Qui bono – Blog

Medicina alopata, concerne farma, vaccin, boli cronice, coruptie

Posts Tagged ‘afectiuni neurologice’

Vaccinarea – un dialog deschis

Posted by Qui bono pe 1 Martie 2010


Numărul vaccinărilor recomandate copiilor a crescut continuu în ultimii 20 de ani. Părinţi, unele oficialităţi din domeniul sănătăţii, unii legiuitori şi mulţi simpli cetăţeni îşi exprimă îngrijorarea. Ei ridică întrebări asupra procedeelor de producere a vaccinurilor precum şi asupra modului în care ingredientele din vaccinuri afectează maturizarea neurologică şi sistemul imunitar al copiilor. Ei sunt interesaţi asupra contaminării cu ţesuturi umane şi animale străine. Sau asupra interacţiunii dintre ingredientele aflate în vaccinuri şi asupra eventualităţii ca aceste interacţiuni să provoace daune de sănătate. Toţi aceştia solicită date ştiinţifice independente şi corecte asupra acumulării şi detoxificării acestor ingrediente de-a lungul timpului.

Şi în toate aceste discuţii prevalează grija faţă de sănătatea copiilor noştri.

Părinţii vor să ştie dacă toate aceste vaccinări sunt necesare şi dacă este nevoie ca mai multe vaccinuri să fie administrate simultan. Un număr crescând de părinţi doresc să aleagă un plan de vaccinare care diferă de cel recomandat oficial. Şi mai ales foarte mulţi părinţi doresc să aibe oportunitatea unei discuţii deschise, sincere şi sigure asupra acestor probleme şi îngrijorări.

Iar cel mai important poate este faptul că foarte mulţi părinţi sunt preocupaţi de faptul că prin „furia“ oficială de a reduce cât mai multe afecţiuni infecţioase nu se realizează în fapt altceva decât prejudicierea sănătăţii copiilor lor. Şi tocmai de aceea solicită profesiunii medicale şi concernelor farma să ia aceste îngijorări în serios.

Autorităţile de specialitate din fiecare ţară aprobă un vaccin după ce pentru acesta au fost prezentate studiile de eficacitate şi siguranţă necesare. Doar că aceste studii sunt efectuate de însăşi producătorii vaccinului respectiv, şi nu sunt controlate şi verificate de către specialişti independenţi şi neinteresaţi material. Comitetele de vaccinare de pe lângă ministerele de sănătate din fiecare ţară fac recomandările necesare privind doza vaccinului şi perioadele de timp pentru vaccinare (planul de vaccinare).

Dar există o îngrijorare din ce în ce mai mare asupra faptului că interesele finaciare au devenit mult  mai mari decât grija pentru sănătatea copiilor şi a adulţilor. Pentru faptul că profitul coincide cu nevoia de a publica rapoarte pozitive şi concluzii optimiste în studii care foarte adesea s-au dovedit a fi contrafăcute. Pe scurt, creşte îngrijorarea asupra proceselor de evaluare ale vaccinurilor. Deseori se ridică din partea părinţilor sau a unor specialişti întrebări îndreptăţite asupra validităţii metodelor ştiinţifice folosite în designarea studiilor asupra vaccinurilor. Există dince în ce mai multe dovezi asupra faptului că multe concluzii şi recomandări rezultate din aceste studii sunt în esenţă bazate pe un sistem de crediţe şi opinii în care domină paradigmele dogmei medicale şi nicidecum pe un sistem fundamentat ştiinţific de cercetare şi analiză.

Persoanele care au „îndrăznit“ să ridice astfel de întrebări au avut de a face cu o severă cenzură şi au fost nevoiţi să constate că indiferent cât de mult sau puţin diferite erau punctele lor de vedere, spaţiul de dialog şi discuţie era foarte restrâns. Un fel de „aici se execută, nu se discută!“ Unii au fost respinşi chiar şi de doctorii lor, de prieteni sau de către alţi membrii ai societăţii, ca nişte „paria“. Unii părinţi au fost acuzaţi oficial că îşi neglijează copii şi abuzează de ei şi au fost decăzuţi din drepturile paternale, luânduli-se copii! Alţii au fost nevoiţi să se ascundă sau să se mute în alte regiuni sau ţări împreună cu copii lor. Doar unii, puţini, au fost totuşi acceptaţi şi respectaţi.

Discuţia actuală asupra vaccinurilor este foarte volatilă. Sunt mulţi care consideră că vaccinărilor le sund datorate reducerea şi prevenirea incidenţei afecţiunilor infecţioase, şi că astfel au fost salvate multe vieţi. Alţii consideră că această reducere a incidenţei bolilor infecţioase a avut loc deja înaintea apariţiei vaccinurilor, ca urmare a îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, de nutriţie şi a celor sanitare, iar în această direcţie există o multitudine de dovezi clare. Alţii consideră că deşi vaccinurile au contribuit la eradicarea multor afecţiuni infecţioase majore, ele au cotribuit şi la dezvoltarea pe termen scurt sau lung a unor noi probleme majore de sănătate (locul afecţiunilor eradicate a fost luat de alte boli, noi). Dacă ar fi să aminitim aici doar de sindromul Guillain-Barre! Unii experţi consideră că studiile efectuate certifică siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor, în timp ce alţii sunt de părere contrară. Un număr din ce în ce mai mare de experţi indică spre studiile noi care certifică faptul că vaccinurile nu sunt nici eficiente şi nici sigure. Problema este că fiecare grup de experţi are un alt punct de vedere asupra aceea ce înseamnă „eficace“ sau „sigur“.

Atunci cui să-i dai crezare?

Pot avea ambele părţi dreptate, în ciuda contradicţiilor? Pot fi vaccinurile responsabile pentru eradicarea unor boli infecţioase majore şi în acelaşi timp pot avea doar foarte puţin de a face cu scăderea numărului de îmbolnăviri? Au oare copii vreun beneficiu din faptul că se îmbolnăvesc de câteva ori în copilărie de astfel de boli? Dacă vaccinurile au dus la eradicarea unor boli infecţioase, au dus ele în acelaş timp şi la apariţia altor boli, cronice? Este  mai mare beneficiul eliminării unor boli infecţioase la copii decât efectele secundare ale vaccinului?

Mai putem în continuare accepta paradigma medicinei dogmatice care susţine că dezvoltarea unui număr din ce în ce mai mare de boli cronice la copii şi adulţi nu poate fi pusă pe seama efectelor secundare ale vaccinurilor? Pot avea dreptate ambele grupuri de experţi, care spun fie că vaccinurile sunt sigure şi eficace, fie că vaccinurile sunt nesigure şi ineficace? Care sistem sau set de studii este corect şi adevărat în concuziile sale?

În trecut, un foarte mic număr de părinţi au observat la copii lor deficienţe neurologice după o infecţie de rujeolă. După părerea lor, nici un alt copil sau familie nu ar trebui să treacă prin această suferinţă, chiar dacă ea apărea extrem de rar. Deci considerau că fiecare copil ar trebui să primească vacccinul antirujeolic pentru a fi protejat de infecţie şi implicit de eventualitatea unor handicapuri serioase. Alţi părinţi au observat cum copii lor au suferit pagube neurologice după vaccinarea contra rujeolei. Acesta era adevărul lor vis-a-vis de autoritatea numită coincidenţă. Şi după părerea lor, nici un copil nu ar trebui să fie vaccinat contra rujeolei. Problema este în primul rând foarte emoţională pentru părinţi.

Părinţii şi oamenii de ştiinţă s-au ocupat cu aspectele necesităţii vaccinului rujeolic. Rujeola este o infecţie care poate fi benefică pentru maturizarea sistemului imunitar şi neurologic al copilului. Este o afecţiune benignă care provoca doar 3 decese la 10 milioane de copii în 1957, cu 6 ani înainte de introducerea vaccinului antirujeolic. Deci în nici un caz nu poate fi vorba aici de o afecţiune epidemică sau de o boală gravă. Iar din punct de vedere statistic, rece, nu se justifică vaccinarea a 10 milioane de copii pentru doar eventual trei cazuri grave!

Chiar şi serioasele evenimente neurologice (SSPE – subacute sclerosing panencephalitis) cauzate de boală sunt foarte rare şi pot fi şi mai rare dacă se apelează la un tratament nutriţional corect şi la măsuri preventive în timpul bolii cât şi în convalescenţă. În1960, incidenţa SSEP era de 61 de cazuri la 10 milioane de infecţii cu rujeolă. Ce anume face ca unii, foarte puţini copii, să sufere efecte severe datorate rujeolei, în timp ce covârşitoarea majoritate se recuperează fără vreo problemă deosebită? Şi ce anume face ca unii copii să dezvolte deficienţe neurologice după un vaccin antirujeolă, în timp ce alţi copii vaccinaţi nu par a avea de suferit? Ce nume determină exprimarea unui virus rujeolic sau a unei alte infecţii virale la un copil care se presupune că este protejat, deoarece este vaccinat? Putem da fiecărui copil acelaşi vaccin şi să ne aşteptăm ca răspunsul să fie identic, deşi ştim că nu există doi copii la fel? Putem continua să tratăm fiecare copil la fel cum l-am tratat pe precedentul? Este un progam de vaccinare antirujeolic necesar şi protejează el mai mult decât dăunează?

Mulţi părinţi şi oameni de ştiinţă sunt îngrijoraţi din cauza creşterii incidenţei de autism şi a întregului spectru de boli legate de acesta în ultimii 10-20 de ani. Părinţii încep să constate apariţia primelor simptome ale afecţiunilor neurologice la foarte scurtă distanţă de timp faţă de administrarea unui vaccin MMR (rujeolă-oreion-rubeolă). Unii copii cu autism sau deficienţe asociate acestuia se prezintă clinic la fel ca cei care dezvoltă o SSPE în mod natural după o infecţie rujeolică.

Un studiu recent efectuat de Mind Institute din California arată că incidenţa cazurilor de autism a ajuns în California la 1 la 250 de copii! Cercetările recente ale Dr. Wakefield et al şi ale Dr. V.K. Singh au arătat că există o subpopulaţie de copii acolo (California) care este susceptibilă de deficienţe nutriţionale, intestinale şi imunitare, şi care dezvoltă autism sau afecţiuni afiliate relatate după o vaccinare MMR. Ori, dacă aceste cercetări pot fi reproduse şi se dovedesc a fi corecte înseamnă că avem de a face cu un număr mult mai mare de cazuri de autism decât de copii afectaţi ca urmare a unei infecţii rujeolice naturale!

Cum vom descifra această problemă depinde în mare măsură de sistemul nostru fundamental de convingeri, de prejudecăţile noastre, de fricile noastre, de raportul nostru cu anumite interese sau intenţii speciale, de nivelul de cercetare şi intenţionalitate, de descoperirile sau informaţiile pe care le primim. Pentru a afla adevărul este esenţial cum punem problema, cum interpretăm răspunsul primit sau în ce poziţie de autoritate credem sau ne aflăm.

Ca rezultat al contradicţiilor, un număr crescând de părinţi descoperă propriul lor adevăr şi plasează instanţa supremă în propriile mâini. Acest fapt ar trebui să oblige copul medical să ia foarte în serios modul în care se gândeşte asupra vaccinării, să reconsidere corect realitatea din care ne lipsesc foarte multe studii clarificatoare, să judece cu o minte deschisă întreaga problematică a vaccinărilor şi să se separe obiectiv de concernele farma, a căror interese se îndreaptă exclusiv spre beneficiul material. Cu cât breasla medicilor va rămâne mai mult timp sub tutela concernelor farma, cu atât mai mari vor fi prejudiciile aduse imaginii acestei meserii nobile! Şi acest lucru îl înţeleg aici ca pe un foarte serios semnal de alarmă. Întrebarea este dacă va fi şi luat în considerare, auzit?

Părinţii şi-au găsit curajul şi puterea de a se educa singuri şi de a explora singur topicele vaccinărilor. Au început să cântărească argumentele pro şi contra asupra vaccinării, au început să-şi formeze propriile lor idei asupra stării de „bine“ şi de boală, asupra modului cum funcţionează sistemul imunitar şi cum poate fi acesta susţinut şi ajutat.

Multe dintre aşa-numitele modalităţi alternative – nutriţionismul, fitoterapia, medicina chineză tradiţională, homeopatia, ayurveda, chiropractica, etc.- împărtăşesc o mulţime de informaţii asupra modalităţilor de prevenire şi asupra terapiilor lipsite de efecte secundare, ale afecţiunilor acute şi cronice ale copiilor. Desigur că şi în această direcţie părinţii au început să se informeze şi să-şi formeze propriile opinii, care, încetul cu încetul îi exclud pe medicii alopaţi ca o alternativă demnă de luat în cosiderare. Şi tare mie teamă că deja am trecut de 5 înainte de 12 , Domnilor.

Grava eroare de a transforma guturaiul de iarnă în pandemia de gripă porcină se va reflecta nu numai asupra OMS şi concernelor farma, dar în primul rând asupra corpului medical. Iar aici două aspecte sunte extrem de grave.

În primul rând nici măcar 10% din populaţia Europei nu s-a vaccinat, deci nici măcar 10% nu mai sunt dispuşi să ia în serios afirmaţiile medicinei alopate, respectiv a medicilor care au „jucat“ împreună cu OMS şi industria de vaccinuri. Vă puteţi oare închipui că ceilalţi peste 90% nu vor lua primul drum spre un cabinet medical alopat, în cazul unei probele de sănătate, ci se vor îndrepta către alte… direcţii, aşa cum le numiţi Dumneavoastră, alternative? Tare mi-e teamă că în curând medicina alopată va deveni… alternativă! Dacă nu veţi întreprinde ruptura necesară cu trecutul şi nu veţi schimba fundamental direcţia de gândire.

În al doilea rînd, făcând jocul concernelor farma şi prin aceasta pierzând încrederea a peste 90% din populaţia Europei, vă daţi seama în situaţie gravă v-aţi plasat singuri? După pandemiile inexistente de AIDS, hepatită C, SARS, aviară şi mai nou porcină, lumea NU VĂ MAI CREDE! Şi dacă în viitor întradevăr va apare o pandemie, reală, periculoasă şi agresivă, şi lumea, care nu vă mai crede, nu vă va urma avertismentele, de data aceasta bine intenţionate şi corecte, vom avea de a face cu urmări CATASTROFALE! Vom avea de a face întradevăr cu zeci de mii de decese, care însă, din punct de vedere moral, va vor fi Dumneavoastră reproşate, şi nu industriei famaceutice! Aici este o chestiune de morală şi de etică, pe care nu sunt convins că mulţi dintre Dumneavoastră o conştientizează, căci se pare că morala şi etica profesională a fost de mult înghiţită de un morman de… bancnote!

Trist şi foarte grav!

Părinţii vor să prevină apariţia bolilor infecţioase la copiii lor, iar medicii doresc (şi doresc şi eu să mai cred încă acest lucru) să vină în întâmpinarea dorinţelor fireşti ale părinţilor. Dar aruncând în circuit vaccinuri cu tot felul de componente, care mai de care mai puţin studiate, despre care lipsesc informaţiile şi studiile serioase şi independente, nu designate chiar de către producătorii interesaţi financiar, s-a ajuns a se obţine exact efectul invers. Pierderea încrederii în ajutorul oferit, probabil bine intenţionat, de către medicina alopată.

Acuma medicina este confruntată cu o serie de întrebări asupra modului în care sunt produse vaccinurile, asupra compoziţiei acestora, asupra interacţiunii dintre componente, asupra efectelor nedorite, asupra influenţării negative a sistemului imunitar al copiilor. Un bun medic şi un bun om de ştiinţă trebuie să fie deschis posibilităţii ca noi răspunsuri la aceste întrebări să fie contrare a ceea ce s-a învăţat mai de demult la şcoală sau a ipotezelor în care s-a crezut până nu de mult. Cunoaşterea şi înţelepciunea poate fi obţinută şi continuată doar printr-o permanentă punere de întrebări!

Unui copil de două luni i se administrează următoarele vaccinuri (în USA): difterie, tetannus, pertussis, hemophilus influenza B, polio, pneumococcus şi hepatită B. Acestea ar trebui să protejeze sugarul contra a 7 afecţiuni deodată. Dar doar extrem de rar un copil sau adult se îmbolnăveşte de două boli simultan, nemai vorbind de şapte deodată!!! Acelaşi ritual de vaccinare, mai puţin vaccinul contra hepatitei B, se repetă la vârsta de patru luni. Pe deasupra, la vârsta de şase luni se administrează aceleaşi vaccinuri, mai puţin hep.B şi polio, dar se adaugă în plus vaccinul antigripal.

Pentru numele lui Dumnezeu, care poate fi motivul pentru care se administrează aşa de multe vaccinuri, contra atâtor afecţiuni, la o vârstă atât de fragedă? Este eficient şi prudent să administrăm atâtea vaccinuri sugarilor? Şi unde sunt studiile independente, clare şi corect efectuate, care să certifice această necesitate?

Pe de altă parte, care sunt efectele pe termen scurt şi lung asupra sugarilor şi copiilor mici? Unde sunt studiile care conving şi atestă că această „politică“ este eficientă şi sigură? În ce mod interacţionează diferitele particule virale, specifice diferitelor boli, în organismul sugarului? Este această interacţiune benignă? Poate suporta un sistem imunitar încă fragil şi imatur un astfel de „asalt“ din partea atâtor virusuri şi componente chimice? Care sunt copii care pot fi mai susceptibili la reacţii adevrese, eventual chiar letale? Căci fiecare mamă care are mai mult de un copil ştie că NU EXISTĂ DOI COPII LA FEL, fie ei şi fraţi buni!

Din cercetările de laboator se ştie că un animal înjectat cu un agent patogen, în două rînduri diferite, se poate însănătoşi. Atunci însă când este injectat cu doi agenţi patogeni diferiţi în acelaşi timp, foate adesea animalul moare. Atunci când se fac studii clinice asupra eficacităţii şi siguranţei vaccinurilor, copii sunt ţinuţi sub observaţie între 72 de ore, şi uneori, până la cel mult 5-7 zile. Dacă în acest interval de timp nu apare nimic serios de raportat, vaccinului i se dă „lumină verde“ şi este considerat ca fiind sigur. Ce se întâmplă cu aceşti copii după cele şapte zile, nu mai interesează pe nimeni. Decât pe părinţii lor!

Astfel că atunci când cercetătorii afirmă că vaccinul este sigur, ei au dreptate. Dar doar pentru primele şapte zile de după vaccinare. Şi de regulă, dacă apar probleme la un copil după aceste 7 zile, aceste probleme sunt puse pe seama a ce vreţi şi ce nu vreţi, dar în nici un caz pe seama vaccinului!!! Vedeţi vre-o urmă de logică aici? Nu ar trebui să ştim răspunsul la aceste întrebări INAINTE de a aproba un vaccin şi planul de vaccinare?

O altă problemă foarte interesantă şi de asemenea complect lipsită (în opinia mea) de logică este cea a dozajului! Dozajele antibioticelor şi medicamentelor se fac în funcţie de greutatea corporală a copilului. Un copil „mic“ primeşte un dozaj mai mic, iar unul mare, un dozaj mai mare. Copiii au greutăţi diferite, chiar şi la aceeaşi vârstă. Chiar şi gemenii de multe ori au greutăţi diferite, şi ritmuri de dezvoltare diferite.

Ei bine, vaccinurile fac excepţie de la această regulă de bun simţ a „dozajului“. Un sugar de 2 luni primeşte aceaşi doză de vaccin ca şi unul de 6 luni, sau unul de 18 luni sau unul de 4 ani!!! Ori despre diferenţa de greutate ditre ei nu cred că este cazul să mai vorbim. Nu trebuie să fii medic ca să ştii că un copil de 18 luni cântăreşte mai mult decât unul de 2 luni. Sau poate tocmai medic trebuie să fii pentru a nu observa acest lucru? Şi atunci, care este doza corectă de vaccin pentru un copil de 2 luni şi pentru unul de 4 ani, pentru a obţine efectul dorit de producere a anticorpilor contra unei anume boli? Nu este oare o doză mare de vaccin prea mult pentru sistemul imunitar al unui sugar de 2 luni? Dar dacă nu este prea mult, atunci poate doza pentru cel de 4 ani este … prea mică? Există o suficientă înţelegere a influenţei acestor procese şi fenomene asupra sistemului imunitar? Căci studii în această direcţie nu s-au făcut, deci nici nu există concşuzii ştiinţifice certificate!

Care este gradul de contaminare cu ţesut de origine animală care apare în procesul de producere a vaccinurilor? Multe dintre ţesuturile acestor animale conţin virusuri şi particule bacteriene specifice speciei lor, iar acestea sunt „legate“ADN în culturile celulare. Unele vaccinuri sunt produse pe embrioni de ouă, pe rinichi de maimuţă sau pe celule de foetus uman. În timpul procesului de producţie se foloseşte serum obţinut de la vaci. Se ştie că ADN-ul de la virusuri sau bacterii, la fel ca şi proteinele de origine animală, se mişcă liberi atunci când sunt plasaţi în culturi. Cât ADN de origine animală, poteine şi virusuri sau bacterii sunt incorporate în materialul genetic al virusului sau bacteriei contra căreia efectuăm vaccinul?

Alte vaccinuri conţin cantităţi diferite de mercur, aluminiu, formadehidă, gelatină, MSG (monosodiu glutamat), neomicin şi alte antibiotice, fungii modificate genetic şi alte chimicale volatile. Putem cuantifica în mod realist un nivel de siguranţă acceptabil pentru aceste ingrediente, atâta timp cât acestea nu apar în mod natural în copii noştri, ci doar prin vaccinare? Cu ce termeni de comparaţie vom putea efectua un astfel de studiu, căci nu poate fi fixată o graniţă NATURALĂ pentru prezenţa unor astfel de substanţe în organism. Ele în fapt nici nu au ce să caute în organism!

Şi nu avem nici cea mai mică idee asupra efectulul sinergetic şi a combinaţiilor dintre aceste substanţe. O cantitate mică dintr-o astfel de substanţă poate să nu-i aducă prejudicii unui copil, în timp ce unui alt copil, care are deficienţe în sistemul de detoxificare al organismului său, poate să-i provoace daune de sănătate care pot merge pînă  la deces!

Majoritatea copiilor din spectrul autismului sau afecţiunilor afiliate acestuia sunt depistaţi prin analize de laboator cu deficite de nutrienţi şi vitamine, disfuncţii şi deficienţe imunitare, emoţionale, de comportament şi cu greutăţi de învăţare, probleme senzoriale, disfuncţii intestinale. Iar la alţi copii cu afecţiuni cronice cum ar fi cancerul, alergiile, astma, inflamaţiile intestinale, diabet, ADD/ADHD şi alte afecţiuni neurologice şi imunitare, au fost de asemenea găsite aceleaşi disfuncţii semnalate mai înainte. Există aici vre-o legătură­­?

Cine cunoaşte un copil mai bine decât părinţii lui? Iar atunci când o mamă relatează medicului că, sub ochii ei, copilul a început să aibe un comportament schimbat, la scută vreme după administrarea unui vaccin, medicul, care a învăţat în Facultate că vaccinurile sunt sigure, o trimite la „plimbare“ pe săraca mamă, spunându-i că nu se pricepe, că nu e medic, şi că habar n-are ce se întâmplă cu copilul ei. Nu, nu toţi medicii fac aşa ceva. Dar mulţi, mult prea mulţi, aşa fac! Se poate exclude din capul locului că o mamă are dreptate şi face observaţii corecte supra evoluţiei copilului ei? Este învăţătura medicală împărtăşită în facultate mai „atentă“ cu un copil decât propria lui mamă?

Putem exclude cu desăvârşire că un copil, mai târziu, peste ani, nu va avea de suferit de pe urma bolilor cronice provocate de toate aceste lucruri „necurate“ care se găsesc în vaccinuri? Joacă vreun rol cauzal vaccinarea în toate aceste afecţiuni cronice care apar la vârste atât de fragede? Cum se pot verifica aceste teorii? Şi-a pierdut oare medicina capacitatea de a-şi pune întrebări? Cum se face că vaccinarea cu pretinsa ei siguranţă şi eficacitate a devenit o dogmă? Oare atât de arogantă a devenit medicina alopată încăt să nu recunoască posibilitatea de a face o greşeala, posibilitatea unei teorii eronate? Se pare că  da!

Din ce în ce mai mulţi copii au deficienţe de învăţare (atenţie), de vorbire şi de auz, difuncţii intestinale şi o serie întreagă de ale probleme emoţionale şi de comportament. Iar factorul comun al acestor copii este că ei sunt vaccinaţi şi că prezintă deteriorări ale sistemelor neurologic şi imunitar.

Este întradevăr necesar să administrăm deodată până la 9 vaccinuri diferite unui copil? Are sens acest „viol“ a unui organism încă plăpând? În ce mod vor afecta toate aceste vaccinuri sănătatea copilului? Compensează riscul vaccinurilor, riscurile aduse de o boală? În ce fel influenţează vaccinarea ADN-ul unui copil? În ce fel influenţează sistemul imunitar?

Întrebări, foarte multe întrebări. Iar medicina şcolastică oferă foarte puţine răspunsuri pertinente, în schimb ne împovărează cu o dogmă cu termen de valabilitate expirat.

Expirat de mult prea mult timp!

Qui bono

Nota: O serie de idei şi informaţii folosite în cadrul acestui articol le datorez Dr. Lawrence B. Palevsky, MD, FAAP, DABHM.

Posted in Vaccinuri şi vaccinări, ingrediente şi pericole | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 5 Comments »

Aluminiul şi ingredientele din vaccinuri: ce ştim şi ce nu ştim!

Posted by Qui bono pe 27 Februarie 2010


Thiomersal, care conţine compusul organic etil mercur, este cunoscut ca fiind o neurotoxină şi în acelaşi timp este unul dintre ingredientele majore ale vaccinurilor pentru copii, dar şi pentru adulţi.

În literatura medicală există peste 15.000 de articole care descriu efectele adverse asupra corpului uman în momentul în care acesta este expus unei intoxicări cu o formă de mercur oarecare. În 1999 American Academy of Pediatrics (AAP) a solicitat agenţiilor guvernamentale să urgenteze reducerea expunerii copiilor la orice formă de mercur. Datorită îngrijorării asupra potenţialelor pericole, AAP şi USPHA (United States Public Health Service) au convenit că este necesar ca Thiomersalul conţinut în vaccinuri să fie redus sau chiar eliminat. APP a făcut recomandarea că ar fi bine ca Thiomersalul să fie eliminat din vaccinuri, deşi conform celor de la AAP, nu exista o „legătură evidentă“ între sănătatea copiilor vis-a-vis de expunerea acestora la Thiomersalul din vaccinuri.

Şi totuşi, în 2008 copii mai sunt încă vaccinaţi cu vaccinuri care conţin Thiomersal, şi vechi stocuri de vaccinuri cu conţinut de Thiomersal manufacturate în1999 au continuat să fie administrate copiilor până în 2003. Iar Cantgrip conţine şi el atât Thiomersa cât şi aluminiu.

Pe de altă parte, un număr din ce în ce mai mare de medici, oameni de ştiinţă şi părinţi susţin că Thiomersalul a jucat şi din păcate continuă să joace un rol în apariţia afecţiunilor cronice la copii şi adulţi, incluzând mai ales afecţiunile de ordin neurologic.

Aluminiul, care este prezent în mediul înconjurător precum şi în foarte multe vaccinuri pentru copii, foarte probabil că afectează sănătatea copiilor noştri într-un mod care de abea de curând a început să fie înţeles. Aluminiul este un “metal greu” cu cunoscute efecte neurotoxice asupra sistemului nervos al omului şi animalelor. El poate fi găsit în vaccinurile DTaP (difterie, tetanus şi pertussis), Pediarix (vaccin combinat DTaP plus Hepatită B plus Polio), Pentacel (DtaP-HIB-Polio), vaccinurile contra hepatitei A şi B, Haemophilus influenza B (HIB), Human Papilloma Virus (HPV-Gardasil) şi vaccinul pneumococcic.

În 1996,  American Academy of Pediatrics (AAP) a publicat un document asupra toxicităţii aluminiului în care se spunea chiar în primul paragraf: „Aluminiul este implicat în, şi interferează cu o varietate de procese metabolice şi celulare din sistemul nervos şi din alte ţesuturi.“

Literatura medicală de specialitate relevă însă o semnificativă lipsă de dovezi ştiinţifice în direcţia unei siguranţe a vaccinurilor care conţin aluminiu. Astfel încât înţelegerea fenomenelor care au loc în copii noştri atunci când li se injectează un vaccin cu aluminiu este foarte deficitară, inclusiv în direcţia mecanismelor prin care organismul fie depozitează acest metal greu, fie eventual îl elimină. Deci, nu se ştie cu exactitate nici dacă factorii genetici nu sunt cumva influenţaţi pe termen lung de acest metal greu, fiind astfel afectată implicit şi sănătatea vaccinatului.

La ora actuală unul din şase copii americani în vârstă de până la 18 ani are dizabilităţi de dezvoltare mentală şi de învăţare, deşi s-ar putea ca numărul să fi crescut de când a fost publicat acest articol în 1994. Un procent de 10% din numărul total al copiilor suferă de astmă. Un număr din ce în ce mai mare de copii trăiesc cu diferite forme de alergie. Asta înseamnă că ei suferă handicapuri, sau chiar daune iremediabile în sistemul lor nervos şi imunitar. Astfel că nu pare de loc imposibil ca unul dintre factorii cauzali ai acestei situaţii dramatice să fie aluminiul, aşa cum o sugerează foarte multe surse.

Şi cu atât mai îngrijorător este faptul că există o lipsă acută de studii ştiinţifice acceptate, care să explice modul în care aluminiul interacţionează cu celelalte componente conţinute în vaccinuri şi a acţiunii cumulate a acestora toate asupra sănătăţii copiilor.

Boyd Haley, PhD, profesor emerit de chimie la Universitatea din Kentucky a efectuat experimente de laborator care au relevat prejudiciile produse celulelor sistemului nervos atunci când acestea sunt expuse la aluminiu, mai ales în prezenţa şi a altor ingrediente din vaccinuri, cum ar fi mercurul, formaldehida şi antibioticul neomicin. Oricum, datele prezentate de profesorul Haley au fost ignorate de către oamenii de ştiinţă din domeniul vaccinurilor, de către medici şi autorităţile de sănătate guvernamentale. Toţi aceştia fac politica „vaccinării“ şi nicidemic politica „sănătăţii“ copiilor şi părinţilor lor. Comunitatea ştiinţifică ar trebui să facă toate aceste experimente în laborator înainte de a vaccina copii cu vaccinuri care conţin ingrediente periculoase, susţinând în gura mare că vaccinurile sunt SIGURE pentru copii, că ele nu prezintă riscuri.

Aluminiul este adăugat în vaccinuri ca adjuvant (întăritor), pentru a obţine o reacţie mai puternică a sistemului imunitar, deci un titter de anticorpi mai ridicat, pretinzându-se că astfel se obţine o protejare mai bună a vaccinatului. Bine că nu se introduce în vaccinuri cianura de potasiu, pentru a-l proteja pe vaccinat definitiv, irevocabil şi pentru totdeauna, în veacul vecilor, Amin. Îmi cer iertare, dar la o astfel de idee cinică, nu poţi să răspunzi decât cinic!

O mică privire ştiinţifică retrospectivă

Copiii se nasc cu un sistem imunitar mediat celular (celulele Th1-celulele ajutătoare 1) cu un sistem imunitar umoral (Th2-celulele ajutătoare 2) şi cu un sistem imunitar regulator (Th3-celulele ajutătoare 3), acestea fiind principalele piese componenete ale sistemului imunitar luat în ansamlu. Aceste trei „braţe“ ale sistemului imunitar sunt „imature“ la naşterea copilului, şi încep să se maturizeze de abea o dată cu expunerea la mediul înconjurător prin sistemul lor nervos, piele, căi respiratoii şi intestine (digestie). Antibioticele, nutriţia deficientă, stressul, intoxicaţiile cu metale grele şi utilizarea vaccinurilor pot interfera cu fenomenul de maturizare (antrenare) al acestor trei „braţe“ ale sistemului imunitar al copilului. În teorie, dacă se permite celulelor Th maturizarea (antrenarea) lor, şi nu se intervine din afară (artificial, nemai vorbind chiar toxic) în acest proces, copii vor dezvolta complect un sistem imunitar matur, cu un bun echilibru între Th1, Th2 şi Th3, în jurul vârstei de trei ani.

Celulele imunitare Th1 şi Th2 se dezvoltă în direcţia protejării copilul de influenţele mediului înconjurător, provocând procese inflamatorii şi răspunsuri anti-inflamatorii contra particulelor străine provenite din afara organismului. Celulele imunitare Th3 au rolul de a le menţine în echilibru pe primele două, controlând ca procesele de inflamare şi anti-inflamare să se deruleze doar atâta cât este nevoie pentru protecţia organismului.

Atunci când celulele Th2 sunt activate corect, fie printr-un semnal venit direct din mediul înconjurător (din afară deci) fie printr-un semnal direct din partea celulelor Th1, celulele B ale sistemului imunitar sunt stimulate, fapt ce conduce al producţia dorită de anticorpi.

Este important pentru cititor să ştie că atunci se poate vorbi de un sistem imunitar sănătos şi matur la un copil, când Th1, Th2 şi Th3 se găsesc în echilibru şi răspund împreună la influenţele venite din afară, din mediul înconjurător. Th1, Th2 şi Th3 NU lucrează independent, ci într-o foarte importantă relaţie sinergeică. De îndată ce unul sau altul dintre aceste „trei braţe“ începe să „lucreze“ prea mult sau prea puţin în raport cu celelalte (dezechilibru), apar afecţiunile cronice!!!

Aluminiul este introdus în vaccinuri pentru a stimula selectiv supra-producţia de anticorpi, deci supra-activitatea celulelor Th2!!! Comunitatea medicală vrea să ne facă să credem (şi foarte mulţi, care nu sunt informaţi asupra celor prezentate mai sus, chiar şi cred aceasta) că această

supra-producţie de anticorpi (titter ridicat de anticorpi) este elementul hotărâtor care protejează în mod natural contra agenţilor patogeni, altfel spus, cheia succesului vaccinării!

Celulele Th1, Th2 şi Th3 au fost descoperite acum circa 15 ani, şi de atunci a fost cercetat şi se cunoaşte rolul şi modul lor de funcţionare. Desigur, teoria vaccinării este mult mai veche, la vremea respectivă necunoscându-se încă celulele ajutătoarea Th1, Th2 şi Th3.

Ceea ce trebuieşte însă categoric criticat este faptul că deşi între timp ultimele descoperiri ştiinţifice ne arată că însăşi principiul de bază al vaccinării este fundamental greşit, şi că sistemul imunitar, lucru iarăşi ştiut, funcţionează altfel decât îşi închipuiau medicii acum 50 sau 100 de ani, totuşi medicina alopată, dogmatică, precum şi concernele farma, nu vor să renunţe la vechile obiceiuri păguboase pentru noi şi profitabile pentru ei. Tocmai şi de aceea aceste descoperiri asupra celulelor Th1, 2 şi 3 nu se fac cunoscute prea tare şi prea mult (nu se mediatizează), existând încă foarte mulţi medici care nici nu au auzit măcar o dată în viaţa lor despre toate acestea. Trist, dar şi foarte periculos pentru sănătatea noastră!

Există o multitudine de articole în literatura medicală care demonstrează cum apar bolile cronice cum ar fi alergiile, eczemele, lupus, ADD/ADHD şi autismul, toate fiind în ultimă instanţă cauzate de un dezechilibru în acest sensibil dar şi foarte împortant sistem cu „trei braţe“ dintre celulele TH 1, 2 şi 3, dezechilibru ce este provocat de o supra-activitate a Th2 (stimularea producerii de anticorpi). Similar, o serie de alte afecţiuni cum ar fi diabetes mellitus juvenil şi artrita reumatică, scleroza multiplă, uveitele, afecţiunile inflamatorii ale intestinelor sunt provocate de o exacerbare a producţiei şi a activităţii celulelor Th1, deci în esenţă din nou un dezechilibru între componentele sistemului imunitar!

În timp ce aluminiul este introdus în vaccinuri cu scopul clar de a surpa-activa celulele Th2, şi astfel de a încuraja producerea (excesivă) de anticorpi, efectele aluminiului asupra celulelor Th1 şi Th3 nu este deloc cercetat, deci nu este cunoscut. Ori se ştie că în foarte multe dintre aceste boli cronice cauzate de dominanţa Th2, Th1 şi Th3 au de asemenea, lucru cunoscut, un răspuns imun limitat la influenţele de mediu. Orice efect direct sau indirect asupra sănătăţii sau maturizării sistemelor de celulelor Th1, Th2 şi Th3 ale sistemului imunitar al copiilor, provocate de unul sau mai multe ingrediente ale vaccinurilor, NU SUNT CERCETATE Şi STUDIATE, ŞI DECI NICI CUNOSCUTE!

Importantul echilibru sinergistic dintre Th1, 2 şi 3 este rupt, şi astfel devine disfuncţional în răspunsul său în faţa influenţelor mediului înconjurător, ducând la apariţia bolilor cronice. Şi ceea ce este clar, este faptul că aluminiul provoacă sistemul Th2 la supra-producţie, iar în cazul a foarte multe boli cronice la copii se constată o exacerbare a producţiei Th2, în timp ce Th1 şi Th3 sunt inhibate.

Din acest punct de vedere, este indubitabil că aluminiul duce în final la apariţia afecţiunilor cronice, mai ales în cazul acelor copii care au moştenit, pe deasupra, şi o înclinare genetică spre această supra-producţie de Th2, deci ai căror părinţi au avut şi ei boli cronice. Aluminiul forţează un sistem imunitar încă imatur şi incomplect dezvoltat al copiilor mici să producă mari cantităţi de anticorpi (şi celule imune umorale Th2) înainte ca sistemul lor imunitar să aibe şansa de a se adapta la mediul înconjurător.

În aceste circumstanţe, activitatea aluminiului pare să joace un rol vital în întreruperea maturizării sistemului imunitar al copiilor mici, prin dezechilibrul produs între Th1, 2 şi 3.

Acest model ne ajută să începem a înţelege care este cauza pentru care din ce în ce mai mulţi copii mici au boli cronice, lucru care în mod normal n-ar fi posibil la această vârstă fragedă. Nu degeaba se spune în popor că un copil sănătos trebuie să facă toate bolile copilăriei. Doar aşa poate deveni un adult sănătos!

Nu avem studii ştiinţifice complecte şi independente cu sugari, copii sau adulţi care să ne ajute să înţelegem exact cum interacţionează toate cele „trei braţe“ Th1, Th2 şi Th2 vis-a-vis de materialul injectat prin vaccinare!!!

Nu poţi face cercetări asupra unei chestiuni pe care prea mulţi oameni încă nu sunt dispuşi să o ia în considerare sau care se tem că răspunsul pe care îl va aduce un astfel de studiu nu va fi absolut de loc unul plăcut! Este evident că şi în timpul care va urma nu se vor face eventual dacât studii limitate la un singur element component al vaccinului, şi oricum studii neserioase, în general finanţate de către concernele farma. În primul rând Thiomersalul trebuia deja de mult complect îndepărtat, în ciuda unei părţi a corpului medical (cea care stă în strânsă legătură cu concernele farma) care nu vede motive pentru a-l îndepărta, iar acuma ştim deja că şi aluminiul trebuieşte îndepărtat.

În conformitate cu Environmental Defense (mai înainte cunoscut sub numele de Environmental Defense Fund), în mod formal se ştie că toate componentele din toate vaccinurile sunt toxice (otrăvuri), carcinogenice sau potenţial dăunătoare pielii, aparatului gastro-intestinal, plămânilor sistemelor imunitar şi neurologic din organismul nostru!

Iar formaldehida? Trebuie din nou să aşteptăm ca să apară un medic şi om de ştiinţă curajos care să scrie despre efectele pe care aceasta le are asupra ceerului copiilor noştri. Căci faptul că este carcinogenă se cunoaşte deja de mult, şi nu a deranjat încă pe nimeni din rândul adepţilor vaccinării!

Sau Polisorbat 80? Despre care se ştie deja că provoacă infertilitate? În farmacologie Polisorbat 80 este folosită pentru a ajuta anumitor substanţe să treacă de bariera de sânge a creerului! Şi atunci, mă rog frumos, care anume substanţe din vaccinuri sunt astfel ajutate să treacă de acest sistem natural de siguranţă al creerului? Mercurul, aluminiul, formaldehia? Sau virusurile, bateriile şi proteinele şi fragmentele străine de ADN? Dacă se ştie acest lucru, şi chiar în acest şi cu acest scop este folosit Polisorbat 80, atunci care ingrediente din vaccinuri se intenţionează a ne fi introduse în creer? Şi de către ce minte criminală este o astfel de idee creată?

Va spun sincer ca nu sunt un mare admirator al ideilor conspiraţioniste, mai ales când acestea nu sunt sprijinite de nici un fel de dovezi cât de cât concrete. Dar există mulţi care susţin că prin vaccinare nu se urmăreşte în fapt decât reducerea forţată a populaţiei globului! Ori cunoscând cum stau lucrurile cu acest Polisorbat 80, întradevăr nici eu nu mă pot gândi la altceva, decât că cineva foloseşte Polisorbat 80 INTENŢIONAT ŞI CU BUNA ŞTIINŢĂ!!!

Poate că astfel se şi explică de ce unul din 150 de copii este autist în USA, iar unul din 6 are deficienţe de dezvoltare mentală şi de învăţare!

Oare câţi copii mai trebuie încă să fie îmbolnăviţi cronic şi handicapaţi mintal, pentru a înţelege o dată pentru totdeauna potenţialul negativ pe care îl au vaccinurile? Oare până când medicii or să mai jure strâmb pe Hippocrat, pe principiul de bază „În primul rînd să nu-i dăunezi pacientului!“

Mulţi s-au supărat, ba chiar s-au zborşit urât la mine pentru că traduc astfel de articole în www.quibono.net şi pentru că pe deasupra mai îndrăznesc să le şi comentez. Ca şi când nu am mai avea voie să gândim şi să avem păreri proprii. Adică, vezi Doamne, cum îmi permit eu, un om obişnuit, fără patalama de doctor, să-mi dau cu părerea pe subiecte medicale.

Domnilor medici, dacă aţi şti cât de fericiţi am fi să nu fie nevoie să răscolim prin Internet şi să traducem noi ăştia, oamenii obişnuiţi, articolele scrise de confraţii curajoşi şi oneşti ai Domniilor Voastre. Cât de fericiţi am fi să faceţi Dumneavoastră aceste lucruri, să căutaţi Dumneavoastră să vă rupeţi o dată din gândirea dogmatică de până acuma, să vă informaţi asupra ultimelor cercetări şi descoperiri, să puneţi mereu sub semnul întrebării una sau alte dintre teoriile elucubrant-pandemice şi să vă luaţi în sfârşit rolul şi menirea în serios! Pentru că noi, ăştia proşti (dar mulţi), începem să vă luăm din ce în ce mai puţin în serios. (Şi cea mai recentă dovadă în acest sens aţi primit-o de curând în legătură cu marea minciună pandemică a gripei porceşti! Nici măcar 10% din populaţia Europei nu a mai înghiţit, de data asta, minciuna.)

Deci, încă o dată, când va începe corpul medical în totalitate (nu doar aşa, doi-trei idealişti), să-şi ia misiunea şi rolul avut faţă de semeni, în serios?

Nu, nu rolul acela de a câştiga bine şi de a trăi comod şi plăcut. Nu acela!

Ci rolul pe care vi l-a predestinat Hippoctrat, de a fi îngijitorii şi apărătorii sănătăţii fraţilor şi surorilor voastre, faţă de care aţi jurat să nu le faceţi, în primul rând, rău!

Articol întocmit în baza mai multor documente şi informaţii prezentate în Internet de:

– Dr. Lawrence B. Palevsky, DM, FAAP, medic pediatru;

– Tereza Binstock, Researcher in Developmental & Behavioral Neuroanatomy
– Hans Tolkin

– Dr. Med. Klaus Hartmann

– Anita Petek-Dimmer

– Dr. Med. Georg Kneissl

– Dr. Med. Johann Leubner

– Dr. Louis De Brouwer

precum şi a articolelor deja apărute în http://www.quibono.net

Doritorilor neîncrezători în privinţa surselor, le stau la dispoziţie cu materialele originale, desigur în limbile engleză şi germana.

Posted in Vaccinuri şi vaccinări, ingrediente şi pericole | Etichetat: , , , , , , , , , , | 1 Comment »