Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” p. 52 vezi şi: http://www.alternative-doctor.com/vaccination/mendelsohn.htm

Treisprezece oameni de ştiinţă au concluzionat recent asupra epidemiei de polio din Oman: eşecul vaccinului în epidemia din Oman nu poate fi pus pe seama „păstrării la rece, la frig“ a vaccinului şi nici pe suboptimizarea vaccinului; eficacitatea vaccinului OPV de a induce imunitate umorală a fost mai mică decât se aştepta, iar imunizarea polio de rutină se pare că nu este adecvată realizării unei eradicări a polio pentru anul 2000. (Ei au remarcat de asemenea epidemii de polio paralitic similare în alte populaţii complect vaccinate: Gambia, Brazilia, Taiwan, etc.) Sursa: Sutter, R., et al, „Outbreak of Paralytic Poliomyelites in Oman. Evidence for Widespread Transmission Among Fully Vaccinated Children,” Lancet, Vol. 338, September, 1991, pp. 715-720; Patriarca, et al, „Randomised Trial of Alternative Formulations of Oral Poliovaccine in Brazil,” Lancet, February, 1988, pp. 429-432; Kim-Farley, R., et al, „Outbreak of Paralytic Poliomyelitis in Taiwan,” Lancet No. 11, 1984, pp. 1322-1324; Deniing, M., et al, „Epidemic Poliomyelitis in the Gambia Following Control of Poliomyelitis as an Endemic Disease: Part 11. The Clinical Efficacy of Trivalent Oral Polio Vaccine,” American Journal of Epidemiology;

Pertussis (tuse convulsivă): V. Fulginiti, Preşedintele „American Academy of Paediatrics Committee on Infectious Diseases“ a făcut cea mai incisivă remarcă: „În ciuda a 30 de de experienţă cu imunizarea contra pertussis, motivele pentru recuperarea din infecţia acută şi imunitatea subsecventă sunt încă incerte. Se ştie că un al doilea atac apare foarte rar după o boală făcută natural. De asemenea se ştie dă 45-95% din cei vaccinaţi sunt susceptibili de o recidivă începând cu 12 ani mai târziu (după vaccinare)… nu înţelegem încă mecanismele imunologice implicate în rezistenţa la infecţie ca urmare a unei boli experimentate natural. Este vaccinul contra pertussis eficient?… înaintea largii răspândiri a vaccinului contra pertussis, atât rata incidenţei pertussis cât şi a cazurilor de deces erau în declin. O scădere de 50% a cazurilor şi de 84% a mortalităţii a fost înregistrată în Anglia între 1047 -1972, iar protecţia conferită de vaccin înainte de 1968 este slabă, nu mai mare de 20%…. Anglia este avocatul cel mai aprig al vaccinării pentru care însă nu există date suficient de solide.“ Sursa: Fulginiti, V., „Controversies in Current Immunization Practices: One Physician’s Viewpoint,” 1976, in Morris, J.A., Statement Submitted to US Senate Committee on Labor and Human Relations. Subcomniittee on Investigations and General Oversight, June 30, 1982. (Dr. Morris served as Director of the Slow, Latent, and Temperant Virus Section of the US Bureau of Biologics, Food and Drug Administration);
G.T. Stewart observa în „British Medical Journal“ că din 8.092 de cazuri de pertussis, 2.940 (36%) erau persoane complect vaccinate, în timp ce 2.434 (30%) nu erau deloc vaccinate. Sursa: Stewart, G.T., British Medical Journal, January 31, 1976; Stewart, G.T., „Vaccination Against Whooping Cough: Efficiency vs. Risks,” Lancet, 1977, p. 234
În Medical Tribune Report (10 Ianuarie 1979) se relatează asupra unei izbucniri de pertussis în care din 85 de copii complect imunizaţi s-au îmbolnăvit 46 (iar despre restul de 36 se ralata prezenţa unui anumit număr de factori predispozitorii). Sursa: Medical Tribune, January 10, 1979, p. 1

Cercetările lui  Ekanem (Graficul 12) relevau o creştere cu 21% a cazurilor de pertussis la sfârşitul celor 3 ani de EPI în Nigeria. Sursa: Ekanem E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria,” Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, p. 325, December, 1988

Tetanos toxicoid şi imunoglobulina

Neustaedter indica faptul că „tetanosul pare a fi eradicat în USA în primul rând datorită condiţiilor de igienă şi a corectei tratări a rănilor“. În perioada 1982-84 au existat în USA doar 8 cazuri, fără nici un deces. Sursa: Neustaedter, R.,The Immunization Decision, p. 32

Cercetările lui Cournoyer indicau ca primă cauză a tetanosului în ţările subdezvoltate infecţiile la cordonul ombilical la naştere. Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations? p. 12 Astfel de infecţii pot fi cel mai bine eliminate pritr-o informare corectă şi un training adecvat al asistenţilor natali tradiţionali. Suplimentar Cournoyer sugera faptul că “dovezile în sprijinul vaccinului tetanos  toxicoid parvin de la studii epidemiologice care nu prezintă suficiente criterii şiinţifice verificabile.”

Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations? p. 12

Conform datelor prezentate în Gaficul 17, în Republica Dominicană incidenţa tetanosului printre copii a crescut în fapt în următorii 2 ani de după programul EPI, iar Graficul 18 ne arată că rata tetanosului neonatal era minoră înainte, dar a crescut după EPI. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

De ce trebuie reconsiderat succesul eradicării variolei (vărsat)

Deşi variola aparţine aparent cărţilor de istorie a medicinei, este necesară reexaminarea afirmaţiei precum că boala a fost eradicată mai ales ca urmare campaniilor de imunizare a OMS. O tratare onestă a acestei probleme este necesară cu atât mai mult cu cât unul dintre principalele arumente ale programenlor UCI-EPI, prin care acestea sunt legitimate, este tocmai revendicarea acestei „poveşti de succes“ a eradicării variolei.

O puternică provocare a acestui punct de vedere tradiţional o aduc Buttram şi Hoffman: „ Mulţi oameni consideră probabil că vaccinul contra variolei a jucat un rol major în recenta eradicare a variolei la nivel global, fără însă a verifica faptele. În articolul „Vaccinurile – un viitor sub semnul întrebării“  se arată că mai puţin de 10% din copiii din ţările subdezvoltate au fost vaccinaţi.“ Ceea ce arată că, la o „acoperire“ atât de slabă, campania OMS nu a putut juca rolul unui factor real în eradicare. Datele prezentate de cei doi arată că vaccinarea nu a fost necesară pentru eradicarea variolei. Sursa: Buttram, H.E., and Hofftnan, J.C., „Bringing Vaccines Into Perspective,” (reference to „vaccines, a therapy in question,” Theropocia, June, 1981, p. 23) Mothering, Vol. 34, Winter Edition, 1985, p. 43
Apare evident că afirmaţiile OMS asupra meritului eradicării variolei nu sunt corecte. Dacă ne vom deplasa destul de mult timp înapoi, vom descoperi că cercetările independente ale lui Creighton, publicate în a noua ediţie a „Encyclopedia Britannica“ contravin puternic cu programul de imunizare contra variolei. Iată doar câteva extrase:

-în Bavaria în 1871, din 30.742 de cazuri, 29.429 erau persoane deja vaccinate, adică 95,7%!

-deşi Prusia era ţara cea mai bine vaccinată din lume la ora aceea, mortalitatea cauzată de variolă în epidemia din 1871 a fost mai mare (69.839) decât a celorlalte state nordice;

-în conformitate cu un competent statistician (A. Vogt) rata mortalităţii de variolă în armata germană, în care toţi recruţii erau obligatoriu vaccinaţi, era cu 60% mai mare decât în rândul populaţiei civile germane de vârstă similară, deşi re-vaccinarea nu era obligatorie printre aceştia din urmă;

-în Köln, prima persoană nevaccinată care s-a îmbolnăvit de variolă în 1870 a fost în fapt ce-a de a

174-a dintre cei care s-au îmbolnăvit, iar în Bonn în acelaşi an, de abea a 42-a persoană bolnavă era una nevaccinată, în timp ce în Liegnitz în 1871, primul nevaccinat a fost deabea al 225-lea bolnav, în ordine cronologică; Sursa: Creighton, C., „Vaccination,” Ninth Edition of the Encyclopedia Brittanica, pp. 29 and 30

(Nota Qui bono: o prostie mai mare nici nu am mai auzit, decât atunci când se afirmă că nevaccinaţii sunt de vină şi că ei, pentru că sunt nevaccinaţi, îi pun în pericol pe ceilalţi , vaccinaţi. Păi daca sunt vaccinaţi, înseamnă că nu trebuie să le pese, căci sunt protejaţi şi deci nu se vor îmbolnăvi. În timp ce aşa vaccinaţi cum sunt, pot pe mai departe fi purtători de agent patogen, şi deci, fără a fi bolnavi ei înşişi, îi pot infecta pe cei nevaccinaţi. Mai degrabă, eu, ca nevaccinat, trebuie să mă feresc de cei vaccinaţi, care sunt sănătoşi, dar care fiind „cărăuşi“ ai agentului patogen, mă pot infecta pe mine. Dar parcă asta este singura inepţie vechiculată  de imunologi şi adoptată orbeşte, fără un pic de gândire, de către foarte mulţi oameni! Mai cunosc o grămadă d-astea!)

Şi pe măsură ce ne apropiem de vremurile noastre, tabloul general nu se modifică deloc. Dettman şi Kalokerinos descriu o vizită pe care au făcut-o în Filipine cu 15 ani în urmă (prin 1965 deci): „Am rugat oficialităţile de acolo să ne prezinte statistiiile şi documentele asupra ratei variolei, dar astfel de lucruri nu existau la faţa locului. Ceea ce se ştia era faptul că vaccinarea sistematică începuse în 1905 iat în 1918-19 au existat 112.549 de cazuri de boală cu 60.855 de decese!!!  Mortalitatea crescuse alarmant de abea după introducerea vaccinării, iar autorităţile locare recunoşteau că rata extrem de mare de mortalitate era greu de explicat.“ Sursa: Dettman, G., and Kalokerinos, A., „Viral Vaccines Vital or Vulnerable,” Australasian Nurses Journal, August, 1980, p. 30:

Vorbind la Conferinţa asupra dezvoltării din 1973 de la Bruxelles, profesorul George Dick admitea că în ultimele decade, 75% dintre cei care contractaseră variolă în Anglia, erau persoane vaccinate. Dick admitea că în anumite ţări tropicale variola fusese eradicată fără a se fi folosit vaccinarea.  Sursa: Dettman, G., and Kalokerinos, A., „Viral Vaccines Vital or Vulnerable,” Australasian Nurses Journal, August, 1980, p. 29 Graficul 8 arată clar că înainte de a fi introdusă campania de eradicare de către OMS, 38 de ţări nu mai raportaseră nici un caz de variolă! Sursa: „Natural History of Smallpox,” in the New Scientist, November, 1978, p. 30

A. Hutchison scria în Journal of the Royal Society în 1974 referitor la vaccinul contra variolei că este „…lipsit de potenţă. Am dat detalii asupra diferitelor focare de variolă din Anglia, şi unde anume fuseseră diagnosticate. Aceasta indică clar că măsurile preventive sunt în general inefective“.

Sursa: Dettman, G., andKalokerinos, A., „Viral Vaccines,” p. 29

Într-un articol din „New Scientist“ se indică faptul că „familia virusurilor de variolă este genetic instabilă“ şi că o nouă tulpină virală care să pună în ameninţare programul de eradicare al variolei promovat de OMS“ poate apărea oricând şi oriunde. Sursa: Hoole, F.W., Evaluation Research and Development Activities, Sage Publications, Newberry Park, California, Figure 2.3, p. 58

Este interesant de menţionat că într-un articol din 1980 din „Australasian Nurses Journal“, Dettman şi Kalokerinos subliniau că prin microscopul electronic nu se putea distinge între diferitele virusuri de variolă. Sursa: James, W., Immunization, p. 18 Conform lui D. de Saving de la IDRC, din 1990 se poate face o distincţie în secvenţa AND, dar nu se ştie dacă acest lucru joacă vreun rol în rapoartele asupra variolei din toată lumea. La ora actuală doar 10% din populaţia globului este vaccinată contra variolei. De altminteri vaccinul contra variolei este extrem de periculos, la sfârşitul anilor 60 existând rapoarte asupra a 3.000 de copii care au suferit daune aduse creierului; iar în Germania conform lui G. Kiftel, în 1967 vaccinul contra variolei a produs afectarea creierului a 3.296 de copii, dintre care 71 au decedat. Sursa: James, W., Immunization, p. 18

În lucrările de specialitate şi de virologie umană asupra virusurilor vertebratelor ne atrage atenţia din 1970 relatarea asupra unui virus al „variolei maimuţei“, despre care se spune că este din punct de vedere clinic identic cu cel cunoscut al variolei clasice umane. Cazuri de acest gen au fost relatate din Zair, Camerun, Nigeria, Coasta de Fildeş, Liberia şi Sierra Leone (în Mai 1983 au fost raportate 101 cazuri). Sursa: Belshe, R.B., Editor, Textbook of Human Virology, PSG Publishing Co. Inc., Littleton, Massachusetts, USA; Andrews, Sir Christopher, et at, Viruses of Vertebrates, Bailliere Tindall, London, UK, Fourth Edition, (Figure 33.5 Sharing Distribution of Human Monkeypox Cases, courtesy of I. Arita, Smallpox Eradication Unit), p. 944 (Vezi şi Razzell P., The Conquest of Smallpox, Caliban Books, United Kingdom, 1977.)

Supra-diagnozare sau incompetenţă?

Supra-diagnozarea rujeolei este unul dintre procedeele des folosite de diferite organizaţii gen OMS, UNICEF, Ministere ale Sănătăţii, concerne farma, pentru a băga frica în oameni şi a-i convinge să se vaccineze. Iata un caz concret din 2006:

Cazuri confirmate de rujeolă (deci afecţiune contra căreia se face vaccinarea ROR-MMR) în Anglia şi Ţara Galilor, Octombrie-Decembrie 2006:

Rujeola: cazuri notificate: 474, testate: 589, cazuri confirmate: 8!!! Asta înseamnă o supra-diagnozare (sau diagnostic pus greşit, dacă vreţi) de 7.400% (-589/8 = de 74 de ori sau 7.400%).

Sursa: CDR Weekly, Volume 15 Number 12 Published: 24 March 2005

Totalul cazurilor confirmate de rujeolă şi lichid oral IgM test anticorpi în cazurile notificate către ONS, pentru săptămânile 40-52/2005

Notificate: 408; Testate: 343; Cazuri confirmate: 22

Rata de supra-diagnostic: -408/22 = 1.850% sau de 18,5 ori

Sursa: CDR Weekly, Volume 16 Number 12 Published on: 23 March 2006

Asta înseamnă că, dacă cineva are intenţia de a crea panică, şi de a provoca o nouă „pandemie“, (că tot se poartă în ultimii ani moda asta), prezintă publicului larg doar cazurile notificate, semnalate sau presupuse, fără a mai prezenta şi confirmarea laboratoarelor. Şi iată că deodată avem 589 de cazuri, în loc de 8. Cam aşa a fost informat şi publicul român în iarna anului trecut asupra cazurilor de porcină, cu 122 de decedaţi dintre care (dacă) erau doar 7 confirmate prin analizele de laborator.

Doar una dintre multele metode de măsluire şi mistificare. Cetăţeanul obişnuit, neavizat, se îngrozeşte, intră în panciă şi dă fuga la Ministrul Sănătăţii ca să primească vaccin cu… cercel.

Alte statistici, aceleaşi rezultate

Până acuma ne-am ocupat mai ales de afecţiunile contra cărora există vaccinuri. Firesc, căci aceasta este problema care ne interesează în mod deosebit. Pentru a putea verifica afirmaţiile făcute anterior, să privim un pic şi statisticile altor boli, care de asemenea cu 100-150 de ani în urmă provocau multe cazuri de îmbolnăvire şi chiar deces, afecţiuni însă contra cărora nu s-a făcut niciodată un vaccin. Şi să începem cu scorbutul. Avem mai jos un tabel cu rata mortalităţii datorată scorbutului , pentru Anglia. Din 1901 scorbutul a bătut permanent în retragere. Interesante sunt cele două „izbucniri“ de scorbut, una în perioada1916-1919, deci în timpul primului război mondial (nutriţie deficitară obiectiv-istorică) şi cea de a doua în perioada 1941-1945, deci din nou în timpul unei crize mondiale, cel de-al doilea război mondial. Din 1946 cu variaţii le de rigoare, scorbutul ajunge la „zero“ în 1964. Cunoaşteţi astăzi în Europa vreun caz de scorbut. Desigur ca nu a existat vaccin contra scorbutului, deoarece această boală este provocată de lipsa vitaminei C, deci de semnificative probleme de nutriţie!

UK Scurvy Mortality Rates 1901 to 1967 – Published: Roman Bystrianyk

Să vedem acuma alte două afecţiuni care „bântuiau“ pe vremuri, şi de care am auzit doar din cărţile de istorie: febra tifoidă şi scarlatina. Ambele au dispărut fără vaccinuri, dar cu apă potabilă curată, nutriţie sănătoasă, igienă sanitară şi condiţii optime de locuit. Iată mai jos graficele respective pentru mortalitatea provocată de tifoidă şi scarlatină în Anglia, USA şi Australia.

USA în comparaţie cu Anglia – mortalitatea în tifoidă 1901-1965 – Published: Roman Bystrianyk

USA în comparaţie cu Anglia 1901-1965 – Published: Roman Bystrianyk

Iar în continuare situaţia pentru aceleaşi boli în Australia: (din păcate calitatea graficelor este mai slabă):

Australia – rata mortalităţii tifoidei între 1880-1970; nu există vaccin!

Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia, reprodus în cartea lui  Greg Beattie „Vaccination A Parent’s Dilemma„

Australia – rata mortalităţii în scarlatină între 1880-1970

Sursa: aceaşi ca mai sus

După cum puteţi vedea, tendinţa în cazul acestor trei afecţiuni, contra cărora nu a existat niciodată vaccinare, este identică cu tendinţele celorlalte boli, contra cărora se vaccinează într-o veselie. Logica ar fi simplă: dacă bolile infecţioase dispar, din ce să trăiască săracii de la concernele farma? Păi, din vaccinuri contra bolilor care nu mai axistă, sau din boli care nu există, şi contra cărora desigur că nu se pot face vaccinuri. Tocmai de aceea nu există vaccin contra AIDS, hepatitei C, cancerului şi altor  chestii de genul acesta. În schimb se pot face alte medicamente, antivirale, chemoterapii, etc.

Deci: concernele farma fac bani adevăraţi din produse virtuale. Asta da afacere. Iar noi încă ne mai lăsăm fraieriţi?

Dar să ne întoarcem la vaccinurile lor (căci ale noastre nu pot fi). În continuare o serie grafice, altele decât cele prezentate mai înainte, dar care confirmă acelaşi fenomen.

Mortalitatea datorată rujeolei în USA şi Anglia: în anul 2007, şansa ca cineva să moară de rujeolă în Anglia sau Ţara Galilor, plecând de la premiza că nimeni n-ar fi vaccinat, ar fi d 1 la 55 de milioane. Şansa de a fi lovit de trăznet este deci de 30-60 de ori mai mare!

Sursa: grafic în scară logaritmică după Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

Iar alăturat, acelaşi grafic în scală analogă:

Sursa: Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

Graficul de mai jos, tot asupra rujeolei, provine dintru material medical „peer refereed“. Linia roşie punctată a fost introdsă ulterior. Ea ne indică mai clar scăderea ratei mortalităţii şi morbidităţii în USA. Deşi statistica se opreşte la anul1975, prin prelungirea liniei roşii, în baza aceluiaşi logaritm, rezultă că pentru anul 2010, mortalitatea este de 1 din 25 de milioane, fără vaccin. Care poate fi motivul pentru care se mai practică vaccinarea anti-rujeolică în masă? Qui bono?

Sursa: Measles mortality in the United States 1971-1975. Halsey et al, Am J Public Health 1980;70:1166–1169.

Mortalitatea datorată rujeolei în USA în comparaţie cu Anglia 1901-1965 – Published: Roman Bystrianyk.

Iată aici şi rata mortalităţii datorată rujeolei pentru Australia între 1880-1970.

Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia

Să trecem în continuare la oreion (parotidită epidemică).

Mortalitatea datorată oreionului în Anglia şi Ţara Galilor între 1910-1999 Sursa: Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

În conformitate cu The British Medical Association (‘BMA’) şi cu The Royal Pharmaceutical Society of Great Britain (RPSGB) vaccinarea contra oreionului este din punct de vedere clinic inadecvată: „Deoarece oreionul şi complicaţiile sale iau foarte rar forme serioase este foarte puţin indicată o folosire de rutină a vaccinului contra oreionului.“

Sursa: British National Formulary (‘BNF’) 1985 and 1986

De asemenea încă din 1974 UK’s Joint Committee on Vaccination and Immunisation şi Ministry of Defence erau de acord că: „nu există necesitatea introducerii vaccinării de rutină contra oreionului“ deoarece „complicaţiile pe care le poate provoca această boală sunt extrem de rare.“

Sursa: JCVI minutes 11 Dec 1974.

Doctorii şi surorile care omit să le spună pacienţilor că vaccinul contra oreionului din MMR (ROR) este clinic inutil, care omit să informeze exact asupra reacţiilor adverse şi care, după toate acestea, administrează vaccinul, se comportă lipsit de etică, potenţial în contradicţie cu legile juridice şi sunt deci susceptibili de a fi inculpaţi într-un proces de prejudicii. Pe de altă parte, ei sunt incapabili să explice exact riscurile deoarece datele privind reacţiile adverse nu sunt colectate (centralizate) iar datele deja existente sunt ascunse.

Consecinţa este că administrarea vaccinului ROR (MMR) copiilor nu poate fi justificată nici clinic şi nici etic. Există prea puţin beneficiu clinic pentru copii prin introducerea vaccinării contra oreionului, ceea ce face ca această acţiune să nu fie justificată ca fiind o măsură de sănătate publică. Una dintre consecinţele acestei vaccinări inutile este faptul că la ora actuală tinerii adulţi de sex masculin sunt puşi în faţa riscului unei orhite (inflamaţie a testicolelor) sau unei sterilităţi cel puţin parţiale, deoarece ei nu au facut boala în copilărie, în mod natural, şi deoarece vaccinarea ROR (MMR) nu este eficientă în a conferi o imunitate complectă în întreaga populaţie vaccinată.

Unul dintre rezultatele vaccinării ROR (MMR) este faptul că periodic apar focare epidemice de oreion în grupuri de vârstă matură. În 2005 în Anglia oreionul bântuia printre studenţii din Colegii şi Universităţi. Vezi Mumps and the UK epidemic 2005, R K Gupta, J Best, E MacMahon BMJ  2005;330:1132-1135 (14 May).

Unul din patru bărbaţi care a atins pubertatea şi care nu a făcut oreion, deci nu a căpătat imunitatea contra oreionului în mod natural, riscă o orhită! Orhita (inflamare a testicolelor, de regulă uni-laterală) este recunoscută ca şi complicaţie în 20-30% dintre cazurile clinice de oreion după vârsta pubertăţii. Unele atrofieri testiculare apar în 35% din cazurile de orhită datorată oreionului. Aceasta înseamnă că un testicol din cei doi se atrofiază, respectiv devine steril. Acest lucru se întâmplă la unul din nouă pacienţi care capătă oreion după pubertate, în comparaţie cu nici un astfel de caz atunci când boala izbucneşte înainte de pubertate. Sterilitatea totală este rară, căci există două testicole, iar atrofierea se produce doar la unul dintre ele. Dar este oare aceasta o consolare? Balastul psihologic rămâne oricum de dus în spinare toată viaţa. Rezultă că este mult mai bine să faci oreion normal, în copilărie, decât să devii semi-viril la maturitate.

Vezi şi http://emedicine.medscape.com/article/966678-overview în limba engleză.

(Nota Qui bono: natura nu este sadică, dar are legile ei clare şi logice. Dacă le nesocotim, suntem singuri vinovaţi de rezultate. Din păcate de multe ori le nesocotim fiindcă nu suntem suficient informaţi, sau suntem intenţionat dezinformaţi, ori acest lucru este, regret că trebuie să o spun, criminal! Iar oreionul, şi orhita nu sunt doar un caz singular.)

La fel ca şi în cazul oreionului, vaccinarea contra rubeolei se plasează şi ea la graniţa ilegalului şi

in-eticului. Nu am inclus aici un grafic al rubeolei, deoarece reubeola nu mai este de sute de ani letală (nu provoacă decesul), iar cazurile de deces datorate rubeolei au fost în ultima sută de ani atât de rare, încât nu se poate face un grafic cu ele. Efectele rubeolei asupra copiilor sunt minimale, iar vaccinarea nu aduce nici un beneficiu clinic unui copil, mai ales dacă vom compara acest fapt cu reacţiile adverse ale vaccinului.

Dacă o femei gravidă se îmbolnăveşte de rubeolă, există posibilitatea ca nou-născutul să aibe anormalităţi congenitale sau chiar să se nască mort. Ori dacă vaccinul ROR nu este eficace (nu conferă o protecţie de lungă durată, eeventual pentru toată viaţa, aşa cum se întâmplă în cazul bolii experimentată natural) în cazurile de oreion şi rujeolă, există evident riscul ca o femei care a fost vaccinată să nu capete o imunitate efectivă şi deci să existe riscul potenţial al unei rubeole în timpul sarcinii. Acest risc nu ar exista dacă persoana respectivă ar fi făcut rubeolă, şi deci ar fi căpătat imunitate naturală în copilărie. (Din nou lipsa de respect faţă de legile naturii, cu consecinţele ei neplăcute).

Înainte de introducerea vaccinului contra rubeolei, numărul de cazuri în Anglia era de circa 50 pe an. Dintre care 92% se desfăşurau absolut normal. Sursa: DANISH MEDICAL BULLETIN MARCH 1987 – WAVES Vol. 11 No. 4 p. 21 . Ori acesta este un risc incomparabil mai mic faţă de cel al unei rubeole după pubertate sau mai târziu, mai ales în timpul unei sarcini!

Pentru cei care doresc să consulte mai multe materiale informative asupra vaccinării contra rubeolei iata câteva articole interesante (însă în limba engleză):

False Government Rubella Scare Stories – Reply to Professor Louis Z Cooper 6 Iunie 2005

Rubella Scares – Demonstrating the Figures are False 11 August 2005

False Government Rubella Scare Stories – Only 20,000 Percent Overstated 1 Iunie 2005

În continuare doresc să pun la dispoziţie o serie de grafice combinate, între afecţiuni infecţioase contra cărora există vaccinare şi/sau contra cărora nu există vaccinare. Pentru început un grafic asupra ratei mortalităţii în USA cauzată de rujeolă, scarlatină, pertussis, tifoidă şi difterie: vaccinul contra difetriei introdus în 1920, contra pertussis la sfârşitul anilor 40 iar cel contra rujeolei în 1983.

USA Disease Mortality 1900 to 1965 Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever – Published: Roman Bystrianyk

Următorul grafic este similar cu cel de mai sus, dar sunt suplimentar incluse decesele provocate de influenza şi tuberculoză. Şi aici puteţi observa că decesele datorate influenzei (gripă) nu au fost prevenite prin vaccinare, deoarece în aproape toată perioada prezentată în grafic nu a existat un vaccin antigripal, el fiind însă prezent astăzi, când mortalitatea datorată gripei (influenza) a „explodat“.

USA Disease Mortality 1900 to 1965 Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever, Influenza & Pneumonia, Tuberculosis – Published: Roman Bystrianyk

Observaţi explozia de gripă şi pneumonie (interesant ca este adăugată şi pneumonia la gripă!) din perioada aşa-numitei „gripe spaniole“. Iar mai jos aveţi graficul pentru Anglia între 1901-1964 în ceea ce priveşte rata mortalităţii rujeolei, scarlatinei, tifoidei, pertussis şi difteriei.

UK Disease Mortality 1901 to 1965 Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever – Published: Roman Bystrianyk

Difteria: Rata mortalităţii cauzate de difterie în Anglia şi USA, în cădere liberă până prin 1952, când practic afecţiunea nu mai juca nici un rol. În Anglia, deşi vaccinul contra difteriei a fost introdus în 1940, foarte mulţi copii mai ales sub 5 ani nu au fost vaccinaţi, iar o mare campanie de vaccinare s-a desfăşurat în perioada 1945-1946. Deci grupul copiilor sub 5 ani constituia un grup de risc, conform „vacciniştilor“. Dar puteţi observa vreo diferenţî în rata mortalităţii de după 1946 pentru Anglia? Nu! Surprinşi? „Succesul“ vaccinului contra difteriei este o altă dogmă quasi-ştiinţifică predicată de medicina şcolastică, care nu are susţinere în date ştiinţifice obiective, iar în datele statistice, ce să mai vorbim.

USA Compared to UK Diphtheria Mortality 1901 to 1965 – Published: Roman Bystrianyk

Graficul următor este unul dintre cele mai interesante, deoarece aduce alături vaccinarea şi măsurile de îmbunătăţire a nutriţiei şi reformelor sociale şi de sănătate.Graficul se referă la mortalitatea datorată difteriei în Anglia şi Ţara Galilor, pentru perioada 1901-1999. În 1940 începe campania de imunizare contra difteriei, în 1944 este introdus în şcoală laptele oferit gratuit copiilor, precum şi măsuri medicale şi de control dentar , iar în 1948 întră în vigoare noua reformă socială şi de sănătate. Observaţi că după fiecare dintre ultimele două (1944 şi 1948) s-au înregistrat scaderi vizibile în rata mortalităţii.

England & Wales Diphtheria Mortality 1901 to 1999 – [By Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr. Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

Iar aici avem rata mortalităţii cauzată de difterie pentru Australia între 1880 şi 1970

Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia.

Vaccinul contra difteriei a fost introdus în Anglia în 1940. Dar în mod sigur nu a jucat nici un rol în rata mortalităţii de difterie dintre 1941-1946. Graficul ratei de mortalitate totală din acea perioadă ne arată că vaccinul nu a jucat un rol important. La sfarşitul lui 1941: „circa 36% din copii de şcoală erau imunizaţi, dar numai 19% dintre copii preşcolari.Sursa: British Journal of Nursing October 1948 p121.

De abea după 1946-47, după ce mortalitatea cauzată de difterie a scazut drastic (se terminase cel de-al doilea razboi mondial), a avut loc o campanie majoră de vaccinare antidifterică. 969.000 de copii sub 5 ani au fost vaccinaţi atunci. Sursa: vezi mai sus. Cu o rata anuală a creşterii natalitaţii de 200.000, aceasta reprezintăpractic mai mult decât totalul copiilor nascuţi între 1941-46. Astfel rezultă că vaccinarea antidifterică nu este răspunzătoarea pentru scăderea mortalitaţii dintre 1941-1946! În schimb un impact evident au avut modificările din sistemul social şi cel de sănătate care au avut loc în 1944, 1947 şi 1948. Vezi al doilea grafic de mai sus! Se poate clar observa că scăderea mortalităţii cauzate de difterie a urmat aceaşi curbă descrescatoare ca şi scăderea ratei totale a mortalităţii infantile, deci vaccinul nu a adus nimic nou.

Pertussis: rata mortaliăţii scade substanţial şi în cazul tusei convulsive, înainte ca vaccinarea sa fie introdusă. Contribuţia acesteia, daca a avut vreuna, este neglijabilă. Rata scadeii mortalităţii infantile datorate pertussis este identică cu scăderea ratei mortalităţii de pertussis în intregul populaţiei, ceea ce confirmă aserţiunea de mai sus.

USA şi Angila-rata mortalitaţii cauzate de pertussis:

USA Compared to UK Whooping Couch (Pertussis) Mortality 1901 to 1965 – Published: Roman Bystrianyk

Şi rata mortalităţii pertussis pentru Anglia şi Ţara Galilor:

UK Whooping Couch (Pertussis) Mortality 1838 to 1978 – Published: Roman Bystrianyk

Iar mai jos avem graficul ratei mortalitaţii pertussis comparativ între toate categoriile de vârsta şi mortalitatea infantilă, pentru Anglia şi Ţara Galilor:

England & Wales Whooping Cough (Pertussis) Mortality 1901 to 1999 [By Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

În continuare, rata mortalitaţii pertussi pentru Australia:

Australian Whooping Cough (Pertussis) Mortality 1880-1970 – Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia,

Tetanos: graficul de mai jos ne prezintă mortalitatea generala comparată cu cea infantilă în cazurile de tetanos, pentru Anglia şi Ţara Galilor, în perioada 1901-1999. Scaderea cazurilor de tetanos după anii 1947-48 se justifica pe de o oarte prin reformele despre care am vorbit mai înainte, precum şi prin scăderea numărului de muncitori fermier la jumătate (după cel de-al doilea razboi monial) datorată mecanizării agriculturii, şi implicit a cazurilor de răniri datorate accidentelor de munca din acest domeniu, dar şi unei mai bune asistenţe medicale în aceasta privinţă (tratarea mai eficientă a accidentelor de muncă). Reducerea cazurilor de tetaons dupa anii 50 este evidentă în graficul de mai jos.

Tetanus Mortality England & Wales 1901 to 1999 [By Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

Variola: pentru variolă dispunem de un grafic care ne prezintă rata de deces cauzat de însuşi  vaccinul contra variolei (de pe vremea cand industria farmaceutică nu reuşise încă să ascundă toate statisticile). În USA pe la 1901 mureau mai mulţi oameni din cauza vaccinului decât din cauza variolei însăşi. Severitatea bolii a scazut treptat o dată cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi locuit, şi nicidecum datorită vaccinului, aşa cum consideră „dogma şcolastică“. Un vaccin care are nevoie de 100 de ani pentru a „acţiona pozitiv“ nu este un vaccin, ci o mare minciună.

UK Deaths Caused by Smallpox Vaccination 1875 to 1922 – Published: Roman Bystrianyk

Iar în urmatorul grafic se pot compara similitudinile dintre decesele provocate de variolă şi cele provocate de vaccinul contra variolei:

UK Deaths from Smallpox Vaccine Compared To Smallpox Mortality 1906 to 1922 – Published: Roman Bystrianyk

Cazul Leicester şi variola: Foarte interesant este faptul că oraşul Leicester din Anglia a stopat vaccinarea, spre deosebire de restul Angliei, iar rata deceselor cauzate de variola a căzut abrupt şi brusc. Tabelul de mai jos ne prezintă situaţia comparativă între grupul de vaccinaţi-revaccinaţi din diferite regiuni ale lumii şi situaţia din Leicester, unde nu se vaccina (neprotejare), pentru aceaşi perioada de timp 1860-1908:

Regiunea sau grupul	Perioada	Cazuri de variolă	Decese	Rata de decese în procente
Japonia	1886-1908	288,779	77,415	26.8
Armata britanică (Anglia)	1860-1908	1,355	96	7.1
Armata britanică (India)	1860-1908	2,753	307	11.1
Armata britanică (Colonii)	1860-1908	934	82	8.8
Marina regala	1860-1908	2,909	234	8.0
Rata totală de cazuri		296,730	78,134	26.3
Leicester (pe perioada in care nu s-a vaccinat)	1880-1908	1,206	61	5.1

Toate informaţiile în legatură cu cazul Leicester sunt preluate din cartea „Leicester: Sanitation versus Vaccination“ scrisă de J.T.Briggs J.P. în 1912 (poate fi gasită integral la adresa: http://www.whale.to/a/biggs.html

Briggs spune: „Am prezentat numărul de vaccinaţi şi revaccinaţi pentru cazurile de boală, de deces, şi ratele de mortalitate, separat şi împreună, astfel că pot fi comparate unele cu altele, dar mai ales cu datele din Leicester. Se ridică întrebarea: dacă rata mare de mortalitate din Japonia, din armata şi marina britanică, nu se datorează vaccinării şi revaccinării, atunci care poate şi cauza? Cui se datorează?“

Iata înca un tabel cu epidemiile de variola din diferite perioade, costuri şi rata mortalităţii, comparate cu Leicester:

	Situaţia vaccinării	Număr de cazuri	Număr de decese	Decese în procente	Costurile epidemiilor
London 1900-02	vaccinare	9,659	1,594	16.50	£492,000
Glasgow 1900-02	vaccinare	3,417	377	11.03	£ 150,000
Sheffield 1887-88	vaccinare	7,066	688	9.73	£32,257
Leicester 1892-94	Practic nevaccinat	393	21	5.34	£2,888
Leicester 1902-04	Practic nevaccinat	731	30	4.10	£1,602

Şi un extras din cartea originală a lui Briggs:

City of Leicester Smallpox Deaths 1880-1908

Interesant este şi următorul grafic care pune alături rata mortalităţii în cazul variolei (vaccin existent) şi scarlatinei (vaccin inexistent) pentru Anglia şi Ţara Galilor. Curbele grafice sunt surprinzător de asemănătoare, deşi una dintre afecţiuni beneficia de vaccin, iar cealalta nu. Deci, care este rolul vaccinului în cazul variolei?

UK Smallpox Mortality Rates Compared to Scarlet Fever 1838 to 1890 – Published: Roman Bystrianyk

Pentru comparaţie, iata şi situaţia asupra mortalităţii variolei din Suedia, unde de la 1814 exista disponibil vaccinul.

Sweden Smallpox Mortality Rates 1821 to 1852 – Published: Roman Bystrianyk

Iar aici pentru doritorii de informaţii suplimentare, două studii interesante asupra temei noastre.

“The questionable contribution of medical measures to the decline of mortality in the United States in the twentieth century“. McKinlay JB, McKinlay SM, Milbank Mem Fund Q Health Soc. 1977 Summer; 55(3): 405-28.

“Symposium: Accomplishments in Child Nutrition during the 20th Century.  Infant Mortality in the 20th Century, Dramatic but Uneven Progress” Myron E. Wegman School of Public Health, University of Michigan: J. Nutr. 131: 401S–408S, 2001

Pericolele asociate vaccinării

O altă chestiune majoră care nu a fost luată în considerare în cadrul programelor EPI, este monitorizarea eventualelor efecte adverse ale vaccinurilor. Desigur, un astfel de subiect este neplăcut pentru EPI, UNICEF, OMS sau concernele farma. Dar cred că efectele adverse sunt cu mult mai neplăcute pentru cei vaccinaţi. Ori dacă pleci de la nobila idee de a-i imuniza pe copii pentru a-i feri de boli, mi se pare obligatoriu să te preocupe şi periculozitatea „grijii tale“, a acţiunii pe care intenţionezi să o întreprinzi. Ori, în toate programele EPI, acest aspect a fost complect ignorat. Se pleacă de la premiza că vaccinurile sunt sigure. La fel cum se pleacă de la premiza că ele sunt eficace. Probabil tot aşa de sigure pe cât de eficace, cum tocmai am văzut în rândurile de mai sus, nu?

Cercetările PHC-EPI conduse de CIDA Evaluation Division ajung la concluzia că „programele de imunizare masivă aduc cu ele un număr de riscuri reale şi efecte necunoscute.“ Sursa: Chetelat, L.J., A Synthesis of Key Issues for Evaluation in Primary Care, p. 142

David Karzon de la Vanderbilt University School of Medicine evidenţiază următoarele aspecte într-un editorial din „New England Journal of Medicine“: „… există două motiv majore care ne fac să cerem regândirea procesului de implementare a programelor de imunizare: necesitatea reconsiderării responsabilităţilor sociale şi dezbaterea politică asupra costurilor ridicate de astfel de programe de prevenţie… noi, ca şi societate, nu am recunoscut şi acceptat toate aceste costuri… costuri măsurate nu numai în dolari donaţi sau salvaţi, ci şi în reacţii biologice adverse.  În mod efectiv, nu există niciun medicament sau procedură medicală care să fie lipsită de risc. Antigenii imunizanţi, obţinuţi din material biologic complex sau ca agenţi vii slăbiţi genetic, aduc cu ei propriile riscuri endogene, complicaţii care se văd cel mai bine în imunizările în masă… Calitatea bazei de date nationale este critică deoarece fiecare vaccin este recomandat ca fiind bun şi nepericulos.“ Sursa: Karzon, D.S., „Immunization on Public Trial,” The New England Journal of Medicine, Vol. 297, No. 5, August 4, 1977, pp. 275 and 276

Este regretabil faptul că rapoartele din teren ale UNICEF – EPI au tendinţa de a diminua îngrijorările asupra efectelor adverse ale vaccinurilor, ca fiind bazate pe dezinformarea prezentă în plan local sau pe ignoranţa mamelor temătoare pentru copiii lor (adică cum altfel ar trebui să fie o mamă?) şi implicit ca necesitând o re-educare (probabil o spălare a creierului, nu?). Spre exemplu un recent raport anual UNICEF asupra unui program EPI remarca: „O echipă OMS-UNICEF a constatat o rată mare de refuz al vaccinării, datorată fricii faţă de efectele adverse, exprimată de mame, precum şi a informaţiilor false asupra contraindicaţiilor…. Ca rezultat, este necesară o mai mare atenţie acordată direct educaţiei în domeniul sănătăţii….“ Sursa: UNICEF Canada, Annual Report on the Northeast Thailand Integrated Services Project for Children, Toronto, March 31, 1990, P. 5

În fapt, apare ca un fenomen cronic subestimarea şi neglijarea rapoartelor asupra morbidităţii, dizabilităţii şi mortalităţii provocate de vaccinuri. Unul dintre cei mai erudiţi profesori care a investigat riscurile vaccinărilor, Sir Graham Wilson, lector onorific la Departamentul de bacteriologie al London School of Hygiene and Tropical Medicine, observa următoarele: „Riscul  conţinut de folosirea vaccinurilor şi serum-urilor nu este recunoscut ca real. Întradevăr, cunoştinţele noastre asupra acestor aspecte sunt reduse, iar cunoştinţele incomplecte pe care le avem nu sunt suficient de bine popularizate… un mare număr de accidente – suspectez că în fapt, majoritatea lor – nu au fost niciodată raportate, în formă tipărită, fie de teama unor plângeri şi despăgubiri penale, sau de teama de a nu pune în mâna adversarilor vaccinării o armă eficace…. Eu am ajuns la concluzia că nici un vaccin sau serum nu poate fi considerat ca sigur… Nici un vaccin sau serum folosit până în prezent nu s-a dovedit a fi liber de complicaţii sau accidente… Riscul, chiar şi pentru un singur vaccin, nu este uniform. Variază, dependent de mulţi factori, printre care de exemplu, statutul imunologic al respectivei populaţii. Vaccinarea este mult prea des aplicată, mai ales în ţările subdezvoltate, şi nu ar trebui folosită ca scuză pentru neaplicarea metodelor standard consacrate de prevenţie a bolilor infecţioase. Dar mult mai important este a înţelege pericolul unor astfel de campanii de vaccinare în masă. În astfel de operaţii nu există timpul necesar pentru a analiza necesiatatea vaccinării fiecărei persoane în parte, sau controlarea stării de sănătate a fiecărei persoane în raport cu administrarea unui vaccin.“ Sursa: Wilson, G.S., The Hazards of Immunization, The University of London, Athlone Press, London, UK, 1967, pp. 4-6 and 282-289
Iar H.S. Martland, fostul examinator şef al Essex County New York, era şi mai direct: „Decese cauzate de afecţiuni ale creierului şi măduvei spinării (poliomielite, encefalite şi meningite) care rezută ca urmare a unei vaccinări sunt atribuite altor cauze, deoarece doctorii nu sunt suficient avizaţi şi avertizaţi asupra conexiunii dintre imunizarea prin vaccin şi cauza respectivelor decese…“

Sursa: „Immununization Public Health Protector?,” p. 4
Neustadter remarca deja de mult timp că cercetările asupra efectelor secundare ale vaccinurilor sunt marginalizate sau nu sunt raportate de către firmele producătoare. Aceasta deoarece există doar  interesul unui marketing rapid, a desfacerii rapide, pe piaţă, a vaccinurilor respective, şi implicit a asigurării unor substanţiale câştiguri financiare.

Sursa: Neustaedter, R.,The Inununization Decision, pp. 72 and 73

Pe de altă parte, Snead relatează faptul că atunci când laboratoarele fac afirmaţii de genul „nu sunt probleme cunoscute“, acest lucru nu înseamnă că oamenii de ştiinţă au cercetat conform cunoştinţelor lor un produs, ci tocmai că de fapt acesta nu a fost cercetat, astfel că „nu se conosc problemele“ care le poate provoca un astfel de produs.

Sursa: „Links Between Contaminated Vaccines, Cancer and AIDS,” Townsend Letter for Doctors, May, 1989, p. 254, (review of Snead, E. documentary video, „Is it AIDS? Or Leukemia or Immunization Related Syndrome”)

Pe de altă pare, datorită faptului că din ce în ce mai mulţi părinţi au devenit conştienţi de legătura directă dintre vaccinare şi bolile care apar ulterior la copiii lor, numărul proceselor pentru despăgubiri a crescut atât de mult încât industria farmaceutică ameninţă să se retragă din domeniul producţiei de vaccinuri, deoarece despăgubirile riscă să devină mai mari decât câştigul financiar. Astfel că mai nou, spre exemplu în USA, dar nu numai, guvernele au acceptat să elibereze firmele producătoare de vaccinuri de orice fel de responsabilitate juridică.

Acest fapt, deja cunoscut public, va avea pe viitor două efecte cel puţin interesante, şi anume pe de o parte părinţii vor fi şi mai circumspecţi contra unei vaccinări, iar pe de altă parte industria farmaceutică îşi va putea permite să arunce pe piaţă chiar orice, fără a mai investi nici un ban în studii de cercetare a riscurilor, deoarece oricum nu va fi trasă la răspundere pentru prejudiciile provocate. Consider ca extrem de periculoasă aceasta situaţie nouă, pe care am putut-o clar remarca în legătură cu gripa porcină 2009 şi campania de vaccinare contra A/H1N1!!!

Câteva efecte adverse pe termen scurt observate la unele dintre cele mai des folosite vaccinuri

Rujeolă:

-rujeolă atipică (formă mult mai gravă a rujeolei)

-encefalopatie (daune ireversibile aduse creierului)

-panencencefalită sclerozată subacută (daune progresive ale creierului care duc la deces)

-ataxie (mişcări musculare voluntare necoordonate)

-retardare mentală

-meningită aseptică (inflamarea membranei creierului sau măduvei spinării)

-atacuri cerebrale

-encefalită (inflamaţii ale creierului)

-hemipareză (paralizie a unei jumătăţi a corpului)

-retinopatie şi orbire

-complicaţii secundare: diabet juvenil, sindromul Reye, scleroză multiplă

Sursa: Fenical, G.M., „Neurological Complications of Immunization,” Annals of Neurology, No. 12, 1982, pp. 119- 128

Pertussis (tuse convulsivă):

-hiperactivitate

-anafilaxis (suprareacţie care poate include convulsii, inconştienţă sau deces)

-convulsii de tip epileptic

-disfuncţii de învăţare (inclusiv reducerea IQ-ului)

-encefalopatie

-atacuri febrile

-infecţii bacteriene invazive

-febra fânului

-astmă

-encefalită

-moarte subită (SIDS)

Sursa: Cody, C.L., et al, „Nature and Rates of Adverse Reactions Associated with DPT and DT Inununizations in Infants and Children,” Pediatrics, Vol. 68, pp. 650-660

Difterie: (valabil şi pentru tetanos, deoarece vaccinul este combinat, difterie-tetanos)

-modificări ale encefalogramelor

-atacuri

Sursa: Mendelsohn R.”Immunization Update,” The People’s Doctor–A medical Newsletter for Consumers, Vol 10, No. 5, Evanston, Illinois, USA

Toxoid tetanos:

-neuropatie plexus brahială (boală care afectează nervii care servesc braţului şi mâinii)

-anafilaxis

-encefalită

-abcese recurente (la locul injectării)

-dureri abdominale

-debilitate

Sursa: Church, J.A., and Richards, W., „Recurrent Abscess Formation Following DPT Inununizations: Association with Hypersensitivity to Tetanus Toxoid,” Pediatrics, Vol. 75, 1985, pp. 899 and 900; Neustaedter, R., The Immunization Decision, p. 33

Polio (OPV-oral cu virus viu):

-polio paralitic

-tumori cerebrale congenitale (transmise de mamă care a primit vaccinul în timpul sarcinii)

-meningită

Sursa: Sabath, L., et at, „Antigen Induced Transient Hypersusceptibility: A Cause of Sporadic and Fulminant Infection in Normals,” Clinical Research, Vol. 35, No. 617A, 1987.(Acest studiu a constatat că pacienţii – copiii – cu meningită purulentă aveau o istorie recentă cu multe vaccinări, în comparaţie cu copii care nu aveau meningită, da care nici nu fuseseră vaccinaţi  masiv).

Există studii care consideră că 1 din 300 de cazuri de vaccinare este legat de efecte adverse. Sursa: James, W., Immunization, p. 14

Cercetările efectuate de Cournoyer indică următoarele reacţii post-vaccin cu frecvenţa lor de apariţie la numărul de copii vaccinaţi, astfel:

-plâns (ţipete) permanent – 1 din 20 de vaccinaţi

-febră mare – 1 din 66

-ţipete ascuţite (urlet) – 1 din 180

-şoc asemănător colapsului – 1 din 350

-afecţiuni cerebrale acute – 1 din 22.000

-daune permanente aduse creierului – 1 din 62.000

-deces – 1 din 71.600

Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations?, pp. 8 and 9

Un studiu al UCLA (vezi Cody, C.L., et al, „Nature and Rates of Adverse Reactions Associated with DPT and DT Inununizations in Infants and Children,” Pediatrics, Vol. 68, pp. 650-660) a constatat că unul din 13 copii prezintă simptomul de ţipete permanente după administrarea vaccinului DPT. Medicul B. Young afirmă că: “Aceasta poate inidica daune provocate creierului copilului vaccinat.”

Sursa: James. W., Immununization, p. 13

Conform cercetărilor lui Coulter şi Fisher, din 3,3 milioane de copii vaccinaţi annual în USA, 16.038 prezintă simptomul de ţipăt permanent (encefalitic) care este considerat de foarte mulţi neurologi ca fiind un semn de iritare a sistemului nervos; 8.484 prezintă convulsii; şi tot 8.484 prezintă colaps “dintru-un total de 33.006 cazuri de reacţii neurologice acute în primele 48 de ore de după administrarea vaccinului DPT.” Sechele neurologice severe pot apare după o vaccinare chiar şi în cazul lipsei unei reacţii acute. Atunci când copilul reacţionează la un vaccin DPT cu “febră uşoară şi disconfort pentru câteva zile” acest lucru poate fi, şi deseori chiar este, un caz de encefalită, care poate provoca daune neurologice pe termen lung. Este absolut necesar în astfel de cazuri a se analiza exact dacă este vorba de o encefalită provocată de vaccinare sau de una provocată de alte cauze.

Sursa: Coulter, H., and Fisher, B., DPT: A Shot in the Dark, Avery Publishing Group, Garden City Park, New York, 1991; Coulter, H.L., Vaccination, Social Violence, and Criminality–The Medical Assault on the American Brain, Center for Empirical Medicine, Washington, DC, USA, 1990

O ultimă observaţie trebuie făcută asupra legăturii dintre vaccinare şi SIDS (moartea subită a copilului). Microbiologul australian Glen Dettman explică faptul că atunci când o mare cantitate de antigen este administrată, corpul reacţionează cu o eliberare masivă de produse adrenale: cortizon, adrenalină, un nivel excesiv de endorfină, practic mai mult de o mie de ori faţă de cantitatea normală eliberată de creier! El spune că: “endorfina subpresează funcţia respiratorie şi cea cardiacă. Dacă copilul este subnutrit sau are deficite imunitare, administrarea unei cantităţi de antigen mai mari decât poate administra organismul său poate duce la eliberarea unei cantitîţi atât de mari de endorfină, încât aceasta provoacă căderea funţiilor respiratorii şi cardiace, ducând la deces.” Sursa: Dettman, G., „SIDS–Sudden Infant Death Syndrome,” Blackmores Communicator–The Professional Services Newsbrief of Blackmore Laboratories, Vol. 6, Sydney Australia and Auckland New Zealand, May, 1983

Cercetările lui Torch indică faptul că două treimi din 103 copii care au decedat ca urmare a SIDS fuseseră imunizaţi cu vaccinul DPT într-o perioadă de trei săpămâni înaintea decesului, mulţi însă decedând la o zi după admnistrarea vaccinului!

Sursa: Torch, W., „Diptheria-Pertussis-Tetanus (DPT) Immunization: A Potential Cause of the Sudden Infant Death Syndrome (SIDS),” Neurology, No. 32, 1982, p. A169

Într-o dezbatere largă ce a avut loc în Tennessee (USA) asupra decesului de SIDS a 11 copii care  fuseseră vaccinaţi cu 8 zile înainte cu DPT (9 copii din acelaşi lot) şi 5 copii care decedaseră la 24 de ore după administrarea aceluiaşi vaccin (4 din acelaşi lot), Mortimer raporta probabilitatea unor astfel de cazuri la 2 până la 5 din 1.000 de copii vaccinaţi. Sursa: Mortimer, E., Jr., „Pertussis Immunization: Problems, Perspectives, Prospects,” Hospital Practice, October, 1980, pp. 103-118

Efectele adverse pe termen lung ale vaccinurilor
De mult timp sunt exprimate suspiciuni asupra legăturii dintre vaccinurile cu virusuri vii (slăbite, atenuate) şi creşterea alarmantă a afecţiunilor autoimunitare.

Joshua Lederberg, genetician la Stanford University School of Medicine şi laureat al premiului Nobel, a fost probabil primul care a avertizat asupra folosirii vaccinurilor cu virusuri vii în campaniile de imunizare ca fiind „inginerie biologică pe scară largă“. El comenta astfel: „Deoarece aceste vacinuri sunt considerate a avea o valoare indubitabilă în prevenirea anumitor afecţiuni, este greu de preconizat impactul lor pe scară largă asupra dezvoltării fiinţei umane datorită spectrului genetic mare… Virusurile vii sunt ele însăşi mesageri genetici folosiţi cu scopul programării celulelor umane pentru sintetizarea antigenului imunogenic viral.“ Sursa: Lederberg, J., Science, October 20, 1967, p. 313

Cercetători cum ar fi Buttram postulau că folosirea virusurilor vii în campaniile de imunizare în masă introduc material genetic străin în sistemul uman, fapt care a precipitat şi a accelerat creşterea fără precedent a afecţiunilor autoimunitare în ultimele decenii. Acestea sunt afecţiuni în care anticorpii sau celulele imunitare atacă fără dicernământ propriile ţesuturi, propriul complex corp-minte. Sursa: Buttram, H., „Live Virus Vaccines and Genetic Mutation,” Health Consciousness, April, 1990, pp. 44-45

Medicul şi laureatul Harvard, R. Markowitz, explică cum virusurile „atenuate“ îşi ataşază propria secvenţă genetică la genomul celulei-gazdă, având astfel posibilitatea să supravieţuiască sau să rămână latente în celula gazdă pentru ani de zile. Prezenţa acestui material genetic străin în celula gazdă crează o provocare imprevizibilă pentru foarte multe reacţii autoimunitare cum ar fi herpes, negi, zona zoster, tumori atât maligne cât şi benigne precum şi afecţiuni ale sistemului nervos central, cum ar fi diverse forme de paralizie şi inflamaţii ale creierului. Sursa: James, W., Immunization, p. 15

Markowitz adaugă faptul că în multe cazuri, aceste afecţiuni pot fi mult mai grave decât afecţiunea contra căreia s-a efectuat vaccinarea, deoarece implică structuri mai adânci ale organismului, organe vitale, şi fapt foarte îngrijorător, de cele mai multe ori astfel de probleme sunt greu de recunoscut. Sursa: Markowitz, R., „The Case Against Immunizations,” Journal of the American Institute of Homeopathy, Washington, DC, 1983, Institute reprint

Un articol al lui Miller publicat în „British Medical Journal“ relatează că „diferite autorităţi germane au descris apariţia sclerozei multiple prin vaccinarea contra variolei, tifoidei, tetanosului polio şi tuberculozei“ Sursa: Miller, et al, „Multiple Sclerosis and Vaccinations,” British Medical Journal, April 22, 1967, pp. 210-213

Şi nu mai puţin îngrijorătoare este avertizarea pe care o face R. Simpson (Universitatea Rutgers) într-un simpozion sponsorizat de American Cancer Society: „Programele de imunizare contra gripei, rujeolei, oreionului, polio, etc. pot însămânţa oamenii cu ARN de la provirusuri latente. Aceste provirusuri latente pot fi molecule în căutare de boli, inclusiv artrită reumatoidală, scleroză multiplă, lupus sistemic eritematosus, Parkinson şi probabil cancer.“ Sursa: James, W., Immunization, p. 15

Dettman este şi el de părere că „unele dintre tulpinile virale atenuate din vaccinuri pot fi implicate într-un număr de afecţiuni incluzând artrita reumatoidă, leucemia, diabetul şi sclerza multiplă.“ Sursa: Dettman, G., „Immunization, Ascorbate and Death,” Australian Nurses Journal, December, 1977
Un studiu din „Science“ raportează o notabilă asemnănare între anumite diferite virusuri (inclusiv  rujeolă şi influenza-gripă) şi structura proteinică a mielinului, membrana protectivă a creierului. Acest lucru poate avea ca urmare faptul că anticorpii induşi ce virusurile vii pot interreacţiona şi ataca celulele creierului. Sursa: Jahnke, U., et al, „Sequence Homology Between Certain Viral Proteins and Proteins Related to Encephalomyelitis and Neuritis,” Science, Vol. 29, July 19, 1985, pp. 282-284

Istoricul medicinei Haris Coulte a dezvoltat o teză sistematică şi comprehensivă care susţine ideea că imunizarea copiilor duce frecvent la o encefalită demielitică. (Am mai spu deja că encefalita este asociată cu vaccinurile contra pertussis, tetanos şi rujeolă). Aceasta deci poate duce la împiedicarea dezvoltării normale a funcţiei protective a mielinului în perioada copilăriei timpurii. Astfel de modificări patologice adverse conduc la o mulţime de probleme de comportament şi disabilităţi. Sursa: Shaywitz, S., and Bennet, A., „Diagnosis and Management of Attention Deficit Disorder: A Pediatric Perspective,” Pediatric Clinics of North America, Vol. 31, No. 2, April, 1984, pp. 428-457; Shaywitz, S., and Bennet, A., American Psychiatric Association (Journal), 1987, pp. 44-47; Cowart, V., „Attention-Deficit Hyperactivity Disorder: Physicians Helping Parents Pay More Heed,” Journal of the American Medical Association, Vol. 259, May 13, 1988, pp. 2647-2652

Bruce Rabin, profesor de patologie şi psihiatrie la Western Psychiatric Institute, Pittsburgh, a descoperit dovezi precum că aproape o treime din cazurile de schizofrenie sunt de natură autoimunitară, deci cauzate de celule imunitare care atacă creierul. Sursa: McGuire, R., „Brain Auto-Antibodies in 33% of Schizophrenics,” Medical Tribune, July 14, 1988, p. 6 “Dacă luăm în considerare creşterea alarmantă a numărului de schizofrenii, iar mai nou ca credibilă ipoteza virală a afecţiunilor  mentale, iar programele de vaccinare ale copiilor nu pot fi considerate decât ca foarte suspecte în a juca un rol cauzativ major.” (Sursa: Morozov, P., editor, „Research on the Viral Hypothesis of Mental Disorders,” in Advances in Biological Psychiatry, Vol. 12, published by Karger, S., New York, 1983, pp. 52-75)

Profesorul de medicină R. Mendelsohn comentează rezumativ: „În timp ce multiplele riscuri pe termen scurt ale imunizării sunt cunoscute (dar rareori explicate), nimeni nu cunoaşte consecinţele pe termen lung ale injectării de proteine străine în organism… Şi mai şocant este faptul că nimeni nu se oboseşte să facă nici un efort structural pentru a cunoaşte mai bine aceste efecte adverse pe termen lung. Există suspiciunea clar conturată că imunizarea contra bolilor copilăriei este responsabilă pentru creşterea dramatică a cazurilor de boli autoimunitare, de când vaccinarea în masă a fost aplicată. Aceste afecţiuni sunt foarte periculoase: cancer, leucemie, artrită reumatoidă, scleroză multiplă, afecţiunea Lou Gehrig, lupus eritematosus, sindromul Guillain-Barre…. Asta am dorit oare noi, să înlocuim oreionul şi rujeola cu cancerul şi leucemia?“

Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” pp. 47 and 48

Un recunoscut neuropatolog rus, A.D. Speransky, avertizează că bolile post-vaccinale pot apare la mare distanţă în timp, după ce evenimentul vaccinării a fost de mult uitat, „…nu se poate exclude faptul că prin astfel de metode vom paraliza (în sensul paraliziei ca boală) toată umanitatea.“

Sursa: „Immunization Public Health Protector?,” p. 8

Considerând toate aceste aspecte ale efectelor adverse pe termen scurt şi lung ale programelor de imunizare, apare evident că publicul nu mai poate avea în realitate încredere în medicina şcolastică organizată (alopată) ca un factor onest şi sigur. Spre exemplu, în 1982 Forumul American Academy of Paediatrics (AAP) a respins propunerea unei rezoluţii care să garanteze că: „AAP va face posibilă punerea la dispoziţii de informaţii clare, într-un limbaj concis pentru părinţii care doresc să se informeze asupra beneficiilor şi riscurilor imunizării de rutină, a riscurilor vaccinurilor şi a managementului reacţiilor adverse comune ale imunizării.“ Care a fost motivul respingerii unei astfel de cerinţe de bun simţ? Qui bono?

Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” pp. 48

Datele studiilor japoneze arată că vaccinurile provoacă autism

Sursa: http://childhealthsafety.wordpress.com/2009/06/03/japvaxautism/ din 03.06.2009

În 2005 a fost întreprins un studiu de către doi psihiatri japonezi, Hideo Honda şi Yasuo Shimizu, care a fost publicat într-un jurnal de psihiatrie englez alături figurând şi numele profesorului de psihiatrie din Anglia, Sir Michael Rutter. (Dacă vrei să ţi se publice un studiu, trebuie să te dai bine pe lângă unu mare, cu nume şi cu relaţii la concernele farma). Studiul, sau mai bine zis articolul respectiv dorea să dovedească faptul că vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă; MMR) nu provoacă autism sau afecţiuni din spectrul autistic (ASD), aşa cum de câţiva ani buni susţineau din ce în ce mai multe voci.

[“No effect of MMR withdrawal on the incidence of autism: a total population study.” Journal of Child Psychology and Psychiatry (2005)].

Realitatea este că singurul lucru pe care îl dovedeşte acest articol este faptul ROR (MMR) nu putea fi singura cauză a ASD (Autistic Spectrum Disorders – afecţiuni din spectrul autistic), şi nicidecum că nu ar fi fost cauza autismului. Altfel spus, o tentativă eşuată, în care se făceau afirmaţii greşite sau intenţionat trunchiate. Aceste afirmaţii se bazau pe o cercetare inadecvată şi cu erori de fond. Din analiza efectuată lipseau o serie de date, care dacă ar fi fost incluse în ea, ar fi dovedit tocmai că ROR (MMR) provoacă autism şi ASD.

Dacă documentul ar fi fost complectat cu datele care lipseau din el, s-ar fi putut vedea clar că numărul cazurilor de ASD creştea sau scădea în mod direct proporţional cu numărul copiilor vaccinaţi şi cu numărul vaccinurilor administrate. Datele lipsă arată o relaţie de răspuns direct în populaţie, fapt care se poate foarte rar vedea într-un document făcut public (de obicei astfel de date sunt ţinute sub cheie).

Documentul Honda/Rutter arată că numărul de cazuri noi de autism a scăzut în rândul copiilor născuţi între 1991-92 (ca urmare a lipsei de încredere a părinţilor în vaccinul ROR-MMR japonez, retras din motive de siguranţă în 1992) dar a început din nou să crească printre copii născuţi în 1993-94. Iată mai jos graficul prezenat în documentul Honda/Rutter:

Autorii rezumau astfel rezultatele lor: „Rata vaccinării ROR (MMR) în oraşul Yokohama a scăzut semnificativ în generaţiile (cohortele) anilor 1988-1992, iar în 1993 nu a fost făcută nici o vaccinare ROR. În contrast, incidenţa cumulativă a ASD începând cu vârsta de 7 ani a crescut semnificativ în generaţiile (cohortele) anilor 1988-1996, şi mai ales, notabil, a crescut dramatic începând cu 1993.“

Concluzia era deci că este puţin probabil că vaccinul ROR crează autism sau ASD, deoarece acesta nu fusese administrat iar numărul cazurilor de autism totuşi crescuseră. După cum se vede în graficul Honda/Rutter de mai sus, în 93-94 şi ulterior, rata autismului a fost dublă faţă de perioada de până în 1992, când vaccinul ROR fusese retras. Autorii ar fi trebuit să ţină cont de acest lucru, retragerea periculosului vaccin ROR japonez fiind asociată cu o drastică scădere a cazurilor de autism. Acest lucru rezultă  clar din grafic.

Doar că Honda/Rutter au uitat să se întrebe de ce oare a crescut drastic autismul începând cu 1993-94? Simplu, deoarece ROR a fost înlocuit cu vaccinuri simple de rujeolă şi rubeolă (ROR-MMR este un vaccin triplu). Care se administrau însă simultan, deci în aceaşi perioadă a vieţii. Astfel că rata vaccinării a crescut ân Japonia la 150%! Iar rata autismului a crescut şi ea, ţinând pasul!

Profesorul Rutter are strânse legături cu industria farmaceutică, inclusiv cu GlaxoSmithKline. El fusese expert plătit care ajutase în cazurile litigioase legate de vaccinarea ROR în Anglia. Acest lucru nu era declarat în documentul Honda/Rutter, constituind un conflict de interes. De asemena profesorul Rutter este unul dintre principalii autori ai „vânătorii“ (persecuţiei) contra Dr. Wakefield, Simon Murch şi a profesorului Walter-Smith care sunt figurile reprezentative ale criticilor vaccinului ROR-MMR în Anglia.

Dacă documentul Honda/Rutter ar fi fost corect, el ar fi certificat nu numai că ROR-MMR şi vaccinul anti-rubeolic provoacă ASD, dar şi faptul că şi vaccinul anti-rujeolic precum şi cel JE (Japanese Encephalitis) de asemenea provoacă ASD datorită conţinutului de Thiomersal. Vaccinul japonez contra encefalitei se administra în trei doze, fiecare dintre ele conţinând Thiomersal, astfel încât acest vaccin este echivalent (ca toxocitate prin mercur) cu vaccinul DTP, administrat în USA şi Anglia până nu de mult, şi care de asemenea se administra în trei doze.

Ceea ce au omis să ia în considerare (sau nici nu s-a dorit a fi luat în considerare) a fost faptul că în Japonia, atunci când a fost introdus vaccinul ROR-MMR, s-a vaccinat în continuare şi cu vaccinul simplu contra rujeolei. De asemenea Honda/Rutter nu au luat în considerare două studii japoneze efectuate şi publicate cu trei ani înainte, în 2002:

-Studiul „Nakatani“ –  Development of Vaccination Policy in Japan: Current Issues and Policy Directions, Hiroki Nakatani,Tadashi Sanoand Tsutomu Iuchi Jpn J Infect Dis 55 101-111 2002.

-Studiul „Terada“ –  Alterations in epidemics and vaccination for measles during a 20 year period and a strategy for elimination in Kurashiki City, Japan: Terada K, Niizuma T, Ogita S, Kataoka N. Kansenshogaku Zasshi:  Department of Pediatrics, Kawasaki Medical School 2002 Mar;76(3):180-4

Aceste două studii prezintă o imagine mult mai complexă. Studiul „Terada” prezintă datele asupra vaccinărilor anuale într-un număr de ani, pentru vaccinarea combinată ROR şi cea contra rujeolei (vaccin simplu) pentru populaţia oraşului Kusashiki. Studiul „Nakatani” prezintă vaccinarea la nivel naţional pentru toate regiunile, inclusiv regiunea Yokohama. În acest studiu sunt cuprinse vaccinurile contra rujeolei, rubeolei şi encefalitei (de producţie japoneză, cu Thiomersal).

Suplimentar, articolul Honda/Rutter a ignorat şi un alt studiu din 2003 (studiul „Takahashi“) care susţinea pericolul autismului ca fiind de 5 până la 9 ori mai mare în cazul vaccinărilor cu vaccin simplu contra rujeolei şi rubeolei astfel încât nu se pot găsi scuze pentru omisiunea articolului Honda/Rutter de a lua în considerare şi posibilitatea de a provoca autism a vaccinurilor simple ca şi grup de control sau comparare [An Epidemiological Study on Japanese Autism concerning Routine Childhood Immunization History – Hiroshi Takahashi*, Syunsuke Suzumura, Fumiko Shirakizawa, Noriyuki Wada, Keiko Tanaka-Taya, Satoru Arai, Nobuhiko Okabe, Hironobu Ichikawa and Taizo Sato Jpn. J. Infect. Dis., 56, 114-117, 2003 ]

Studiul „Takahashi“ este o dovadă directă a legăturii dintre vaccin şi autism, în ciuda dezminţirilor repetate ale oficialităţilor, a „comisiilor de experţi”, a profesorilor de medicină şi a jurnaliştilor, cum că nu ar exista o astfel de dovadă cauzală. Datele din studiul „Takahashi” se refereau la o perioadă de timp destul de mare, ceea ce a determinat autorii să ceară efectuarea unui studiu la nivel naţional. Oricum însă Honda/Rutter ar fi trebuit să ia notă de acest studiu, în privinţa legăturii cauzale dintre vaccinare şi autism, nu numai în ceea ce priveşte vaccinul combinat ROR-MMR.

Un alt studiu, ulerior articolului Honda/Rutter, constata că nu există o scădere a ratei de îmbolnăvire cu ASD între copii vaccinaţi cu ROR şi cei nevaccinaţi cu ROR. Doar că cei nevaccinaţi cu ROR erau în schimb vaccinaţi cu vaccinurile simple contra rujeolei şi rubeolei, deci nu erau „complect liberi“ de vaccinarea respectivă! [MMR-Vaccine and Regression in Autism Spectrum Disorders: Tokio Uchiyama, Michiko Kurosawa, Yutaka Inaba J Autism Dev Disord (2007) 37:210–217. ]

Concluzia care se desprinde din studiul „Terada“ este însă categorică: rata cazurilor de autism scade sau creşte simultan cu rata vaccinării! Dacă se va compara articolul Honda/Rutter cu studiul „Terada“ sa va putea constata clar că numărul de cazuri de autism sau ASD creşte sau scade în paralel cu numărul vaccinărilor cu ROR, vaccin simplu antirujeoli, antirubeolic sau contra encefalitei (producţie japoneză). Iată şi cele două grafice, cu datele pentru vaccinarea în districutul Yokohama şi în oraşul Kurashiki:

Terada Paper: Fig. 4 Numbers of measles vaccinations and births in Kurashiki City from 1980 to 2000
Red Line joins tops of bars.  It shows the total of MMR and Measles vaccinations each year in Kurashiki City from 1980 to 2000.

Honda/Rutter Fig. 1:  Numbers of ASD diagnoses in children up to 7 years of age by year of birth

Corespondenţa dintre date este remarcabilă, avânduse în vedere şi faptul să studiile se bazează pe date provenind din două regiuni diferite (districtul Yokohama şi oraşul Kurashiki). Trebuieşte avut în vedere faptul că în Japonia copiii sunt vaccinaţi la vârsta de 15-18 luni, astfel că pentru compararea ratei ASD cu data vaccinării, trebuieşte socotită o distanţă în timp de circa 2 ani. Studiul Nakatani arată clar similitudinea dintre date, lucru care nu poate fi o simplă coincidenţă. Aici se prezintă rata de vaccinare la nivel naţional. Există similitudini foarte strânse cu ceea ce se prezintă în studiul supra oraşului Kurashiki. Ceea ce ne determină să credem că situaţia este similară şi penru datele luate în considerare în articolul Honda/Rutter (Kohoku Ward).

Studiul „Nakatani“ http://www.nih.go.jp/JJID/55/101.pdf implică vaccinarea contra rubeolei şi vaccinul japonez cu Thiomersal contra encefalitei, alături de vaccinul ROR-MMR. În sudiul „Nakatami“ se arată faptul că în 1995 a existat o dramatică creştere (150%) a vaccinului simplu contre rubeolei şi rujeolei. Mulţi dintre copii au primit aceste vaccinuri în1995, fiind născuţi în 1993-94. Această creştere a fost cuplată şi cu dubla vaccinare contra encealitei (200%) între anii 1993-95. Mai jos puteţi vedea graficul din studiul „Nakatami“, care arată creşterea ratei de vaccinare cu vaccin simplu contra rubeolei şi contra encefalitei în 1995 (linia albastră indică anul respectiv iar încercuirile indică aspectul grafic al vaccinului contra rubeolei şi encefalitei.

Linia albastra indica anul 1993.

După creşterea cu 150% a vaccinării contra rujeolei şi rubeolei şi dublarea vaccinării contra encefalitei, graficul arată dublarea incidenţei autismului!

Indicele arată o creştere de la 60 de cazuri la 10.000 de copii (născuţi în 1991-92), la 120 de cazuri la 10.000 de copii născuţi în 1994-95. Acelaşi lucru se poate observa în situaţiile grafice ale anilor 1990 şi 1994. În timp de în 1990 vârful ajunge la 80 de cazuri la 10.000 de copii, în 1994 acesta ajunge la 160 din 10.000. Toate acestea ne arată că dacă autorii articolului Honda/Rutter ar fi vrut, ar fi putut folosi datele studiilor „Natakani“ şi „Teruda“, doar că rezultatul şi concluziile ar fi fost cu totul altele, în mod sigur nedorite de autori.

În studiul „Natakani“ se poate vedea şi un grafic care prezintă similitudinile dintre cele două regiuni controlate, oraşul Kurashiki şi respectiv regiunea Yokohama, care apar ambele în studiul respectiv.

Se poate astfel vedea care a fost rata de scădere a administrării vaccinului ROR (MMR în engleza în aceste studii). Graficul „Natakami“ arată că a existat o creştere de 150% a administrării monovaccinurilor, şi de 200% în cea a administrării vaccinului japonez (cu Thiomersal) contra encefalitei. (Această creştere a fost urmarea modificării legii naţionale a vaccinării în Japonia din 1994. Copiii născuţi în acel an urmau să fie vaccinaţi după 15-18 luni cu vaccinul ROR-MMR şi după alte12-24 de luni cu vaccinul contra encefalitei).

Cele trei studii japoneze, Natakami, Terada şi Takahashi sunt pentru noi de o importanţă deosebită,căci ne arată foarte clar evoluţia cazurilor de autism şi ASD corelată cu retragerea şi reintroducerea vaccinării cu ROR (MMR) sau înlocuirea acesteia cu monovacinuri. Pe deasupra se relevă şi efectele provocate de vaccinarea contra encefalitei cu un vaccin japonez în care intra în componenţă acelaşi Thiomersal. Puterea doveditoare a acestor studii rezidă şi în faptul clar că pentru aceaşi perioadă, practic datele coincid, de unde şi concluziile sunt similare.

Studiul Terada pe deasupra arată extrem de precis fluctuaţiile incidenţei ASD în paralel cu introducerea sau retragerea anumitor vaccinuri, adică a cantităţii farmaceutice administrate unei anumite populaţii. Toate aceste date prezentate aici au fost supuse unei analize „peer review“ şi au fost prezentate şi autorilor articolului Honda/Rutter:

–       Profesor Sir Michael Rutter, autor; Rezultat: nici un comentariu sau răspuns, deşi corespondenţa a fost primită;

–       Hideo Honda, autor; Rezultat: nici un comentariu sau răspuns, deşi corespondenţa a fost primită;

–       Profesor Tony Charman, editor al jurnalului unde a fost publicat articolul; Rezultat: refuz de a comenta, nici o reacţie (deşi corespondenţa a fost primită);

–       UK’s Joint Committee on Vaccination and Immunisation, preşedinte profesor Andy Hall; Rezultat: nici un comentariu sau răspuns, deşi corespondenţa a fost primită;

–       Editura Blackwell Publishing; Rezultat: nici un cometariu sau răspun, deşi corespondenţa a fost primită;

Dacă respecivii domni ar fi avut argumente care să demonteze cele prezentate de aceste trei studii japoneze, fiţi siguri că ar fi apelat la ele. Căci prin refuzul de a lua o atitudine nu se crează altceva decât o creştere a suspiciunii cum că Honda/Rutter au manipulat datele reale. O serie de alţi specialişti au confirmat că datele prezentate arată o strânsă legătură între vaccinare şi autism, probabil unică în această formă de studii.

Pe de altă parte, de la profesorul Sir Michael Ruter nici nu se putea spera la vreun răspuns. Profesorul de psihiatrie Sir Michael Rutter este membru în conducerea Wellcome Trust (în prezent Glaxo) vezi Wellcome Trust Limited Annual Report and Financial Statements 2003

http://www.wellcome.ac.uk/stellent/groups/corporatesite/@msh_publishing_group/documents/web_document/wtd002987.pdf (în pagina a patra). De asemenea este unul dintre experţii lui Glaxo în cazurile de litigiu.

Un alt grafic foarte interesant, care prezintă asemănări frapante cu studiile japoneze prezentate mai sus ne parvine din Anglia. În graficul de mai jos puteţi vedea cum, la fiecare schimbare majoră în politica vaccinării din Anglia, rata autismului în rândul copiilor englezi creşte semnificativ:

Rata curentă a autismului în Anglia este de 1 din 64 (sau 157 din 10.000 de copii)

(“Prevalence of autism-spectrum conditions: UK school-based population study” Baron-Cohen S, Scott FJ, Allison C, Williams J, Bolton P, Matthews FE and Brayne C (2009) British Journal of Psychiatry, 194: 500-509.) Rata în rândul băieţilor este de 1 la 40! Înainte de 1988, când au avut loc primele schimbări majore (în sens negativ) în politica vaccinării din Anglia, rata autismului era între 1- 4 din 10.000!

Graficul de mai sus a apărut într-un studiu englez care se străduia să arate că nu există nici o legătură între vaccinul ROR-MMR şi autism: „“... the data provide evidence that no correlation exists between the prevalence of MMR vaccination and the rapid increase in the risk of autism over time. The explanation for the marked increase in risk of the diagnosis of autism in the past decade remains uncertain. ….. The increase ….. could be due to …… environmental factors not yet identified.”

(“Mumps, measles, and rubella vaccine and the incidence of autism recorded by general practitioners: a time trend analysis” BMJ 2001;322:460-463 24 February.)

Graficul respectiv a fost preluat într-un studiu din 2001 al Jick et al., unde au fost adăugate şi cele trei săgeţi albastre cu casetele respective cu explicaţii. Datele prezentate în lucrarea lui Jick et al. arată cu totul altceva decât nişte “environmental factors not yet identified“ (factori de mediu încă neidentificaţi). Fiecare schimbare majoră a planului de vaccinare a adus cu sine şi o creştere a ratei de autism şi ASD:

Prima schimbare majoră: vaccinul MMR (ROR) a fost introdus în Octombrie 1988. Administrarea de rutină se făcea în jurul vârstei de 15 luni. Autismul la copii a crescut de trei ori la copii născuţi în 1990 şi 1991 (10 din 10.000 faţă de între 1-4 din 10.000 înainte de 1988)

A doua schimbare majoră: în Mai 1990 a fost introdus programul accelerat DTP (difterie-tetanus-pertussis) semnificativ mai timpuriu, la 2, 3 şi 4 luni în loc de 3, 5 şi 10 luni, aşa cum fusese înainte. Rata autismului saltă şi ea semnificativ pentru copii născuţi în 1993, la 20 din 10.000.

A treia schimbare majoră: vaccinul Haemophilus Influenzae b a fost introdus în Octombrie 1992. Administrarea de rutină era la 2, 3 şi 4 luni. Se pare însă că de abea în 1993 a fost folosit masiv în vaccinare la vârsta de 2, 3 şi 4 luni. Dar deja în 1993 se poate vedea o nouă creştere a ratei de autism, la 30 din 10.000, iar din păcate datele disponibile nu acoperă şi anii următori.

Dovezi ale faptului că imunizarea  induce disfuncţii în sistemului imunitar

Există o mulţime de dovezi al căror număr creşte permanent, care arată că vaccinarea aduce daune sistemului imunitar. De exemplu, în timpul unui trial controlat placebo pentru un vaccin pertussis, copii vaccinaţi s-au îmbolnăvit cu diferite infecţii bacteriene cu urmări fatale, în timp ce copii din grupul placebo nu au păţit nimic. O verificare a datelor tiral-ului a dus la concluzia că „ipoteza este că vaccinul a avut o acţiune imuno-subpresivă asupra sistemului imunitar, care a condus la deces…“ Sursa: Storsaeter, J., et al, „Mortality and Morbidity from Invasive Bacterial Infections During a Clinical Trial of Acellular Pertussis Vaccines in Sweden,” Pediatrics Infectious Disease Journal, Vol. 78, 1988, pp. 637-645

Concluziile unui studiu efectuat de H. Buttram şi J. Hoffman au fost că vaccinarea timpurie a copiilor „nu poate ajuta, însă produce efecte adverse în sistemul imunitar al copilului, foarte probabil lăsând paralizat acest sistem în acţiunea sa de a proteja copilul de influenţe externe… deschizând astfel calea altor boli ca rezultat al disfuncţiilor imunitare.“ Sursa: Buttram, H.E., and Hoffman, J.C., „Bringing Vaccines Into Perspective,” Mothering, Vol. 34, Winter Edition,1985, p. 42

În susţinerea ipotezei celor doi vin numeroase referinţe, inclusiv 4 lucrări ale unor pediatrii şi imunologi consacraţi. În rezumat, sunt făcute următoarele observaţii:

1- De foarte mulţi ani deja imunologii au avertizat asupra unei stări de anergie (lipsă de răspuns imunitar) ca urmare a anumitor vaccinuri;

2- Un control efectuat de CDC-ul american asupra a 700 de persoane care făceau parte dintrun grup de voluntari „Peace Corps“ care fuseseră supuşi la o serie de vaccinări înainte de a pleca în misiune, s-a putut constata prezenţa la aceştia a unui răspuns extrem de slab al sistem imunitar la vaccinul (HDCV) pe care l-au primit la sosirea lor la destinaţie;

3- Vaccinarea contra unei boli se pare că duce la apariţia alteia (la acest punct, este descris un raport medical cu 15 cazuri, observate pe o perioadă de 5 ani, unde s-a putut constata că vaccinarea contra difteriei şi pertussis a dus la poliomielită paralitică, fiind citat şi Sir Graham Wilson, care spunea „când un vaccin este injectat… o infecţie latentă care s-ar fi putut să existe este transformată într-un atac clinic“);

4- Vaccinurile au fost considerate de numeroşi investigatori ca jucând „un rol cauzator sau favorizant“ în dezvoltarea a numeroase afecţiuni autoimunitare şi degenerative, sugerându-se necesitatea de a studia rolul pe care vaccinurile le joacă în apariţia alergiilor şi a unei slabe rezistenţe la infecţii;

5- Având în vedere regula „o celulă-un anticorp“, atunci când o linfocită B este „dedicată“ unui antigen, ea devine incapabilă să răspundă unui alt antigen care provoacă orgnismul. Se consideră că 7% din întreaga capacitate imunitară este „consumată“ sau „ocupată“ în cadrul răspunsului imunologic natural la bolile copilăriei, în timp ce la un copil care a parcurs întregul ciclu de vaccinări recomandate în copilărie, poate ajunge la 70%. (Altfel spus, în timp ce la un copil care face în mod natural bolile copilăriei, doar 7% din limfocitele sunt  „ocupate prin specializare la un anumit antigen“, la un copil complect vaccinat sunt ocupate astfel 70% din libfocitele B cu anumite specializări, care le blochează, ele nemai putând răspunde altor antigene. Ori, pe scurt, vaccinarea ocupă inutil şi astfel consumă rezerva imunitară a organismului!!!);

6- Consecinţa acestei „înalte specializări“ este că va creşte susceptibilitatea faţă de alte infecţii, alergii şi afecţiuni autoimunitare. (Această observaţie particulară este bazată pe cercetări sofisticate realizate de Arthur Research Corporation, din Tucson, Arizona);

7- Există dovezi care indică faptul că imunizarea mamei (în general, dar mai ales în timpul sarcinii) poate abroga (elimina) apărarea imunitară la nivelul mucoasei copilului, afectând astfel potenţialul de „rezistenţă“ al mucoasei (imunologii au constatat de mult că sistemul imunitar la nuvelul mucoaselor este prima linie de apărare a organismului, este vorba mai ales de mucoasa căilor respiratporii şi de cea intestinală);

8- După imunizarea contra tetanos se observă o „transformare“ a celulelor ajutătoare T-limfocite  în celule subpresoare T-limfocite (o condiţie care mai recent este asociată cu AIDS, şi o posibilă legătură cu hipogammaglobulinemie);

9- Dovezi circumstanţiale indică faptul că programele de imunizare în masă „inter-culturale“ pot duce la crearea sindromului de deficit imunitar în populaţiile cu „sol virgin“, aşa cum sunt cele din ţările lumii a treia, „care din punct de vedere istoric nu au fost subiectul unor boli comune în ţările vestice civilizate“;

10- Există o imperioasă necesitate de a realiza cu grijă studii asupra posibilului  efect de imunosubpresare al vaccinurilor. Mai ales având în vedere „imunizarea inter-culturală“ unde se pot mai uşor constata reacţiile adverse exgerate;

11- În cazul în care la un copil există deja o insuficienţă a sistemului imunitar, injectarea de antigene multiple (vaccinarea) poate duce la o şi mai mare slăbire a sistemului imunitar, care poate avea consecinţe fatale;

12- Anumte precondiţii ar trebui tematizate: o amplă apreciere a factorilor multipli care constituie baza etiologică a bolilor infecţioase; întregul spectru al factorilor şi influenţelor care crează forţa de opoziţie a organismului contra anumitor boli; o complectă prezentare a acestor cecetări publicului larg. Sursa: Buttram, H.E., and Hoffman, J.C., Vaccinations and Immune Malfunction, pp. 5-18, article in ref 167; „Vaccinations and lmmune Malfunction,” Mothering, Vol.28, Summer Edition, 1983, pp.31 and 32;
J.E. Craighead, concluzionând rezultatele dezbaterii „Disease Accentuation after Immunization with Inactivated Microbial Vaccines”, sponsorizată de US National Institutes of Health, arăta că:
„… imunoprofilaxia poate fi sigură doar când o istorie şi patogeneză naturală a unei boli este înţeleasă. În fiecare dintre condiţile discutate în această dezbatere, cunoaşterea detaliată avea lipsuri atunci când au fost efectuate trialurile pentru vaccinuri. Suntem departe de a fi siguri că vaccinurile induc o imunitate solidă şi o protecţie prelungită. Mai degrabă, producţia de anticorpi sau inducerea de imunitate celulară (sau ambele) pot fi hazardate atunci când mecanismul imunitar al mucoasei nu este operativ. Accentuarea bolii a fost o complicaţie neaşteptată a imunizării în fiecare dintre cazuri. Boala a fost mai accentuată când subiectul (vaccinatul) a fost din nou confruntat, experimental sau în circumstaţe naturale, luni sau chiar ani după o vaccinare. Supravegherea subiecţilor vaccinaţi pare a fi o necesitate majoră… Se acumulează evidenţa puternice care sugerează că susceptibilitatea la infecţie sau boală este afectată de influenţe constituţionale încă nedefinibile.“ Sursa: Craighead, J.E., „Report of a Workshop: Disease Accentuation After Immununization with Inactivated Microbial Vaccines,” at the National Institutes of Health, Bethesda Maryland, in Journal of Infectious Diseases, (University of Chicago), Vol. 131, No. 6, June, 1975, pp. 749-754; Nader, P., et al, „Severe Illness (Atypical Exanthem) Following Exposure to Natural Measles: 11 Cases in Children Previously Inoculated with Killed Vaccine.” American Pediatrics Society Abstracts, 1967, p. 13; Kim, H., et at, „Respiratory Syncytial Virus Disease in Infants Despite Prior Administration of Antigenic Inactivated Vaccine,” Progress in Medical Virology, Vol. 13, 1971, pp. 239-270

Este evident că problemele-cheie ridicate de Craighead asupra „influenţelor nedefinibile“ vor fi rezolvae eficient abea atunci când medicina alopată va fi capabilă să facă o schimbare radicală, înlocuind arsenalul ei de vaccinuri şi medicamente chimice toxice, cu cerinţele normale şi naturale ale vieţii şi sănătăţii. Un alt aspect deosebit de important este cel al eticii imunizării. Programele UCI-EPI încalcă două legi fundamnetale ale eticii medicale:

1-Toate formele de tratament trebuiesc individualizate, în mod deosebit atunci când sunt prescrise sau injectate substanţe care au potenţial patogen, pot provoca boală, invaliditate sau chiar deces;

2-Pacientul obiectiv informat trebuie să aibe întotdeauna deplina libertate de a accepta sau respinge orice fel de terapie, şi trebuie să aibe oportunitatea responsabilă de a lua în considerare alternativele;

Sursa: Buttram, H.E., and Hofftnan, J.C., Vaccinations and Immune Malfunction, p. 46

Monopolizarea şi afacerile în domeniul sănătăţii publice sunt aspecte deosebit de periculoase. Existanţa umană a demonstrat de nenumărate ori de-a lungul istoriei ei că monopolizarea şi constrângerea, în orice domeniu, aduce cu sine inevitabil stagnarea, în timp ce libertatea de alegere şi oportunitatea de a cerceta şi explora aduc cu sine progresul!

Binecuvântare sau dezastru?

Pe frontispiciul modelului primar de sănătate al medicinei alopate se află scris cu litere mari UCI (Universal Childhood Immunizaton), iar în jurul acestui frontispiciu a crescut o puternică industrie farmaceutică cu încasări de sute de miliarde de dolari. Acest lucru trebuie să ne determine să reconsiderăm relevanţa ei „universală“ asupra sănătăţii umane. Medicina alopată a introdus o relaţie în care medicul profesionist este un iluminat autorizat şi binecuvântat, în  timp ce comunitatea cu oamenii ei reprezintă masa ignorantă şi aservită. Această dinamică a creat în comunitate un respect nesănătos faţă de soluţiile oficialităţilor autorizate, mai ales pentru că eficacitatea soluţiilor lor sunt iluzorii. Indienii băştinaşi din America de Nord au ajuns să experimenteze o situaţie unică, în care ei sunt nu numai cel mai vaccinat (imunizat) grup de populaţie nord-americană, dar în acelaşi timp şi cel mai nesănătos grup (la indienii canadieni, la sfârşitul anilor 70, rata mortalităţii infantile era dublă faţă de restul populaţiei, iar durata medie de viaţă era de 36 de ani, în loc de 62 de ani, ca la restul populaţiilor canadiene). Sursa: Epidemiological Data Presented in Canadian Parliamentary Debates, Ottawa, Canada, June 14, 1978
Şi mai îngrijorător, evidenţe alarmante sugerează că în multe comunităţi de indieni americani există o continuă escalare a bolilor degenerative şi sociale. Atât datele paleo-patologice cât şi cele istorice indică însă convingător că atunci când se aplică un mod de viaţă corelat cu legile naturale şi liber de intervenţia medicinei alopate, indienii nord-americani se remarcă prin acceea de a fi cel mai sănătos grup de populaţie din America de Nord. Sursa: Obomsawin, R., „Traditional Lifestyles and Freedom from the Dark Seas of Disease,” Community Development Journal–An International Forum, Oxford University Press, Vol. 18, No. 2, Oxford, England, April, 1983

Un exemplu mai recent şi în acelaşi timp şi mai edificator îl oferă populaţia Maori (polinezienii), care au fost în mod special aleşi de guvernul neo-zeelandez pentru a primi binefacerile intervenţiilor medicinei alopate. Un studiu care acoperă perioada 1968-1971 a ajuns la concluzia că dacă se va compara acest grup al indigenilor din Noua Zeelandă cu ceilalţi polinezieni din insulele din Pacific, primul grup apare a fi suferind de boli infecţioase, febră reumatică şi tuberculoză într-o măsură care nu se mai poate întâlni la celelalte grupuri polineziene. Indigenii Maori din Noua Zeelandă sunt cu mult mai predispuşi afecţiunilor degenerative cum ar fi bolile cardiace sau diabetul, afecţiuni care practic erau inexistente înaintea colonizării de către europeni a Noii Zeelande. (Printre femeile Maori din Noua Zeelandă, în categoria de vârstă 35-55 de ani, afecţiunile cardiace sunt de 4 ori mai frecvente decât printre femeile din celelalte grupuri de populaţii indigene care trăiesc pe atolii din Pacific.)

Sursa: Prior, I., „The Price of Civilization,” Nutrition Today, Vol. 6, No. 4, July-August, 197 1, pp. 3 şi 11; Corea, G., The Hidden Malpractice–How American Medicine Mistreats Women, Jove Publications, New York, NY, USA, 1978 Edition; Tushnet, L., The Medicine Men–The Myth of Ouality Medical Care In America Today, Warner Books Inc., New York, NY, USA, 1969 Edition; Inglis, B., The Case for Unorthodox Medicine, G.P. Putnam’s Sons and Berkley Publishing Corp., New York, NY, USA, 1969 Edition;

În esenţă, toate acestea ne arată irelevanţa generală a medicinei alopate vestice în afectarea (îmbunătăţirea) longevităţii şi în asigurarea unei stări de sănătate libere de boli infecţioase şi/sau degenerative. Ca sistem luat în ansamblu, medicina alopată continuă să contribuie semnificativ la morbiditatea şi mortalitatea umnităţii. Sursa: Illich, I., Limits to Medicine–Medical Nemesis? The Expropriation of Health, Penguin Books, Middlesex, England, 1977

O statistică hazlie, dacă situaţia nu ar fi în esenţă tragică, ne arată că în USA, Olanda şi Israel, la fel  ca şi în alte ţări dezvoltate, atunci când medicii se angajează într-o grevă pe o durată de o săptămână sau chiar 10 zile, rata mortalităţii scade brusc, în unele cazuri chiar cu 60%. (Nota Qui bono: Aşa că, stimaţi medici alopaţi, renunţaţi la a mai face greve, pentru a nu ne convinge definitiv cât de bine ne este fără Domniile Voastre!)

Iar observaţia făcută de Illich se protriveşte foarte bine în acest context: „Societatea nu poate avea standarde calitative la care să poată fi adăugate valori negative cum sunt iluzia, controlul social, prelungirea suferinţei, singurătatea, deteriorarea genetică şi frustrarea produse de tratamentele medicale.“ Susa: Illich, I., Tools for Conviviality, Fitzhenry and Whiteside Ltd., Toronto, Ontario, Canada, 1963, p. 7

Referitor la focusarea medicinei alopate pe ideea absolvirii umanităţii de responsabilitatea respectului faţă de legile cauză-efecte ale naturii, Mahatma Gandhi făcea această pertinentă observaţie:

„Am fost pe vremuri un mare iubitor al profesiei de medic… dar de mult nu mai am această opinie… consider sistemul actual ca fiind magie neagră… spitalele sunt instituţii cu rol propagandistic.  Oamenii nu mai au respect faţă de propriu corp şi faţă de morală… ignoră sufletul, profesia de medic îi aduce pe oameni în sfera ei de agresiune, lucru dăunător pentru omenire… Nu cred că numărul mare de spitale este o dovadă de civilizaţie. Este mai degrabă un semn de decadenţă.“

Sursa: Gandhi, Mahatma, The Health Guide, published by Shri Anand T. Hingorani, Navajivan Trust, Ahmedabad, India, 1965, pp. 5- 1 0

Este evident că medicina alopată vestică,  supraspecializată şi focusată unic asupra patologiei, pur şi simplu şi-a pierdut simţul şi capacitatea de acţiune în prevenirea şi restaurarea necesităţilor normale de sănătate. S-a creat un uriaş sistem de teste şi eşecuri, mult mai interesat în menţinerea intereselor pecuniare monopolistice şi a mândriei profesionale, decât în deschiderea de noi căi de gândire şi practică. Ne întrebăm foarte serios şi responsabil, ce anume mai putem aştepta de la sistemul medico-industrial automulţumit de sine, care de mult timp nu mai oferă umanităţii decât paleative, medicamente şi vaccinuri induse patologic. Nu are nimic altceva mai bun de oferit?

Este deja de mult timp imperios necesar deschiderea unor noi drumuri pentru menţinerea şi dezvoltarea sănătăţii umanităţii!!!
Factorii determinanţi reali ai sănătăţii
„Trebuie să încercăm să obţinem rezistenţa faţă de infecţii prin anumite condiţii specifice vieţii. Injecţiile cu un anume vaccin sau serum pentru fiecare boală în parte, repetatele controale medicale aplicate întregii populaţii, construirea unor spitale gigantice, sunt prea costisitoare şi aproape de loc eficiente pentru prevenirea bolilor şi pentru dezvoltarea sănătăţii umane.“

Alexis Carrel, din „Man the Unknown“, p.207
Într-un articol publicat în „World Health” (publicaţie a OMS), Khan et al. sugerează că serviciile de sănătate din ţările lumii a treia sunt sub standardul normal, inaccesibile, nesigure şi sub-utilizate.  Autorul comentează faptul că în ciuda milioanelor de dolari investiţi, serviciile de sănătate, în special pentru populaţia rurală, sunt deplorabile. Sursa: Kahn, K.S., et al, „A Health Care Paradox,” World Health, Published by the World Health Organization, Geneva, Switzerland, May, 1989

Astfel de articole se pot adeseori citi în publicaţiile şi comunicatele OMS. Doar că mentalitatea „războinică“ (a declara război bolilor) şi metodele corespunzătoare practicate de OMS nu sunt în fapt ceea ce au nevoie acei oameni. Priorităţile în domeniul sănătăţii în aceste regiuni nu sunt de natură medical-alopată (vaccinuri şi medicamente sintetizate chimic), ci de o cu totul altă natură. Subnutriţia şi condiţiile de igienă precare sunt factorii primordiali care conduc la apariţia unor boli infecţioase în ţările lumii a treia. Politica tărilor dezvoltate, susţinută de concernele farma, este da a dona mari sume de bani (pe care le încasează cu mare drag industria farmaceutică) pentru a achiziţiona medicamente, tehnică medicală şi vaccinuri destinate celor din lumea a treia. Mai bine i-ar ajuta să pună pe picioare o agricultură şi un sistem nutriţional care să le asigure necesarul de hrană, variată şi hrănitoare, şi i-ar ajuta să-ţi construiască o infrastructură sanitară şi igienică civilizată. Ar fide ajuns! Dar aşa? Noi le dăm vaccinuri iar ei nu au ce mânca! Pe un fond de puternică subnutriţie, chiar dacă vaccinurile ar fi „grozave“, tot n-a folosi la nimic.

Într-un capitol din „Health, Food and Nutrition in Third World Development“, autorul M. Sharpston relatează experienţa sa în cadrul unui program pentru copii prematuri, desfăşurat la spitalul din Cali, Columbia. Deşi asistenţa şi supravegherea medicală, timp de trei luni, a fost la cele mai bune standarde din lumea civilizată, totuşi mortalitatea infantilă a fost cu 70% mai mare decât în ţările vestice.

„Cei mai simpli factori care ar conduce la imbunătăţirea situaţiei în sănătatea acesor oameni sunt un nivel de nutriţie corect şi implementarea concepţiilor moderne asupra igienei personale. În lumea dezvoltată, venitul pe cap de locuitor este ridicat, infrastructula şi condiţiile igienico-sanitare sunt la un înalt standard, alimentaţia este corectă, variată şi de bună calitate. Pentru a îmbunătăţi situaţia sănătăţii în aceste regiuni, este nevoie în primul rând de îmbunătăţirea situaţiei economice a populaţiilor de acolo. Subnutriţia slăbeşte rezistenţa sistemului imunitar, deschide larg uşa de acces afecţiunilor infecţioase şi conferă organismului mult mai puţină putere a de a lupta contra agenţilor patogeni, bolile fiind tocmai de aceea mult mai agresive.“ Sursa: Sharpston, M.J., „Health and the Human Environment,” in Health, Food and Nutrition in Third World Development, Ghosh, PK. editor, prepared under the auspices of the Center for International Development, University of Maryland, and the World Academy of Development and Cooperation, Washington, DC, International Development Resource Book No. 6, Greenword Press, a division of Congressional Information Service Inc., Westport, Conn. USA, 1984, pp. 85 and 80

Evidenţa valabilităţii acestor argumente este atât de mare încât nu cred că mai este cazul să aducem aici noi argumente, citate, studii, etc. Ceea ce ar trebui totuşi să mai vedem în legătură cu acest aspect este felul războinic în care este abordată „Sănătatea“ de către adepţii OMS şi ai medicinei alopate, şi modul cauzal, normal, de abordare a conceptului de sănătate. Iată mai jos ambele concepte, plasate alături într-o sinteză sub formă de tabel:

Abordarea „războinică“  a sănătăţii versus abordarea cauzală a sănătăţii
Abordarea „război contra bolilor“	Abordarea cauzală a sănătăţii
1. Orientare şi filozofie	1. Orientare şi filozofie
Boala este văzută ca o entitate separată de pacient, şi care îl „atacă“ pe acesta;	Boala este recunoscută ca un proces reparatoriu al sistemului, inseparabilă de pacient;
Mintea şi trupul sunt separate, fiecare cu bolile ei „personale“ şi cu organe tratate individua, izolat;	Mintea şi trupul sunt un tot inseparabil, şi sunt tratate împreună ca fiind o unitate;
Accentul este pus pe etichetarea, izolarea şi „distrugerea“ bolii, respectiv a simptomelor ei;	Accentul este pus pe consilidarea energiilor de protecţie şi regenerare a sănătăţii şi pe resursele persoanei respective;
2. Causalitate	2. Causalitate
Cauza este externă pacientului – virus, bacterie, toxine, iar mai nou stress şi mediu încojurător;	Cauza este atât internă ca realitate a stilului de viaţă şi a emoţiilor nediferenţiate negative, cât şi externă ca realitate a factorilor debilitativi din natură şi societate, respctiv mediu încojurător;
3. Prevenţie şi terapie	3. Prevenţie şi terapie
Măsuri separate preventive şi curative, de natură artificială;	Măsurile de susţinere şi restaurare a sănătăţii depind de atitudinea persoanei;
Accentul este pus pe îndepărtarea sau diminuarea simptomelor;	Accentul este pus pe îndepărtarea factorilor negativi din stilul de viaţă, din cel psiho-spiritual al pacientului, prin schimbarea manierei debilitative a nutriţiei, mediului, societăţii şi a condiţiilor politice;
Se bazează pe tehnologie sofisticată inacesibilă pentru persoane private şi costuri pe măsură, şi care include: asistenţă medicală socială, vaccinuri manufacturate, transplant de organe, medicamente, etc.  Aceste procedee şi terapii sunt coroborate cu efecte adverse periculoase.	Se bazează pe construirea şi restaurarea sănătăţiiprin proceduri lipsite de pericol, neinvazive, eficace şi necostisitoare. Acestea includ nutriţia adecvată şi de calitate, apa potabilă, plantele medicinale (netoxice), mediu înconjurător natural şi alte măsuri regenerative.
4. Asistenţa medicală	4. Asistenţa medicală
Accentul este pus pe administrarea şi controlul sănătăţii şi al bolii prin managementul exclusiv al medicilor profesionişti care le ştiu pe toate, în timp ce pacientul îl urmează orbeşte pe doctor.	Accentul este pus pe informarea şi implicarea responsabilă a oamenilor în înţelegerea şi managementarea propriilor nevoi de sănătate.
Se bazează pe cunoştinţele medicilor „antrenaţi“ special, care deţin cunoştinţe „secrete“ (pe care nu le împărtăşesc pacientului) şi care se bazează pe o „înţelepciune“ nejustificată.	Se bazează pe cunoştinţe deosebite şi pe potenţialul inerent al persoanelor particulare, familiei şi comunităţilor. „Vindecătorii locali“ sunt pregătiţi să ofere îngrijire de bază, cuplată cu antrenament în principiile wellness (stării de bine) şi ale îngrijirii de sine.
5. Costuri	5. Costuri
Costurile escalează până la punctul unde nu mai pot fi susţinute şi managementate de către societate.	Costurile se reduc până la punctul unde practic devin neglijabile.
6. Cercetare	6. Cercetare
Cercetare bazată pe urmărirea, izolarea şi distrugerea „bolilor“ şi a etităţilor asociate lor.	Se concentrază pe o mai bună înţelegere şi adaptare a necesităţilor fundamentale ale vieţii şi sănătăţii.
Absenţa bolilor este considerată a fi rezultatul intervenţiilor tehnico-medicale.	Absenţa bolii este recunoscută ca fiind o consecinţă a simbiozei cu legile naturale ale creaţiei.
7. Rezultatele asistenţei medicale	7. Rezultatele asistenţei medicale
Produce un sistem de îngrijire a bolii şi de spaimă faţă de boală. Oamenii învaţă să se teamă, să desconsidere legile naturale şi propriul organism (corp).	Produce un sistem de sănătate bazat pe cunoştinţe practice şi prevenţie, încredere şi respect faţă de natură şi faţă de propriul corp.
Oamenii devin în mod nejustificat dependenţi de instituţiile şi autorităţile medicale. Fapt care la rândul său le diminuează respectul de sine şi responsabilitatea morală, deoarece strategiile învăţate de la sistemul medical îi conduce spre resemnare, neajutorare şi lipsă de speranţă.	Oamenii dezvoltă şi îşi însuşesc strategii care duc inevitabil la o stare mai bună de sănătate, la o viaţă mai lungă şi mai deplină.

Sursa: Medical Miracle or Masterful Mirage By Dr. Raymond Obomsawin

http://www.alternative-doctor.com/vaccination/obomsawin.html#1%20ref

Proeminentul horticultor britanic Sampson Morgan făcea odată o remarcă extrem de pertinentă şi foarte valabilă în tot ceea ce priveşte sănătatea şi boala oamenilor: „Lungile mele studii şi cercetări m-au convins că boala în sol, plante sau oameni este provocată de condiţii, sprijinite de introducerea otrăvurilor şi a mediului poluat (imperfect) – şi experimentele efectuate mi-au dat satisfacţia de a constata fără dubiu că aceasta este explicaţia naturală şi corectă a bolilor.“

Sursa: Morgan, S., Clean Culture–The New Soil Science, Health Research, Mokelunme Hill, California, USA reprint of 1918 Edition, p. 6

Şi întradevăr, enorm de multe dovezi arată şi certifică faptul că, atât în ţările dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare, „condiţiile de sol“ (stare în care se află solul, deci substratul hrănitor, considerat aici fiind mai ales acela pe şi din care se „hrănesc“ agenţii patogeni) sunt de departe factorul cel mai determinant în privinţa stării de sănătate.

În cercetările sale efectuate cu scopul înţelegerii cauzelor pentru care o populaţie ca Hunza, care până de curând rămăsese esenţialmente liberă de medicină, se bucura de o sănătate şi longevitate remarcabilă, G.T. Wrench concluziona: „Importanţa metodei şi culturii nutriţiei (alimentaţiei) este primară, radicală şi fundamentală în ceea ce priveşte sănătatea. Natura dăruieşte viaţa cu putere, cu capacitate de auto-reînoire, oferind condiţiile corecte şi necesare. Genele nu ştiu nimic despre boli.“ Sursa: Wrench, G.T., The Wheel of Health–The Sources of Long Life and Health Among the Hunza, Shocken Books, New York, 1972 reprint of 1938 Edition, pp. 91 and 107

A.Kalokerinos, medicul şef al Clinicii din Redfern (Sydney, Australia) relatează un interesant experiment efectuat cu vaci din două cirezi diferite. Una dintre cirezi fusese ţinută mai mult timp pe o păşune cu sol re-mineralizat (deci iarbă de foarte bună calitate) după care a fost plasată pe o altă pajuşte alături de o cireadă de vaci bolnave de febră aftoasă. Deşi vacile din cele două cirezi stăteau practic „bot în bot“ niciuna dintre vacile cirezii sănătos hrănite nu s-a infectat, şi aceasta fără să se fi intervenit cu nici un fel de măsură protectivă, inclusiv vreo vaccinare. Imunitate totală!

Şi din lumea insectelor putem obţine informaţii asemănătoare. Se pare că acestea au un sisteme extrem de subtil de detectare a deficitelor minerale şi a dezechilibrlor din plante, astfel încât ele atacă (devoră) doar acele plante care sunt deficitare sau dezechilibrate. Conform imaginilor luate din satelit, se pot vedea în Africa roiuri gigantice de lăcuste, care ignoră mii de kilometrii pătraţi de vegetaţie sănătoasă, după care se năpustesc şi distrug câmpuri cultivate pe soluri sărăcite.  Sursa: Mueller, S., „A Horticulturist Speaks Out on Health,” Health Science, April-May Issue, 1980, p. 28

Toate acestea, plus observaţiile făcute asupra relaţiei dintre microbi şi organismul uman, conduc la o viziune a microrganismelor patogenice ca cenzori naturali, care proliferează doar în „gazdele“ care sunt dezechilibrate şi slăbite psiho-fiziologic de factori ca stress, nutriţie deficitară, toxine din mediul înconjurător, şi nu în ultimul rând de vaccinuri şi amuz de medicamente sisntetizaze chimic.

O altă observaţie extrem de interesantă o face paleopatologul Roy L. Moodie: „Fauna timpurie era lipsită de boli iar marea majoritate a bacteriilor din timpurile preistorice erau inofensive, de natură nepatogenică. Nu se cunosc cazuri de infecţii, tumori, foarte puţine leziuni traumatice sau răniri de orice fel înainte de Devonian. Animalele preistorice erau libere de boli.“ Sursa: Moodie, R.L.,”Paleopathology:  An Introduction to the Study of Ancient Evidences of Disease,” and Moodie, „The Antiquity of Disease,” quoted by Hubbard, R.A., in Historical Perspectives of Health, undated private publication, Professional Health Media Services, Loma Linda, California

Nu este de mirare că cea mai veche carte a culturii iudeo-creştine, Geneza, nu dă nici o informaţie asupra vreunei boli specific umane şi de asemenea nu face referire la condiţii cum ar fi imbecilitatea, orbirea sau alte deformaţii şi malformaţii (concern-itale).

Dacă vom compara un manual asupra bolilor culturilor de plante domestice cu unul asupra bolilor umane, vom rămâne efectiv uimiţi. Corelaţiile şi similitudinil sunt remarcabile: boli de deficienţă, de exces, boli parazitare, virale, provocate de deficit sau insuficienţă de apă, oxigen sau lumină solară, boli asociate cu căldură sau frig, boli induse chimic şi boli degenerative.
Cum au apărut toate aceste boli, şi de unde? Wrench este de părere că: „Ceea ce s-a întâmplat cu omul s-a întâmplat şi cu plantele lui domestice (plantele de cultură). Ştiinţa a efectuat minunate progrese în varietate şi fragmentare, dar în acelaşi timp a scos plantele din condiţia lor tradiţională, de care depindea starea lor de sănătate. Nu este nici un dubiu aici, omul a transformat viaţa plantei conform propriei sale imagini.“ Sursa: Wrench, G.T., The Wheel of Health, pp. 117-118

Medicalizarea lumii şi medicina tradiţională alternativă
„Medicalizarea unei largi părţi a lumii a treia… s-a desfăşurat în contextul distrugerii întregului sistem de filozofii tradiţionale, în numele ştiinţei şi sănătăţii. Actualul model de dependenţă este un produs al acestei evoluţii. Efectul nedorit de dependenţă creat de noua „cultură a pilulelor“ a jucat un rol în crearea şi susţinerea stării de sărăcie în Lumea a Treia. Preţul produselor străine este deseori disproporţionat faţă de puterea de cumpărare a săracului, care astfel cheltuie o mare parte a venitului său pentru o speranţă şi un beneficiu iluzoriu…. folosirea acestor pilule însă neimplicând satisfacerea nevoilor de sănătate ale oamenilor.“

Sursa: Goran Sterky, Dag Hammarskjold Foundation, Uppsala, Sweden.

Unii lideri ai autorităţilor de sănătate, cum ar fi de exemplu Robert Bannerman de la OMS, au semnalat pe bună dreptate că serviciile de sănătate „ortodoxe“ şi „convenţionale“ – care se dorea a fi implementate în ţările lumii a treia – vor rămâne din punct de vedere cultural, alienate, iar economic de neatins. El a mai menţionat şi faptul că în lumea ţărilor dezvoltate, neconcordanţa dintre actualele costuri şi beneficiile aduse de medicina alopată continuă să constituie un motiv de îngrijorare socio-economică şi politică. Sursa: Bannerman, R., „The Role of Traditional Medicine in Primary Health Care,” in Traditional Medicine and Health Care Coverage–A reader for health administrators and practitioners, 1983, edited by Bannerman, R., Burton, J., and Wen-Chieh C., The World Health Organization, Geneva, Switzerland, p.319
Charles Medawar, directorul unui grup de cercetare londonez, Social Audit Ltd., a condus o cercetae exhaustivă asupra practicilor de medicalizare ale lumii a treia. El a relevat următorii factori perturbatori, arătând nevoia de reglare severă a practicilor internaţionale în domeniul farmaceutic:

-majoritatea produselor farmaceutice de pe piaţa mondială sunt produse „neesenţiale şi/sau nedorite“;

-există nenumărate cazuri, foarte bine documentate, asupra practicii de a plasa pe piaţa ţărilor din lumea a treia produse despre care se ştie deja că sunt nesigure, ba chiar periculoase;

-prescrierea excesivă de medicamente rămâne una dintre principalele cauze ale efectelor adverse, iar ne-raportarea efectelor adverse serioase sau cronice este deja o „normă standard“ (chiar şi în sistemul de sănătate britanic, unul dintre cele mai sofisticate în privinţa supravegherii produselor aflate pe piaţă, totuşi „ascunderea“ efectelor adverse ale medicamentelor atinge o cotă de 90-99%);

– informaţiile asupra testelor şi studiilor medicamentelor sunt simpomatic inadecvate (în majoritatea testelor clinice grupul de persoane testate este prea mic iar durata tratamentului prea scurtă pentru a se putea pretinde că aceste medicamente sunt sigure pentru pacienţi);

– informaţiile pentru prescrierea medicamentelor sunt paţiale, nesigure şi incomplecte, iar beneficile aduse de acestea sunt „exagerate sau supra-exagerate“, în timp ce dezavantajele şi posibilele pericole sunt în general subevaluate sau chiar ignorate;

– în marea majoritate a ţărilor (în special în ţările lumii a treia) dreptul pacientului de a cere despăgubiri pentru daunele de sănătate provocate de medicamente este extrem de limitat, dacă nu complect inexistent;

– de regulă, deciziile medicale sunt întodeauna dominate de interese profesionale şi comerciale, de regulă ţinute secret, cu restricţii severe asupra răspunderii publice pentru sistemul medical şi practicieni;

– industria farmaceutică dedică doar 1% din cercetările efectuate pentru medicamente destinate afecţiunilor tipice „ţărilor sărace“, în ciuda faptului că nu există medicamente pentru mai mult de jumătate din afecţiunile specifice ţărilor sărace;

Sursa: Medawar, C., „International Regulation of the Supply and Use ofP harmaceuticals,” in Development Dialogue, Vol. 25, 1985, The Dag Hammarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, p. 16-34:

În concluzie, Medawar prezintă dovezi evidente ale faptului că OMS în „intimă cooperare cu companiile farmaceutice“, îşi diminuează singură eforturile pentru a pune la dispoziţia ţărilor sărace medicamente de care acestea au întradevăr nevoie, pentru afecţiunile specifice sărăciei. Şi totuşi peste 90% dintre produsele farmaceutice aflate pe pieţele din ţările sărace provin din ţările industrializate, şi deci sunt produse care nu acoperă necesarul afecţiunilor specifice sărăciei. Sursa: Sterky, Goran, „Another Development in Pharmaceuticals: An Introduction,” in Development Dialogue, Vol. 2, 1985, The Dag Hanunarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, pp. 5 and 6
Unul dintre exemplele clasice şi între timp deja destul de bine studiat este cazul Indiei. Studiile şi cercetările efectuate de Trisha Greenhalgh asupra a peste 2.400 de pacienţi ne prezintă un tablou infricoşător. Sursa: Greenhalgh, T., „Drug Prescription and Self-Medication In India: An Exploratory Survey,” in Social Science and Medicine, Vol. 25, No. 3, 1987, Pergamon Journals Ltd., Great Britain, pp. 307-316

Medicamentele care sunt cel mai des folosite (prescrise) prezintă un „un înalt risc pentru idiosincrazii fatale“ şi sunt prescrise de doctori pentru afecţiuni minore, obişnuite. Cloramfenicol, barbiturice, steroizi anabolici şi doze mari de estrogen „sunt folosite liber, deseori cu indicaţii bizare şi în dozaje neportivite.“ Un studiu indian oficial arată că anual în India există între 5.000-10.000 de decese cauzate doar de anemia aplastică indusă de cloramfenicol. Doze mari de estrogen-progesteron (EP) deşi conţin avertismente asupra teratogenităţii lor (posibile defecte de naştere, malformaţii congenitale) rămân cele mai ieftine şi mai răspândite teste de graviditate din India!
Medicamente care sunt interzise deja în ţările dezvoltate, datorită pericolelor pe care le reprezintă pentru pacienţi, sunt prescrise şi comercializate în ţările sărace. Iată doar două exemple: Fenilbutazona, care este asociată în Anglia cu decesul mai multor pacienţi decât oricare alt medicament; Clioquinol, implicat într-un mare scandal, ca urmare a faptului că a lăsat infirme mii de persoane (concernul Ciba Geigy, actualmente Novartis).

Greenhalgh arată că industria farmaceutică argumentează prin faptul că „aceste medicamente nu s-au dovedit a fi riscante pentru populţiile din Asia“ (ca şi cum cei de acolo nu ar fi tot oameni ca şi noi, ci un fel de sub-specie umană! Dezgustător, ba chiar criminal!). Şi din păcate rapoartele medicale făcute de medici de acolo indică extrem de rar efectele adverse ale medicamentelor prescrise. Şi chiar dacă cumva astfel de efecte adverse sunt detectate şi descrise, acolo nu există un sistem de raportare a efectelor adverse şi nici un sistem de alertare a medicilor asupra efectelor adverse suspecte în cazul unuia sau altuia dintre aceste produse.

Soluţiile simple sunt ignorate (se doreşte a fi ignorate). De exemplu, 30% dintre decesele infantile din India se datorează diareei, dar în 90% dintre aceste cazuri rehidratarea orală este ignorată de practicienii şi medicii de acolo. Milioane de indieni au deficit de vitamia A (realitate binecunoscută), fapt datorită căruia circa 30.000 de copii orbesc anual în India, deşi un fruct proaspăt de Mango conferă unui copil un aport de vitamina A pentru mai multe săptămâni, şi costă cu mult mai puţin decât o sticlă cu sirop cu vitamine.“ Oameni care sunt prea săraci să-şi cumpere orez, sunt făcuţi să creadă orbeşte (prostiţi este de fapt cuvântul potrivit!) că pentru fiecare tuse le trebuie un medicament contra tusei, antibiotic pentru fiecare faringită, şi tranchilizante pentru rezolvarea problemelor zilnice.“ Sursa: Greenhalgh, T., „Drug Prescription and Self-Medication In India: An Exploratory Survey,” in Social Science and Medicine, Vol. 25, No. 3, 1987, Pergamon Journals Ltd., Great Britain, pp. 307-316
Mira Shiva, coordonatoarea „Voluntary Health Association of India“, criticând marginalizarea soluţiilor alternative de sănătate şi creşterea rapidă a influenţei complexului medico-industrial, spune:

„Soluţiile simple de sănătate, ca de exemplu o schimbare în dietă, masaje simple, remedii de casă şi plantele medicinale, care sunt astăzi ca şi în trecut relevante, au fost treptat excluse din schma „îngrijirii sănătăţii“, deoarece se asumă „superioritatea“  medicamentaţiei moderne pentru orice fel de problemă, mare sau mică. Această pretenţie „ştiinţifică“ nu a fost certificată prin compararea medicamentelor cu soluţiile terapiilor alternative, în termeni de eficacitate, siguranţă, interacţiune a medicamentelor, costuri, acceptabilitate şi disponibilitate. Conceptul universalizării soluţiilor medicinei famaceutice, neţinând cont de statutul nutriţional şi de sănătatea pacienţilor din zonele defavorizate, este iraţional, şi indică o nesănătoasă infiltrare a producătorilor din ţările dezvoltate, care transferă în India tehnologii şi produse bazate pe mituri.“

Sursa: Shiva, M., „Towards a Healthy Use of Pharmaceuticals–An Indian Perspective,” in Development Dialogue, Vol. 25, 1985, The Dag Hammarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, pp. 69-72
Soluţiile medicinei alternative

„Experienţa umană milenară în privinţa folosirii plantelor medicinale a acumulat un volum de circa 20.000 de plante al căror aport la susţinerea sănătăţii populaţiilor din majoritatea regiunilor lumii este indiscutabil.“ Phillipson şi Anderson de la Şcoala de farmacologie din Londra;

Sursa: Phillipson, J. David, and Anderson, L., „Etlmopharinocology and Western Medicine,” in Journal of harmocolo Vol. 25, 1989, Elsevier Scientific Publishers Ireland Ltd., pp. 61 and 65).

Doar că aceste plante nu pot fi patentate, deci nu aduc profit concernelor farma. Astfel că, începând cu secolul trecut, mai întâi în ţările dezvoltate, treptat însă şi în cele sărace, medicina alopată a eliminat de pe piaţă şi din conşiinţa publică aceste soluţii naturale. La ora actuală 75% dintre toate produsele farmaceutice sunt produse sintetizate strict chimic, industrial, şi care aduc cu sine o multitudine de efecte adverse şi de intoxicări cu tot felul de substanţe străine organismului uman şi apartenenţei acestuia la natură. Sursa: aceeaşi ca precedenta;

Aşa cum arată Smet(Royal Dutch Association for the Advancement of Pharmacy, the Hague, Netherlands) şi Rivier (Institute of Legal Medicine–The University of Lausanne, Switzerland), sugerarea ideii predominante conform căreia plantele medicinale au o valoare marginală este bazată pe un „verdict economic mai degrabă decât pe o judecată ştiinţifică echilibrată şi fundamentată“.

Sursa: de Smet, P., and Rivier, L., „A General Outlook on Ethnopharmocology,” in Journal of Ethnopharmocology, Vol. 25, 1989, Elsevier Scientific Publishers Ireland Ltd., pp. 130 and 131
Labadie, care a condus ample studii şi cercetări asupra plantelor medicinale tradiţionale la State University of Utrecht din Olanda, confirmă că „în general acest domeniu este foarte anemic cercetat, neexistând o cercetare relevantă pe plan internaţional în direcţia medicamentelor tradiţionale…“

Sursa: Labadic, R., „Problems and Possibilities in the Use of Traditional Drugs,” plenary lecture presented at the Second International Congress on Traditional Asian Medicine, September, 1984, Surabay, Indonesia
În ultimul timp însă se observă o creştere din ce în ce mai mare a interesului asupra plantelor medicinale, şi aceasta în mod deosebit în ţările dezvoltate, ca urmare a insuceselor cronice ale medicinei alopate, precum şi ca firească conseciţă a exploziei de preţuri provocată de industria farmaceutică. (Aici aş mai aduăuga şi repetatele „cacealmale“ din ultimele  decenii în ceea ce priveşte „înfiinţarea de pandemii“ tip gripa aviară sau gripa pocină).

Farmaco-biologul Anna de Pasguale de la University of Messina afirmă într-un studiu istoric referior la medicina pe bază de plante, pe care ea o numeşte „Cea mai veche ştiinţă modernă“: „ Reexaminarea naturii în căutarea unor noi terapii a dus la rezultate remarcabile. Studiul vechilor medicamente, care căzuseră în desuetitudine, a condus la redescoperirea unor terapii folosite de mii de ani (etnofarmacologie) şi care au fost precursoarele ştiinţei medicale. Aceste medicamente tradiţionale sunt încă vii şi îşi au locul lor propriu în viitorul omenirii. Ele constituie baza de plecare pentru noi cercetări şi pentru dezvoltarea de noi medicamente, mai eficiente şi mai sigure.“

Sursa: de Pasquale, „Pharmacognosy,” pp. 13 and 16
Doar un exeplu notabil din ultimul timp este re-descoperirea plantei Catharanthus roseus de către medicina vestică, plantă din care se exrage un preparat ce asigură o recuperare de 80% în cazurile de leucemie la copii!

Medicul Pradit Tongyus, directorul Centrului pentru sănătate, nutriţie şi igienă sanitară din Thailanda, explică de ce anume a fost inspirat să iniţieze un program special în care sunt studiate şi folosite plantele medicinale tradiţionale. Propriul să fiu s-a îmbolnăvit de o serioasă infecţie urinară, care nu a răspuns la nici un antibiotic timp de 10 zile, în cadrul unui tratament în spital. După ce Pradit s-a „adresat“ medicinei tradiţionale, a folosit o plantă thailandeză care, în doar 10 ore, a anulat toate simptomele bolii iar copilul s-a vindecat complect.

De atunci Pradit consacră o mare parte a timpului săi descrierii, folosirii şi studierii plantelor medicinale din tradiţia thailandeză, plante care s-au dovedit a nu fi toxice şi foarte eficiente în remedierea unor afecţiuni cum ar fi arsuri, herpes simplex, muşcături de şarpe sau scorpion, pietre la rinichi, ulceraţii şi hipertensiune. Astfel de mărturii şi dovezi ale utilităţii şi eficacităţii plantelor medicinale există peste tot în lume, în toate culturile şi tradiţiile.

Unul dintre argumentele pe care le folosesc adversarii medicinei tradiţionale şi a folosirii plantelor medicinale este acela că plantele ar trebui mai întâi studiate şi cercetate contra eventualelor pericole.  Dacă ne gândim însă la sutele de dovezi de studii măsluite, falsificate, modificate, făcute la repezeală sau cu parametrii care să favorizeze un anumit rezultat, studii făcute de industria farmaceutică, ne întrebăm foarte serios cu ce drept revendică unii aceste argumente. Iar principala problemă aici este, şi acest lucru îl cunosc şi îl speculează aceşti „unii“, cine anume va face investiţia financiară necesară unor astfel de studii. Politicienii din guverne, care sunt mituiţi de concernele farma, sau concernele farma înşişi, care nu vor putea patenta usturoiul sau varza, şi deci nu vor putea recupera investiţi cu profit?

Dacă ne gândim la adevărul certificat istoric că o serie de plante medicinale sunt folosit de sute, ba chiar de mii de ani, pentru vindecarea unor afecţiuni, oare ce dovadă mai bună şi studiu de mai lungă durată şi cu mai mulţi participanţi la el s-ar putea pretinde?

Sursa: de Smet, P., and Rivier, L., „A General Outlook on Ethnopharmacology.” pp. 135 and 136

Două teorii ale afecţiunilor infecţioase –  două puncte de vedere diferite
Teoria bacterian-virală	Teoria celular/ecologică
Boala pătrunde în organism venind din afara lui	Sensibilitatea faţă de boală şi îmbolnăvirea provin din condiţiile din organism şi din celulele acestuia.
Ca şi cauză primară a bolilor, microorganismele sunt în general considerate ca fiind vicioase, şi în concluzie trebuiesc distruse.	Microorganismele sunt primordial organisme vii endogene şi au funcţia normală de a asista viaţa, susţinând si/sau procesele metabolice
Aspectul şi funcţa microorganismelor specifice este permanent aceaşi.	Aspectul şi funcţia microorganismelor este dependentă de schimbările patogenice atunci când oeganismul gază este slăbit sau afectat, afectare care poate fi indusă mecanic, biochimic sau emoţional.
Fiecare boală este asociată cu un microorganism particular.	Fiecare boală este asociată cu factori şi condiţii particulare.
Microorganismele sunt agenţii cauzali primari.	Micoorganismele devin patogenice, deci asociate cu bolile, doar când integritatea sănătăţii şi a corpului este deteriorată. De aceea, integritatea psiho-fizică este de primă importanţă, ea constituind factorul cheie în prevenţie sau în remedierea bolilor umane în toate formele.
Bolile sunt inevitabile şi pot lovi pe oricine, oricând.	Bolile apar datorită violării persistente a legilor naturii şi sunt corelate cu condiţiile nesănătoase.
Pentru a preveni şi vindeca bolile, este necesară ducerea unui război contra microorganismelor patogene (folosind arsenalul toxic antipatogenic) care distrug sănătatea complexului minte-corp.	Pentru a preveni sau vindeca toate formele de boală, trebuie să ne asigurăm că sunt îndeplinite necesităţile primare de sănătate, care includ respecatea sistematică a legilor naturii psihice, fiziologice şi spirituale.

Concluzii

Concluziile de mai jos au fost prezentate de Dag Hammarskjold Foundation in Uppsala, Suedia, într-un seminar din 1985 care purta titul „Another Development in Pharmaceuticals“ (O altă evoluţie în farmaceutică):

1-Industria farmaceutică a evoluat şi a fost susţinută, în parte, prin încurajarea viziunii conform căreia problemele de sănătate ale oamenilor sunt soluţionabile doar prin metode tehnologice. O „cultură a pilulei“ poate fie pe termen scurt în avantajul economic al industriei, dar în orice caz subminează interesul vital pe termen lung de a obţine o dezvoltare a sănătăţii autohtonă şi independentă;

2-Poate mai important decât natura actuală a remediilor tradiţionale este perceperea holistică a naturii bolii şi a procesului de vindecare. Această viziune conduce către folosirea terapiilor care susţin procesul de vindecare prin tratarea întregii fiinţe, în loc să se axeze pe ţintirea asupra unor anumite simptome;
3-Politica şi practica medicală trebuie să fie „ecologică“, respectiv să nu polueze inutil corpul pacientului cu toxine chimice. Piaţa farmaceutică ar trebui restructurată cu programe şi terapii pentru o „mai bună sănătate“. Criza poate fi soluţionată doar prin schimbarea fundamentală atât în mentalitatea activiştilor din domeniul sănătăţii, cât şi prin schimbarea mentalităţii comunităţilor, care sunt seduse de credinţa că fiecare „boală poate fi rezolvată cu o pilulă“.

4-Atât mistica monopolului profesional al expertizei cât şi corporaţiile monopoliste tehnologice transnaţionale trebuiesc desfiinţate. Medicina trebuie să devină „indigenă“, derivată în primul rând din cultura, umanismul şi resursele materiale disponibile ale fiecărei societăţi.

5-Există o prea mare tendinţă de a distruge medicina tradiţională ca fiind neştiinţifică şi superstiţioasă, în ciuda faptului că formele medicinei tradiţionale obţin mai bune rezultate decât acelea ce pot fi obţinute prin folosirea medicamentelor moderne.

Sursa: Dag Hanimarskkiold Seminar on Another Development in Pharmaceuticals, June 3-6, 1985, „Summary Conclusions,” in Develoment Dialogue, Vol. 2, 1985, The Dage Hanunarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, pp. 130-143

De asemenea mai vezi şi:

-Akerele, O., (The World Health Organization), „The Best of Both Worlds: Bringing Traditional Medicine Up-To-Date,” Social Science and Medicine, Vol. 24, No. 2, 1987, pp. 177-181

-van der Geest, S., (University of Amsterdam), „Pharmaceuticals in the Third World: The Local Perspective,” in Social Science and Medicine, Vol. 25, No. 3, 1987, pp. 373-376

-„Kyerematen, G., and Ogunlana, E., (University of Uppsala Biomedical Centre), „An Integrated Approach to the Pharmacological Evaluation of Traditional Materia Medica,” Journal of Ethnopharmacology, Vol. 20, 1987, pp. 191-207

-Huizer, G., „Indigenous Healers and Western Dominance: Challenge for Social Scientists?,” Social Compass, XXXIV/4, 1987, pp. 415-436

-Quah, S., Editor, The Triumph of Practicality–Tradition and Modernity in Health Care Utilization in Selected Asian Countries, Social Issues in Southeast Asia Programme, Institute of Southeast Asian Studies, Singapore, 1989

-Leslie, C., Editor, Asian Medical Systems: A Comparative Study, University of California Press, Berkely, California, USA, 1977

-Ademuwagun, Z., et at, Editors, (representing the universities of Ibadan, Tennessee, and Iowa State), African Therapeutic Systems, (African Studies Association, Brandeis University, Waltham, Mass., USA, Crossroads Press, 1979

CITEŞTE ŞI DĂ MAI DEPARTE

Qui bono (www.quibono.wordpress.com)

Este vaccinul bun la ceva?

Este vaccinul bun la ceva?

de Shannon Brownlee şi Jeanne Lenzer

Sursa: http://www.theatlantic.com/doc/200911/brownlee-h1n1

(Menţiune: cu scris cursiv sunt marcate comentariile Qui bono, deci părţi de text care nu fac parte din articolul original)

Dacă vei conduce prea repede pe Red Lion Road, spre Northeast Airport Philadelphia, nu vei putea să observi construcţiile din ciment care găzuiesc liniile de producţie ale companiei biotehnice MedImmune, care produce un milion de doze de vaccin pe săptămână. Muncitori acoperiţi din cap pănă la tălpi cu costume speciale de protecţie lucrează la umplerea dozelor de vaccin cu un virus modificat genetic. Roboţii injectează din dozatoare mici şi subţiri lichidul care conţine virusul în fiole care ulterior sunt montate în mici spray-uri pentru nas, pun etichete şi ambalează totul pentru a putea fi expediat către Centers for Disease Control and Prevention (CDC) din Atlanta, care ajută la coordonarea planului anti-pandemic naţional american. Cel mai ambiţios program de vaccinare de la campania anti-polio din anii 50! Guvernul federal a însărcinat compania MedImmune precum şi alte 4 companii pentru a produce suficient vaccin pentru întreaga populaţia a USA.

Vaccinarea este planul principal al guvernului american pentru a preveni moartea provocată de gripa porcină. CDC a recomandat ca circa 159 de milioane de adulţi şi copii americani să fie vaccinaţi fie cu o injecţie, fie cu un spray-ul nazal (până în prezent s-au vaccinat doar circa 60 de milioane de americani, aproximatui unul din cinci, adică circa 20%). Injecţiile sunt oferite în cabinetele medicale, spitale, aeropoarte, farmacii, şcoli, centre comerciale. În August, autorităţile statului New York au cerut ca toţi cei care lucrează în domeniul medical să se vaccineze cu ambele vaccinuri, atât cel contra gripei sezoniere cât şi cel contra gripei porcine.

(Nota Qui bono: Pentru cititorii români: termenul de „gripă nouă“ este total inadecvat, şi urmăreşte probabil să ascundă gripa porcină sub o denumire ce duce echivoc spre gripa sezonieră. Nu ştiu cine a introdus în România această „găselniţă“ dar pot să-mi închipui oareşce Cercei Străini. Orice gripă sezonieră, conform teoriei dogmatice alopate, este NOUĂ, căci în fiecare an virusul gripal se manifestă printr-o altă tulpină, mutată din cele existente în anii anteriori, şi tocmai în baza acestei concepţii se produce vaccinul, respectiv se recomandă vacinarea anuală antigripală obişnuită, sezonieră. Ori în cazul gripei porcine avem de a face cu o cu totul altă poveste. În străinătate se face deosebirea între gripă sau infecţie gripală, de regulă răceli sau infecte gripale, şi „influenza“, adică afecţiunile provocate de familiile de virusuri A,B şi C, din care face parte şi A/H1N1.)

Guvernul federal american a mai depozitat suplimentar 3 miliarde de pilule de Tamiflu (medicament antiviral complect inutil şi ineficace) care este folosit atât preventiv cât şi curativ. (O astfel de idee putea să le trăznească numai americanilor, anume şi preventiv şi curativ! Uau!!!)

Toate bune şi frumoase, dar dacă tot ceea ce ni se spune despre combaterea gripei este fals? Dar dacă vaccinul nu protejează contra gripei porcine, mai ales persoanele în vârstă, cele care sunt afectate în procent de 90%de către gripele sezoniere? Dar dacă medicamentele scumpe depozitate de guvern (Tamiflu) nu au capacitatea de a preveni sau reduce efectele unei gripe porcine, respectiv numărul celor care sunt spitalizaţi sau chiar al deceselor?

Guvernul american mizează doar pe cartea vaccinării şi a medicamentelor anti-virale pentru a limita răspândirea şi efectele gripei porcine, iar celelalte direcţii de acţiune par a fi doar anemic luate in considerare, dacă nu chiar de loc. Iar după ceea ce face guvernul american din păcate se orientează mult prea multe alte guverne naţionale.

Mai nou, din ce în ce mai mulţi cercetărtori şi oameni de ştiinţă se exprimă sceptic la adresa ambelor modalităţi, vaccinarea şi medicamentaţia anti-virală! Aceştia avertizează că această „linie de apărare“ poate fi greşită şi probabil inutilă contra unei gripe întradevăr letale.

Termenul de INFLUENZA, provine din Evul Mediu, şi este luat din limba italiană, desemnând o „influenţă ocultă sau astrală“. Căci, la fel ca şi astăzi, această afecţiune părea să apară din senin, venită de „nicăieri“, în fiecare iarnă, îmbolnăvind sau ucigând un mare număr de persoane, pentru a dispărea fără urmă primăvara. La ora actuală în USA se estimează numărul mediu de decese anuale provocate de gripa sezonieră ca fiind de circa 36.000, respectiv de circa 500.000 la nivel mondial.

Gripa, în foarte multe privinţe, continuă să rămână un mister. Pentru a determina câte decese cauzează în realitate, sau cine anume este întradevăr infectat cu gripă, nu pare a fi deloc simplu. (Corect! Am vazut de curând cum 122 se transformă în 7, fără intervenţia matematicii!)

Datorită unei informări superficiale dar şi a dezinformării intenţionate, am ajuns ca de fiecare dată gând avem o răceală să credem că avem gripă! Orice afectare a stării de sănătate care aduce cu sine dureri de cap, o stare de „rău“, febră, tuse, nas înfundat, epuizare şi oboseală, o considerăm a fi „gripă“! Deşi oamenii de ştiinţă au constatat că doar între 7-8% până la aproape jumătate dintre toate aceste „situaţii“ sunt în fapt provocate de un virus gripal (gripă sezonieră). Peste 200 de virusuri cunoscute precum şi alţi agenţi patogeni pot provoca o suită (un complex) de simptome foarte asemănătoare cu cele gripale: virusuri respiratorii sictiali, bocavirusuri, virusuri corona şi rinovirusuri sunt doar câteva exemple de astfel de agenţi patogeni care nu au nimic în comun cu gripa, dar care provoacă un tablou simptomatic practic identic cu al acesteia. Şi pe deasupra, în funcţie de sezon două treimi din cauzele unui tablou simptomatic asemănător gripei nici măcar nu pot fi găsite!

Nimeni nu ştie (sau nu vrea să ştie în dogma alopată) de ce gripa este o afecţiune care „atacă“ iarna, în timp ce vara nu se manifestă. Probabil, spun alopaţii, virusul înfloreşte la temperaturi joase, dar este distrus prin expunerea la radiaţiile solare! Sau poate pentru că iarna ne petrecem mai mult timp în spaţii închise, fiind astel facilitată transmiterea prin aer, de exemplu în cazul unui strănut!

(Nota Qui bono: Unul dintre cele mai frumoase exemple „clasice“ prin care medicina dogmatică alopată îşi dă singură cu „stângu-n dreptu“, altfel spus, calcă în străchini. Dar despre asta un pic mai târziu).

Ceea ce este sigur însă pentru medicina şcolastică este faptul că acest virus dat naibii se mutează cu o rapiditate uimitoare, comparativ cu alte virusuri, astfel că în fiecare sezon „gripal“ sunt descoperite alte tulpini virale faţă de cele din anul trecut, care infectează oamenii. (Concepţie foarte lucrativă pentru concernele farma şi medicina alopată!) În fiecare an, OMS şi CDC colectează date asupra virusurilor gripale de la principalele laboratoare din 94 de ţări, după care se străduie să „ghicească“ care anume tulpină nou-mutată va fi cea activă în sezonul următor. (După metoda lui  „Mama Omida“!)

În baza acestor supoziţii prezumtiv-speculative, FDA (Food and Drug Administration) ordonă în Februarie manufacturarea unor vaccinuri pentru sezonul viitor, vaccinuri care cuprind trei astfel de tulpini. (Nota Qui bono: în fiecare an o să avem Paştele, aşa că ciocolata rămasă dela Crăciunul trecut o ambalăm altfel şi o vindem din nou, ca iepuraşi în loc de Moş Crăciun! De ce credeţi oare că deja la sfârşitul lui Ianuarie galantarele sunt pline cu iepuraşi pentru Paştere din Aprilie? Modificarea artificială a termenului de garanţie a ciocolatei!)

Oricum, periodic apare o altă tulpină decât cea prezisă, şi astfel se îmbolnăvesc mult mai mulţi oameni decât s-ar fi îmbolnăvit în mod normal, sezonier. Este acel „nou virus“ care este responsabil cu declanşarea „pandemiilor“, care sunt definite de către OMS ca evenimente provocate de „apariţia unui nou virus contra căreia populaţia umană nu are imunitate“, şi care se poate răspândi foarte repede pe tot globul.

Cea mai gravă pandemie înregistrată în istorie a fost, se spune, „gripa spaniolă“ din 1918-1919, de la sfârşitul primului război mondial. O treime din populaţia globului a fost infectată, cu un număr de decese speculat a fi fost între 40-100 de milioane, adică mai multe victime decât au făcut cele două războaie mondiale la un loc. (Unii istorici sugerează chiar că acesta ar fi fost motivul real al sfârşitului primului război mondial, deoarece mult prea mulţi soldaţi erau bolnavi sau muriseră deja). De atunci am mai avut încă două aşa-zise pandemii de gripă, în 1957 şi 1968, dar nici una dintre acestea nu a fost deosebit de letală. (Nu este luată aici în considerare cacialmaua cu gripa aviară!)

În August 2009, preşedintele „Council of Advisors on Science and Technology“ a pronosticat că în iarna ce urmează gripa porcină H1N1 ar putea infecta o treime până la jumătate din populaţia USA, şi că ar putea provoca peste 90.000 de decese, adică de două ori şi jumătate mai mult decât o gripă sezonieră. (Profeţie falsă, după cum ştim acuma!) Cele mai multe rapoarte veneau la sfârşitul lui August din emisfera sudică (sfârşitul iernii acolo) şi sugerau că gripa porcină este extrem de infecţioasă, dar nu deosebit de letală. De exemplu, oficialităţile australiene meţionau că la sfârşitul iernii (lor) au înregistrat doar 1.000 de cezuri de deces, în timp ce media anuală era acolo de

1.500-3.000 de decese (gripa sezonieră).

Printre cazurile de decese din USA, 70% erau persoane care deja sufereau de diferite afecţiuni congenitale (pareză cerebrală) sau cronice cum ar fi cancer, astmă sau AIDS, afecţiuni care fac pacienţii mult mai vulnerabili.

Oficialităţile consideră vaccinul ca cea mai formidabilă apărare contra unei pandemii de gripă şi, aparent, aserţiunea lor pare justificată. De-a lungul a o sută de ani vaccinările au redus rata de mortalitate a circa 15 afecţiuni infecţioase, cum ar fi polio, dezinteria, variola, etc. şi  astfel vaccinurile au devenit una dintre armele cele mai potente ale medicinei alopate. Virusul gripal a fost prima oară identificat prin anii 30, iar pe la mijlocul anilor 40 au fost produse primele vaccinuri, administrate soldaţilor în cel de-al doilea război mondial. Astfel că astăzi anual circa 100 de milioane de americani se vaccinează contra gripei.

Dar deşi se spune că vaccinurile, ca de  exemplu cele contra pertusus (tuse convulsivă) sau polio au redus drastic rata mortalităţii, impactul vaccinului gripal este foarte greu de determinat. Gripa vine şi pleacă o dată cu sezonul respectiv, şi deseori ea nu „ucide“ direct, ci mai degrabă contribuie, făcând organismul mai predispus la infecţiile secundare ca pneumonia sau bronşita. Din acest motiv, cercetărorii au studiat  impactul avut de vaccinarea gripală asupra mortalităţii cu diferite cauze din perioada sezonieră, comparând populaţiile vaccinate cu cele nevaccinate.

Astfel de comparaţii au arătat o diferenţă dramatică în mortalitatea din cele două grupuri: studiile au găsit că din grupul persoanelor care se vaccinează decedează de două ori mai puţine persoane din diferite cauze (nu direct, neapărat, de gripă) decât din grupul celor care nu se vaccinează! Astfel că literatura de specialitate sugerează recomandarea ca în fiecare an să se efectueze vaccinarea antigripală, reducându-se astfel cu 50% numărul cazurilor de deces în perioada gripei sezonale.

Doar că o serie de sceptici la ideea vaccinării au afirmat că astfel de studii sunt suspecte (incorecte). Gripa singură cauzează un număr mic de decese în cadrul numărului total de decese în USA, chiar şi printre persoanele în vârstă, chiar şi dacă adăugăm la acestea decesele la care gripa a contribuit în mod indirect. Atunci când cercetătorii de la National Institute of Allergy and Infectious Diseases au introdus în statistică toate afecţiunile pe care gripe le agravează, cum ar fi afecţiunile pulmonare sau cardiace cronice, au constatat că gripa este doar în procent de cel mult 10% implicată în aceste decese, mai ales printre persoanele în vârstă. Şi atunci cum se poate explica aserţiunea că vaccinarea antigripală ar reduce cu 50% cazurile de deces?

Tom Jefferson, un medic care lucrează în Roma şi este şeful sectorului Vaccinare de la Cochrane Collaboration, o reţea internaţională respectată de cercetători care evaluează dovezile medicale, spune: „ Pentru ca un vaccin să reducă mortalitatea între cel puţin 50% şi cel mult 90%, aşa cum indică anumite studii, ar însemna ca acest vaccin să prevină nu numai mortalitatea provocată de gripă, dar şi cea provocată de accidente, incendii, boli cardiace, atacuri cerebrale şi accidente de maşină. Asta nu mai este un vaccin, este un miracol!“

(Nota Qui bono: vezi aici şi interviul acordat revistei germane „Spiegel“ şi tradus în româneşte la adresa: http://www.hotnews.ro/stiri-doctorh_actualitate-6454834-epidemiologul-tom-jefferson-pentru-der-spiegel-industrie-intreaga-asteapta-pandemie-virusul-h1n1-implicat-bani-influenta-cariere-institutii-intregi.htm

Estimarea făcută, de 50% reducere a mortalităţii este bazată pe studii „cohortă“, care compară rata mortalităţii în grupuri mari (denumite cohorte) de persoane care aleg să se vaccineze, comparativ cu grupuri mari de persoane care nu vor să se vaccineze. Doar că persoanele care aleg să se vaccineze pot fi foarte diferite de cele care decid să nu se vaccineze, iar acest lucru poate influenţa şansa de deces prin virusul gripei. Educaţia, stilul de viaţă, venitul (câştigul salarial) şi multe alte elemente intervin în acest „joc“, iar ca rezultat studiile cohortă sunt predispuse notoriu la rezultate false.

Atunci când cercetătorii „amestecă“ cifrele, ei încearcă în mod tipic să introducă vactori şi variabile care să stimuleze un anumit rezultat, într-o anumită direcţie, şi „poţi face ajustări în factorii pe care-i  cunoşti, dar nu şi în cei pe care nu-i cunoşti“, spune Jefferson.

Când Lisa Jackson, medic şi investigator principal la „Group Health Research Center“ din Seattle, a început să-ţi pună întrebări şi să cerceteze acest procent de 50% reducere a mortalităţii a auzit foarte des remarci din parte colegilor ei, de genul: „Din asta nu poate ieşi nimic bun!“ „În mod potenţial mi se puteau întâmpla, din punct de vedere profesional, o serie de neplăceri, în momentul în care încercam orice fel de critică care ar fi putut descuraja oamenii de a merge la vaccinare, deoarece, nu-i aşa? „ştim cu toţii că vaccinurile sunt eficiente“. Aceasta este înţelepciunea dominantă (dogma).

Totuşi, în 2004, Jackson şi încă trei colegi s-au apucat să determine dacă diferenţa de mortalitate dintre vaccinaţi şi nevaccinaţi nu cumva este cauzată de un fenomen cunoscut  sub numele de „beneficiar al unei vieţi sănătoase.“ Ipoteza de la care au plecat cei patru a fost că pur şi simplu cei care merg la vaccinară duc în mod conştient o viaţă mai sănătoasă, adică se îngrijesc de sănătatea lor, spre deosebire de cei care nu merg la vaccinare, care nu-şi fac prea multe probleme din modul lor sănătos (sau nu) de viaţă.

Pentru a testa această ipoteză, Jackson şi colegii au analizat 8 ani de date medicale asupra a peste 72.000 de persoane care erau peste 65 de ani. Au cercetat individual, cine erau cei care mergeau la vaccin şi cine cei care nu mergeau. Şi au mai studiat şi membrii cărui grup decedau mai frecvent atunci când nu exista un sezon de gripă. Cercetările echipei Jackson au arătat că, în afara „sezonului gripal“, riscul de bază al mortalităţii printre persoanele care nu se vaccinau era cu aproximativ 60% mai mare decât al celor care se vaccinau.

În fapt, efectul utilizatorului „sănătos“ explică întregul beneficiu pe care alţi cercetători l-au atribuit vaccinului, şi astfel se ajunge la concluzia că în fapt vaccinul nu reduce mortalitatea de loc. Studiul lui Jackson „este minunat“, spune Lone Simonsen, profesor de medicină globală la George Washington University, din Washington, D.C., şi în acelaşi timp un cunoscut expert în gripă şi epidemiologie. „Un studiu clasic în epidemiologie, foarte atent şi îngrijit lucrat.“

Rezultatele studiului au fost atât de neaşteptate încât mulţi experţi au refuzat pur şi simplu să-l ia în considerare. Studiul doamnei Jackson a fost respins pentru publicare de jurnalele medicale de vârf. Un expert în gripă care a citit raportul pentru Journal of the American Medical Association a declarat:

„Pentru a acepta aceste rezultate ar trebui să recunoaştem că pământul este plat!“ (Şi astfel după aproape 400 de ani dogma inchiziţiei din biserică se regăseşte în dogma ştiinţifică medicală!)

Studiul a fost în cele din urmă publicat în 2006 în mai puţin proemintul jurnal „International Journal of Epidemiology“ http://ije.oxfordjournals.org/cgi/content/full/35/2/337 dar a fost ignorat de medici şi de autorităţile de sănătate. „Răspunsul pe care l-am dat întrebării de la care a pornit studiul, nu a fost cel dorit şi aşteptat“ spunea Jackson.

Istoria vaccinurilor gripale sugerează alte motive pentru dramatica reducere a mortalităţii

În 2004 de exemplu, producţia de vaccinuri a rămas în urmă, cauzând o scădere a ratei de imunizare anuale cu 40%. Şi cu toate acestea rata mortalităţii nu a crescut!!!

Alt exemplu semnificativ este cel al anilor 1968 şi 1997. În ambii ani, vaccinurile produse în vară protejau contra unui set de virusuri, dar în iarnă a circulat un set diferit de virusuri. Deci vaccinurile administrate NU erau eficiente (nici măcar adecvate) pentru tulpinile virale care au acţionat în sezoanele reci ale acestor ani. Concluzia este evidentă: în aceste două sezoane în fapt nu a fost vaccinat nimeni!!! Rata totală a mortalităţii, incluzând şi cauzele gripale ar fi trebuit,în consecinţă, să crească semnificativ. Lucru care nu s-a întâmplat, ea rămânînd la aceleaşi nivele ca şi în ceilalţi ani!

Sumit Majumdar, medic şi cercetător la University of Alberta din Canada a mai oferit şi o altă observaţie istorică: creşterea ratei de vaccinare în rândul persoanelor în vârstă, în ultimele două decenii, nu a avut nici un impact asupra ratei mortalităţii. Astfel în 1989 în Canada erau vaccinaţi cica 15% din totalul persoanelor de peste 65 de ani, iar în prezent sunt vaccinate circa 65% dintre persoanele aflate în această categorie de vârstă. Şi cu toate acestea rata mortalitaţii în acest grup de populaţie nici nu a scăzut şi nici nu a crescut. A rămas pur şi simplu constantă, deşi 45% mai multe persoane se vaccinează acum faţă de 1989!!!

Adepţii vaccinării au definit observaţia lui Majumda ca fiind o „eroare ecologică“, deoarece acesta nu a luat în cosiderare modificările care au avut loc în această perioadă în mediul înconjurător, ceea ce a făcut ca să crească rata mortalităţii, dar datorită beneficiilor vaccinării antigripale, care a redus pe de altă parte mortalitatea, în efect aceasta a rămas constantă. (A se observa că adepţii vaccinării nu mai folosesc în acest caz tehnica studiului cohortă, cu rata totală  a mortalităţii, ci, pentru că aşa „vrea muşchii lor“, detaliează şi diferenţiază cauzele mortalităţii. Tipic.) Adepţii sugerează (în fapt doar speculează) de asemenea că, probabil virusurile gripale au devenit între timp mai agresive, mai contagioase, mai letale…. (Oricare „mai“… este binevenit, numai să putem salva dogma.) Sau poate că persoanele în vârstă au între timp o imunitate mai scăzută datorită dietei alimentare care între timp s-a modificat.

Sau poate că totuşi vaccinurile nu previn decesele în grupul persoanelor în vârstă! (Desigur că  această afirmaţie este o erezie, nu-i aşa?) Această aserţiune însă de bună seamă că nu este luată în considerare de către adepţii vaccinărilor. Nancy Cox, şefa deparamentului Gripă din cadrul CDC spune sec: „Vaccinarea antigripală este cea mai bună protecţie contra gripei.“ Anthony Fauci, directorul de la „National Institute of Allergy and Infectious Diseases“ de la NIH, (şi în acelaşi timp cel care, de câte ori îi pun jurnaliştii câte o întrebare mai „concertă“ asupra HIV, o ia la fugă de parcă ar fi văzut moartea cu ochii) afirmă că: „Nu am nici o îndoială că vaccinarea este efectivă în conferirea unui grad de protecţie. Un alt punct de vedere este minoritar.“ (Ăsta parcă ar fi parlamentar român, se dă mereu cu majoritatea, numai să-i fie lui bine).

Una dintre vocile cele mai clare şi hotărâte în corul criticilor la adresa „Evangheliei“ vaccinării antigripale este Tom Jefferson de la „Cochrane Collaboration“, epidemiolog şcolit la faimoasa „London School of Tropical Hygiene“. Prin afirmaţiile sale Jefferson a reuşit să devină un fel de „paria“. În 2007, când a fost invitat la o conferinţă ţinută în Hotelul Bethesda, Maryland, unde urma să prezinte un referat, a mâncat singur la masă, fiind evitat de colegii săi din „lobby“. Astfel de „tratamente“ îl lasă însă rece. Ca medic lucrând pentru Naţiunile Unite, în 1992 a fost capturat de către miliţiile sârbe în Sarajevo, împreună cu alţi observatori, şi ţinut o lună de zile de către miliţienii din brigăzile AK-47, care puţeau încontinuu a alcool. După un astfel de tratament, impoliteţile „colegilor“ nu-l mai deranjează.

Deşi multora dintre adepţii vaccinărilor antigripale nu le place deloc ceea ce afirmă Jeffeson, ei totuşi nu pot ignora faptul că acesta cunoaşte mai bine decât oricare dintre ei literatura de specialitate din acest domeniu. El a condus o echipă internaţională de cercetători care au analizat sute de studii asupra vaccinurilor gripale.

„Marea majoritate a acestora erau pline de greşeli şi deficienţe“, spune Jefferson. „Gunoi nu este un termen ştiinţific, dar eu cred că este exac termenul care se portiveşte cel mai bine.“ Doar 4 studii erau bine concepute pentru a certifica eficacitatea vaccinării, iar două dintre aceste patru au arătat că vaccinarea antigripală poate eventual fi eficace în anumite grupuri de persoane, cum ar fi copii şcolari care nu sufereau de afecţiuni cum ar fi de exemplu astma. Celelalte două certificau doar rezultate echivoce sau pur şi simplu nu arătau nici un beneficiu!

Cercetătorii din domeniul gripei au fost induşi în eroare asupra ideii că vaccinarea este mult mai eficientă decât sugerează datele, în mare parte prin imprecizia statisticilor. Singura posibilitate de a şti dacă cineva are gripă – şi nu o afecţiune asemănătoare „influenza“- este de a recolta secreţie din gâtul sau nasul pacientului şi de a efectua un test asupra acestui material, lucru care se efectuează foarte rar. Astfel, nimeni nu ştie în realitate câte decese dintre cele care sunt puse pe seama gripei, sunt întradevăr cauzate de virusul gripal, căci doar foarte puţine sunt confirmate prin analize de laborator. „Ca medic nu am avut niciodată un pacient care să intre în cabinetul meu şi pe a cărei frunte să stea scris H1N1. Atunci când o persoană în vârstă decedează ca urmare a unei insuficienţe respiratorii provocate de o afecţiune asemănătoare cu gripa, aproape întotdeauna la cauza decesului este trecută gripa.“

Mai există încă o modalitate de a-i induce în eroare pe cercetătorii din domeniul gripei, şi de a-i determina să creadă că vaccinul gripal este eficient, spune Jefferson. Toate vaccinurile acţionează prin introducerea în organism a unei doze de virusuri sau bacterii ucise sau slăbite, care provoacă sistemul imunitar în a produce anticorpi. Atunci când persoana respectivă intră în contact cu agentul patogen real, organismul este pregătit să-l elimine complect, eventual după o scurtă stare de boală. Deseori cercetătorii din domeniul gripei folosesc un răspuns anticorpi ca modalitate de a măsura eronat eficacitatea vaccinului, plecând de la prezumţia că nivelul (crescut al) anticorpilor din sângele persoanei respective care a fost vaccinată conferă o bună protecţie – deşi una imperfectă – şi un indicator al capacităţii de apărare contra agentului patogen.

Din păcate tocmai grupul de persoane care au nevoie de cea mai mare protecţie contra gripei (persoanele în vârstă) este şi cel care are un sistem imunitar care „răspunde“ cel mai puţin la o vaccinare. Studiile au arătat că persoanele tinere şi sănătoase au un răspuns imunitar „magnific“ la vaccinul antigripal sezonal, iar acest „răspuns“ al lor reduce şansa unei gripe sau diminuează substanţial simptomele în cazul în care totuşi s-a produs o infecţie gripală.

Dar aceste persoane NU fac parte din grupul de risc în care se poate muri ca urmare a unei gripe!

În schimb, persoanele în vârstă, mai ales cele care au trecut de 70 de ani, nu au un răspuns imunitar bun la vaccin, şi tocmai în contul acestui grup de persoane sunt puse cele mai multe decese provocate de gripă! (Restul de cazuri de decese îl constituie copii cu debilităţi severe, cum ar fi leucemia sau afecţiunile pulmonare congenitale, precum şi persoanele cu un sistem imunitar compromis, mergând de la AIDS, prin diabet, până la cele aflate sub terapie contra cancerului. Din 8 August 2009, au fost raportate în USA doar 36 de decese cauzate de H1N1 în rândul copiilor, iar aceştia erau în marea lor majoritate copii cu afecţiuni şi deficienţe de sănătate multiple şi severe!)

Toate aceste aserţiuni ale lui Jefferson ne aruncă într-o dilemă majoră: este vaccinarea necesară la grupul de persoane în care ea este şi eficientă, anume persoanele tinere şi sănătoase? Şi respectiv invers, este vaccinarea eficientă tocmai la persoanele din grupul care are întradevăr nevoie de  ea, anume persoanele în vârstă, cele foarte tinere sau cu infirmităţi (deficienţe) de sănătate?

Aceste întrebări au condus la cele mai multe aspecte controversate ale lucrărilor lui Jefferson, astfel  încât acesta a cerut efectuarea de studii randomizate, dublu-oarbe şi controlate placebo. Doar astfel de studii largi randomizate (pacienţii sunt împărţiţi în cele două categorii, reală şi placebo, la întâmplare, şi nimeni nu ştie pe parcursul studiului, atât medici cât şi pacienţi, cine anume primeşte vaccin real şi cine placebo) şi bine construite pot arăta cu o oarecare precizie cât de eficiente sunt vaccinurile în realitate, şi pentru care grup de persoane.

Printre specialiştii din lumea vaccinurilor antigripale, propunerile lui Jefferson sunt considerate atât de radicale, încât sunt respinse şi de unii dintre colegii săi critici la adresa vaccinării. Majumdar, cercetătorul din Ottawa, spune că el crede că beneficiul adus de vaccinuri pentru copii este dovedit, iar autorităţile de sănătate ar trebui să încerce protejarea bătrânilor prin imunizarea persoanelor din anturajul lor, pentru a-i feri astfel de o infectare.

Lone Simonsen prezintă un alt aspect: „Este considerat a fi neetic efectuarea de studii pe o populaţie care are nevoie de vaccin“, o frază pe care o auzi obsedant repetată începând cu Nancy Cox e la CDC şi până la Anthony Fauci de la NIH. Toţi aceştia consideră că vaccinurile au fost certificate ca fiind eficiente şi tocmai de aceea nu este necesar un astfel de risc, de a lăsa o parte a participanţilor la studiu (grupul placebo) lipsită de apărare. (Doar că mai nou, marea majoritate a persoanelor din Europa şi America de Nord refuză voluntar vaccinarea, astfel că acest argument „etic“ nu prea mai rezistă. Lumea oricum nu vrea să se mai vaccineze!)

Într-un interviu telefonic, Fauci a exprimat iniţial opinia că un astfel de studiu placebo ar putea fi efectual într-un grup de persoane în vârstă, pentru ca mai apoi să bată în retragere, spunând că acest lucru ar fi „neetic“. (Fauci calcă oricum numai prin străchini, şi porbabil că a fost tras de urechi şi repus pe linia corectă).

Lefferson argumentează exact invers: „Ce anume faci atunci când ai incertitudini? Faci teste! Am clădit enorme politici bazate pe evidenţe ştiinţifice firave. Cel mai neetic lucru este să le perpetuez, deşi ştii că nu sunt juste.“ (Cel care ştie adevărul, dar spune despre el că este minciună, acela este un ticălos-citat Bertold Brecht).

Este trecut de şase după-amiaza, într-o zi de vineri caldă din Iulie (2009), şi Dr.David Newman a intra de câteva minute într-o tură de 10 ore la camera de urgenţă de la New York City’s St. Luke’s Hospital, unde deja şi-a asumat responsabilitatea pentru 11 pacienţi.

Un turist italian tânăr stă în faţa lui pe pat. Are meningită, şi doctorul îi explică prin intermediul unui traducător, că este aproape sigur că are o formă virală, care nu va face nimic mai mult decât să-i dea o stare proastă pentru câteva zile. Există o foarte mică şansă, explică Newman, ca afecţiunea să fie provocată de o bacteri, ceea ce a avea consecinţe fatale. „Nu-ţi pot da asigurări de 100%, dar dacă totuşi te vei simţi mai rău, trebuie să revii imediat aici“ îi spune Newman. Italianul, pus pe gânduri, cu privirea în podea spune că „ceea ce îl îngrijorează pe el mai tare este gripa porcină“. Newman zâmbeşte înţelegător şi îi spune: „În comparaţia cu meningita bacteriană, gripa porcină este complect lipsită de pericole.“

Începând cu primăvara acestui an, astfel de cazuri s-au perindat cu miile prin faţa lui Newman. La fiecare strănut sau acces de tuse, fuga la spital, îngrozit de ideea gripei porcine. „Studiile arată că atunci când camera de urgenţă este plină cu pacienţi panicaţi, creşte rata mortalităţii, deoarece nu mai poţi acorda atenţia necesară pacienţilor care întradevăr au nevoie de ea“ spune Newman care este şi director de studii clinice la Department of Emergency Medicine, care este afiliată universităţii Columbia. Foarte multe persoane care se prezintă la camera de urgenţă nu au gripă, iar cele care totuşi au, nu necesită spitalizare. Dar acest „furnicar“ de persoane nu face decât să mărească pericolul unei infecţii printre ceilalţi, doar prin simplul strănut sau tuse.

Mulţi dintre cei îngrijoraţi din cauza gripei porcine vin de fapt la spital în căutarea unei medicamentaţii antivirale. Medicamentele recomandate de CDC sunt în cazul gripei porcine: oseltamivir şi zanamivir, sau mai bine cunoscute sub numele comerciale de Tamiflu şi Relenza, care împreună formează cea de a doua „coloană de luptă“ a guvernului american contra gripei porcine. „Autorităţile de sănătate ale New York City Department of Health“ încurajează prescrierea acestor medicamente pentru fiecare pacient care are un pic de guturai, lucru care crează o mare problemă prin pericolul reprezentat de câştigarea unei rezistenţe de către tulpina virală contra medicamentaţiei respective“ afirmă Dr. Newman. Şi întradevăr, acest lucru deja se şi întâmplă.

Daniel Janies, profesor asociat de informatică biomedicală la Ohio State University afirmă că virusul poate deveni rezistent la Tamiflu doar în câteva zile. Introducerea prematură a medicamentului, atunci când H1N1 are doar o apariţie sporadică în populaţie, este o metodă lovită de miopie. Întradevăr, probele recoltate la mijlocul verii indică faptul că în toamnă foarte multe persoane se vor putea infecta cu tulpini virale devenita rezistente. Alarmată asupra acestei situaţii, OMS a emis o alertă pe data de 21 August, prin care se recomandă folosirea Tamiflu şi Relenza doar în cazurile severe şi pentru pacienţii care au un înalt risc de dezvoltare a complicaţiilor. La mijlocul lui August, doi pacienţi cu gripă porcină au dezvoltat tulpini rezistente la Tamiflu.

USA a început stocarea de Tamiflu în 2005, pe vremea gripei aviare. Congresul american, la recomandarea lui George Bush, a alocat 1 miliard de dolari pentru producerea şi stocarea de Tamiflu, după ca anterior aprobase 1,8 miliarde pentru stocarea Tamiflu pentru armată, decizie care fusese luată de Donald Rumsfeld. Acelaşi care, înainte de a ajunge în Guvernul Bush, fusese pentru 4 ani preşedintele consiliului de la Gilead Sciences, firma care deţine patentul pentru Tamiflu, el însuşi având acolo acţiuni în valoare de milioane de dolari.

La fel ca şi în cazul vaccinurilor, dovezile ştiinţifice în favoarea Tamiflu şi Relenza sunt în cel mai bun caz, subţiri de tot. În informaţiile postate pe Site-ul CDC se spune că medicamentele antivirale „pot face a să te simţi mai repede bine“. Adevărat, dar nu prea. În medie, Tamiflu (care deţine 85-90%  din piaţa de medicamente antivirale) scurtează durata simptomelor gripale cu 24 de ore la persoanele altfel sănătoase în general. În schimbul unei mici scurtări a bolii, una din cinci persoane experimentează cu Tamiflu greţuri şi vomă. Aproximativ unul din cinci copii au efecte secundare de natură neuropsihică, inclusiv anxietate şi comportament sinucigaş. În Japonia, unde medicamentul este liber de prescriere, pe seama lui se pun 50 de decese cauzate cadio-pulmonar, între 2001 şi 2007, conform Rokuro Hama, preşedintele Institutului de Farmacovigilenţă din Japonia.

Astfel de riscuri s-ar putea accepta în cazul în care afecţiunea respectivă ar fi una care este legată de serioase complicaţii, spitalizare sau chiar deces. Roche Laboratories, compania care are licenţa de producere a medicamentului, chiar susţine că aceste lucruri le face medicamentul. În două comunicate de presă publicate în Septembrie 2006, compania anunţa că „Tamiflu reduce semnificativ riscul decesului cauzat de gripă: noile date arată că tratamentul a fost asociat cu o reducere mai mare de două-trimi a riscului de deces datorat gripei“, şi  „copii cu gripă au cu 53% mai puţine şanse de a contracta şi o pneumonie dacă sunt trataţi cu Tamiflu.“

Încă o dată studiile-cohortă (de genul celor pe care le-am discutat mai înainte) se află în spatele acestor afirmaţii. Tamiflu costă 10 dolari pastila. Ceea ce înseamnă că persoanele care iau Tamiflu sunt în general persoane cu „dare de mână“ sau cel puţin din clasa de mijloc, şi foarte multe dovezi arată că acestora le merge întotdeauna mai bine decât celor săraci, atunci gând avem de a face cu o gripă (au condiţii mai bune de trai, deci organismul este mai „solid“).

În ambele studii randomizate şi controlate placebo, din 2003 şi 2009, s-a constatat că numărul participanţilor era prea mic pentru a se putea da un răspuns la întrebarea: poate Tamiflu preveni pneumonia? La sfâşitul lui August (2009) pagina de internet a companiei a inserat următoarea declaraţie, scrisă la recomandarea FDA: „Tamiflu nu a fost certificat a avea un impact pozitiv asupra consecinţelor potenţiale (ca spitalizare, mortalitate sau un impact economic) asupra gripei sezonale, aviare sau pandemice.“

Un purtător de cuvânt al FDA a spus recent că agenţia (FDA) nu are cunoştinţe asupra datelor puse la dispoziţie de Roche, care să susţină afirmaţiile făcute de această companie în Septembrie 2006 (vezi mai sus) asupra reducerii mortalităţii ca urmare a folosirii respectivului medicament. În acest caz, pentru care motiv a făcut guvernul american stocuri uriaşe de Tamiflu, care au costat câteva miliarde? Şi pentru care motiv sunt încurajaţi medicii să prescrie pe scară largă, unui mare număr de persoane, acest medicament, în lipsa dovezilor cum că ar fi eficace? Un răspuns, deseori auzit, ar fi că acest medicament este singurul avut la dispoziţie. „Trebuie să fiu de acord cu criticii în privinţa chestiunii antivirale, dar acest medicament este singurul pe care îl avem“ spune Faluci. Şi Nany Cox de la CDC se înscrie pe aceeaşi linie. Şi tot pe aceaşi linie de „ne-etic“ se înscrie stimata Doamnă şi în ceea ce priveşte efectuarea de studii randomizate, dublu-orb cu control placebo.

Cam astfel se prezintă situaţia în cazul celor două „arme principale“ cu care guvernul american luptă contra gripei porcine. Oficialităţile declară că ambele, atât vaccinurile cât şi medicamentaţia antivirală, sunt eficace. Atunci însă când este confruntat cu evidenţe contrarii, aceleaşi oficialităţi recunsoc printre dinţii scrâşnind, că ştiinţa nu este chiar atât de perfectă precum şi-ar dori ei. Pentru ca, în momentul în care este propusă efectuarea de studii serioase, care să certifice clar una sau alte dintre opinii, se invocă argumentele sentimental-umanitare şi etice. „Nu putem să lăsăm oamenii să moară“, spune Cox.

Studenţii de la facultăile de istorie a medicinei din USA vor găsi această logică „în cerc închis“ familiară: este o temă foarte veche în istoria medicinei americane, şi anume una care, în mai multe ocazii s-a soldat cu victime. În 1952 Sinclair Lewis în cartea sa „Arrowsmith”, pentru care a primit Premiul Pulitzer, caricaturiza o cultură medicală care a permis credinţa şi profitul în, şi de pe urma distorsionării ştiinţei.

Bazată pe elementele reale ale vieţii microbiologilor Paul de Kruif şi Jaques Loeb, Lewis spune povestea lui Martin Arrowsmith, un medic care a inventat un nou vaccin în timpul unei epidemii de ciumă bubonică. Dar eforturile sale de a testa eficacitatea vaccinului au fost frustrate de o societate furioasă care dorea diperat să ceadă că vaccinul funcţionează şi de o industrie avidă de profit  care a lansat vaccinul prematur, înainte de a se efectua studiile necesare. (Şi de atunci, din 1952 încoace, tot acelaşi lucru îl auzim, mereu şi mereu….)

Analele medicinei sunt suprasaturate de tratamente şi teste care au devenit doctrină medicală având la bază doar foarte firave evidenţe, şi care ulterior au devenit sacrosancte şi deasupra oricărei investigaţii ştiinţifice. În anii 80-90 specialiştii în cancer, de exemplu, erau convinşi că o doză mare de chemoterapie urmată de un transplant de măduvă osoasă era cea mai bună cale şi speranţă pentru femeile cu un cancer de sân avansat, şi mulţi medici au refuzat să înroleze pacientele lor în studii clinice randomizate care erau concepute să testeze această metodă de transplant şi intoxicare chimică, în comparaţie cu altele, mai puţin toxice. Motivul era că astfel de studii ar fi fost „ne-etice”, deoarece ei „ştiau” că transplanturile funcţionează! Atunci când studiile au fost totuşi definitivate, în 1999 şi 2000, s-a constatat că transplantul de măduvă osoasă ucidea pacientele.

Un alt exemplu recent implică medicamentele legate de analgezicul lidocain. În anii 70, doctorii notau că medicamentele respective păreau să regleze ritmic bătăile inimii, astfel încât ei au început să prescrie aceste medicamente pacienţilor suferinzi de aritmie cardiacă, presupunând că un ritm regulat va reduce riscul de deces al pacienţilor. Cardiologi proeminenţi s-au opus ani de-a rândul studiilor clinice pentru medicamente, spunând că ar însemna mal-praxis să-ţi trimită pacienţii în grupe de placebo. (Da ca să-i trateze PE TOŢI pacienţii cu medicamente periculoase nu este mal-praxis?) Medicamentele au fost larg folosite timp de două decenii, până când un studiu finanţat de guvern a arătat că că pacienţii terapiaţi cu aceste medicamente aveau de trei ori şi jumătate mai multe şanse să moară decât cei cărora lise dădea placebo (adică nimic)!!!

Demonstrarea eficacităţii (sau a ineficacităţii) vaccinurilor şi antiviralelor în timpul unui sezon gripal nu ar fi un lucru complicat, dacă s-ar adopta resursele potrivite. Luaţi un grup de persoane cu risc  gripal, şi împărţiţi-i în două grupe, una cu vaccin şi alta nu placebo. Apoi număraţi în fiecare grup câte persoane capătă gripă, suferă serios sau chiar mor. (Un studiu similar se poate face şi pentru antivirale).  Poate să pară lipsit de inimă, dar este singura cale de a obţine certitudinea asupra modului cum acţionează actualele remedii. Ar fi util de ştiut şi în ce măsură vaccinarea persoanelor tinere şi sănătoase constituie o protecţie (prin ne-transmiterea virusului) pentru persoanele din grupurile de risc. De exemplu imunizarea surorilor medicale şi a copiilor, care ar putea astfel să protejeze de infectare persoanele în vârstă şi cele cu deficienţe imunitare, prin „ne-transmitere“.

În absenţa unei astfel de dovezi, nu avem decât două posibilităţi. Una ar fi că vaccinul antigripal este foarte eficient, sau cel puţin că ajută. O dovadă solidă a acestui fapt ar încuraja din ce în ce mai mulţi oameni şi medici, să se vaccineze sau să vaccineze. Trebuie ştiut că peste 50% dintre persoanele active în domeniul sănătăţii refuză vaccinarea (să se vaccineze, dar nu să vaccineze pe alţii). Şi mare parte dintre ei nici nu administrează vaccinuri, pentru că se îndoiesc de eficienţa acestora.

O altă posibilitate ar fi aceea că vaccinul antigripal şi antiviralele pur şi simplu nu funcţionează, sau că  nu funcţionează aşa cum se crede sau se spune. Şi în consecinţă neglijăm alte metode şi  măsuri care ar putea reduce rata mortalităţii în timpul pandemiilor (deoarece considerăm că vaccinarea este suficientă). „Vaccinurile ne conferă o falsă senzaţie de siguranţă“ spune Sumit Majumdar. „Atunci când ai o strategie despre care se crede că reduce cu 50% mortalitatea, este destul de complicat şi practic de neimaginat că se va investi în cercetări destinate descoperirii unor alte mijloace şi remedii, mai bune.“ De exemplu este puţin întreprins în direcţia lămuririi populaţiei în privinţa măsurilor preventive antigripale (spălatul mâinilor, carantina voluntară, închiderea şcolilor sau chiar carantina obligatorie pentru a ţine persoanele care sunt infectate în casă).

(Nota Qui bono: De asemenea se cunosc foarte puţine lucruri asupra mijloacelor naturale, cum ar fi plantele medicinale, vitaminele, probioticele, microelementele şi mineralele, nutriţia, etc. care pot fi folosite cu scop preventiv. Spre exemplu, de peste trei ani de zile, eu şi soţia mea folosim zilnic anumite ceaiuri – nu dau nici reţete şi nici sfaturi. Fiica noastră care are 22 de ani, nu „doreşte“ astfel de remedii pentru „moşi şi babe“, căci zice ea, este tânără. De trei ani eu şi soţia nu am avut nici măcar cel mai mic guturai, în schimb în fiecare iarnă din aceşti trei ani, fiica noastră a stat cel puţin de două, o iarnă chiar de trei ori câte o săptămână răcită cobză, în pat, cu febră. Sa nu vă închipuiţi că mă bucur pentru noi. Nu, sunt trist pentru ea ca nu vrea încă să priceapa rolul important al prevenţiei, chiar şi la 22 de ani.)

Astfel de măsuri pot fi deosebit de eficiente în cazul unei pandemii. În Mexic de exemplu, unde în Aprilie 2009 a fost pentru prima oară semnalată gripa porcină, guvernul de acolo a iniţiat un program „agresiv“ de convingere a populaţiei în favoarea măsurilor igienice stricte (mai ales spălatul frecvent pe mâini, şi de obligare a celor infectaţi să rămână în case până la rezolvarea infecţiei – carantină). În Anglia s-a iniţiat un program de întrajutorare, în cadrul căreia vecinii sau prietenii aprovizionează persoanele care sunt bolnave cu cele necesare, acestea ne mai fiind nevoite să iasă din casă pentru cumpărături, medicamente sau alte probleme de genul acesta.

În USA în schimb, mândri nevoie-mare de eficacitatea de „Superman“ a vaccinurilor noastre, ignorăm măsurile preventive elementare, cum ar fi igiena mai intensă decât în mod normal şi statul în casă în caz de boală. De asemenea „credinţa oarbă“ în eficacitatea medicamentelor noastre antivirale duce la o invadare a spitalelor (camerelor de gardă sau de urgenţă) la primul strănut, pentru a primi pastile „minune“. „Nu există loc mai prost unde să te duci în sezonul gripal decât într-un spital“ spune Majumdar. Cei care nu au gripă, au aici cele mai bune şanse de a se alege cu ea, iar cei care o au deja, o vor împrăştia peste tot în jurul lor. „Dar aceste lucruri din păcate nu le spunem oamenilor!“

Dacă nu vom face acuma studii corecte şi serioase, ne vom condamna singuri pe viitor la folosirea unor tratamente bazate pe iluzii şi incertitudini, în locul unei ştiinţe solide bazate pe dovezi.

Pe scurt, nu poţi ştii dacă ai gripă. Şi nici doctorii nu pot şti.

Conform unui raport al Dr. Tom Jefferson Sursa: http://www.annals.org/content/138/7/607.3.full.pdf

Şeful secţiei Vaccinări de la Cochrane Collaboration, atunci când medicii determină că simptomele unui pacient sunt de gripă, ei se înşeală în 90% din cazuri. Alte studii stabilesc marja de eroare la 50%. Şi aceasta deoarece o răceală obişnuită sau alte virusuri cauzează simptome care deseori sunt identice cu cele ale gripei, în ciuda „înţelepciunii comune“ cum că pacienţii cu gripă au mult mai uşor dureri musculare generalizate, dureri de cap, febră împreună cu tuse şi nas înfundat. Un diagnostic exact poate fi dat doar în urma unui test de laborator. (Care mai nou nu se mai face, ca să poată să numere Ghiţă Pristanda cazurile de gripă porcină).

Vaccinul antigripal nu protejează persoanele în vârstă!

31 Iulie 2008

Sursa: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18675690

În revista „Lancet“ a fost publicat un studiu facut de „Group Health“ care nu certifică o diminuarea a riscului de pneumonie la persoanele în vârstă ca urmare a vaccinarii antigripale.

Studiul, care cuprinde peste 3.500 de persoane între 65 şi 94 de ani, nu a putut certifica o legătură între scăderea riscului de pneumonie şi vaccianrea antigripală, pe timpul a trei sezoane gripale. Rezultatele studiului „sugerează că vaccinul antigripal nu protejează contra pneumoniei persoanele în vârstă, aşa cum s-a crezut până acum“ spune Michael L. Jackson, PhD, MPH, de la „Group Health Center for Health Studies“. „Acest studiu este până acuma cel mai larg efectuat în grupul persoanelor în vârstă“, mai adaugă Jackson. În acest studiu au fost comparate „cazurile“ cu „controlul“. Cazurile erau persoane cu pneumonie cătătată în mod comun şi tratată în spitale sau în alt mod. Controlul s-a făcut pe persoane selectate după sex sau vârstă dar care nu sufereau de pneumonie. În ambele grupuri rata de vaccinare era similară. Toţi participanţii aveau un sistem imunitar intact şi nici unul dintre ei nu locuia într-un azil de bătrâni.

Jackson şi colegii au verificat atent înregistrările medicale ale persoanelor pentru a releva starea de sănătate a participanţilor precum şi abilitatea lor de a întreprinde anumite activităţi. „Am încercat să depăşim limitele altor studii efectuate până acum de către alte grupuri de cercetători“ explică Jackson. „Aceste studii au supraestimat beneficiile vaccinării antigripale în grupul persoanelor în vârstă, din diferite motive. Spre exemplu aceste studii au căutat numai cazurile de pneumonie tratate în spitale. De asemenea aceste studii au inclus persoane care aveau un sistem imunitar deficitar, care implicit aducea o limitare a potenţialului benefic al vaccinării. Multe din aceste studii nu au verificat nici antecedentele medicale ale persoanelor participante, pentru a releva afecţiunile cronice, cum ar fi cele cardiace sau pulmonare, care măresc riscul pneumoniei. Şi mai important, studiile anterioare nu au controlat diferenţele dintre seniorii sănătoşi şi cei „fragili“. Seniorii fragili sunt cronic bolnavi şi au foarte adesea dificultăţi de mers (mişcare). De aceea aceştiă se prezintă mult mai rar la vaccinare decât seniorii sănătoşi, care ies afara din casă şi merg la vaccinare, dar în acelaşi timp, pentru că au contact cu exteriorul, sunt mai predispuşi la a contacta o pneumonie.“

Pneumonia este una dintre cele mai frecventa complicaţii cauzată de o gripă. Dar pneumonia poate apară şi fără gripă. „De aceea studiul nostru a folosit o perioadă de control posterioară vaccinării dar anterioară sezonului gripal“ spune Jackson. În timpul acestei perioade pre-sezonale, persoanele vaccinate au avut mult mai puţină predispoziţie pentru a face o pneumonie. De ce? „Deoarece aceia care au mers la vaccinare erau în general mai sănătoşi, şi nu pentru că ar fi fost protejeaţi în vreun fel de vaccin contra gripei, care oricum în această perioadă nu era încă activă.“

Coautoarea studiului Lisa Lackson, MD, MPH, (nu există legătuă de rudenie între cei doi), investigatoare la Group Health Center for Health Studies, adaugă faptul că cercetătorii ar trebui să investigheze şi să înţeleagă mai bine modul în care vaccinul acţionează asupra persoanelor în vârstă, şi de asemenea să investigheze noi posibilităţi pentru ţinerea sub control a gripei în grupul persoanelor în vârstă.

The Group Health Center for Health Studies efectuează de 25 de ani studii şi cercetări în domeniul sănătăţii publice, finanţate de guvern, deci libere de finaţări din partea concernelor sau corpoaţiilor particulare.

Traducere : Qui bono