Qui bono – Blog

Medicina alopata, concerne farma, vaccin, boli cronice, coruptie

Binecuvântare sau Dezastru – Minune medicală sau Fata Morgana?

Posted by Qui bono pe 23 Martie 2010


Binecuvântare sau Dezastru – Minune medicală sau Fata Morgana?

Sursa: Medical Miracle or Masterful Mirage by Dr. Raymond Obomsawin

NOTA QUI BONO:  Acest material poate fi folosit  şi reprodus în alte Site-uri, Blog-uri sau forme Mass-media doar cu condiţia menţionării sursei : http://www.quibono.wordpress.com

În anul 1983, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat „Programul lărgit de imunizare“-„Expanded Program on Immunization”(EPI). Scopul era de a se  crea o maximă imunizare a copiilor. Datorită influenţei OMS, care a fost creată şi este susţinută de ONU, aproape toate ţările(peste 160) au aderat la OMS, subscriind implicit şi obiectivelor pe care această organizaţie şi le-a propus, anume realizarea unei imunizări de 80% până în anul 1990. În acest an, 1990, OMS a definit un nou standard, urmând ca imunizarea să acopere 90% dintre toţi copiii acestei lumi. Sursa: World Health Organization, Publication No. 6, Rev. 1, Geneva, Switzerland, June, 1983.

Astfel s-a ajuns treptat la înrădăcinarea concepţiei conform căreia vaccinarea este o „medical racket” (o minune medicală, un hit medical), idee susţinută de concernele farma şi apărată cu înverşunare de dogma medicală alopată cu „casta ei de preoţi alopaţi“ care predică religia medicinei şcolastice.

În ciuda vocilor din ce în ce mai multe care ridică îndreptăţite întrebări şi aduc o multitudine de critici, în ciuda studiilor care arată clar faptul că imunizarea prin vaccinare este o idee fundamental eronată, că substanţele şi componentele din vaccinuri sunt toxice şi provoacă o serie de grave afecţiuni, şi mai recent în ciuda refuzului clar a unui număr din ce în ce mai mare de oameni obişnuiţi de a se vaccina, dogma „religiei vaccinului“, preoţii şi inchiziţia alopată nu dă nici un semn de a dori vreo schimbare.

Iar din partea industriei farmaceutice oricum nu se poate aştepta nimic, aceasta fiind interesată în profitul financiar, şi nicidecum în adevăr, sănătate, imunizare şi altele de genul acesta. Ies bani, bine, nu ies, mai punem de o pandemie. Concernele farmaceutice îşi vor modifica politica doar atunci când produsele lor nu se vor mai vinde cu un profit substanţial. Dacă populaţia va refuza masiv vaccinarea, vaccinurile nu vor mai aduce profit, şi vor dispare. Astfel încât sunt înclinat să cred că mai repede se va schimba ceva (din interes şi rentabilitate economică) în industria farmaceutică, decât în dogma religiei medicinei alopate.

Principala dificultate care stă în calea unei schimbări suntem însă noi înşişi şi frica, sau fricile noastre, precum şi modul modern de viaţă al oamenilor. Prima mişcare în direcţia schimbării trebuie să o întreprindem noi, în noi înşine. În modul de viaţă şi mai ales în modul de gândire!

Pentru aceasta avem nevoie în primul rând de informare. Nu putem merge pe acelaşi drum bătut de medicina alopată: „eu spun că este aşa, eu am diplomă, eu le ştiu pe toate, iar voi faceţi cum zic eu!“ Avem nevoie de studii curate, nu măsluite, de informaţii clare şi adevărate, nu de minciuni. Iar toate acestea sunt greu de obţinut, atâta timp cât „dogma oficială“ ţine încuiată în seifuri orice dovadă, document, statistică sau studiu care nu-i cântă în strună.

Există totuşi, din fericire, o serie de studii, mărturii, statistici, dovezi care arată că imunizarea prin vaccinare este un mit, o Fata Morgana. Şi mulţumită Internetului, medicilor conştienţi şi corecţi (ei bine da, Slava Domnului, mai există şi astfel de medici) şi informaţiilor publicate de aceştia, mulţumită miilor de Site-uri în toate limbile de circulaţie care prezintă aceste dovezi şi a sutelor de mii de ore pe care oameni dezinteresaţi le-au investit în adunarea, selectarea şi prezentarea acestor materiale, începem să dispunem de informaţii din ce în ce mai complexe şi mai clare, de dovezi evidente ale erorii secolului, ale falsităţii „imunizării prin vaccinare“.

De exemplu, in Franţa, 200 de medici au cerut guvrnului francez oprirea imediată a vaccinării cu vaccinul contra hepatitei B deoarece acesta a cauzat nenumărate afecţiuni neurologice printre care mai ales scleroză multiplă, iar în Elveţia 500 de medici continuă să se opună campaniei de vaccinare MMR (ROR: rujeolă-oreion-rubeolă) iniţiată de guvernul elveţian.

O serie de birouri de avocatură foarte cunoscute s-au ocupat ani de-a rândul de foarte multe procese de despăgubiri pentru daunele provocate de vaccinuri. Iată doar un singur exemplu din multele: firma de avocatură Dawbams din Norfolk, Anglia, s-a ocupat începând din 1997 cu un proces-mamut privind prejudiciile aduse de vaccinarea MMR (ROR) în cadrul campaniei din 1994.

În declaraţia publică făcută de Dawbams se spune: „Cunoaştem sute de cazuri de copii care înainte de vaccinare erau sănătoşi, dar care acuma sunt afectaţi de serioase boli mentale sau psihice. Din circa 600 de cazuri, cel mai adesea apare autismul (202), serioasele probleme digestive (110), epilepsia (97), problemele de văz şi auz (40), artrită (42), problemele de învaţare şi comportament (41), Myalgic Encephalopathy – ME (24), diabet (9), paralizie (9), deficienţe ale sângelui (5), deficienţe ale creerului (3) şi deces (14).

În foarte multe ţări au fost create organizaţii de cercetare şi activitate contra vaccinurilor. Iata doar câteva exxemple din spaţiul de limbă engleză: Immunization Awareness moni Society (IAS), New Zealand; Vaccine Awareness Network (VAN), Australia; Association for Vaccine Damaged Children (AVDC), Canada; Global Vaccine Awareness League (GVAL), California; National Vaccine Information Center (AWIC) Washington DC.

Vaccinurile cu virusuri vii („slăbite“) sunt deosebit de periculoase pentru creer. Cele mai „productive“ vaccinuri în sensul cauzării de prejudicii sunt cel contra hepatitei B, MMR (ROR) şi DPT (difetrie-pertussis-tetanus). Vaccinurile polio sunt infectate cu virusuri din rinichii de maimuţă! O serie de date din Europa şi Noua Zeelandă arată că vaccinarea timpurie (sugari) a dus la creşterea numărului de cazuri de diabet juvenil.

Autorităţile de sănătate şi guvernele din foarte multe ţări ascund publicului larg informaţiile pe care le deţin asupra riscurilor vaccinărilor! Pe de altă parte există o lipsă suspectă de studii asupra efectelor pe termen lung ale vaccinării. Astfel încât este greu de certificat, după câţiva ani, dacă o afecţiune are ca şi cauză primară un vaccin, sau are o altă cauză. Nu s-a dorit niciodată efectuarea unor astfel de studii pe termen lung, lucru care nu poate apare decât ca fiind suspect.

Dr. Archie Kalokerinos, un neobosit adversar al vaccinărilor, spunea într-un interviu publicat în International Vaccination Newsletter (Krekenstraat 4, 3600 Genk, Belgium).: „…cu cât mă uit mai atent la problema vaccinării, cu atât mai şocat sunt. Consider că întreaga afacere a vaccinărilor este o farsă uriaşă. Mulţi doctori sunt convinşi că vaccinarea este folositoare, da dacă priveşti mai atent statisticile şi studiile, realizezi că lucrurile nu stau deloc astfel… Concluzia mea după 40 de ani de practicare a medicinei este că, de fapt, politica inoficială a OMS este una de crimă şi genocid…. Nu pot să văd o altă explicaţie posibilă. Astfel sunt ucişi mai mulţi copii decât ar face-o respectivele boli însăşi.“

În ciuda ideii largi răspândite conform căreia milioane de copii sunt feriţi de o serie de afecţiuni infecţioase şi se bucură de o mai bună stare de sănătate, ca urmare a eficacităţii şi siguranţei vaccinurilor, în anii 90 a fost iniţiat un studiu canadian, Evaluation of Canada’s International Immunization Program Phase I (CIIP–I) în care se spune că „există o mulţime de întrebări presante asupra EPI (Expanded Programs of Immunization-Programul lărgit de imunizare) care rămân încă fără răspuns.“ Sursa: Etherington, A., Assessment of the CIDA Health Sector Integrated Paper, prepared for: CIDA Policy Branch, Evaluation Division; and Health Sector, Professional Services Branch, Hull, Canada, February, 1989, p. 16.

În acest raport au fost analizate o serie de probleme legate de EPI şi de Universal Childhood Immunization (UCI-Imunizarea universală a copiilor) aşa cum se poate vedea mai jos.

Problema nerezolvată a eficacităţii şi a impactului UCI/EPI: în ciuda unei rate ridicate de vaccinare contra rujeolei în ţările lumii a treia, epidemiile de rujeolă izbucnesc relativ frecvent în aceste tări, şi  anume chiar în rândul populaţiei vaccinate. De asemenea apar în aceste ţări epidemii de polio, deşi şi  aici vaccinarea contra polio a atins cote foarte ridicate (Gambia, Brazilia, Taiwan, etc.). Există până în  prezent nenumărate exemple de epidemii care au izbucnit tocmai în rândul unei populaţii care fusese anterior vaccinată (deci imunizată) contra bolii respective.

Problema nerezolvată a posibilelor efecte adverse ale UCI/EPI: există din ce în ce mai multe rapoarte asupra efectelor adverse provocate de vaccinuri, simultan cu o lipsă cronică a studiilor pe termen lung asupra acestor efecte. O foarte mare parte a corpului medical nu raportează astfel de cazuri, iar atunci când ele sunt raportate autorităţilor de sănătate, acestea fie le ignoră, fie le ascund, nefiind date publicităţii rapoarte corecte în această privinţă. Ascunderea datelor asupra morbidităţii, disabilităţii şi mortalităţii provocată de vaccinuri, mai ales în ţările lumii a treia, este un fenomen cronic devenit deja normă. Primul raport asupra acestei probleme publicat de OMS în Aprilie 1991 recunoaşte în fapt această problemă.

Problema nerezolvată a efectelor adverse pe termen lung ale UCI/EPI: un număr deja foarte mare de specialişti postulează ideea că imunizarea în masă contribuie în mod direct la creşterea ratei de apariţie a unei întregi game de afecţiuni degenerative, autoimunitare şi alergice. OMS, în afară de a declara arogant că acest lucru „nu este adevărat“, nu a iniţiat nici un studiu sau program pe termen lung pentru a analiza aspectele criticate din ce în ce mai des şi de din ce în ce mai mulţi specialişti.

Problema nerezolvată a alternativelor mai sigure şi mai eficace faţă de UCI/EPI: numărul mare de dovezi asupra potenţialului dăunător al vaccinurilor determină din ce în ce mai multe persoane să caute soluţii şi metode profilactice alternative. O cantitate deja foarte mare de literatură de specialitate indică necesitatea unei alte căi, bazată îndeosebi pe nutriţie, pentru profilaxia afecţiunilor bacteriene şi/sau virale. Rezultatele pozitive obţinute în acest domeniu sugerează existenţa acestei opţiuni alternative la dilema imunizării în masă. Din păcate din nou nu se doreşte iniţierea unei discuţii deschise şi sincere în această privinţă, şi nici declanşarea unor studii serioase şi pe termen lung. Ba mai mult, se încearcă şi se impune chiar aplicarea unui (unor) Codex Alimentarius, care practic duce la anularea unei astfel de soluţii.

Problema nerezolvată a eticii UCI/EPI: prin aceste programe de imunizare în masă se ignoră două principii etice fundamentale în medicină, şi anume:

1. Că toate formele de tratament şi profilaxie trebuiesc individualizate, mai ales atunci când există suspiciuni asupra potenţialului negativ al vaccinării, şi

2. Că pacientul sau părinţii au dreptul la o informare detaliată, exactă şi corectă asupra tratamentului sau vaccinării, precum şi libertatea ce rezultă şi din Carta Drepturilor Omului, nu numai din etica medicală, de a accepta sau refuza un tratament sau o vaccinare!

Concluzie: Toate aceste aspecte şi probleme încă nerezolvate sugerează faptul că guvernele şi factorii de răspundere din domeniul sănătăţii publice trebuie să reconsidere politicile lor de imunizare universlă a copiilor şi să pună un accent deosebit pe clarificarea aspectelor şi impactului vaccinării pe termen scurt şi lung, în vederea stabilirii unei alternative mai eficace şi mai sigure.

REALITATE SAU FATA MORGANA?
Universal Childhood Immunization – Imunizarea universală a copiilor (UCI) şi Expanded Program of Immunization – Programul lărgit de imunizare (EPI) (în viitor doar prescurtat UCI şi EPI) sunt considerate programele prioritare globale privind îmbunătăţirea stării de sănătate a omenirii, şi sunt susţinute printro largă gamă de acţiuni şi agenţii non-guvernamentale multilaterale, bilaterale şi … „lăturalnice“ în orice caz. Aceasta deoarece programele de imunizare sunt general acceptate plecându-se de la premiza (în fapt incertă) că aceasta este singura cale de a se preveni apariţia anumitor afecţiuni infecţioase. Pe deasupra, UCI/EPI sunt uşor de implementat, de managementat, arată bine în cadrul „programelor politice“ ale partidelor, şi pe deasupra sunt şi foarte profitabile financiar. (Ce câştigă industria farmaceutică din implementarea măsurilor de trai, igienă şi nutriţie corecte? Nimic!)
OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe viitor în acest text, prescurtat OMS) afirmă că: „Imunizarea este una dintre cele mai puternice şi ieftine arme ale medicinei moderne. Din păcate, în mod tragic, imunizarea rămâne încă insuficient utilizată în multe regiuni ale lumii.“ (World Health Organization, Publication No. 6, Rev. 1, Geneva, Switzerland, June, 1983.)
În foarte multe ţări, la ora actuală, autorităţile de sănătate au ajuns din păcate a se limita doar la campanii de vaccinare şi de popularizare a folosirii prezervativelor, aspectele legate de modul de viaţă, de igienă precum şi de nutriţie fiind complect neglijate. Dar pentru toate aceste afirmaţii categorice precum şi pentru aceste politici îndoielnice nu există practic dovezi ştiinţifice sub forma unor studii independente, desfăşurate pe grupuri mari de populaţii şi pe termen mediu şi lung.
A existat un studiu singular desfăşurat în nordul Thailandei, încheiat în Martie 1990, efectuat sub auspiciile UNICEF în cooperare cu guvernul thailandez. Vom folosi acest studiu pentru a înţelege mai bine motivele criticilor vaccinării precum şi pentru a putea înţelege motivele pentru care OMS sau concernele farma nu au mai repetat astfel de „experimente“, astfel de ample şi serioase studii desfăşurate în paralel cu o campanie de vaccinare în masă.

Sursa: World Health Organization, Expanded Programme of Immunization Immunization Policy, WHO-EPI-General, Rev. 1, Geneva, Switzerland, July, 1986; UNICEF Thailand, „Progress Report on the Utilization of the Contribution of $8,220,000 Cdn–Integrated Services Project for Children,” Bangkok, Thailand, March 21, 1988.

EPI din nordul Thailandei s-a dovedit a fi o întreprindere considerabilă. Acţiunea a cuprins: efectuarea unei vaccinări în masă, care a acoperit 59 de districte, cu circa 900 de sate; au fost antrenaţi în acest scop voluntari pentru 600 de sate, o reţea de comunicare între sate, şi au fost implicaţi şi liderii religioşi locali; au mai fost implicaţi 200 de asistenţi de sănătate şi un grup de conducere din partea OMS de 40 de specialişti; vaccinarea s-a efectuat cu vaccinurile DPT (difterie, pertussis şi tetanus), OPV (Oral polio vaccine), BGC (Bacille Calmette-Guérin – deci contra tuberculozei) şi vaccinul contra rujeolei. Deci, după cum se poate vedea, o mare desfăşurare de forţe şi o amplă coordonare tehnică şi logistică. Şi desigur că declaraţiile oficiale au fost pline de laude şi de aprecieri la adresa imunizării în masă. Dar să vedem şi relatarea unui medic care a participat direct la această acţiune, Dr. Raymond Obomsawin, un cunoscut expert canadian.

Obomsawin relatează observaţiile făcute de el însuşi în 5 provincii şi în 9 sate vizitate personal, unde a intevievat populaţia locală. Oficial, cel mai frecvent efect secundar a fost febra, raportată de la un sat la altul între 6% şi 99% dintre cazuri. Al doilea efecte secundar au fost exantemele (iritaţiile). Din provincia Sisaket s-au raportat cazuri rare de şoc, care au fost însă puse pe seama supradozării (din greşeală) vaccinului, sau a faptului că vaccinul nu a fost suficient “agitat” înainte de administrare.

Obomsawin face însă câteva remarci demne de luat în considerare. În primul rând, programul EPI a fost aplicat pauşal, nefiin încorporate monitorizări pre- şi post-vaccinare. Astfel, toţi copiii au primit aceleaşi vaccinuri, neţinându-se seama de greutatea corporală şi de statutul nutriţional (doar într-un singur sat vaccinurile nu au fost administrate copiilor sever subnutriţi, şi doar dintr-o singură provincie s-a raportat o monitorizare post-vaccin a copiilor sub 3 kg greutate). Statutul nutriţional al copiilor nu a fost luat practic de loc în considerare. De asemenea nu a fost stabilit un istoric al afecţiunilor neurologice anterioare, pe familii, înainte de administrarea vaccinurilor. OMS nu a prevăzut în această acţiune nici o măsură de „screening“ pentru perioada post-vaccinare, aceasta deoarece vaccinurile „nu puteau fi decât sigure şi eficiente“, altă posibilitate fiind a-priori exclusă. Deci la ce bun o monitorizare?

(Nota Qui bono: Absolut logic! OMS şi concernele farma ştiu foarte bine că vaccinurile provoacă afecţiuni neurologice, şi dacă apar astfel de cazuri, se pot pune pe seama unor antecedente în istoricul familiei, deci genetic. Ori dacă s-ar fi consemnat anterior vaccinării, la familia „X“ sau „Y,“ că nu au existat antecedente, o eventuală afecţiune neurologică post-vaccinare nu putea fi pusă decât pe seama vaccinării, şi nicidecum a eredităţii! Ceea ce desigur nu se dorea.)
Într-unul din recentele manuale de practică imunologică, profesorul emerit, patologul George Dick de la Universitatea din Londra ridică următoarele obiecţii vis-a-vis de presupunerile tradiţionale ale OMS:

–       Înainte de a se apela la o imunizare, este necesar a se stabili dacă afecţiunea respectivă este suficient de severă, pentru a se lua o astfel de măsură. Dacă infecţia este tratabilă, nu există suficiente motive pentru o imunizare;

–       Imunizarea este necesară doat atunci când metodele clasice de control sunt impracticabile sau ineficiente (lucru ce trebuieşte demonstrat);

–       Înainte de a fi introdus în folosire un vaccin, trebuie să existe suficiente dovezi ale siguranţei şi eficacităţii acestuia; în prezent nu a existat suficient timp şi nici suficiente studii pentru a certifica durabilitatea imunizării cu vaccinuri care conţin virusuri vii, care sunt actualmente des folosite, cum ar fi cele contra rujeolei sau poliomielitei;

–       Cea mai eficace imunizare activă este calea clinică sau subclinică a infecţiei naturale; în cazul a foarte multe afecţiuni, o astfel de imunizare conferă imunitate pe tot restul vieţii, şi asta la costuri mici sau practic inexistente, pentru individ sau pentru comunitate (păi atunci, Qui bono?)

–       Trebuieşte luată în considerare foarte atent realitatea conform căreia declinul multor afecţiuni infecţioase a avut loc cu destul de mult timp înainte ca să dispunem şi să aplicăm un vaccin sau altul;

Sursa: Dick, G., Practical Immunization, MTP Press Ltd., (a member of the Kluwer Academic Publishers Group), Falcon House, Lancaster, England, 1986, pp. 2-5.

Toate aceste argumente extrem de pertinente ne arată că vaccinarea EPI nu ar trebui absolut de loc aplicată. Profesorul Dick mai recomandă în manualul său următorul tabel pentru monitorizarea contraindicaţiilor:

Linii directoare pentru monitorizarea contraindicaţiilor
Difterie În afecţiunile cu febră
Pertussis În afecţiunile cu febră
În cazul antecedentelor de crampe, convulsii sau iritaţii cerebrale în perioada neo-natală
Orice defect neuronal
În cazul unor antecedente de reacţii severe locale sau generala la o doză de pertussis anterioară
Copii ai căror părinţi au avut antecedente epileptice idiopatice sau defecte neurologice, necesită o investigaţie atentă înaintea unei vaccinări
Polio Stări acute de boală inclusiv diaree sau alte disfuncţii intestinale acute
Hipogammaglobulinemie severă
Orice persoană aflată sub terapie cu corticosteroide sau imunosupresoare
Rujeolă Afecţiuni cu febră
Deficienţe ale sistemului imunitar
Orice persoană aflată sub terapie cu corticosteroide sau imunosupresoare
Afecţiuni Hodgkin şi leucemie, sau alte afecţiuni ale sistemului limfatic, sau ale sistemului reticulo-endotelian

De asemenea nu se recomandă vaccinarea copiilor care suferă de malnutriţie, situaţie care duce la probleme imunodeficitare, şi deci automat la posibilitatea apariţiei afecţiunilor cronice. Ori este ştiut că în lumea a treia există foarte mulţi copii care suferă de malnutriţie (subnutriţie), şi tocmai acolo OMS recomandă vaccinări în masă, fără a se diferenţia între cazuri, de la un copil la altul!

Iată şi poziţia OMS în text, clar expusă: „Febra, afecţiunile tractului respirator, diareea şi malnutriţia nu trebuiesc a fi considerate ca şi contraindicaţii pentru vaccinare“. (Normal, căci atunci s-ar pierde cam jumătate din „clientelă“, astfel de afecţiuni fiind la ordinea zile în ţările lumii a treia, mai ales malnutriţia! Pe de altă parte citind aceste lucruri, nu poate să nu te ducă gândul la cei care susţin teoria conspiraţionistă a depopulării planetei, printre altele şi prin intermediul vaccinărilor în masă.)

Logica prin care se susţine conceptul vaccinării în primele 14 săptămâni de viaţă şi până la 12 luni este aceea că nou-născuţii au un sistem imunitar încă imatur (copii se nasc cu anticorpii mamei, ei neavând proprii lor anticorpi, care abea ulterior încep să fie produşi de organism) şi deci sunt mai predispuşi afecţiunilor infecţioase. Ceea ce se uită însă a se spune este că tot la fel de „imatur“ este sistemul lor imunitar şi atunci când prin vaccinare le introducem în organism metale grele, toxine, virusuri vii sau moarte, material genetic străin, etc. etc. Iar în al doilea rând, cum se poate antrena şi cum poate deveni matur sistemul lor imunitar, atâta timp cât nu intră în contact cu diferiţi agenţi patogeni şi nu îşi realizeaza imunizarea activă?

Aici poate ar fi interesant de menţionat experienţa Japoniei. În perioada 1970-1974, când în Japonia a fost introdusă vaccinarea DTP la vârsat de 3-5 luni, s-au înregistrat 37 de decese iar guvernul japonez a avut de plătit despăgubiri foarte mari pentru 57 de cazuri de îmbolnăviri grave (permanente) cauzate de vaccinare. În următoarea perioadă de 6 ani, între 1975-1980, vaccinarea a fost interzisă în primii 2 ani de viaţă. Rezultatul, o scădere a cazurilor de efecte secundare grave de 85-90% (8 cazuri de efecte secundare grave cu trei decese).

Vaccinările curente recomandate de OMS:
La naştere BCG (Tuberculosis) şi OPV-0 (Polio -Live Oral, Trivalent)
6 săptămâni DPT#L (Difteria Toxoid; Pertussis; Tetanus Toxoid) şi OPV#L
10 săptămâni DPT#2 şi OPV#2
14 săptămâni DPT#3 şi OPV#3
9 luni Rujeolă

Datele programului EPI sunt ele sigure pline de contradiţii. Iată doar un exemplu luat din UNICEF’s Fourth Progress Report CUC/CIDA Development of Basic Services for Children in Thailand, pentru perioada Ianuarie – Decembrie 1988. Dacă vom compara cu atenţie datele din cele două tabele, vedem clar că nu există nici o corealţie între creşterea gradului de vaccinare şi numărul de cazuri de rujeolă, respectiv o scăderea a cazurilor de rujeolă, aşa cum ar fi logic de aşteptat:

Gradul de imunizare în Thailanda
Anul 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988
Procentul deimunizare 0 06 26 44 60 63
Incidenţa cazurilor de rujeolă în Thailanda
Anul 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988
Număr cazuri 27,691 34,713 47,205 32,156 19,659 42,051 32,498
Rata la 100.000 loc. (57.1) (70.2) (93.7) (62.2) (37.1) (78.1) 59.1)

Este întrucâtva paradaoxal să poţi vedea în aceste 2 tabele că pentru anul 1982, când nu a existat vaccinare anti-rujeloică, rata era de 57.1 cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce pentru anul 1987, când exista un procent de imunizare de 63% (practic 2/3 din populaţie) rata era de 78,1 de cazuri la 100.000 de locuitori!!! Iar această contradiţie este publicată într-un document oficial UNICEF. Aceste tabele în fapt certifică inutilitatea vaccinării anti-rujeolice şi a întregului concept EPI.

Cercetători precum Rifkin şi Walt consideră că o astfel de acţiune ca EPI este bazată pe un concept asupra sănătăţii umane ca fiind dependentă de o elită profesională care deţine o „cunoaştere privilegiată“ cuplată cu o corespunzătoare forţă de control, care-şi exercită acţiunea „înalt tehmologică“ asupra unor receptori pasivi şi ignoranţi. În realitate, tehnocraţii şi „succesele instantanee“ pun în pericol procesul lent, de lungă durată care conduce la îmbunătăţiri permanente în domeniul sănătăţii copiilor. Ei crează un climat de „expediţie pe termen scurt“, în locul unei schimbări de lungă durată.

O altă chestiune majoră este certitudinea eficacităţii imunizării. Întrebarea dacă vaccinarea conferă în fapt protecţie persoanei vaccinate, contra unei anumite afecţiuni infecţioase, pare în primul moment a fi o întrebare absurdă. Dar atunci când examinăm mai îndeaproape evidenţele statistice ale eficacităţii imunizării descoperim o serie de incertitudini epidemiologice semnificative. Indoielile principale au fost însumate foarte concludent de către profesorul Gordon Stewart, şeful Department of Community Medicine al Univeristăţii din Glasgow: „Ce fel de imunizare este aceasta al cărei succes este revendicat şi ovaţionat? Ce fel de epidemiologie este aceasta, ai cărei avocaţi nu doresc să ia în considerare nici un alt factor în afara imunizării? Şi ce fel de politică editorială este aceasta care publică date incomplecte şi emite afirmaţii asupra succesului eficienţei imunizării, dar refuză să publice date colaterale care chestionează eficacitatea imunizării?“ Sursa: Stewart, G., British Medical Journal, January 31, 1976, reprinted in The Australasian Nurses Journal by Dettman, G., and Kalokerinos, A., in the article „‘Mumps’ the word but you have yet another vaccine deficiency,” June, 1981, p. 17)

Ne aflăm confruntaţi cu o situaţie deloc demnă de invidiat, în care, în absenţa generală a studiilor controlate şi verificabile, EPI rămâne, din punct de vedere ştiinţific vorbind, un program de intervenţie fundamental lipsit de certificare. În fapt, există o masă de date în continuă creştere care ridică serioase întrebări la adresa eficacităţii programelor de imunizare. Această masă de date nu numai că pune sub semnul întrebării eficacitatea EPI, dar relevă şi îngrijorătoare efecte advrese şi pericole pe termen lung.

Însăşi teoria imunizării, aşa cum a fost ea fundamentată de Paul Ehrlich, are foarte multe puncte slabe. Exacerbarea rolului anticorpilor se dovedeşte a fi eronată din punct de vedere biologic. Se consideră că prin administrarea unui vaccin, organismul reacţionează producând o cantitate mare de anticorpi specifici, care vor conferi imunitate contra unui anumit agent patogen. Au existat însă, şi există din ce în ce mai multe păreri şi dovezi, precum că rolul anticorpilor este enorm de mult exagerat. Spre exemplu, este bine cunoscut faptul că acei copii care suferă de anemie agammaglobulină, deci care nu au consecvent capacitatea de a produce anticorpi, după ce contractează rujeolă, se vindecă şi câştigă imunitate pe termen lung, deci fără a beneficia de aportul anticorpilor!!! (Bumet, M., Auto Immunity and Auto Immunune Disease, MTP, London, England, 1973, Chapter 39) O investigaţie de la jumătatea secolului trecut asupra relaţiei dintre incidenţa difteriei şi prezenţa anticorpilor a ajuns şi ea la nişte rezultate aparent foarte ciudate:

“Cercetătorii au găsit persoane care erau foarte rezistente la boală, dar avea un nivel de anticorpi foarte scăzut, şi alte persoane care aveau o mare cantitate de anticorpi, dar care se infectau şi se îmbolnăveau des.” Sursa: James, W., Immunization -The Reality Behind The Myth, Bergin & Garvey Publishers Inc., S. Hadley, Massachussetts, 1988, p. 64, refers to original source reference: Report No. 272, British Medical Council, London, England, May, 1950.

Şi pentru că lucrurile stau astfel, fapt ce nu putea fi negat de medicina alopată, în prezent teoria a fost „dusă la frizer“. În prezent se consideră că de fapt vaccinurile operează o stimulare a mecanismelor non-umorale, cu anticorpii care servesc doar ca indicator al faptului că vaccinul a fost administrat, sau că o persoană a fost expusă unui contact cu un agent patogen. Cu toate că aceste ajustări ale teoriei nu sunt făcute cunoscute largului public.

În regulă, dar atunci cum se explică concluziile unui studiu din anii 70, publicat în Australian Journal of Medical Technology efectuat de B. Allen (de la Australian Laboratory of Microbiology and Pathology, Brisbane)în care se arată că, deşi un un grup de recruţi a fost vaccinat contra rubeolei, iar la persoanele respective s-a relevat un mare număr de anticorpi, 80% dintre recruţi s-au îmbolnăvit, când ulterior au fost expuşi agentului patogen. Sursa: Allan, B., Australian Journal of Medical Technology, Vol. 4, November, 1973, pp. 26 and 27. Începând cu anii 80 au apărut din ce în ce mai multe studii care certificau apariţia bolii tocmai printre persoanele care fuseseră vaccinate contra ei.
Argumentul etern pe care îl aduc adepţii vaccinării şi imunizării, susţinuţi finaciar masiv de către concernele farma, este acela că vaccinările, deci campaniile de imunizare au reuşit să ducă la eradicarea unui semnificativ număr de boli ale copilăriei, care făceau în trecut foarte multe victime. Oare chiar aşa stau lucrurile? Adversarii imunizării prin vaccinare susţin însă că în fapt aceste boli periculoase din trecut au dispărut ca urmare a condiţiilor de viaţă, igienă şi nutriţie care în ultima sută de ani s-au îmbunătăţit remarcabil! Aşa că cel mai bun lucru este să consultăm statisiticle şi graficele care ne arată evoluţia mortalităţii în ultima sută de ani, în unele ţări dine Europa (mai ales Anglia), Australia şi America de Nord (USA şi Canada), precum şi în două ţări din Lumea a Treia, Nigeria şi Republica Dominicană.

Pentru început, un grafic al mortalităţii în rândul copiilor de pînă la 15 ani, pentru Anglia şi Ţara Galilor, cuprinzând scarlatina, difetria, pojarul (rujeola) şi pertussis (în partea stângă este numărul de decese la un milion de copii, iar jos sunt anii):
Graficul 1: Decese copii sub 15 ani (England & Wales)


Graficul 1 ne arată că în Anglia şi Ţara Galilor mortalitatea a scăzut cu 90 % din 1850 până în 1940. Primul vaccin disponibil pentru aceste afecţiuni a fost cel contra difteriei la începutul anilor 40, urmat de pertussis la începutul anilor 50 şi cel pentru rujeolă (Measles) la sfârşitul anilor 60. Pentru scarlatină nu există vaccin.
Sursa: British Association for the Advancement of Sciences (Presidential Address), in The Dangers of Immunization, The Humanitarian Society, Quakertown Penn., USA, 1979; source cited: Porter 1971.

Graficul 2: Pertussis – rata anuală a mortalităţii (England & Wales)


Graficul 2 indică rata mortalităţii pentru pertssis în Anglia şi Ţara Galilor. Interesantă este izbucnirea din anii 40, deci din timpul războiului, când desigur condiţiile de viaţă şi nutriţie, precum şi stressul provocat de război a dus la o mai mare incidenţă a bolii. În total însă, din 1886 până în 1953, când vaccinul contra pertussis a devenit general valabil, descreşterea a fost de 98,5%. Sursa: McKeown, T., The Role of Medicine–Dream, Mirage, or Nemesis?, Basil Blackwell, Oxford, UK, 1979, p. 103

Graficul 3: Rujeolă (pojar) – rata de mortalitate la copii sub 15 ani (England & Wales)


Graficul 3: ne arată că rata mortalităţii datorate rujeolei la copii sub 15 ani a scăzut de la 1.100 cazuri la un milion de copii la mijlocul secolului XIX, la un nivel de practic 0 decese la mijlocul anilor 60, înainte de începerea imunizării. Sursa: McKeown, T., The Role of Medicine–Dream, Mirage, or Nemesis?, Basil Blackwell, Oxford, UK, 1979, p. 105 şi Waltzkin, H., „…Analysis of the Health Care Systems of Advanced Capitalist Societies,” in The Relevance of Social Science for Medicine, edited by Eisenberg, L., and Kleinman, A., 1980; source cited: Kass, 1971

Graficul 4: Variola (England & Wales)


Graficul 4: ne arată faptul că în Anglia şi Ţara Galilor a existat o continuă descreştere a ratei mortalităţii provocate de variolă, de la 300 de cazuri la un milion de copii, la practic 0 cazuri. Graficul este deosebit de interesant datorită perioadei din jurul anului 1870, când, ca urmare a introducerii legii obligativităţii vaccinării contra variolei, s-a produs o ruptură, cu o creştere de 275% a cazurilor de deces (vaccinul era disponibil şi până la acel moment, dar doar la cerere). Sursa: Based on McKeown, T., The Role of Medicine–Dream, Mirage, or Nemesis?, Princeton University Press, 1979, p. 1049

Graficul 5: rata mortalităţii infantile – Australia

Graficul 5: indică faptul că în Australia aproximativ 2/3 din declinul ratei mortalităţii în totalitatea cazurilor de boli infecţioase ale copilăriei a avut loc deja până la introducerea imunizării în masă contra bolilor infantile. Sursa: Based on Taylor, R., Medicine Out of Control, Sun Books, Melbourne, 1979, Figure 1.1, p. 9 and text p. 8; source cited; Australian Bureau of Census and Statistics, Demography Bulletins, Canberra, Australia

Graficul 6: declinul ratei mortalităţii în USA


Graficul 6: relevă faptul că în USA, fără beneficiul vaccinării, rata mortalităţii cauzată de tuberculoză a scăzut cu 96% până prin anii 60, şi că în acelaşi timp a dispărut şi mortalitatea provocată de febra tifoidă. Sursa: The Dangers of Immunization; source cited: Dingle, J., Scientific American, 1973

Graficul 7: declinul ratei mortalităţii provocate de tuberculoză în Anglia


Graficul 7: arată că rata mortalităţii tubercilozei a scăzut cu 87% în perioada dintre 1855 până în 1947, când au fost introduse antibioticele, după care a scăzut în continuare până la 93%, în momentul în care a fost introdus vaccinul BCG. Sursa: Taylor, R., Medicine Out of Control. Figure 1.2, p. 11; source cited: Crofton, J. and Douglas, A., „Epidemiology and Prevention of Pulmonary Tuberculosis,” in Respiratory Diseases, Blackwell Scientific Publications, Oxford, UK, 1969; and data from McKeown, T., The Role of Medicine, (Basil Blackwell edition) p. 92

Graficul 8: numărul ţărilor care au raportat cazuri de variolă


Graficul 8: relevă faptul că în cei 17 ani care au precedat introducerea de către OMS a planului de eradicare a variolei, a avut loc o scădere progresivă la aproape jumătate a numărului ţărilor care au raportat cazuri de variolă. Sursa: Hoole, F.W., Evaluation Research and Development Activities. Sage Publications, Newberry Park, California, Figure 2.3, p. 58

Graficul 9: rata decesului ca urmare a febrei reumatice – Anglia

Graficul 9: indică faptul că în Anglia, rata anuală a mortalităţii cauzate de febra reumatică a suferit un declin de aproape 86% în perioada dintre 1850-1946, moment în care penicilina a apărut pe piaţă.

Sursa: Ekanem, E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria: How Successful is the Expanded Programme of Immunization (EPI)?” Department of Community Health, College of Medicine, University of Lagos, Nigeria, published in Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, Oxford University Press, England, 1988, Figure 1, p. 324

Graficul 10: Scarlatină – rata decesului la copii de până la 15 ani în Anglia şi Ţara Galilor


Graficul 10: arată că între 1865 şi 1936, înainte ca sulfamidele să fie disponibile, rata decesului scăzuse cu aproape 96%. Sursa: Ekanem, E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria: How Successful is the Expanded Programme of Immunization (EPI)?” Department of Community Health, College of Medicine, University of Lagos, Nigeria, published in Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, Oxford University Press, England, 1988, Figure 1, p. 324

Graficul 11: cazurile de difterie raportate în Nigeria



Graficul 11: arată o semnificativă creştere cu vârful în 1977 (în 1975 este înlăturat de la putere prin asasinat generalul Yakubu Gowon, după care generalul Murtala Mohammed, autorul loviturii de stat este şi el asasinat în 1976; se instaurează legea marţială; situaţie politică foarte tulbure în Nigeria) după care urmează o scădere de peste73% în doar doi ani, perioadă în care a fost implementat şi programul de vaccinare EPI. Dar cu toate acestea, măreţul program EPI nu a putut împiedica creşterea din nou, cu de peste 30 de ori,  cazurilor de difterie, începând cu 1982 (din 1983 încep din nou tulburări politice şi lovituri de stat în Nigeria). Sursa: Taylor, R., Medicine Out of Control, Figure 1.3, p. 12; sources cited: Glover, J., „Incidence of Rheumatic Diseases,” Lancet, 1:499, 1930; and WHO, Geneva, „Annual Epidemiological and Vital Statistics 1950-196 I,” World Health Annual Statistical Reports (causes of death) 1962-1975

Graficul 12: mortalitatea cauzată de Pertussis în Nigeria


Graficul 12: arată o creştere semnificativă în 1973-74, urmată de o scădere naturală abruptă între 1974-75, cu un procent de 91%. Pe fondul unei creşteri uşoare, apoi mai rapide se introduce în 1979 programul EPI. După o scută perioadă de declin, în ciuda lui EPI, reapare o creştere bruscă de 34% în doar doi ani (remarcaţi vă rog din nou începutul primei creşteri în anul 1977, şi creşterea spectaculoasă din 1982; despre cei doi ani am vorbit mai sus, din punct de vedere politic şi implicit, social). Sursa: Waltzkin, H., „. . . Analysis of the Health Care Systems.”

Graficul 13: Poliomielita în Republica Dominicană

Graficul 13: relevă faptul că între 1980-1983, deci înainte de implementarea EPI, morbiditatea poliomielitei scăzuse cu 98,5% 8(1 caz la un milion). După programul EPI, a urmat o uşoară creştere, pentru ca mai apoi să se revină practic la o morbiditate 0. (Începând din 1978, tulburări politice şi o perioadă de mare criză financiară; se accentuează puternic şomajul şi implicit sărăcia; calmare a situaţiei la sfârşitul lui 1981; compară cu creşterile şi descreşterile din grafic). Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Graficul 14: Rujeola în Republica Dominicană



Graficul 14: indică faptul că în perioada 1980-1985, înainte de implementarea EPI, rata mortalitîţii scăzuse cu 88%. După introducerea programului EPI la sfârşitul lui 1985, declinul natural a continua un scurt timp, după care rata aproape s-a dublat în 1986-87. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Graficul 15: Difteria în Republica Dominicană



Graficul 15: arată o descreştere a morbidităţii difteriei, între 1978-1985, când a fost implementat EPI, de 81,5%. După introducerea EPI declinul a mai continuat o scurtă perioadă, după care cazurile de difterie s-au dublat în 1987 faţă de nivelul din 1986. După 1988, difteria s-a reîntors la declinul natural de dinaintea „experimentului EPI“, ajungând la un nivel foarte scăzut în 1989. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Graficul 16: Pertussis – Republica Dominicană


Graficul 16: indică o continuă descreştere de 84,5% a pertussis din 1978 până în 1985, când a fost aplict EPI, după care a urmat o scurtă creştere,  apoi o scădere până în 1988, an din care cazurile de pertussis s-au triplat. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Grafic 17: Tetanos – Republica Dominicană


Graficul 17: indică o scădere continuă de 74%, din 1979 până în 1985, când a fost implementat EPI. Dar până în 1988 cazurile de tetaos s-au triplat, după care a urmat din nou o descreştere naturală până la nivelul din 1986. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Graficul 18: Tetanosul neonatal în Republica Dominicană


Graficul 18: indică o descreştere naturală din 1978 până în 1985 de circa 98,5%, înainte de introducerea EPI (tetanos toxoid pentru femeile însărcinate). Dar din 1988 rata de îmbolnăvire a crescut de aproape cinci ori, după care în 1989 s-a reîntors la nivelul din 1986. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

Datele asupra eficacităţii imunizării
Difteria: la sfârşitul celor 3 ani de implementare a programului EPI (Expanded Program of Immunization) desfăşurat de UNICEF, Robert Mendelsohn, profesor asociat de medicină preventivă şi sănătate publică de la Universitatea Illinois, relatează în raportul său că „ copiilor care fuseseră vaccinaţi nu le-a mers mai bine decât celor nevaccinaţi“. El descrie o izbucnire de difterie în care 14 din cei 23 de copii care s-au îmbolnăvit, fuseseră anterior complect vaccinaţi. Ceea ce înseamnă că 60% din cei care se presupunea că fuseseră imunizaţi contra difteriei, au contractat boala. Astfel de situaţii nu pot decât să infirme teoria cnform căreia imunizarea contra difteriei ar oferi protecţie, nemai vorbind despre o eradicare a bolii prin vaccinare.  Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immununization Against Disease,” East West Journal, November, 1984, p. 51
Iar într-un alt material se specifică: „Din mai multe motive, toxoidul difteriei, fluid sau absorbit, nu este, aşa cum se anticipase, eficient ca agent imunizant. Difetria poate apare clinic la indivizii imunizaţi, chiar şi la cei a căror imunizare a fost raportată ca fiind complectă, iar persistenţa imunităţii induse rămâne o întrebare deschisă.“ Sursa: R. Mendelsohn, „The Truth About Immunizations,” The People’s Doctor–A Medical Newsletter for Consumers, Vol. 2, No. 4, Evanston, Illinois, p. 6

Iar datele americane susţin concluzia FDA, anume că în fapt toxoidul exacerbează seriozitatea şi gravitatea bolii. Iată şi câteva date concrete:

-în Canada, din 99 de cazuri de difterie (toate persoane sub 15 ani), 36 fuseseră anterior vaccinate cu toate cele trei doze de vaccin; Sursa: McCormick, W.J., „The Changing Incidence and Mortality of Infectious Disease in Relation to Changed Trends in Nutrition,” The Medical Record, Toronto, Canada, September, 1947, Reprint No. 5a, Lee Foundation for Nutritional Research, Milwaukee, Wisconsin, USA, p. 4

-în centrul epidemiologic din Baltimore, USA, 63% dintre cazuri au apărut la persoane care fuseseră vaccinate; iar în cazurile grave, mortale, (aşa-numitul „Bull-neck”), 77,8% fuseseră anterior vaccinaţi! Sursa: Eller, C.H., and Frobisher, M. Jr., „An Outbreak of Diptheria in Baltimore in 1944,” American Journal of Hygiene, Vol. 42, 1945, P. 179

-datele din diferite ţări europene ne arată că toxoidul difteriei în fapt precipită apariţia bolii; Sursa: Eller, C.H., and Frobisher, M. Jr., „An Outbreak of Diptheria in Baltimore in 1944,” American Journal of Hygiene, Vol. 42, 1945, P. 179

-între 1941-1944 autorităţile de sănătate din Scoţia au certficat 23.000 de cazui de difterie la copii anterior imunizaţi, dintre care 180 de decese; Sursa: Dettman, G., and Kaolkerions, A., „Second Thoughts About Disease,” p. 16
-în 1941 majoritatea copiilor din Franţa au fost inoculaţi contra difteriei, iar numărul de cazuri a ajuns la 13.795; vaccinarea în masă a continuat, iar în 1943 cazurile de difterie se aproape se triplaseră, ajungând la 46.750; Sursa: Cournoyer, C., What About Immunization? A Parent’s Guide to Informed Decision Making, Private Research Publication, Canby, Oregon, USA, 4th Edition, 1987, p. 5

-cazurile de difterie au crescut cu 55% în Ungaria şi s-au triplat în Geneva, Elveţia, după introducerea legii imunizării obligatorii; în Germania, măsurile obligatorii introduse în 1940 au dus la o creştere a numărului îmbolnăvirilor de la 40.000 în 1940 la 250.000 în 1945, când practic toţi copii erau imunizaţi; în aceaşi perioadă, în Norvegia nu s-a vaccinat, iar numărul total de cazuri de difterie a fost de 50!!! Sursa: Clymer, E.M., et al, The Dangers of Immunization, The Humanitarian Society, Quakertown, Penn., USA, 1983 Edition, p 47; de asemenea vezi: Neustaedter, R., The Immunization Decision–A Guide for Parents, The Family Health Series, North Atlantic Books, Berkeley, California, 1990, pp. 50 and 51

-în Suedia difteria practic a dispărut, fără a fi întreprinsă vreo vaccinare contra ei; Sursa: Taylor, R., Medicine Out of Control. Figure 1.2, p. 11; source cited: Crofton, J. and Douglas, A., „Epidemiology and Prevention of Pulmonary Tuberculosis,” in Respiratory Diseases, Blackwell Scientific Publications, Oxford, UK, 1969; and data from McKeown, T., The Role of Medicine, (Basil Blackwell edition) p. 92

-în conformitate cu cercetările lui Coumoyer, documentele oficiale ale armatei americane arată că rata morbidităţii şi mortalităţii era de 4 ori mai mare la cei vaccinaţi decât la cei nevaccinaţi;

Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations?, p. 5
Rujeola (Pojar): aşa cum am arătat deja, în Thailanda numărul de cazuri era în 1982, deci 2 ani înainte de a începe vaccinarea EPI, mai mic decât în 1988, deci la 5 ani după EPI. Iar în Nigeria rata rujeolei era în 1973, 6 ani înainte de EPI, mai mică decât în 1982, la 3 ani după EPI!

Sursa: Ekanem, E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria,” Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, December, 1988, p. 325

Universitatea din Alberta (USA) a iniţiat cercetări speciale asupra chestiunii imunizării contra rujeolei, după ce în 1987 campusul universităţii a fost „vizitat“ de o epidemie de rujeolă, în ciuda unei imunizări preexistente de 98%. Cecetările conduse de imunologul R. Marusyk au confirmat invaliditatea afirmaţiei conform căreia vaccinarea (efectuată la vârsta de 9 şi respectiv 12 luni) ar conferi o imunitate pe viaţă!

Interesant este şi faptul că 93% dintre copii incluşi în studiu nu au arătat nici o imunitate la vârsta de 6 luni! Mamele celor 120 de copii cuprinşi în studiu fuseseră toate vaccinate, dar imunitatea nu fusese transmisă copiilor. Ori teoria şcolastică afirmă că anticorpii mamei sunt transferaţi la naştere copilului, şi că aceşti anticorpi rămân prezenţi în copil ani de zile. Sursa: Dayton, L., „Measles Vaccination May Not Protect for Life,” New Scientist, Vol. 4, Vancouver, Canada, November, 1989, p. 6 (Conform D. de Saving de la IDRC, acest transfer şi reţinere de anticorpi de la mamă de către copil se produce doar atunci când mama a făcut boala în mod natural, şi nu atunci când doar a fost vaccinată!!! Rezultă sper, din ce în ce mai clar că practic tot ceea ce ne spun “vaccinatorii şefi” ai diferitelor naţiuni, ministere ale sănătăţii, epidemiologi şi virologi se dovedeşte a fi doar informaţie eronată, char  am putea spune minciună!)

Similar cu cercetarea efectuată la Universitatea din Alberta, în „National Geografic“ din Ianuarie 1991, în articolul „The Disease Detective“ (Detectivii bolilor), se face referire la o epidemie de rujeolă care a izbucnit în 1988 la Colegiul Fort Lewis, Durago, Colorado USA cu următoarea remarcă: „Surprinzător a fost faptul că majoritatea celor care s-au îmbolnăvit erau deja vaccinaţi. Investigatorii de la CDC (Center for Disease Control) au dat năvală în Campus pentru a descoperi ce anume era în neregulă.“ (Păi ce să fie, vaccinul era în neregulă!)

Există repetate rapoarte asupra epidemiilor de rujeolă în rândul populaţiilor vaccinate; Surse: Shasby, D.M., et al, „Epidemic Measles in a Highly Vaccinated Population,” New England Journal of Medicine, 296: 1987, pp. 585-589; Gustafson, T.L., et at, „Measles Outbreak in a Fully Immunized Secondary School Population,” New England Journal of Medicine, 316: 1987, pp. 771-774; Weiner, L.B., et al, „A Measles Outbreak Among Adolescents,” Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 90, 1987, pp. 17-20; Hull, H.F., et al, „Risk Factors for Measles Vaccine Failure Among Immunized Students,” Pediatrics, Vol. 76, 1985, pp. 518-523:

-un studiu efectuat în 30 de state ale USA a arătat că mai mult de jumătate din copii care au făcut rujeolă fuseseră anterior vaccinaţi; Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” p. 43

-Moskowitz et al. au constatat că în statele americane cu o vaccinare comprehensivă, între 61% până la 90% dintre persoanele care au făcut rujeolă fuseseră vaccinate conform indicaţiilor; Sursa: Markowitz, L.E., „Patterns of Transmission in Measles Outbreaks in the United States,” New England Journal of Medicine, Vol. 320, 1989, pp. 75-81
-un studiu canadian asupra a 1.600 de cazuri de rujeolă în regiunea Quebec, în perioada Ianuarie-Mai 1989, a arătat că în 58% dintre cazurile apărute la copii de şcoală, aceştia fuseseră vaccinaţi anterior. Sursa: „Measles–Quebec” MMWR (Morbidity and Mortality Weekly Report), Vol. 38 (a), 1989, pp. 329 and 330;

Conform unui studiu nepublicat al OMS, care căuta să afle care anume grup de copii este mai susceptibil pentru o infecţie cu rujeolă, s-a constatat că la copii nevaccinaţi rata de îmbolnăvire era de 2,4%. În tim ce la cei vaccinaţi era de 33,5%!!!  Altfel spus, probabilitatea de a se infecta şi dezvolta o rujeloă era de 15 ori mai mare la copii vaccinaţi!!! Sursa: Kalokerines, A., and Dettman, G., Viral Vaccines, Vital or Vulnerable, published by: The Conunittee of the Biological Research Institute, Warburton, Victoria, Australia, p. 27. (Note article of same title–but different content–is also referenced in the August, 1980 issue of the Australasian Nurses Journal)

Caragios este faptul că cercetătorii respectivi au argumentat această surprinzătoare realitate prin “vaccinul nu a fost corect administrat sau poate nu a fost corect produs”!!!  (Nota Qui bono: Păi, în cazul ăsta, ori nu sunteţi în stare să administraţi un vaccin, ori nu sunteţi în stare să-l produceţi ca lumea. Alegeţi-vă Dumneavoastră varianta, Domnilor, căci oricum ea nu poate dovedi altceva decât incompetenţa Domniilor-Voastre!!!)

Poliomielita: Bernard Greenberg (Decan la School of Public Health, University of N. Carolina) a condus Comitetul de evaluare şi standarde al American Public Health Association, şi în această calitate a depus mărturie în cadrul audierii iniţiate de Congresul american în chestiunea poliomielitei (HR0541, 1962).

Mărturia sa a relevat modificările de diagnostic şi manipulările statisticilor, care au condus la implementarea concepţiei conform căreia epidemia de polio a scăzut ca urmare a vaccinării anti-polio. „Ca rezultat al schimbărilor efectuate în metodele de diagnozare şi diagnostic, rata poliomielitei paralitice a scăzut de la începutul anului 1950 până în 1957. Acest fapt implică:

1. redefinirea a ceea ce este considerat a fi epidemie;

2. redefinirea bolii în sine;

3. diagnozarea falsă, şi reclasificarea ulterioară (înainte de 1954 foarte multe cazuri de presupusă poliomielit aparalitică erau în realitate cazuri de coxahie (enterovirus) şi de meningită aseptică;
Interesant este că Greenberg a certificat faptul că după introducerea vaccinării la începutul lui 1957, a existat în fapt o creştere substanţială a cazurilor de poliomielită prezumtiv paralitică.

În perioada 1957-58 numărul de cazuri a crescut cu 50%, iar între 1958-59 acesta a crescut cu 80%. Greenberg a arătat că în această perioadă au fost manipulate statisticile şi declaraţiile publice făcute de serviciile de sănătate publică americane, pentru a se crea o impresie pozitivă! Sursa: Hearings Before the Committee on Interstate and Foreign Connnerce, House of Representatives,” Eighty-Seventh Congress, Second Session on HR 10541, May, 1962, pp. 94-112; vezi şi The American Journal of Public Health, Vol.45, Sup.1-63,1955

O discuţie interdisciplinară excepţională moderată la cea de 120-cea întâlnire anuală a Societăţii medicale din satul Illinois, a confirmat faptul că în 1959, aproximativ 1.000 de cazuri de poliomielită paralitică au apărut la persoane care fuseseră vaccinate anti-polio cu multiple doze ale vaccinului Salk. Ca moderator al discuţiei, Greenberg a făcut următoarea observaţie: „Cea mai evidentă dezinformare este aceea că în 1958 au scăzut cu 50% cazurile de poliomielită, în timp ce rata de înbolnăvire s-a accelerat în fapt în 1959, mai ales la persoanele anterior vaccinate. O examinare ştiinţifică şi corectă a datelor precum şi a manierei în care acestea au fost manipulate va releva ineficacitatea  vaccinului Salk.“ Sursa: Section Panel on „Preventive Medicine and Preventive Health” at the 120″ Annual Meeting of the Illinois State Medical Society, May 26, 1960–reported in the Illinois Medical Journal, August and September issues, 1960

Atunci când pediatrul R. Mendelsohn a fost întrebat dacă polio va reapare ca urmare a opririi vaccinării, el a răspuns: Doctorii recunosc că 40% din populaţia americană nu este vaccinată contra polio! Deci, unde este boala, poliomielita? Bolile sunt ca moda, vin şi pleacă, apar şi dispar.“ Sursa: James, W., Inununization, p. 28

Vorbind la Convenţia Internaţională asupra sănătăţii din 1978, A. Burton a relatat că datele statistice din Australia, de la Universitatea New South Wales, au arătat că vaccinarea nu a avut un impact măsurabil asupra a ceea ce fusese considerat ca fiind epidemia de polio din Australia.

Sursa: James, W., Inununization, p. 28

Ciclul natural al apariţiei poliomielitei este bine ilustrat de către situaţia din Anglia, une poliomielita a atins un vârf în 1950, şi a scăzut cu 82% până în 1956, an în care a fost introdus vaccinul. Sursa: Neustaedter, R., et al, Immunizations, Are They Necessary?, Hering Family Health Clinic, Berkeley, California, 1981, p. 19

Tot din Audierile Congresului american citate mai înainte aflăm că în Israel în 1958 a existat o epidemie majoră de polio tip I. Măsurile de vaccinare fuseseră deja introduse, dar nu a existat o apreciabilă diferenţă între cei vaccinaţi şi cei evaccinaţi. Suplimentar 3 ani mai târziu, în statul Massachusetts a apărut o epidemie de polio tip II în care au existat mai multe cazuri în rândul celor vaccinaţi decât în rândul celor nevaccinaţi. Sursa: US House of Representatives, Hearings on HR 10541, p. 113. (Reported in the Toorak Times, Melbourne Australia, October 5, 1986)

Este de asemenea de semnalat faptul că într-unul dintre puţinele studii dublu-orb efectuate asupra vaccinului Salk, peste 200 de persoane care au primit vaccinul au contractat polio, în timp ce din grupul de control nu s-a îmbolnăvit nimeni!!! Acest studiu a fost prezentat de Mendelsohn (nu fusese făcut public oficial) , care în acelaşi articol din 1984 scria: „Adepţii vaccinului cu virus mort susţin că vaccinul cu virus viu duce la apariţia bolii. Celalţi, adepţii vaccinului cu virus viu susţin că un vaccin cu virus mort nu conferă o suficientă protecţie. La urma urmei, ambele tabere au dreptate, deoarece folosirea vaccinului,  fie cu virus mort fie viu, măreşte posibilitatea contractării unei poliomielite, în loc să o reducă.“ Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” p. 52 vezi şi: http://www.alternative-doctor.com/vaccination/mendelsohn.htm

Treisprezece oameni de ştiinţă au concluzionat recent asupra epidemiei de polio din Oman: eşecul vaccinului în epidemia din Oman nu poate fi pus pe seama „păstrării la rece, la frig“ a vaccinului şi nici pe suboptimizarea vaccinului; eficacitatea vaccinului OPV de a induce imunitate umorală a fost mai mică decât se aştepta, iar imunizarea polio de rutină se pare că nu este adecvată realizării unei eradicări a polio pentru anul 2000. (Ei au remarcat de asemenea epidemii de polio paralitic similare în alte populaţii complect vaccinate: Gambia, Brazilia, Taiwan, etc.) Sursa: Sutter, R., et al, „Outbreak of Paralytic Poliomyelites in Oman. Evidence for Widespread Transmission Among Fully Vaccinated Children,” Lancet, Vol. 338, September, 1991, pp. 715-720; Patriarca, et al, „Randomised Trial of Alternative Formulations of Oral Poliovaccine in Brazil,” Lancet, February, 1988, pp. 429-432; Kim-Farley, R., et al, „Outbreak of Paralytic Poliomyelitis in Taiwan,” Lancet No. 11, 1984, pp. 1322-1324; Deniing, M., et al, „Epidemic Poliomyelitis in the Gambia Following Control of Poliomyelitis as an Endemic Disease: Part 11. The Clinical Efficacy of Trivalent Oral Polio Vaccine,” American Journal of Epidemiology;

Pertussis (tuse convulsivă): V. Fulginiti, Preşedintele „American Academy of Paediatrics Committee on Infectious Diseases“ a făcut cea mai incisivă remarcă: „În ciuda a 30 de de experienţă cu imunizarea contra pertussis, motivele pentru recuperarea din infecţia acută şi imunitatea subsecventă sunt încă incerte. Se ştie că un al doilea atac apare foarte rar după o boală făcută natural. De asemenea se ştie dă 45-95% din cei vaccinaţi sunt susceptibili de o recidivă începând cu 12 ani mai târziu (după vaccinare)… nu înţelegem încă mecanismele imunologice implicate în rezistenţa la infecţie ca urmare a unei boli experimentate natural. Este vaccinul contra pertussis eficient?… înaintea largii răspândiri a vaccinului contra pertussis, atât rata incidenţei pertussis cât şi a cazurilor de deces erau în declin. O scădere de 50% a cazurilor şi de 84% a mortalităţii a fost înregistrată în Anglia între 1047 -1972, iar protecţia conferită de vaccin înainte de 1968 este slabă, nu mai mare de 20%…. Anglia este avocatul cel mai aprig al vaccinării pentru care însă nu există date suficient de solide.“ Sursa: Fulginiti, V., „Controversies in Current Immunization Practices: One Physician’s Viewpoint,” 1976, in Morris, J.A., Statement Submitted to US Senate Committee on Labor and Human Relations. Subcomniittee on Investigations and General Oversight, June 30, 1982. (Dr. Morris served as Director of the Slow, Latent, and Temperant Virus Section of the US Bureau of Biologics, Food and Drug Administration);
G.T. Stewart observa în „British Medical Journal“ că din 8.092 de cazuri de pertussis, 2.940 (36%) erau persoane complect vaccinate, în timp ce 2.434 (30%) nu erau deloc vaccinate. Sursa: Stewart, G.T., British Medical Journal, January 31, 1976; Stewart, G.T., „Vaccination Against Whooping Cough: Efficiency vs. Risks,” Lancet, 1977, p. 234
În Medical Tribune Report (10 Ianuarie 1979) se relatează asupra unei izbucniri de pertussis în care din 85 de copii complect imunizaţi s-au îmbolnăvit 46 (iar despre restul de 36 se ralata prezenţa unui anumit număr de factori predispozitorii). Sursa: Medical Tribune, January 10, 1979, p. 1

Cercetările lui  Ekanem (Graficul 12) relevau o creştere cu 21% a cazurilor de pertussis la sfârşitul celor 3 ani de EPI în Nigeria. Sursa: Ekanem E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria,” Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, p. 325, December, 1988

Tetanos toxicoid şi imunoglobulina

Neustaedter indica faptul că „tetanosul pare a fi eradicat în USA în primul rând datorită condiţiilor de igienă şi a corectei tratări a rănilor“. În perioada 1982-84 au existat în USA doar 8 cazuri, fără nici un deces. Sursa: Neustaedter, R.,The Immunization Decision, p. 32

Cercetările lui Cournoyer indicau ca primă cauză a tetanosului în ţările subdezvoltate infecţiile la cordonul ombilical la naştere. Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations? p. 12 Astfel de infecţii pot fi cel mai bine eliminate pritr-o informare corectă şi un training adecvat al asistenţilor natali tradiţionali. Suplimentar Cournoyer sugera faptul că “dovezile în sprijinul vaccinului tetanos  toxicoid parvin de la studii epidemiologice care nu prezintă suficiente criterii şiinţifice verificabile.”

Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations? p. 12

Conform datelor prezentate în Gaficul 17, în Republica Dominicană incidenţa tetanosului printre copii a crescut în fapt în următorii 2 ani de după programul EPI, iar Graficul 18 ne arată că rata tetanosului neonatal era minoră înainte, dar a crescut după EPI. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990

De ce trebuie reconsiderat succesul eradicării variolei (vărsat)

Deşi variola aparţine aparent cărţilor de istorie a medicinei, este necesară reexaminarea afirmaţiei precum că boala a fost eradicată mai ales ca urmare campaniilor de imunizare a OMS. O tratare onestă a acestei probleme este necesară cu atât mai mult cu cât unul dintre principalele arumente ale programenlor UCI-EPI, prin care acestea sunt legitimate, este tocmai revendicarea acestei „poveşti de succes“ a eradicării variolei.

O puternică provocare a acestui punct de vedere tradiţional o aduc Buttram şi Hoffman: „ Mulţi oameni consideră probabil că vaccinul contra variolei a jucat un rol major în recenta eradicare a variolei la nivel global, fără însă a verifica faptele. În articolul „Vaccinurile – un viitor sub semnul întrebării“  se arată că mai puţin de 10% din copiii din ţările subdezvoltate au fost vaccinaţi.“ Ceea ce arată că, la o „acoperire“ atât de slabă, campania OMS nu a putut juca rolul unui factor real în eradicare. Datele prezentate de cei doi arată că vaccinarea nu a fost necesară pentru eradicarea variolei. Sursa: Buttram, H.E., and Hofftnan, J.C., „Bringing Vaccines Into Perspective,” (reference to „vaccines, a therapy in question,” Theropocia, June, 1981, p. 23) Mothering, Vol. 34, Winter Edition, 1985, p. 43
Apare evident că afirmaţiile OMS asupra meritului eradicării variolei nu sunt corecte. Dacă ne vom deplasa destul de mult timp înapoi, vom descoperi că cercetările independente ale lui Creighton, publicate în a noua ediţie a „Encyclopedia Britannica“ contravin puternic cu programul de imunizare contra variolei. Iată doar câteva extrase:

-în Bavaria în 1871, din 30.742 de cazuri, 29.429 erau persoane deja vaccinate, adică 95,7%!

-deşi Prusia era ţara cea mai bine vaccinată din lume la ora aceea, mortalitatea cauzată de variolă în epidemia din 1871 a fost mai mare (69.839) decât a celorlalte state nordice;

-în conformitate cu un competent statistician (A. Vogt) rata mortalităţii de variolă în armata germană, în care toţi recruţii erau obligatoriu vaccinaţi, era cu 60% mai mare decât în rândul populaţiei civile germane de vârstă similară, deşi re-vaccinarea nu era obligatorie printre aceştia din urmă;

-în Köln, prima persoană nevaccinată care s-a îmbolnăvit de variolă în 1870 a fost în fapt ce-a de a

174-a dintre cei care s-au îmbolnăvit, iar în Bonn în acelaşi an, de abea a 42-a persoană bolnavă era una nevaccinată, în timp ce în Liegnitz în 1871, primul nevaccinat a fost deabea al 225-lea bolnav, în ordine cronologică; Sursa: Creighton, C., „Vaccination,” Ninth Edition of the Encyclopedia Brittanica, pp. 29 and 30

(Nota Qui bono: o prostie mai mare nici nu am mai auzit, decât atunci când se afirmă că nevaccinaţii sunt de vină şi că ei, pentru că sunt nevaccinaţi, îi pun în pericol pe ceilalţi , vaccinaţi. Păi daca sunt vaccinaţi, înseamnă că nu trebuie să le pese, căci sunt protejaţi şi deci nu se vor îmbolnăvi. În timp ce aşa vaccinaţi cum sunt, pot pe mai departe fi purtători de agent patogen, şi deci, fără a fi bolnavi ei înşişi, îi pot infecta pe cei nevaccinaţi. Mai degrabă, eu, ca nevaccinat, trebuie să mă feresc de cei vaccinaţi, care sunt sănătoşi, dar care fiind „cărăuşi“ ai agentului patogen, mă pot infecta pe mine. Dar parcă asta este singura inepţie vechiculată  de imunologi şi adoptată orbeşte, fără un pic de gândire, de către foarte mulţi oameni! Mai cunosc o grămadă d-astea!)

Şi pe măsură ce ne apropiem de vremurile noastre, tabloul general nu se modifică deloc. Dettman şi Kalokerinos descriu o vizită pe care au făcut-o în Filipine cu 15 ani în urmă (prin 1965 deci): „Am rugat oficialităţile de acolo să ne prezinte statistiiile şi documentele asupra ratei variolei, dar astfel de lucruri nu existau la faţa locului. Ceea ce se ştia era faptul că vaccinarea sistematică începuse în 1905 iat în 1918-19 au existat 112.549 de cazuri de boală cu 60.855 de decese!!!  Mortalitatea crescuse alarmant de abea după introducerea vaccinării, iar autorităţile locare recunoşteau că rata extrem de mare de mortalitate era greu de explicat.“ Sursa: Dettman, G., and Kalokerinos, A., „Viral Vaccines Vital or Vulnerable,” Australasian Nurses Journal, August, 1980, p. 30:

Vorbind la Conferinţa asupra dezvoltării din 1973 de la Bruxelles, profesorul George Dick admitea că în ultimele decade, 75% dintre cei care contractaseră variolă în Anglia, erau persoane vaccinate. Dick admitea că în anumite ţări tropicale variola fusese eradicată fără a se fi folosit vaccinarea.  Sursa: Dettman, G., and Kalokerinos, A., „Viral Vaccines Vital or Vulnerable,” Australasian Nurses Journal, August, 1980, p. 29 Graficul 8 arată clar că înainte de a fi introdusă campania de eradicare de către OMS, 38 de ţări nu mai raportaseră nici un caz de variolă! Sursa: „Natural History of Smallpox,” in the New Scientist, November, 1978, p. 30

A. Hutchison scria în Journal of the Royal Society în 1974 referitor la vaccinul contra variolei că este „…lipsit de potenţă. Am dat detalii asupra diferitelor focare de variolă din Anglia, şi unde anume fuseseră diagnosticate. Aceasta indică clar că măsurile preventive sunt în general inefective“.

Sursa: Dettman, G., andKalokerinos, A., „Viral Vaccines,” p. 29

Într-un articol din „New Scientist“ se indică faptul că „familia virusurilor de variolă este genetic instabilă“ şi că o nouă tulpină virală care să pună în ameninţare programul de eradicare al variolei promovat de OMS“ poate apărea oricând şi oriunde. Sursa: Hoole, F.W., Evaluation Research and Development Activities, Sage Publications, Newberry Park, California, Figure 2.3, p. 58

Este interesant de menţionat că într-un articol din 1980 din „Australasian Nurses Journal“, Dettman şi Kalokerinos subliniau că prin microscopul electronic nu se putea distinge între diferitele virusuri de variolă. Sursa: James, W., Immunization, p. 18 Conform lui D. de Saving de la IDRC, din 1990 se poate face o distincţie în secvenţa AND, dar nu se ştie dacă acest lucru joacă vreun rol în rapoartele asupra variolei din toată lumea. La ora actuală doar 10% din populaţia globului este vaccinată contra variolei. De altminteri vaccinul contra variolei este extrem de periculos, la sfârşitul anilor 60 existând rapoarte asupra a 3.000 de copii care au suferit daune aduse creierului; iar în Germania conform lui G. Kiftel, în 1967 vaccinul contra variolei a produs afectarea creierului a 3.296 de copii, dintre care 71 au decedat. Sursa: James, W., Immunization, p. 18

În lucrările de specialitate şi de virologie umană asupra virusurilor vertebratelor ne atrage atenţia din 1970 relatarea asupra unui virus al „variolei maimuţei“, despre care se spune că este din punct de vedere clinic identic cu cel cunoscut al variolei clasice umane. Cazuri de acest gen au fost relatate din Zair, Camerun, Nigeria, Coasta de Fildeş, Liberia şi Sierra Leone (în Mai 1983 au fost raportate 101 cazuri). Sursa: Belshe, R.B., Editor, Textbook of Human Virology, PSG Publishing Co. Inc., Littleton, Massachusetts, USA; Andrews, Sir Christopher, et at, Viruses of Vertebrates, Bailliere Tindall, London, UK, Fourth Edition, (Figure 33.5 Sharing Distribution of Human Monkeypox Cases, courtesy of I. Arita, Smallpox Eradication Unit), p. 944 (Vezi şi Razzell P., The Conquest of Smallpox, Caliban Books, United Kingdom, 1977.)

Supra-diagnozare sau incompetenţă?

Supra-diagnozarea rujeolei este unul dintre procedeele des folosite de diferite organizaţii gen OMS, UNICEF, Ministere ale Sănătăţii, concerne farma, pentru a băga frica în oameni şi a-i convinge să se vaccineze. Iata un caz concret din 2006:

Cazuri confirmate de rujeolă (deci afecţiune contra căreia se face vaccinarea ROR-MMR) în Anglia şi Ţara Galilor, Octombrie-Decembrie 2006:

Rujeola: cazuri notificate: 474, testate: 589, cazuri confirmate: 8!!! Asta înseamnă o supra-diagnozare (sau diagnostic pus greşit, dacă vreţi) de 7.400% (-589/8 = de 74 de ori sau 7.400%).

Sursa: CDR Weekly, Volume 15 Number 12 Published: 24 March 2005

Totalul cazurilor confirmate de rujeolă şi lichid oral IgM test anticorpi în cazurile notificate către ONS, pentru săptămânile 40-52/2005

Notificate: 408; Testate: 343; Cazuri confirmate: 22

Rata de supra-diagnostic: -408/22 = 1.850% sau de 18,5 ori

Sursa: CDR Weekly, Volume 16 Number 12 Published on: 23 March 2006

Asta înseamnă că, dacă cineva are intenţia de a crea panică, şi de a provoca o nouă „pandemie“, (că tot se poartă în ultimii ani moda asta), prezintă publicului larg doar cazurile notificate, semnalate sau presupuse, fără a mai prezenta şi confirmarea laboratoarelor. Şi iată că deodată avem 589 de cazuri, în loc de 8. Cam aşa a fost informat şi publicul român în iarna anului trecut asupra cazurilor de porcină, cu 122 de decedaţi dintre care (dacă) erau doar 7 confirmate prin analizele de laborator.

Doar una dintre multele metode de măsluire şi mistificare. Cetăţeanul obişnuit, neavizat, se îngrozeşte, intră în panciă şi dă fuga la Ministrul Sănătăţii ca să primească vaccin cu… cercel.

Alte statistici, aceleaşi rezultate

Până acuma ne-am ocupat mai ales de afecţiunile contra cărora există vaccinuri. Firesc, căci aceasta este problema care ne interesează în mod deosebit. Pentru a putea verifica afirmaţiile făcute anterior, să privim un pic şi statisticile altor boli, care de asemenea cu 100-150 de ani în urmă provocau multe cazuri de îmbolnăvire şi chiar deces, afecţiuni însă contra cărora nu s-a făcut niciodată un vaccin. Şi să începem cu scorbutul. Avem mai jos un tabel cu rata mortalităţii datorată scorbutului , pentru Anglia. Din 1901 scorbutul a bătut permanent în retragere. Interesante sunt cele două „izbucniri“ de scorbut, una în perioada1916-1919, deci în timpul primului război mondial (nutriţie deficitară obiectiv-istorică) şi cea de a doua în perioada 1941-1945, deci din nou în timpul unei crize mondiale, cel de-al doilea război mondial. Din 1946 cu variaţii le de rigoare, scorbutul ajunge la „zero“ în 1964. Cunoaşteţi astăzi în Europa vreun caz de scorbut. Desigur ca nu a existat vaccin contra scorbutului, deoarece această boală este provocată de lipsa vitaminei C, deci de semnificative probleme de nutriţie!

UK Scurvy Mortality Rates 1901 to 1967 – Published: Roman Bystrianyk

Să vedem acuma alte două afecţiuni care „bântuiau“ pe vremuri, şi de care am auzit doar din cărţile de istorie: febra tifoidă şi scarlatina. Ambele au dispărut fără vaccinuri, dar cu apă potabilă curată, nutriţie sănătoasă, igienă sanitară şi condiţii optime de locuit. Iată mai jos graficele respective pentru mortalitatea provocată de tifoidă şi scarlatină în Anglia, USA şi Australia.

USA în comparaţie cu Anglia – mortalitatea în tifoidă 1901-1965 – Published: Roman Bystrianyk

USA în comparaţie cu Anglia 1901-1965 – Published: Roman Bystrianyk

Iar în continuare situaţia pentru aceleaşi boli în Australia: (din păcate calitatea graficelor este mai slabă):

Australia – rata mortalităţii tifoidei între 1880-1970; nu există vaccin!

Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia, reprodus în cartea lui  Greg Beattie Vaccination A Parent’s Dilemma

Australia – rata mortalităţii în scarlatină între 1880-1970

Sursa: aceaşi ca mai sus

După cum puteţi vedea, tendinţa în cazul acestor trei afecţiuni, contra cărora nu a existat niciodată vaccinare, este identică cu tendinţele celorlalte boli, contra cărora se vaccinează într-o veselie. Logica ar fi simplă: dacă bolile infecţioase dispar, din ce să trăiască săracii de la concernele farma? Păi, din vaccinuri contra bolilor care nu mai axistă, sau din boli care nu există, şi contra cărora desigur că nu se pot face vaccinuri. Tocmai de aceea nu există vaccin contra AIDS, hepatitei C, cancerului şi altor  chestii de genul acesta. În schimb se pot face alte medicamente, antivirale, chemoterapii, etc.

Deci: concernele farma fac bani adevăraţi din produse virtuale. Asta da afacere. Iar noi încă ne mai lăsăm fraieriţi?

Dar să ne întoarcem la vaccinurile lor (căci ale noastre nu pot fi). În continuare o serie grafice, altele decât cele prezentate mai înainte, dar care confirmă acelaşi fenomen.

Mortalitatea datorată rujeolei în USA şi Anglia: în anul 2007, şansa ca cineva să moară de rujeolă în Anglia sau Ţara Galilor, plecând de la premiza că nimeni n-ar fi vaccinat, ar fi d 1 la 55 de milioane. Şansa de a fi lovit de trăznet este deci de 30-60 de ori mai mare!

Sursa: grafic în scară logaritmică după Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

Iar alăturat, acelaşi grafic în scală analogă:

Sursa: Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

Graficul de mai jos, tot asupra rujeolei, provine dintru material medical „peer refereed“. Linia roşie punctată a fost introdsă ulterior. Ea ne indică mai clar scăderea ratei mortalităţii şi morbidităţii în USA. Deşi statistica se opreşte la anul1975, prin prelungirea liniei roşii, în baza aceluiaşi logaritm, rezultă că pentru anul 2010, mortalitatea este de 1 din 25 de milioane, fără vaccin. Care poate fi motivul pentru care se mai practică vaccinarea anti-rujeolică în masă? Qui bono?

Sursa: Measles mortality in the United States 1971-1975. Halsey et al, Am J Public Health 1980;70:1166–1169.

Mortalitatea datorată rujeolei în USA în comparaţie cu Anglia 1901-1965 – Published: Roman Bystrianyk.

Iată aici şi rata mortalităţii datorată rujeolei pentru Australia între 1880-1970.

Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia

Să trecem în continuare la oreion (parotidită epidemică).

Mortalitatea datorată oreionului în Anglia şi Ţara Galilor între 1910-1999 Sursa: Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

În conformitate cu The British Medical Association (‘BMA’) şi cu The Royal Pharmaceutical Society of Great Britain (RPSGB) vaccinarea contra oreionului este din punct de vedere clinic inadecvată: „Deoarece oreionul şi complicaţiile sale iau foarte rar forme serioase este foarte puţin indicată o folosire de rutină a vaccinului contra oreionului.“

Sursa: British National Formulary (‘BNF’) 1985 and 1986

De asemenea încă din 1974 UK’s Joint Committee on Vaccination and Immunisation şi Ministry of Defence erau de acord că: „nu există necesitatea introducerii vaccinării de rutină contra oreionului“ deoarece „complicaţiile pe care le poate provoca această boală sunt extrem de rare.“

Sursa: JCVI minutes 11 Dec 1974.

Doctorii şi surorile care omit să le spună pacienţilor că vaccinul contra oreionului din MMR (ROR) este clinic inutil, care omit să informeze exact asupra reacţiilor adverse şi care, după toate acestea, administrează vaccinul, se comportă lipsit de etică, potenţial în contradicţie cu legile juridice şi sunt deci susceptibili de a fi inculpaţi într-un proces de prejudicii. Pe de altă parte, ei sunt incapabili să explice exact riscurile deoarece datele privind reacţiile adverse nu sunt colectate (centralizate) iar datele deja existente sunt ascunse.

Consecinţa este că administrarea vaccinului ROR (MMR) copiilor nu poate fi justificată nici clinic şi nici etic. Există prea puţin beneficiu clinic pentru copii prin introducerea vaccinării contra oreionului, ceea ce face ca această acţiune să nu fie justificată ca fiind o măsură de sănătate publică. Una dintre consecinţele acestei vaccinări inutile este faptul că la ora actuală tinerii adulţi de sex masculin sunt puşi în faţa riscului unei orhite (inflamaţie a testicolelor) sau unei sterilităţi cel puţin parţiale, deoarece ei nu au facut boala în copilărie, în mod natural, şi deoarece vaccinarea ROR (MMR) nu este eficientă în a conferi o imunitate complectă în întreaga populaţie vaccinată.

Unul dintre rezultatele vaccinării ROR (MMR) este faptul că periodic apar focare epidemice de oreion în grupuri de vârstă matură. În 2005 în Anglia oreionul bântuia printre studenţii din Colegii şi Universităţi. Vezi Mumps and the UK epidemic 2005, R K Gupta, J Best, E MacMahon BMJ  2005;330:1132-1135 (14 May).

Unul din patru bărbaţi care a atins pubertatea şi care nu a făcut oreion, deci nu a căpătat imunitatea contra oreionului în mod natural, riscă o orhită! Orhita (inflamare a testicolelor, de regulă uni-laterală) este recunoscută ca şi complicaţie în 20-30% dintre cazurile clinice de oreion după vârsta pubertăţii. Unele atrofieri testiculare apar în 35% din cazurile de orhită datorată oreionului. Aceasta înseamnă că un testicol din cei doi se atrofiază, respectiv devine steril. Acest lucru se întâmplă la unul din nouă pacienţi care capătă oreion după pubertate, în comparaţie cu nici un astfel de caz atunci când boala izbucneşte înainte de pubertate. Sterilitatea totală este rară, căci există două testicole, iar atrofierea se produce doar la unul dintre ele. Dar este oare aceasta o consolare? Balastul psihologic rămâne oricum de dus în spinare toată viaţa. Rezultă că este mult mai bine să faci oreion normal, în copilărie, decât să devii semi-viril la maturitate.

Vezi şi http://emedicine.medscape.com/article/966678-overview în limba engleză.

(Nota Qui bono: natura nu este sadică, dar are legile ei clare şi logice. Dacă le nesocotim, suntem singuri vinovaţi de rezultate. Din păcate de multe ori le nesocotim fiindcă nu suntem suficient informaţi, sau suntem intenţionat dezinformaţi, ori acest lucru este, regret că trebuie să o spun, criminal! Iar oreionul, şi orhita nu sunt doar un caz singular.)

La fel ca şi în cazul oreionului, vaccinarea contra rubeolei se plasează şi ea la graniţa ilegalului şi

in-eticului. Nu am inclus aici un grafic al rubeolei, deoarece reubeola nu mai este de sute de ani letală (nu provoacă decesul), iar cazurile de deces datorate rubeolei au fost în ultima sută de ani atât de rare, încât nu se poate face un grafic cu ele. Efectele rubeolei asupra copiilor sunt minimale, iar vaccinarea nu aduce nici un beneficiu clinic unui copil, mai ales dacă vom compara acest fapt cu reacţiile adverse ale vaccinului.

Dacă o femei gravidă se îmbolnăveşte de rubeolă, există posibilitatea ca nou-născutul să aibe anormalităţi congenitale sau chiar să se nască mort. Ori dacă vaccinul ROR nu este eficace (nu conferă o protecţie de lungă durată, eeventual pentru toată viaţa, aşa cum se întâmplă în cazul bolii experimentată natural) în cazurile de oreion şi rujeolă, există evident riscul ca o femei care a fost vaccinată să nu capete o imunitate efectivă şi deci să existe riscul potenţial al unei rubeole în timpul sarcinii. Acest risc nu ar exista dacă persoana respectivă ar fi făcut rubeolă, şi deci ar fi căpătat imunitate naturală în copilărie. (Din nou lipsa de respect faţă de legile naturii, cu consecinţele ei neplăcute).

Înainte de introducerea vaccinului contra rubeolei, numărul de cazuri în Anglia era de circa 50 pe an. Dintre care 92% se desfăşurau absolut normal. Sursa: DANISH MEDICAL BULLETIN MARCH 1987 – WAVES Vol. 11 No. 4 p. 21 . Ori acesta este un risc incomparabil mai mic faţă de cel al unei rubeole după pubertate sau mai târziu, mai ales în timpul unei sarcini!

Pentru cei care doresc să consulte mai multe materiale informative asupra vaccinării contra rubeolei iata câteva articole interesante (însă în limba engleză):

False Government Rubella Scare Stories – Reply to Professor Louis Z Cooper 6 Iunie 2005

Rubella Scares – Demonstrating the Figures are False 11 August 2005

False Government Rubella Scare Stories – Only 20,000 Percent Overstated 1 Iunie 2005

În continuare doresc să pun la dispoziţie o serie de grafice combinate, între afecţiuni infecţioase contra cărora există vaccinare şi/sau contra cărora nu există vaccinare. Pentru început un grafic asupra ratei mortalităţii în USA cauzată de rujeolă, scarlatină, pertussis, tifoidă şi difterie: vaccinul contra difetriei introdus în 1920, contra pertussis la sfârşitul anilor 40 iar cel contra rujeolei în 1983.

USA Disease Mortality 1900 to 1965 Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever – Published: Roman Bystrianyk

Următorul grafic este similar cu cel de mai sus, dar sunt suplimentar incluse decesele provocate de influenza şi tuberculoză. Şi aici puteţi observa că decesele datorate influenzei (gripă) nu au fost prevenite prin vaccinare, deoarece în aproape toată perioada prezentată în grafic nu a existat un vaccin antigripal, el fiind însă prezent astăzi, când mortalitatea datorată gripei (influenza) a „explodat“.

USA Disease Mortality 1900 to 1965 Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever, Influenza & Pneumonia, Tuberculosis – Published: Roman Bystrianyk

Observaţi explozia de gripă şi pneumonie (interesant ca este adăugată şi pneumonia la gripă!) din perioada aşa-numitei „gripe spaniole“. Iar mai jos aveţi graficul pentru Anglia între 1901-1964 în ceea ce priveşte rata mortalităţii rujeolei, scarlatinei, tifoidei, pertussis şi difteriei.

UK Disease Mortality 1901 to 1965 Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever – Published: Roman Bystrianyk

Difteria: Rata mortalităţii cauzate de difterie în Anglia şi USA, în cădere liberă până prin 1952, când practic afecţiunea nu mai juca nici un rol. În Anglia, deşi vaccinul contra difteriei a fost introdus în 1940, foarte mulţi copii mai ales sub 5 ani nu au fost vaccinaţi, iar o mare campanie de vaccinare s-a desfăşurat în perioada 1945-1946. Deci grupul copiilor sub 5 ani constituia un grup de risc, conform „vacciniştilor“. Dar puteţi observa vreo diferenţî în rata mortalităţii de după 1946 pentru Anglia? Nu! Surprinşi? „Succesul“ vaccinului contra difteriei este o altă dogmă quasi-ştiinţifică predicată de medicina şcolastică, care nu are susţinere în date ştiinţifice obiective, iar în datele statistice, ce să mai vorbim.

USA Compared to UK Diphtheria Mortality 1901 to 1965 – Published: Roman Bystrianyk

Graficul următor este unul dintre cele mai interesante, deoarece aduce alături vaccinarea şi măsurile de îmbunătăţire a nutriţiei şi reformelor sociale şi de sănătate.Graficul se referă la mortalitatea datorată difteriei în Anglia şi Ţara Galilor, pentru perioada 1901-1999. În 1940 începe campania de imunizare contra difteriei, în 1944 este introdus în şcoală laptele oferit gratuit copiilor, precum şi măsuri medicale şi de control dentar , iar în 1948 întră în vigoare noua reformă socială şi de sănătate. Observaţi că după fiecare dintre ultimele două (1944 şi 1948) s-au înregistrat scaderi vizibile în rata mortalităţii.

England & Wales Diphtheria Mortality 1901 to 1999 – [By Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr. Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

Iar aici avem rata mortalităţii cauzată de difterie pentru Australia între 1880 şi 1970

Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia.

Vaccinul contra difteriei a fost introdus în Anglia în 1940. Dar în mod sigur nu a jucat nici un rol în rata mortalităţii de difterie dintre 1941-1946. Graficul ratei de mortalitate totală din acea perioadă ne arată că vaccinul nu a jucat un rol important. La sfarşitul lui 1941: „circa 36% din copii de şcoală erau imunizaţi, dar numai 19% dintre copii preşcolari.Sursa: British Journal of Nursing October 1948 p121.

De abea după 1946-47, după ce mortalitatea cauzată de difterie a scazut drastic (se terminase cel de-al doilea razboi mondial), a avut loc o campanie majoră de vaccinare antidifterică. 969.000 de copii sub 5 ani au fost vaccinaţi atunci. Sursa: vezi mai sus. Cu o rata anuală a creşterii natalitaţii de 200.000, aceasta reprezintăpractic mai mult decât totalul copiilor nascuţi între 1941-46. Astfel rezultă că vaccinarea antidifterică nu este răspunzătoarea pentru scăderea mortalitaţii dintre 1941-1946! În schimb un impact evident au avut modificările din sistemul social şi cel de sănătate care au avut loc în 1944, 1947 şi 1948. Vezi al doilea grafic de mai sus! Se poate clar observa că scăderea mortalităţii cauzate de difterie a urmat aceaşi curbă descrescatoare ca şi scăderea ratei totale a mortalităţii infantile, deci vaccinul nu a adus nimic nou.

Pertussis: rata mortaliăţii scade substanţial şi în cazul tusei convulsive, înainte ca vaccinarea sa fie introdusă. Contribuţia acesteia, daca a avut vreuna, este neglijabilă. Rata scadeii mortalităţii infantile datorate pertussis este identică cu scăderea ratei mortalităţii de pertussis în intregul populaţiei, ceea ce confirmă aserţiunea de mai sus.

USA şi Angila-rata mortalitaţii cauzate de pertussis:

USA Compared to UK Whooping Couch (Pertussis) Mortality 1901 to 1965 – Published: Roman Bystrianyk

Şi rata mortalităţii pertussis pentru Anglia şi Ţara Galilor:

UK Whooping Couch (Pertussis) Mortality 1838 to 1978 – Published: Roman Bystrianyk

Iar mai jos avem graficul ratei mortalitaţii pertussis comparativ între toate categoriile de vârsta şi mortalitatea infantilă, pentru Anglia şi Ţara Galilor:

England & Wales Whooping Cough (Pertussis) Mortality 1901 to 1999 [By Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

În continuare, rata mortalitaţii pertussi pentru Australia:

Australian Whooping Cough (Pertussis) Mortality 1880-1970 – Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia,

Tetanos: graficul de mai jos ne prezintă mortalitatea generala comparată cu cea infantilă în cazurile de tetanos, pentru Anglia şi Ţara Galilor, în perioada 1901-1999. Scaderea cazurilor de tetanos după anii 1947-48 se justifica pe de o oarte prin reformele despre care am vorbit mai înainte, precum şi prin scăderea numărului de muncitori fermier la jumătate (după cel de-al doilea razboi monial) datorată mecanizării agriculturii, şi implicit a cazurilor de răniri datorate accidentelor de munca din acest domeniu, dar şi unei mai bune asistenţe medicale în aceasta privinţă (tratarea mai eficientă a accidentelor de muncă). Reducerea cazurilor de tetaons dupa anii 50 este evidentă în graficul de mai jos.

Tetanus Mortality England & Wales 1901 to 1999 [By Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England

Variola: pentru variolă dispunem de un grafic care ne prezintă rata de deces cauzat de însuşi  vaccinul contra variolei (de pe vremea cand industria farmaceutică nu reuşise încă să ascundă toate statisticile). În USA pe la 1901 mureau mai mulţi oameni din cauza vaccinului decât din cauza variolei însăşi. Severitatea bolii a scazut treptat o dată cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi locuit, şi nicidecum datorită vaccinului, aşa cum consideră „dogma şcolastică“. Un vaccin care are nevoie de 100 de ani pentru a „acţiona pozitiv“ nu este un vaccin, ci o mare minciună.

UK Deaths Caused by Smallpox Vaccination 1875 to 1922 – Published: Roman Bystrianyk

Iar în urmatorul grafic se pot compara similitudinile dintre decesele provocate de variolă şi cele provocate de vaccinul contra variolei:

UK Deaths from Smallpox Vaccine Compared To Smallpox Mortality 1906 to 1922 – Published: Roman Bystrianyk

Cazul Leicester şi variola: Foarte interesant este faptul că oraşul Leicester din Anglia a stopat vaccinarea, spre deosebire de restul Angliei, iar rata deceselor cauzate de variola a căzut abrupt şi brusc. Tabelul de mai jos ne prezintă situaţia comparativă între grupul de vaccinaţi-revaccinaţi din diferite regiuni ale lumii şi situaţia din Leicester, unde nu se vaccina (neprotejare), pentru aceaşi perioada de timp 1860-1908:

Regiunea sau grupul Perioada Cazuri de variolă Decese Rata de decese în procente
Japonia 1886-1908 288,779 77,415 26.8
Armata britanică (Anglia) 1860-1908 1,355 96 7.1
Armata britanică (India) 1860-1908 2,753 307 11.1
Armata britanică (Colonii) 1860-1908 934 82 8.8
Marina regala 1860-1908 2,909 234 8.0
Rata totală de cazuri 296,730 78,134 26.3
Leicester (pe perioada in care nu s-a vaccinat) 1880-1908 1,206 61 5.1

Toate informaţiile în legatură cu cazul Leicester sunt preluate din cartea „Leicester: Sanitation versus Vaccination“ scrisă de J.T.Briggs J.P. în 1912 (poate fi gasită integral la adresa: http://www.whale.to/a/biggs.html

Briggs spune: „Am prezentat numărul de vaccinaţi şi revaccinaţi pentru cazurile de boală, de deces, şi ratele de mortalitate, separat şi împreună, astfel că pot fi comparate unele cu altele, dar mai ales cu datele din Leicester. Se ridică întrebarea: dacă rata mare de mortalitate din Japonia, din armata şi marina britanică, nu se datorează vaccinării şi revaccinării, atunci care poate şi cauza? Cui se datorează?“

Iata înca un tabel cu epidemiile de variola din diferite perioade, costuri şi rata mortalităţii, comparate cu Leicester:

Situaţia vaccinării Număr de cazuri Număr de decese Decese în procente Costurile epidemiilor
London 1900-02 vaccinare 9,659 1,594 16.50 £492,000
Glasgow 1900-02 vaccinare 3,417 377 11.03 £ 150,000
Sheffield 1887-88 vaccinare 7,066 688 9.73 £32,257
Leicester 1892-94 Practic nevaccinat 393 21 5.34 £2,888
Leicester 1902-04 Practic nevaccinat 731 30 4.10 £1,602

Şi un extras din cartea originală a lui Briggs:

City of Leicester Smallpox Deaths 1880-1908

Interesant este şi următorul grafic care pune alături rata mortalităţii în cazul variolei (vaccin existent) şi scarlatinei (vaccin inexistent) pentru Anglia şi Ţara Galilor. Curbele grafice sunt surprinzător de asemănătoare, deşi una dintre afecţiuni beneficia de vaccin, iar cealalta nu. Deci, care este rolul vaccinului în cazul variolei?

UK Smallpox Mortality Rates Compared to Scarlet Fever 1838 to 1890 – Published: Roman Bystrianyk

Pentru comparaţie, iata şi situaţia asupra mortalităţii variolei din Suedia, unde de la 1814 exista disponibil vaccinul.

Sweden Smallpox Mortality Rates 1821 to 1852 – Published: Roman Bystrianyk

Iar aici pentru doritorii de informaţii suplimentare, două studii interesante asupra temei noastre.

The questionable contribution of medical measures to the decline of mortality in the United States in the twentieth century“. McKinlay JB, McKinlay SM, Milbank Mem Fund Q Health Soc. 1977 Summer; 55(3): 405-28.

Symposium: Accomplishments in Child Nutrition during the 20th Century.  Infant Mortality in the 20th Century, Dramatic but Uneven Progress” Myron E. Wegman School of Public Health, University of Michigan: J. Nutr. 131: 401S–408S, 2001

Pericolele asociate vaccinării

O altă chestiune majoră care nu a fost luată în considerare în cadrul programelor EPI, este monitorizarea eventualelor efecte adverse ale vaccinurilor. Desigur, un astfel de subiect este neplăcut pentru EPI, UNICEF, OMS sau concernele farma. Dar cred că efectele adverse sunt cu mult mai neplăcute pentru cei vaccinaţi. Ori dacă pleci de la nobila idee de a-i imuniza pe copii pentru a-i feri de boli, mi se pare obligatoriu să te preocupe şi periculozitatea „grijii tale“, a acţiunii pe care intenţionezi să o întreprinzi. Ori, în toate programele EPI, acest aspect a fost complect ignorat. Se pleacă de la premiza că vaccinurile sunt sigure. La fel cum se pleacă de la premiza că ele sunt eficace. Probabil tot aşa de sigure pe cât de eficace, cum tocmai am văzut în rândurile de mai sus, nu?

Cercetările PHC-EPI conduse de CIDA Evaluation Division ajung la concluzia că „programele de imunizare masivă aduc cu ele un număr de riscuri reale şi efecte necunoscute.“ Sursa: Chetelat, L.J., A Synthesis of Key Issues for Evaluation in Primary Care, p. 142

David Karzon de la Vanderbilt University School of Medicine evidenţiază următoarele aspecte într-un editorial din „New England Journal of Medicine“: „… există două motiv majore care ne fac să cerem regândirea procesului de implementare a programelor de imunizare: necesitatea reconsiderării responsabilităţilor sociale şi dezbaterea politică asupra costurilor ridicate de astfel de programe de prevenţie… noi, ca şi societate, nu am recunoscut şi acceptat toate aceste costuri… costuri măsurate nu numai în dolari donaţi sau salvaţi, ci şi în reacţii biologice adverse.  În mod efectiv, nu există niciun medicament sau procedură medicală care să fie lipsită de risc. Antigenii imunizanţi, obţinuţi din material biologic complex sau ca agenţi vii slăbiţi genetic, aduc cu ei propriile riscuri endogene, complicaţii care se văd cel mai bine în imunizările în masă… Calitatea bazei de date nationale este critică deoarece fiecare vaccin este recomandat ca fiind bun şi nepericulos.“ Sursa: Karzon, D.S., „Immunization on Public Trial,” The New England Journal of Medicine, Vol. 297, No. 5, August 4, 1977, pp. 275 and 276

Este regretabil faptul că rapoartele din teren ale UNICEF – EPI au tendinţa de a diminua îngrijorările asupra efectelor adverse ale vaccinurilor, ca fiind bazate pe dezinformarea prezentă în plan local sau pe ignoranţa mamelor temătoare pentru copiii lor (adică cum altfel ar trebui să fie o mamă?) şi implicit ca necesitând o re-educare (probabil o spălare a creierului, nu?). Spre exemplu un recent raport anual UNICEF asupra unui program EPI remarca: „O echipă OMS-UNICEF a constatat o rată mare de refuz al vaccinării, datorată fricii faţă de efectele adverse, exprimată de mame, precum şi a informaţiilor false asupra contraindicaţiilor…. Ca rezultat, este necesară o mai mare atenţie acordată direct educaţiei în domeniul sănătăţii….Sursa: UNICEF Canada, Annual Report on the Northeast Thailand Integrated Services Project for Children, Toronto, March 31, 1990, P. 5

În fapt, apare ca un fenomen cronic subestimarea şi neglijarea rapoartelor asupra morbidităţii, dizabilităţii şi mortalităţii provocate de vaccinuri. Unul dintre cei mai erudiţi profesori care a investigat riscurile vaccinărilor, Sir Graham Wilson, lector onorific la Departamentul de bacteriologie al London School of Hygiene and Tropical Medicine, observa următoarele: „Riscul  conţinut de folosirea vaccinurilor şi serum-urilor nu este recunoscut ca real. Întradevăr, cunoştinţele noastre asupra acestor aspecte sunt reduse, iar cunoştinţele incomplecte pe care le avem nu sunt suficient de bine popularizate… un mare număr de accidente – suspectez că în fapt, majoritatea lor – nu au fost niciodată raportate, în formă tipărită, fie de teama unor plângeri şi despăgubiri penale, sau de teama de a nu pune în mâna adversarilor vaccinării o armă eficace…. Eu am ajuns la concluzia că nici un vaccin sau serum nu poate fi considerat ca sigur… Nici un vaccin sau serum folosit până în prezent nu s-a dovedit a fi liber de complicaţii sau accidente… Riscul, chiar şi pentru un singur vaccin, nu este uniform. Variază, dependent de mulţi factori, printre care de exemplu, statutul imunologic al respectivei populaţii. Vaccinarea este mult prea des aplicată, mai ales în ţările subdezvoltate, şi nu ar trebui folosită ca scuză pentru neaplicarea metodelor standard consacrate de prevenţie a bolilor infecţioase. Dar mult mai important este a înţelege pericolul unor astfel de campanii de vaccinare în masă. În astfel de operaţii nu există timpul necesar pentru a analiza necesiatatea vaccinării fiecărei persoane în parte, sau controlarea stării de sănătate a fiecărei persoane în raport cu administrarea unui vaccin.“ Sursa: Wilson, G.S., The Hazards of Immunization, The University of London, Athlone Press, London, UK, 1967, pp. 4-6 and 282-289
Iar H.S. Martland, fostul examinator şef al Essex County New York, era şi mai direct: „Decese cauzate de afecţiuni ale creierului şi măduvei spinării (poliomielite, encefalite şi meningite) care rezută ca urmare a unei vaccinări sunt atribuite altor cauze, deoarece doctorii nu sunt suficient avizaţi şi avertizaţi asupra conexiunii dintre imunizarea prin vaccin şi cauza respectivelor decese…“

Sursa: „Immununization Public Health Protector?,” p. 4
Neustadter remarca deja de mult timp că cercetările asupra efectelor secundare ale vaccinurilor sunt marginalizate sau nu sunt raportate de către firmele producătoare. Aceasta deoarece există doar  interesul unui marketing rapid, a desfacerii rapide, pe piaţă, a vaccinurilor respective, şi implicit a asigurării unor substanţiale câştiguri financiare.

Sursa: Neustaedter, R.,The Inununization Decision, pp. 72 and 73

Pe de altă parte, Snead relatează faptul că atunci când laboratoarele fac afirmaţii de genul „nu sunt probleme cunoscute“, acest lucru nu înseamnă că oamenii de ştiinţă au cercetat conform cunoştinţelor lor un produs, ci tocmai că de fapt acesta nu a fost cercetat, astfel că „nu se conosc problemele“ care le poate provoca un astfel de produs.

Sursa: Links Between Contaminated Vaccines, Cancer and AIDS,” Townsend Letter for Doctors, May, 1989, p. 254, (review of Snead, E. documentary video, „Is it AIDS? Or Leukemia or Immunization Related Syndrome”)

Pe de altă pare, datorită faptului că din ce în ce mai mulţi părinţi au devenit conştienţi de legătura directă dintre vaccinare şi bolile care apar ulterior la copiii lor, numărul proceselor pentru despăgubiri a crescut atât de mult încât industria farmaceutică ameninţă să se retragă din domeniul producţiei de vaccinuri, deoarece despăgubirile riscă să devină mai mari decât câştigul financiar. Astfel că mai nou, spre exemplu în USA, dar nu numai, guvernele au acceptat să elibereze firmele producătoare de vaccinuri de orice fel de responsabilitate juridică.

Acest fapt, deja cunoscut public, va avea pe viitor două efecte cel puţin interesante, şi anume pe de o parte părinţii vor fi şi mai circumspecţi contra unei vaccinări, iar pe de altă parte industria farmaceutică îşi va putea permite să arunce pe piaţă chiar orice, fără a mai investi nici un ban în studii de cercetare a riscurilor, deoarece oricum nu va fi trasă la răspundere pentru prejudiciile provocate. Consider ca extrem de periculoasă aceasta situaţie nouă, pe care am putut-o clar remarca în legătură cu gripa porcină 2009 şi campania de vaccinare contra A/H1N1!!!

Câteva efecte adverse pe termen scurt observate la unele dintre cele mai des folosite vaccinuri

Rujeolă:

-rujeolă atipică (formă mult mai gravă a rujeolei)

-encefalopatie (daune ireversibile aduse creierului)

-panencencefalită sclerozată subacută (daune progresive ale creierului care duc la deces)

-ataxie (mişcări musculare voluntare necoordonate)

-retardare mentală

-meningită aseptică (inflamarea membranei creierului sau măduvei spinării)

-atacuri cerebrale

-encefalită (inflamaţii ale creierului)

-hemipareză (paralizie a unei jumătăţi a corpului)

-retinopatie şi orbire

-complicaţii secundare: diabet juvenil, sindromul Reye, scleroză multiplă

Sursa: Fenical, G.M., „Neurological Complications of Immunization,” Annals of Neurology, No. 12, 1982, pp. 119- 128

Pertussis (tuse convulsivă):

-hiperactivitate

-anafilaxis (suprareacţie care poate include convulsii, inconştienţă sau deces)

-convulsii de tip epileptic

-disfuncţii de învăţare (inclusiv reducerea IQ-ului)

-encefalopatie

-atacuri febrile

-infecţii bacteriene invazive

-febra fânului

-astmă

-encefalită

-moarte subită (SIDS)

Sursa: Cody, C.L., et al, „Nature and Rates of Adverse Reactions Associated with DPT and DT Inununizations in Infants and Children,” Pediatrics, Vol. 68, pp. 650-660

Difterie: (valabil şi pentru tetanos, deoarece vaccinul este combinat, difterie-tetanos)

-modificări ale encefalogramelor

-atacuri

Sursa: Mendelsohn R.”Immunization Update,” The People’s Doctor–A medical Newsletter for Consumers, Vol 10, No. 5, Evanston, Illinois, USA

Toxoid tetanos:

-neuropatie plexus brahială (boală care afectează nervii care servesc braţului şi mâinii)

-anafilaxis

-encefalită

-abcese recurente (la locul injectării)

-dureri abdominale

-debilitate

Sursa: Church, J.A., and Richards, W., „Recurrent Abscess Formation Following DPT Inununizations: Association with Hypersensitivity to Tetanus Toxoid,” Pediatrics, Vol. 75, 1985, pp. 899 and 900; Neustaedter, R., The Immunization Decision, p. 33

Polio (OPV-oral cu virus viu):

-polio paralitic

-tumori cerebrale congenitale (transmise de mamă care a primit vaccinul în timpul sarcinii)

-meningită

Sursa: Sabath, L., et at, „Antigen Induced Transient Hypersusceptibility: A Cause of Sporadic and Fulminant Infection in Normals,” Clinical Research, Vol. 35, No. 617A, 1987.(Acest studiu a constatat că pacienţii – copiii – cu meningită purulentă aveau o istorie recentă cu multe vaccinări, în comparaţie cu copii care nu aveau meningită, da care nici nu fuseseră vaccinaţi  masiv).

Există studii care consideră că 1 din 300 de cazuri de vaccinare este legat de efecte adverse. Sursa: James, W., Immunization, p. 14

Cercetările efectuate de Cournoyer indică următoarele reacţii post-vaccin cu frecvenţa lor de apariţie la numărul de copii vaccinaţi, astfel:

-plâns (ţipete) permanent – 1 din 20 de vaccinaţi

-febră mare – 1 din 66

-ţipete ascuţite (urlet) – 1 din 180

-şoc asemănător colapsului – 1 din 350

-afecţiuni cerebrale acute – 1 din 22.000

-daune permanente aduse creierului – 1 din 62.000

-deces – 1 din 71.600

Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations?, pp. 8 and 9

Un studiu al UCLA (vezi Cody, C.L., et al, „Nature and Rates of Adverse Reactions Associated with DPT and DT Inununizations in Infants and Children,” Pediatrics, Vol. 68, pp. 650-660) a constatat că unul din 13 copii prezintă simptomul de ţipete permanente după administrarea vaccinului DPT. Medicul B. Young afirmă că: “Aceasta poate inidica daune provocate creierului copilului vaccinat.”

Sursa: James. W., Immununization, p. 13

Conform cercetărilor lui Coulter şi Fisher, din 3,3 milioane de copii vaccinaţi annual în USA, 16.038 prezintă simptomul de ţipăt permanent (encefalitic) care este considerat de foarte mulţi neurologi ca fiind un semn de iritare a sistemului nervos; 8.484 prezintă convulsii; şi tot 8.484 prezintă colaps “dintru-un total de 33.006 cazuri de reacţii neurologice acute în primele 48 de ore de după administrarea vaccinului DPT.” Sechele neurologice severe pot apare după o vaccinare chiar şi în cazul lipsei unei reacţii acute. Atunci când copilul reacţionează la un vaccin DPT cu “febră uşoară şi disconfort pentru câteva zile” acest lucru poate fi, şi deseori chiar este, un caz de encefalită, care poate provoca daune neurologice pe termen lung. Este absolut necesar în astfel de cazuri a se analiza exact dacă este vorba de o encefalită provocată de vaccinare sau de una provocată de alte cauze.

Sursa: Coulter, H., and Fisher, B., DPT: A Shot in the Dark, Avery Publishing Group, Garden City Park, New York, 1991; Coulter, H.L., Vaccination, Social Violence, and Criminality–The Medical Assault on the American Brain, Center for Empirical Medicine, Washington, DC, USA, 1990

O ultimă observaţie trebuie făcută asupra legăturii dintre vaccinare şi SIDS (moartea subită a copilului). Microbiologul australian Glen Dettman explică faptul că atunci când o mare cantitate de antigen este administrată, corpul reacţionează cu o eliberare masivă de produse adrenale: cortizon, adrenalină, un nivel excesiv de endorfină, practic mai mult de o mie de ori faţă de cantitatea normală eliberată de creier! El spune că: “endorfina subpresează funcţia respiratorie şi cea cardiacă. Dacă copilul este subnutrit sau are deficite imunitare, administrarea unei cantităţi de antigen mai mari decât poate administra organismul său poate duce la eliberarea unei cantitîţi atât de mari de endorfină, încât aceasta provoacă căderea funţiilor respiratorii şi cardiace, ducând la deces.” Sursa: Dettman, G., „SIDS–Sudden Infant Death Syndrome,” Blackmores Communicator–The Professional Services Newsbrief of Blackmore Laboratories, Vol. 6, Sydney Australia and Auckland New Zealand, May, 1983

Cercetările lui Torch indică faptul că două treimi din 103 copii care au decedat ca urmare a SIDS fuseseră imunizaţi cu vaccinul DPT într-o perioadă de trei săpămâni înaintea decesului, mulţi însă decedând la o zi după admnistrarea vaccinului!

Sursa: Torch, W., „Diptheria-Pertussis-Tetanus (DPT) Immunization: A Potential Cause of the Sudden Infant Death Syndrome (SIDS),” Neurology, No. 32, 1982, p. A169

Într-o dezbatere largă ce a avut loc în Tennessee (USA) asupra decesului de SIDS a 11 copii care  fuseseră vaccinaţi cu 8 zile înainte cu DPT (9 copii din acelaşi lot) şi 5 copii care decedaseră la 24 de ore după administrarea aceluiaşi vaccin (4 din acelaşi lot), Mortimer raporta probabilitatea unor astfel de cazuri la 2 până la 5 din 1.000 de copii vaccinaţi. Sursa: Mortimer, E., Jr., „Pertussis Immunization: Problems, Perspectives, Prospects,” Hospital Practice, October, 1980, pp. 103-118

Efectele adverse pe termen lung ale vaccinurilor
De mult timp sunt exprimate suspiciuni asupra legăturii dintre vaccinurile cu virusuri vii (slăbite, atenuate) şi creşterea alarmantă a afecţiunilor autoimunitare.

Joshua Lederberg, genetician la Stanford University School of Medicine şi laureat al premiului Nobel, a fost probabil primul care a avertizat asupra folosirii vaccinurilor cu virusuri vii în campaniile de imunizare ca fiind „inginerie biologică pe scară largă“. El comenta astfel: „Deoarece aceste vacinuri sunt considerate a avea o valoare indubitabilă în prevenirea anumitor afecţiuni, este greu de preconizat impactul lor pe scară largă asupra dezvoltării fiinţei umane datorită spectrului genetic mare… Virusurile vii sunt ele însăşi mesageri genetici folosiţi cu scopul programării celulelor umane pentru sintetizarea antigenului imunogenic viral.“ Sursa: Lederberg, J., Science, October 20, 1967, p. 313

Cercetători cum ar fi Buttram postulau că folosirea virusurilor vii în campaniile de imunizare în masă introduc material genetic străin în sistemul uman, fapt care a precipitat şi a accelerat creşterea fără precedent a afecţiunilor autoimunitare în ultimele decenii. Acestea sunt afecţiuni în care anticorpii sau celulele imunitare atacă fără dicernământ propriile ţesuturi, propriul complex corp-minte. Sursa: Buttram, H., „Live Virus Vaccines and Genetic Mutation,” Health Consciousness, April, 1990, pp. 44-45

Medicul şi laureatul Harvard, R. Markowitz, explică cum virusurile „atenuate“ îşi ataşază propria secvenţă genetică la genomul celulei-gazdă, având astfel posibilitatea să supravieţuiască sau să rămână latente în celula gazdă pentru ani de zile. Prezenţa acestui material genetic străin în celula gazdă crează o provocare imprevizibilă pentru foarte multe reacţii autoimunitare cum ar fi herpes, negi, zona zoster, tumori atât maligne cât şi benigne precum şi afecţiuni ale sistemului nervos central, cum ar fi diverse forme de paralizie şi inflamaţii ale creierului. Sursa: James, W., Immunization, p. 15

Markowitz adaugă faptul că în multe cazuri, aceste afecţiuni pot fi mult mai grave decât afecţiunea contra căreia s-a efectuat vaccinarea, deoarece implică structuri mai adânci ale organismului, organe vitale, şi fapt foarte îngrijorător, de cele mai multe ori astfel de probleme sunt greu de recunoscut. Sursa: Markowitz, R., „The Case Against Immunizations,” Journal of the American Institute of Homeopathy, Washington, DC, 1983, Institute reprint

Un articol al lui Miller publicat în „British Medical Journal“ relatează că „diferite autorităţi germane au descris apariţia sclerozei multiple prin vaccinarea contra variolei, tifoidei, tetanosului polio şi tuberculozei“ Sursa: Miller, et al, „Multiple Sclerosis and Vaccinations,” British Medical Journal, April 22, 1967, pp. 210-213

Şi nu mai puţin îngrijorătoare este avertizarea pe care o face R. Simpson (Universitatea Rutgers) într-un simpozion sponsorizat de American Cancer Society: „Programele de imunizare contra gripei, rujeolei, oreionului, polio, etc. pot însămânţa oamenii cu ARN de la provirusuri latente. Aceste provirusuri latente pot fi molecule în căutare de boli, inclusiv artrită reumatoidală, scleroză multiplă, lupus sistemic eritematosus, Parkinson şi probabil cancer.“ Sursa: James, W., Immunization, p. 15

Dettman este şi el de părere că „unele dintre tulpinile virale atenuate din vaccinuri pot fi implicate într-un număr de afecţiuni incluzând artrita reumatoidă, leucemia, diabetul şi sclerza multiplă.“ Sursa: Dettman, G., „Immunization, Ascorbate and Death,” Australian Nurses Journal, December, 1977
Un studiu din „Science“ raportează o notabilă asemnănare între anumite diferite virusuri (inclusiv  rujeolă şi influenza-gripă) şi structura proteinică a mielinului, membrana protectivă a creierului. Acest lucru poate avea ca urmare faptul că anticorpii induşi ce virusurile vii pot interreacţiona şi ataca celulele creierului. Sursa: Jahnke, U., et al, „Sequence Homology Between Certain Viral Proteins and Proteins Related to Encephalomyelitis and Neuritis,” Science, Vol. 29, July 19, 1985, pp. 282-284

Istoricul medicinei Haris Coulte a dezvoltat o teză sistematică şi comprehensivă care susţine ideea că imunizarea copiilor duce frecvent la o encefalită demielitică. (Am mai spu deja că encefalita este asociată cu vaccinurile contra pertussis, tetanos şi rujeolă). Aceasta deci poate duce la împiedicarea dezvoltării normale a funcţiei protective a mielinului în perioada copilăriei timpurii. Astfel de modificări patologice adverse conduc la o mulţime de probleme de comportament şi disabilităţi. Sursa: Shaywitz, S., and Bennet, A., „Diagnosis and Management of Attention Deficit Disorder: A Pediatric Perspective,” Pediatric Clinics of North America, Vol. 31, No. 2, April, 1984, pp. 428-457; Shaywitz, S., and Bennet, A., American Psychiatric Association (Journal), 1987, pp. 44-47; Cowart, V., „Attention-Deficit Hyperactivity Disorder: Physicians Helping Parents Pay More Heed,” Journal of the American Medical Association, Vol. 259, May 13, 1988, pp. 2647-2652

Bruce Rabin, profesor de patologie şi psihiatrie la Western Psychiatric Institute, Pittsburgh, a descoperit dovezi precum că aproape o treime din cazurile de schizofrenie sunt de natură autoimunitară, deci cauzate de celule imunitare care atacă creierul. Sursa: McGuire, R., „Brain Auto-Antibodies in 33% of Schizophrenics,” Medical Tribune, July 14, 1988, p. 6 “Dacă luăm în considerare creşterea alarmantă a numărului de schizofrenii, iar mai nou ca credibilă ipoteza virală a afecţiunilor  mentale, iar programele de vaccinare ale copiilor nu pot fi considerate decât ca foarte suspecte în a juca un rol cauzativ major.” (Sursa: Morozov, P., editor, „Research on the Viral Hypothesis of Mental Disorders,” in Advances in Biological Psychiatry, Vol. 12, published by Karger, S., New York, 1983, pp. 52-75)

Profesorul de medicină R. Mendelsohn comentează rezumativ: „În timp ce multiplele riscuri pe termen scurt ale imunizării sunt cunoscute (dar rareori explicate), nimeni nu cunoaşte consecinţele pe termen lung ale injectării de proteine străine în organism… Şi mai şocant este faptul că nimeni nu se oboseşte să facă nici un efort structural pentru a cunoaşte mai bine aceste efecte adverse pe termen lung. Există suspiciunea clar conturată că imunizarea contra bolilor copilăriei este responsabilă pentru creşterea dramatică a cazurilor de boli autoimunitare, de când vaccinarea în masă a fost aplicată. Aceste afecţiuni sunt foarte periculoase: cancer, leucemie, artrită reumatoidă, scleroză multiplă, afecţiunea Lou Gehrig, lupus eritematosus, sindromul Guillain-Barre…. Asta am dorit oare noi, să înlocuim oreionul şi rujeola cu cancerul şi leucemia?“

Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” pp. 47 and 48

Un recunoscut neuropatolog rus, A.D. Speransky, avertizează că bolile post-vaccinale pot apare la mare distanţă în timp, după ce evenimentul vaccinării a fost de mult uitat, „…nu se poate exclude faptul că prin astfel de metode vom paraliza (în sensul paraliziei ca boală) toată umanitatea.“

Sursa: „Immunization Public Health Protector?,” p. 8

Considerând toate aceste aspecte ale efectelor adverse pe termen scurt şi lung ale programelor de imunizare, apare evident că publicul nu mai poate avea în realitate încredere în medicina şcolastică organizată (alopată) ca un factor onest şi sigur. Spre exemplu, în 1982 Forumul American Academy of Paediatrics (AAP) a respins propunerea unei rezoluţii care să garanteze că: „AAP va face posibilă punerea la dispoziţii de informaţii clare, într-un limbaj concis pentru părinţii care doresc să se informeze asupra beneficiilor şi riscurilor imunizării de rutină, a riscurilor vaccinurilor şi a managementului reacţiilor adverse comune ale imunizării.“ Care a fost motivul respingerii unei astfel de cerinţe de bun simţ? Qui bono?

Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” pp. 48

Datele studiilor japoneze arată că vaccinurile provoacă autism

Sursa: http://childhealthsafety.wordpress.com/2009/06/03/japvaxautism/ din 03.06.2009

În 2005 a fost întreprins un studiu de către doi psihiatri japonezi, Hideo Honda şi Yasuo Shimizu, care a fost publicat într-un jurnal de psihiatrie englez alături figurând şi numele profesorului de psihiatrie din Anglia, Sir Michael Rutter. (Dacă vrei să ţi se publice un studiu, trebuie să te dai bine pe lângă unu mare, cu nume şi cu relaţii la concernele farma). Studiul, sau mai bine zis articolul respectiv dorea să dovedească faptul că vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă; MMR) nu provoacă autism sau afecţiuni din spectrul autistic (ASD), aşa cum de câţiva ani buni susţineau din ce în ce mai multe voci.

[“No effect of MMR withdrawal on the incidence of autism: a total population study.” Journal of Child Psychology and Psychiatry (2005)].

Realitatea este că singurul lucru pe care îl dovedeşte acest articol este faptul ROR (MMR) nu putea fi singura cauză a ASD (Autistic Spectrum Disorders – afecţiuni din spectrul autistic), şi nicidecum că nu ar fi fost cauza autismului. Altfel spus, o tentativă eşuată, în care se făceau afirmaţii greşite sau intenţionat trunchiate. Aceste afirmaţii se bazau pe o cercetare inadecvată şi cu erori de fond. Din analiza efectuată lipseau o serie de date, care dacă ar fi fost incluse în ea, ar fi dovedit tocmai că ROR (MMR) provoacă autism şi ASD.

Dacă documentul ar fi fost complectat cu datele care lipseau din el, s-ar fi putut vedea clar că numărul cazurilor de ASD creştea sau scădea în mod direct proporţional cu numărul copiilor vaccinaţi şi cu numărul vaccinurilor administrate. Datele lipsă arată o relaţie de răspuns direct în populaţie, fapt care se poate foarte rar vedea într-un document făcut public (de obicei astfel de date sunt ţinute sub cheie).

Documentul Honda/Rutter arată că numărul de cazuri noi de autism a scăzut în rândul copiilor născuţi între 1991-92 (ca urmare a lipsei de încredere a părinţilor în vaccinul ROR-MMR japonez, retras din motive de siguranţă în 1992) dar a început din nou să crească printre copii născuţi în 1993-94. Iată mai jos graficul prezenat în documentul Honda/Rutter:

Autorii rezumau astfel rezultatele lor: „Rata vaccinării ROR (MMR) în oraşul Yokohama a scăzut semnificativ în generaţiile (cohortele) anilor 1988-1992, iar în 1993 nu a fost făcută nici o vaccinare ROR. În contrast, incidenţa cumulativă a ASD începând cu vârsta de 7 ani a crescut semnificativ în generaţiile (cohortele) anilor 1988-1996, şi mai ales, notabil, a crescut dramatic începând cu 1993.“

Concluzia era deci că este puţin probabil că vaccinul ROR crează autism sau ASD, deoarece acesta nu fusese administrat iar numărul cazurilor de autism totuşi crescuseră. După cum se vede în graficul Honda/Rutter de mai sus, în 93-94 şi ulterior, rata autismului a fost dublă faţă de perioada de până în 1992, când vaccinul ROR fusese retras. Autorii ar fi trebuit să ţină cont de acest lucru, retragerea periculosului vaccin ROR japonez fiind asociată cu o drastică scădere a cazurilor de autism. Acest lucru rezultă  clar din grafic.

Doar că Honda/Rutter au uitat să se întrebe de ce oare a crescut drastic autismul începând cu 1993-94? Simplu, deoarece ROR a fost înlocuit cu vaccinuri simple de rujeolă şi rubeolă (ROR-MMR este un vaccin triplu). Care se administrau însă simultan, deci în aceaşi perioadă a vieţii. Astfel că rata vaccinării a crescut ân Japonia la 150%! Iar rata autismului a crescut şi ea, ţinând pasul!

Profesorul Rutter are strânse legături cu industria farmaceutică, inclusiv cu GlaxoSmithKline. El fusese expert plătit care ajutase în cazurile litigioase legate de vaccinarea ROR în Anglia. Acest lucru nu era declarat în documentul Honda/Rutter, constituind un conflict de interes. De asemena profesorul Rutter este unul dintre principalii autori ai „vânătorii“ (persecuţiei) contra Dr. Wakefield, Simon Murch şi a profesorului Walter-Smith care sunt figurile reprezentative ale criticilor vaccinului ROR-MMR în Anglia.

Dacă documentul Honda/Rutter ar fi fost corect, el ar fi certificat nu numai că ROR-MMR şi vaccinul anti-rubeolic provoacă ASD, dar şi faptul că şi vaccinul anti-rujeolic precum şi cel JE (Japanese Encephalitis) de asemenea provoacă ASD datorită conţinutului de Thiomersal. Vaccinul japonez contra encefalitei se administra în trei doze, fiecare dintre ele conţinând Thiomersal, astfel încât acest vaccin este echivalent (ca toxocitate prin mercur) cu vaccinul DTP, administrat în USA şi Anglia până nu de mult, şi care de asemenea se administra în trei doze.

Ceea ce au omis să ia în considerare (sau nici nu s-a dorit a fi luat în considerare) a fost faptul că în Japonia, atunci când a fost introdus vaccinul ROR-MMR, s-a vaccinat în continuare şi cu vaccinul simplu contra rujeolei. De asemenea Honda/Rutter nu au luat în considerare două studii japoneze efectuate şi publicate cu trei ani înainte, în 2002:

-Studiul „Nakatani“ –  Development of Vaccination Policy in Japan: Current Issues and Policy Directions, Hiroki Nakatani,Tadashi Sanoand Tsutomu Iuchi Jpn J Infect Dis 55 101-111 2002.

-Studiul „Terada“ –  Alterations in epidemics and vaccination for measles during a 20 year period and a strategy for elimination in Kurashiki City, Japan: Terada K, Niizuma T, Ogita S, Kataoka N. Kansenshogaku Zasshi:  Department of Pediatrics, Kawasaki Medical School 2002 Mar;76(3):180-4

Aceste două studii prezintă o imagine mult mai complexă. Studiul „Terada” prezintă datele asupra vaccinărilor anuale într-un număr de ani, pentru vaccinarea combinată ROR şi cea contra rujeolei (vaccin simplu) pentru populaţia oraşului Kusashiki. Studiul „Nakatani” prezintă vaccinarea la nivel naţional pentru toate regiunile, inclusiv regiunea Yokohama. În acest studiu sunt cuprinse vaccinurile contra rujeolei, rubeolei şi encefalitei (de producţie japoneză, cu Thiomersal).

Suplimentar, articolul Honda/Rutter a ignorat şi un alt studiu din 2003 (studiul „Takahashi“) care susţinea pericolul autismului ca fiind de 5 până la 9 ori mai mare în cazul vaccinărilor cu vaccin simplu contra rujeolei şi rubeolei astfel încât nu se pot găsi scuze pentru omisiunea articolului Honda/Rutter de a lua în considerare şi posibilitatea de a provoca autism a vaccinurilor simple ca şi grup de control sau comparare [An Epidemiological Study on Japanese Autism concerning Routine Childhood Immunization History – Hiroshi Takahashi*, Syunsuke Suzumura, Fumiko Shirakizawa, Noriyuki Wada, Keiko Tanaka-Taya, Satoru Arai, Nobuhiko Okabe, Hironobu Ichikawa and Taizo Sato Jpn. J. Infect. Dis., 56, 114-117, 2003 ]

Studiul „Takahashi“ este o dovadă directă a legăturii dintre vaccin şi autism, în ciuda dezminţirilor repetate ale oficialităţilor, a „comisiilor de experţi”, a profesorilor de medicină şi a jurnaliştilor, cum că nu ar exista o astfel de dovadă cauzală. Datele din studiul „Takahashi” se refereau la o perioadă de timp destul de mare, ceea ce a determinat autorii să ceară efectuarea unui studiu la nivel naţional. Oricum însă Honda/Rutter ar fi trebuit să ia notă de acest studiu, în privinţa legăturii cauzale dintre vaccinare şi autism, nu numai în ceea ce priveşte vaccinul combinat ROR-MMR.

Un alt studiu, ulerior articolului Honda/Rutter, constata că nu există o scădere a ratei de îmbolnăvire cu ASD între copii vaccinaţi cu ROR şi cei nevaccinaţi cu ROR. Doar că cei nevaccinaţi cu ROR erau în schimb vaccinaţi cu vaccinurile simple contra rujeolei şi rubeolei, deci nu erau „complect liberi“ de vaccinarea respectivă! [MMR-Vaccine and Regression in Autism Spectrum Disorders: Tokio Uchiyama, Michiko Kurosawa, Yutaka Inaba J Autism Dev Disord (2007) 37:210–217. ]

Concluzia care se desprinde din studiul „Terada“ este însă categorică: rata cazurilor de autism scade sau creşte simultan cu rata vaccinării! Dacă se va compara articolul Honda/Rutter cu studiul „Terada“ sa va putea constata clar că numărul de cazuri de autism sau ASD creşte sau scade în paralel cu numărul vaccinărilor cu ROR, vaccin simplu antirujeoli, antirubeolic sau contra encefalitei (producţie japoneză). Iată şi cele două grafice, cu datele pentru vaccinarea în districutul Yokohama şi în oraşul Kurashiki:

Terada Paper: Fig. 4 Numbers of measles vaccinations and births in Kurashiki City from 1980 to 2000
Red Line joins tops of bars.  It shows the total of MMR and Measles vaccinations each year in Kurashiki City from 1980 to 2000.
Honda/Rutter Fig. 1:  Numbers of ASD diagnoses in children up to 7 years of age by year of birth

Corespondenţa dintre date este remarcabilă, avânduse în vedere şi faptul să studiile se bazează pe date provenind din două regiuni diferite (districtul Yokohama şi oraşul Kurashiki). Trebuieşte avut în vedere faptul că în Japonia copiii sunt vaccinaţi la vârsta de 15-18 luni, astfel că pentru compararea ratei ASD cu data vaccinării, trebuieşte socotită o distanţă în timp de circa 2 ani. Studiul Nakatani arată clar similitudinea dintre date, lucru care nu poate fi o simplă coincidenţă. Aici se prezintă rata de vaccinare la nivel naţional. Există similitudini foarte strânse cu ceea ce se prezintă în studiul supra oraşului Kurashiki. Ceea ce ne determină să credem că situaţia este similară şi penru datele luate în considerare în articolul Honda/Rutter (Kohoku Ward).

Studiul „Nakatani“ http://www.nih.go.jp/JJID/55/101.pdf implică vaccinarea contra rubeolei şi vaccinul japonez cu Thiomersal contra encefalitei, alături de vaccinul ROR-MMR. În sudiul „Nakatami“ se arată faptul că în 1995 a existat o dramatică creştere (150%) a vaccinului simplu contre rubeolei şi rujeolei. Mulţi dintre copii au primit aceste vaccinuri în1995, fiind născuţi în 1993-94. Această creştere a fost cuplată şi cu dubla vaccinare contra encealitei (200%) între anii 1993-95. Mai jos puteţi vedea graficul din studiul „Nakatami“, care arată creşterea ratei de vaccinare cu vaccin simplu contra rubeolei şi contra encefalitei în 1995 (linia albastră indică anul respectiv iar încercuirile indică aspectul grafic al vaccinului contra rubeolei şi encefalitei.

Linia albastra indica anul 1993.

După creşterea cu 150% a vaccinării contra rujeolei şi rubeolei şi dublarea vaccinării contra encefalitei, graficul arată dublarea incidenţei autismului!

Indicele arată o creştere de la 60 de cazuri la 10.000 de copii (născuţi în 1991-92), la 120 de cazuri la 10.000 de copii născuţi în 1994-95. Acelaşi lucru se poate observa în situaţiile grafice ale anilor 1990 şi 1994. În timp de în 1990 vârful ajunge la 80 de cazuri la 10.000 de copii, în 1994 acesta ajunge la 160 din 10.000. Toate acestea ne arată că dacă autorii articolului Honda/Rutter ar fi vrut, ar fi putut folosi datele studiilor „Natakani“ şi „Teruda“, doar că rezultatul şi concluziile ar fi fost cu totul altele, în mod sigur nedorite de autori.

În studiul „Natakani“ se poate vedea şi un grafic care prezintă similitudinile dintre cele două regiuni controlate, oraşul Kurashiki şi respectiv regiunea Yokohama, care apar ambele în studiul respectiv.

Se poate astfel vedea care a fost rata de scădere a administrării vaccinului ROR (MMR în engleza în aceste studii). Graficul „Natakami“ arată că a existat o creştere de 150% a administrării monovaccinurilor, şi de 200% în cea a administrării vaccinului japonez (cu Thiomersal) contra encefalitei. (Această creştere a fost urmarea modificării legii naţionale a vaccinării în Japonia din 1994. Copiii născuţi în acel an urmau să fie vaccinaţi după 15-18 luni cu vaccinul ROR-MMR şi după alte12-24 de luni cu vaccinul contra encefalitei).

Cele trei studii japoneze, Natakami, Terada şi Takahashi sunt pentru noi de o importanţă deosebită,căci ne arată foarte clar evoluţia cazurilor de autism şi ASD corelată cu retragerea şi reintroducerea vaccinării cu ROR (MMR) sau înlocuirea acesteia cu monovacinuri. Pe deasupra se relevă şi efectele provocate de vaccinarea contra encefalitei cu un vaccin japonez în care intra în componenţă acelaşi Thiomersal. Puterea doveditoare a acestor studii rezidă şi în faptul clar că pentru aceaşi perioadă, practic datele coincid, de unde şi concluziile sunt similare.

Studiul Terada pe deasupra arată extrem de precis fluctuaţiile incidenţei ASD în paralel cu introducerea sau retragerea anumitor vaccinuri, adică a cantităţii farmaceutice administrate unei anumite populaţii. Toate aceste date prezentate aici au fost supuse unei analize „peer review“ şi au fost prezentate şi autorilor articolului Honda/Rutter:

–       Profesor Sir Michael Rutter, autor; Rezultat: nici un comentariu sau răspuns, deşi corespondenţa a fost primită;

–       Hideo Honda, autor; Rezultat: nici un comentariu sau răspuns, deşi corespondenţa a fost primită;

–       Profesor Tony Charman, editor al jurnalului unde a fost publicat articolul; Rezultat: refuz de a comenta, nici o reacţie (deşi corespondenţa a fost primită);

–       UK’s Joint Committee on Vaccination and Immunisation, preşedinte profesor Andy Hall; Rezultat: nici un comentariu sau răspuns, deşi corespondenţa a fost primită;

–       Editura Blackwell Publishing; Rezultat: nici un cometariu sau răspun, deşi corespondenţa a fost primită;

Dacă respecivii domni ar fi avut argumente care să demonteze cele prezentate de aceste trei studii japoneze, fiţi siguri că ar fi apelat la ele. Căci prin refuzul de a lua o atitudine nu se crează altceva decât o creştere a suspiciunii cum că Honda/Rutter au manipulat datele reale. O serie de alţi specialişti au confirmat că datele prezentate arată o strânsă legătură între vaccinare şi autism, probabil unică în această formă de studii.

Pe de altă parte, de la profesorul Sir Michael Ruter nici nu se putea spera la vreun răspuns. Profesorul de psihiatrie Sir Michael Rutter este membru în conducerea Wellcome Trust (în prezent Glaxo) vezi Wellcome Trust Limited Annual Report and Financial Statements 2003

http://www.wellcome.ac.uk/stellent/groups/corporatesite/@msh_publishing_group/documents/web_document/wtd002987.pdf (în pagina a patra). De asemenea este unul dintre experţii lui Glaxo în cazurile de litigiu.

Un alt grafic foarte interesant, care prezintă asemănări frapante cu studiile japoneze prezentate mai sus ne parvine din Anglia. În graficul de mai jos puteţi vedea cum, la fiecare schimbare majoră în politica vaccinării din Anglia, rata autismului în rândul copiilor englezi creşte semnificativ:

Rata curentă a autismului în Anglia este de 1 din 64 (sau 157 din 10.000 de copii)

(“Prevalence of autism-spectrum conditions: UK school-based population study” Baron-Cohen S, Scott FJ, Allison C, Williams J, Bolton P, Matthews FE and Brayne C (2009) British Journal of Psychiatry, 194: 500-509.) Rata în rândul băieţilor este de 1 la 40! Înainte de 1988, când au avut loc primele schimbări majore (în sens negativ) în politica vaccinării din Anglia, rata autismului era între 1- 4 din 10.000!

Graficul de mai sus a apărut într-un studiu englez care se străduia să arate că nu există nici o legătură între vaccinul ROR-MMR şi autism: „“... the data provide evidence that no correlation exists between the prevalence of MMR vaccination and the rapid increase in the risk of autism over time. The explanation for the marked increase in risk of the diagnosis of autism in the past decade remains uncertain. ….. The increase ….. could be due to …… environmental factors not yet identified.

(“Mumps, measles, and rubella vaccine and the incidence of autism recorded by general practitioners: a time trend analysis” BMJ 2001;322:460-463 24 February.)

Graficul respectiv a fost preluat într-un studiu din 2001 al Jick et al., unde au fost adăugate şi cele trei săgeţi albastre cu casetele respective cu explicaţii. Datele prezentate în lucrarea lui Jick et al. arată cu totul altceva decât nişte “environmental factors not yet identified“ (factori de mediu încă neidentificaţi). Fiecare schimbare majoră a planului de vaccinare a adus cu sine şi o creştere a ratei de autism şi ASD:

Prima schimbare majoră: vaccinul MMR (ROR) a fost introdus în Octombrie 1988. Administrarea de rutină se făcea în jurul vârstei de 15 luni. Autismul la copii a crescut de trei ori la copii născuţi în 1990 şi 1991 (10 din 10.000 faţă de între 1-4 din 10.000 înainte de 1988)

A doua schimbare majoră: în Mai 1990 a fost introdus programul accelerat DTP (difterie-tetanus-pertussis) semnificativ mai timpuriu, la 2, 3 şi 4 luni în loc de 3, 5 şi 10 luni, aşa cum fusese înainte. Rata autismului saltă şi ea semnificativ pentru copii născuţi în 1993, la 20 din 10.000.

A treia schimbare majoră: vaccinul Haemophilus Influenzae b a fost introdus în Octombrie 1992. Administrarea de rutină era la 2, 3 şi 4 luni. Se pare însă că de abea în 1993 a fost folosit masiv în vaccinare la vârsta de 2, 3 şi 4 luni. Dar deja în 1993 se poate vedea o nouă creştere a ratei de autism, la 30 din 10.000, iar din păcate datele disponibile nu acoperă şi anii următori.

Dovezi ale faptului că imunizarea  induce disfuncţii în sistemului imunitar

Există o mulţime de dovezi al căror număr creşte permanent, care arată că vaccinarea aduce daune sistemului imunitar. De exemplu, în timpul unui trial controlat placebo pentru un vaccin pertussis, copii vaccinaţi s-au îmbolnăvit cu diferite infecţii bacteriene cu urmări fatale, în timp ce copii din grupul placebo nu au păţit nimic. O verificare a datelor tiral-ului a dus la concluzia că „ipoteza este că vaccinul a avut o acţiune imuno-subpresivă asupra sistemului imunitar, care a condus la deces…“ Sursa: Storsaeter, J., et al, „Mortality and Morbidity from Invasive Bacterial Infections During a Clinical Trial of Acellular Pertussis Vaccines in Sweden,” Pediatrics Infectious Disease Journal, Vol. 78, 1988, pp. 637-645

Concluziile unui studiu efectuat de H. Buttram şi J. Hoffman au fost că vaccinarea timpurie a copiilor „nu poate ajuta, însă produce efecte adverse în sistemul imunitar al copilului, foarte probabil lăsând paralizat acest sistem în acţiunea sa de a proteja copilul de influenţe externe… deschizând astfel calea altor boli ca rezultat al disfuncţiilor imunitare.“ Sursa: Buttram, H.E., and Hoffman, J.C., „Bringing Vaccines Into Perspective,” Mothering, Vol. 34, Winter Edition,1985, p. 42

În susţinerea ipotezei celor doi vin numeroase referinţe, inclusiv 4 lucrări ale unor pediatrii şi imunologi consacraţi. În rezumat, sunt făcute următoarele observaţii:

1- De foarte mulţi ani deja imunologii au avertizat asupra unei stări de anergie (lipsă de răspuns imunitar) ca urmare a anumitor vaccinuri;

2- Un control efectuat de CDC-ul american asupra a 700 de persoane care făceau parte dintrun grup de voluntari „Peace Corps“ care fuseseră supuşi la o serie de vaccinări înainte de a pleca în misiune, s-a putut constata prezenţa la aceştia a unui răspuns extrem de slab al sistem imunitar la vaccinul (HDCV) pe care l-au primit la sosirea lor la destinaţie;

3- Vaccinarea contra unei boli se pare că duce la apariţia alteia (la acest punct, este descris un raport medical cu 15 cazuri, observate pe o perioadă de 5 ani, unde s-a putut constata că vaccinarea contra difteriei şi pertussis a dus la poliomielită paralitică, fiind citat şi Sir Graham Wilson, care spunea „când un vaccin este injectat… o infecţie latentă care s-ar fi putut să existe este transformată într-un atac clinic“);

4- Vaccinurile au fost considerate de numeroşi investigatori ca jucând „un rol cauzator sau favorizant“ în dezvoltarea a numeroase afecţiuni autoimunitare şi degenerative, sugerându-se necesitatea de a studia rolul pe care vaccinurile le joacă în apariţia alergiilor şi a unei slabe rezistenţe la infecţii;

5- Având în vedere regula „o celulă-un anticorp“, atunci când o linfocită B este „dedicată“ unui antigen, ea devine incapabilă să răspundă unui alt antigen care provoacă orgnismul. Se consideră că 7% din întreaga capacitate imunitară este „consumată“ sau „ocupată“ în cadrul răspunsului imunologic natural la bolile copilăriei, în timp ce la un copil care a parcurs întregul ciclu de vaccinări recomandate în copilărie, poate ajunge la 70%. (Altfel spus, în timp ce la un copil care face în mod natural bolile copilăriei, doar 7% din limfocitele sunt  „ocupate prin specializare la un anumit antigen“, la un copil complect vaccinat sunt ocupate astfel 70% din libfocitele B cu anumite specializări, care le blochează, ele nemai putând răspunde altor antigene. Ori, pe scurt, vaccinarea ocupă inutil şi astfel consumă rezerva imunitară a organismului!!!);

6- Consecinţa acestei „înalte specializări“ este că va creşte susceptibilitatea faţă de alte infecţii, alergii şi afecţiuni autoimunitare. (Această observaţie particulară este bazată pe cercetări sofisticate realizate de Arthur Research Corporation, din Tucson, Arizona);

7- Există dovezi care indică faptul că imunizarea mamei (în general, dar mai ales în timpul sarcinii) poate abroga (elimina) apărarea imunitară la nivelul mucoasei copilului, afectând astfel potenţialul de „rezistenţă“ al mucoasei (imunologii au constatat de mult că sistemul imunitar la nuvelul mucoaselor este prima linie de apărare a organismului, este vorba mai ales de mucoasa căilor respiratporii şi de cea intestinală);

8- După imunizarea contra tetanos se observă o „transformare“ a celulelor ajutătoare T-limfocite  în celule subpresoare T-limfocite (o condiţie care mai recent este asociată cu AIDS, şi o posibilă legătură cu hipogammaglobulinemie);

9- Dovezi circumstanţiale indică faptul că programele de imunizare în masă „inter-culturale“ pot duce la crearea sindromului de deficit imunitar în populaţiile cu „sol virgin“, aşa cum sunt cele din ţările lumii a treia, „care din punct de vedere istoric nu au fost subiectul unor boli comune în ţările vestice civilizate“;

10- Există o imperioasă necesitate de a realiza cu grijă studii asupra posibilului  efect de imunosubpresare al vaccinurilor. Mai ales având în vedere „imunizarea inter-culturală“ unde se pot mai uşor constata reacţiile adverse exgerate;

11- În cazul în care la un copil există deja o insuficienţă a sistemului imunitar, injectarea de antigene multiple (vaccinarea) poate duce la o şi mai mare slăbire a sistemului imunitar, care poate avea consecinţe fatale;

12- Anumte precondiţii ar trebui tematizate: o amplă apreciere a factorilor multipli care constituie baza etiologică a bolilor infecţioase; întregul spectru al factorilor şi influenţelor care crează forţa de opoziţie a organismului contra anumitor boli; o complectă prezentare a acestor cecetări publicului larg. Sursa: Buttram, H.E., and Hoffman, J.C., Vaccinations and Immune Malfunction, pp. 5-18, article in ref 167; „Vaccinations and lmmune Malfunction,” Mothering, Vol.28, Summer Edition, 1983, pp.31 and 32;
J.E. Craighead, concluzionând rezultatele dezbaterii „Disease Accentuation after Immunization with Inactivated Microbial Vaccines”, sponsorizată de US National Institutes of Health, arăta că:
„… imunoprofilaxia poate fi sigură doar când o istorie şi patogeneză naturală a unei boli este înţeleasă. În fiecare dintre condiţile discutate în această dezbatere, cunoaşterea detaliată avea lipsuri atunci când au fost efectuate trialurile pentru vaccinuri. Suntem departe de a fi siguri că vaccinurile induc o imunitate solidă şi o protecţie prelungită. Mai degrabă, producţia de anticorpi sau inducerea de imunitate celulară (sau ambele) pot fi hazardate atunci când mecanismul imunitar al mucoasei nu este operativ. Accentuarea bolii a fost o complicaţie neaşteptată a imunizării în fiecare dintre cazuri. Boala a fost mai accentuată când subiectul (vaccinatul) a fost din nou confruntat, experimental sau în circumstaţe naturale, luni sau chiar ani după o vaccinare. Supravegherea subiecţilor vaccinaţi pare a fi o necesitate majoră… Se acumulează evidenţa puternice care sugerează că susceptibilitatea la infecţie sau boală este afectată de influenţe constituţionale încă nedefinibile.“ Sursa: Craighead, J.E., „Report of a Workshop: Disease Accentuation After Immununization with Inactivated Microbial Vaccines,” at the National Institutes of Health, Bethesda Maryland, in Journal of Infectious Diseases, (University of Chicago), Vol. 131, No. 6, June, 1975, pp. 749-754; Nader, P., et al, „Severe Illness (Atypical Exanthem) Following Exposure to Natural Measles: 11 Cases in Children Previously Inoculated with Killed Vaccine.” American Pediatrics Society Abstracts, 1967, p. 13; Kim, H., et at, „Respiratory Syncytial Virus Disease in Infants Despite Prior Administration of Antigenic Inactivated Vaccine,” Progress in Medical Virology, Vol. 13, 1971, pp. 239-270

Este evident că problemele-cheie ridicate de Craighead asupra „influenţelor nedefinibile“ vor fi rezolvae eficient abea atunci când medicina alopată va fi capabilă să facă o schimbare radicală, înlocuind arsenalul ei de vaccinuri şi medicamente chimice toxice, cu cerinţele normale şi naturale ale vieţii şi sănătăţii. Un alt aspect deosebit de important este cel al eticii imunizării. Programele UCI-EPI încalcă două legi fundamnetale ale eticii medicale:

1-Toate formele de tratament trebuiesc individualizate, în mod deosebit atunci când sunt prescrise sau injectate substanţe care au potenţial patogen, pot provoca boală, invaliditate sau chiar deces;

2-Pacientul obiectiv informat trebuie să aibe întotdeauna deplina libertate de a accepta sau respinge orice fel de terapie, şi trebuie să aibe oportunitatea responsabilă de a lua în considerare alternativele;

Sursa: Buttram, H.E., and Hofftnan, J.C., Vaccinations and Immune Malfunction, p. 46

Monopolizarea şi afacerile în domeniul sănătăţii publice sunt aspecte deosebit de periculoase. Existanţa umană a demonstrat de nenumărate ori de-a lungul istoriei ei că monopolizarea şi constrângerea, în orice domeniu, aduce cu sine inevitabil stagnarea, în timp ce libertatea de alegere şi oportunitatea de a cerceta şi explora aduc cu sine progresul!

Binecuvântare sau dezastru?

Pe frontispiciul modelului primar de sănătate al medicinei alopate se află scris cu litere mari UCI (Universal Childhood Immunizaton), iar în jurul acestui frontispiciu a crescut o puternică industrie farmaceutică cu încasări de sute de miliarde de dolari. Acest lucru trebuie să ne determine să reconsiderăm relevanţa ei „universală“ asupra sănătăţii umane. Medicina alopată a introdus o relaţie în care medicul profesionist este un iluminat autorizat şi binecuvântat, în  timp ce comunitatea cu oamenii ei reprezintă masa ignorantă şi aservită. Această dinamică a creat în comunitate un respect nesănătos faţă de soluţiile oficialităţilor autorizate, mai ales pentru că eficacitatea soluţiilor lor sunt iluzorii. Indienii băştinaşi din America de Nord au ajuns să experimenteze o situaţie unică, în care ei sunt nu numai cel mai vaccinat (imunizat) grup de populaţie nord-americană, dar în acelaşi timp şi cel mai nesănătos grup (la indienii canadieni, la sfârşitul anilor 70, rata mortalităţii infantile era dublă faţă de restul populaţiei, iar durata medie de viaţă era de 36 de ani, în loc de 62 de ani, ca la restul populaţiilor canadiene). Sursa: Epidemiological Data Presented in Canadian Parliamentary Debates, Ottawa, Canada, June 14, 1978
Şi mai îngrijorător, evidenţe alarmante sugerează că în multe comunităţi de indieni americani există o continuă escalare a bolilor degenerative şi sociale. Atât datele paleo-patologice cât şi cele istorice indică însă convingător că atunci când se aplică un mod de viaţă corelat cu legile naturale şi liber de intervenţia medicinei alopate, indienii nord-americani se remarcă prin acceea de a fi cel mai sănătos grup de populaţie din America de Nord. Sursa: Obomsawin, R., „Traditional Lifestyles and Freedom from the Dark Seas of Disease,” Community Development Journal–An International Forum, Oxford University Press, Vol. 18, No. 2, Oxford, England, April, 1983

Un exemplu mai recent şi în acelaşi timp şi mai edificator îl oferă populaţia Maori (polinezienii), care au fost în mod special aleşi de guvernul neo-zeelandez pentru a primi binefacerile intervenţiilor medicinei alopate. Un studiu care acoperă perioada 1968-1971 a ajuns la concluzia că dacă se va compara acest grup al indigenilor din Noua Zeelandă cu ceilalţi polinezieni din insulele din Pacific, primul grup apare a fi suferind de boli infecţioase, febră reumatică şi tuberculoză într-o măsură care nu se mai poate întâlni la celelalte grupuri polineziene. Indigenii Maori din Noua Zeelandă sunt cu mult mai predispuşi afecţiunilor degenerative cum ar fi bolile cardiace sau diabetul, afecţiuni care practic erau inexistente înaintea colonizării de către europeni a Noii Zeelande. (Printre femeile Maori din Noua Zeelandă, în categoria de vârstă 35-55 de ani, afecţiunile cardiace sunt de 4 ori mai frecvente decât printre femeile din celelalte grupuri de populaţii indigene care trăiesc pe atolii din Pacific.)

Sursa: Prior, I., „The Price of Civilization,” Nutrition Today, Vol. 6, No. 4, July-August, 197 1, pp. 3 şi 11; Corea, G., The Hidden Malpractice–How American Medicine Mistreats Women, Jove Publications, New York, NY, USA, 1978 Edition; Tushnet, L., The Medicine Men–The Myth of Ouality Medical Care In America Today, Warner Books Inc., New York, NY, USA, 1969 Edition; Inglis, B., The Case for Unorthodox Medicine, G.P. Putnam’s Sons and Berkley Publishing Corp., New York, NY, USA, 1969 Edition;

În esenţă, toate acestea ne arată irelevanţa generală a medicinei alopate vestice în afectarea (îmbunătăţirea) longevităţii şi în asigurarea unei stări de sănătate libere de boli infecţioase şi/sau degenerative. Ca sistem luat în ansamblu, medicina alopată continuă să contribuie semnificativ la morbiditatea şi mortalitatea umnităţii. Sursa: Illich, I., Limits to Medicine–Medical Nemesis? The Expropriation of Health, Penguin Books, Middlesex, England, 1977

O statistică hazlie, dacă situaţia nu ar fi în esenţă tragică, ne arată că în USA, Olanda şi Israel, la fel  ca şi în alte ţări dezvoltate, atunci când medicii se angajează într-o grevă pe o durată de o săptămână sau chiar 10 zile, rata mortalităţii scade brusc, în unele cazuri chiar cu 60%. (Nota Qui bono: Aşa că, stimaţi medici alopaţi, renunţaţi la a mai face greve, pentru a nu ne convinge definitiv cât de bine ne este fără Domniile Voastre!)

Iar observaţia făcută de Illich se protriveşte foarte bine în acest context: „Societatea nu poate avea standarde calitative la care să poată fi adăugate valori negative cum sunt iluzia, controlul social, prelungirea suferinţei, singurătatea, deteriorarea genetică şi frustrarea produse de tratamentele medicale.“ Susa: Illich, I., Tools for Conviviality, Fitzhenry and Whiteside Ltd., Toronto, Ontario, Canada, 1963, p. 7

Referitor la focusarea medicinei alopate pe ideea absolvirii umanităţii de responsabilitatea respectului faţă de legile cauză-efecte ale naturii, Mahatma Gandhi făcea această pertinentă observaţie:

„Am fost pe vremuri un mare iubitor al profesiei de medic… dar de mult nu mai am această opinie… consider sistemul actual ca fiind magie neagră… spitalele sunt instituţii cu rol propagandistic.  Oamenii nu mai au respect faţă de propriu corp şi faţă de morală… ignoră sufletul, profesia de medic îi aduce pe oameni în sfera ei de agresiune, lucru dăunător pentru omenire… Nu cred că numărul mare de spitale este o dovadă de civilizaţie. Este mai degrabă un semn de decadenţă.

Sursa: Gandhi, Mahatma, The Health Guide, published by Shri Anand T. Hingorani, Navajivan Trust, Ahmedabad, India, 1965, pp. 5- 1 0

Este evident că medicina alopată vestică,  supraspecializată şi focusată unic asupra patologiei, pur şi simplu şi-a pierdut simţul şi capacitatea de acţiune în prevenirea şi restaurarea necesităţilor normale de sănătate. S-a creat un uriaş sistem de teste şi eşecuri, mult mai interesat în menţinerea intereselor pecuniare monopolistice şi a mândriei profesionale, decât în deschiderea de noi căi de gândire şi practică. Ne întrebăm foarte serios şi responsabil, ce anume mai putem aştepta de la sistemul medico-industrial automulţumit de sine, care de mult timp nu mai oferă umanităţii decât paleative, medicamente şi vaccinuri induse patologic. Nu are nimic altceva mai bun de oferit?

Este deja de mult timp imperios necesar deschiderea unor noi drumuri pentru menţinerea şi dezvoltarea sănătăţii umanităţii!!!
Factorii determinanţi reali ai sănătăţii
„Trebuie să încercăm să obţinem rezistenţa faţă de infecţii prin anumite condiţii specifice vieţii. Injecţiile cu un anume vaccin sau serum pentru fiecare boală în parte, repetatele controale medicale aplicate întregii populaţii, construirea unor spitale gigantice, sunt prea costisitoare şi aproape de loc eficiente pentru prevenirea bolilor şi pentru dezvoltarea sănătăţii umane.“

Alexis Carrel, din „Man the Unknown“, p.207
Într-un articol publicat în „World Health” (publicaţie a OMS), Khan et al. sugerează că serviciile de sănătate din ţările lumii a treia sunt sub standardul normal, inaccesibile, nesigure şi sub-utilizate.  Autorul comentează faptul că în ciuda milioanelor de dolari investiţi, serviciile de sănătate, în special pentru populaţia rurală, sunt deplorabile. Sursa: Kahn, K.S., et al, „A Health Care Paradox,” World Health, Published by the World Health Organization, Geneva, Switzerland, May, 1989

Astfel de articole se pot adeseori citi în publicaţiile şi comunicatele OMS. Doar că mentalitatea „războinică“ (a declara război bolilor) şi metodele corespunzătoare practicate de OMS nu sunt în fapt ceea ce au nevoie acei oameni. Priorităţile în domeniul sănătăţii în aceste regiuni nu sunt de natură medical-alopată (vaccinuri şi medicamente sintetizate chimic), ci de o cu totul altă natură. Subnutriţia şi condiţiile de igienă precare sunt factorii primordiali care conduc la apariţia unor boli infecţioase în ţările lumii a treia. Politica tărilor dezvoltate, susţinută de concernele farma, este da a dona mari sume de bani (pe care le încasează cu mare drag industria farmaceutică) pentru a achiziţiona medicamente, tehnică medicală şi vaccinuri destinate celor din lumea a treia. Mai bine i-ar ajuta să pună pe picioare o agricultură şi un sistem nutriţional care să le asigure necesarul de hrană, variată şi hrănitoare, şi i-ar ajuta să-ţi construiască o infrastructură sanitară şi igienică civilizată. Ar fide ajuns! Dar aşa? Noi le dăm vaccinuri iar ei nu au ce mânca! Pe un fond de puternică subnutriţie, chiar dacă vaccinurile ar fi „grozave“, tot n-a folosi la nimic.

Într-un capitol din „Health, Food and Nutrition in Third World Development“, autorul M. Sharpston relatează experienţa sa în cadrul unui program pentru copii prematuri, desfăşurat la spitalul din Cali, Columbia. Deşi asistenţa şi supravegherea medicală, timp de trei luni, a fost la cele mai bune standarde din lumea civilizată, totuşi mortalitatea infantilă a fost cu 70% mai mare decât în ţările vestice.

„Cei mai simpli factori care ar conduce la imbunătăţirea situaţiei în sănătatea acesor oameni sunt un nivel de nutriţie corect şi implementarea concepţiilor moderne asupra igienei personale. În lumea dezvoltată, venitul pe cap de locuitor este ridicat, infrastructula şi condiţiile igienico-sanitare sunt la un înalt standard, alimentaţia este corectă, variată şi de bună calitate. Pentru a îmbunătăţi situaţia sănătăţii în aceste regiuni, este nevoie în primul rând de îmbunătăţirea situaţiei economice a populaţiilor de acolo. Subnutriţia slăbeşte rezistenţa sistemului imunitar, deschide larg uşa de acces afecţiunilor infecţioase şi conferă organismului mult mai puţină putere a de a lupta contra agenţilor patogeni, bolile fiind tocmai de aceea mult mai agresive.“ Sursa: Sharpston, M.J., „Health and the Human Environment,” in Health, Food and Nutrition in Third World Development, Ghosh, PK. editor, prepared under the auspices of the Center for International Development, University of Maryland, and the World Academy of Development and Cooperation, Washington, DC, International Development Resource Book No. 6, Greenword Press, a division of Congressional Information Service Inc., Westport, Conn. USA, 1984, pp. 85 and 80

Evidenţa valabilităţii acestor argumente este atât de mare încât nu cred că mai este cazul să aducem aici noi argumente, citate, studii, etc. Ceea ce ar trebui totuşi să mai vedem în legătură cu acest aspect este felul războinic în care este abordată „Sănătatea“ de către adepţii OMS şi ai medicinei alopate, şi modul cauzal, normal, de abordare a conceptului de sănătate. Iată mai jos ambele concepte, plasate alături într-o sinteză sub formă de tabel:

Abordarea „războinică“  a sănătăţii versus abordarea cauzală a sănătăţii
Abordarea „război contra bolilor“ Abordarea cauzală a sănătăţii
1. Orientare şi filozofie 1. Orientare şi filozofie
Boala este văzută ca o entitate separată de pacient, şi care îl „atacă“ pe acesta; Boala este recunoscută ca un proces reparatoriu al sistemului, inseparabilă de pacient;
Mintea şi trupul sunt separate, fiecare cu bolile ei „personale“ şi cu organe tratate individua, izolat; Mintea şi trupul sunt un tot inseparabil, şi sunt tratate împreună ca fiind o unitate;
Accentul este pus pe etichetarea, izolarea şi „distrugerea“ bolii, respectiv a simptomelor ei; Accentul este pus pe consilidarea energiilor de protecţie şi regenerare a sănătăţii şi pe resursele persoanei respective;
2. Causalitate 2. Causalitate
Cauza este externă pacientului – virus, bacterie, toxine, iar mai nou stress şi mediu încojurător; Cauza este atât internă ca realitate a stilului de viaţă şi a emoţiilor nediferenţiate negative, cât şi externă ca realitate a factorilor debilitativi din natură şi societate, respctiv mediu încojurător;
3. Prevenţie şi terapie 3. Prevenţie şi terapie
Măsuri separate preventive şi curative, de natură artificială; Măsurile de susţinere şi restaurare a sănătăţii depind de atitudinea persoanei;
Accentul este pus pe îndepărtarea sau diminuarea simptomelor; Accentul este pus pe îndepărtarea factorilor negativi din stilul de viaţă, din cel psiho-spiritual al pacientului, prin schimbarea manierei debilitative a nutriţiei, mediului, societăţii şi a condiţiilor politice;
Se bazează pe tehnologie sofisticată inacesibilă pentru persoane private şi costuri pe măsură, şi care include: asistenţă medicală socială, vaccinuri manufacturate, transplant de organe, medicamente, etc.  Aceste procedee şi terapii sunt coroborate cu efecte adverse periculoase. Se bazează pe construirea şi restaurarea sănătăţiiprin proceduri lipsite de pericol, neinvazive, eficace şi necostisitoare. Acestea includ nutriţia adecvată şi de calitate, apa potabilă, plantele medicinale (netoxice), mediu înconjurător natural şi alte măsuri regenerative.
4. Asistenţa medicală 4. Asistenţa medicală
Accentul este pus pe administrarea şi controlul sănătăţii şi al bolii prin managementul exclusiv al medicilor profesionişti care le ştiu pe toate, în timp ce pacientul îl urmează orbeşte pe doctor. Accentul este pus pe informarea şi implicarea responsabilă a oamenilor în înţelegerea şi managementarea propriilor nevoi de sănătate.
Se bazează pe cunoştinţele medicilor „antrenaţi“ special, care deţin cunoştinţe „secrete“ (pe care nu le împărtăşesc pacientului) şi care se bazează pe o „înţelepciune“ nejustificată. Se bazează pe cunoştinţe deosebite şi pe potenţialul inerent al persoanelor particulare, familiei şi comunităţilor. „Vindecătorii locali“ sunt pregătiţi să ofere îngrijire de bază, cuplată cu antrenament în principiile wellness (stării de bine) şi ale îngrijirii de sine.
5. Costuri 5. Costuri
Costurile escalează până la punctul unde nu mai pot fi susţinute şi managementate de către societate. Costurile se reduc până la punctul unde practic devin neglijabile.
6. Cercetare 6. Cercetare
Cercetare bazată pe urmărirea, izolarea şi distrugerea „bolilor“ şi a etităţilor asociate lor. Se concentrază pe o mai bună înţelegere şi adaptare a necesităţilor fundamentale ale vieţii şi sănătăţii.
Absenţa bolilor este considerată a fi rezultatul intervenţiilor tehnico-medicale. Absenţa bolii este recunoscută ca fiind o consecinţă a simbiozei cu legile naturale ale creaţiei.
7. Rezultatele asistenţei medicale 7. Rezultatele asistenţei medicale
Produce un sistem de îngrijire a bolii şi de spaimă faţă de boală. Oamenii învaţă să se teamă, să desconsidere legile naturale şi propriul organism (corp). Produce un sistem de sănătate bazat pe cunoştinţe practice şi prevenţie, încredere şi respect faţă de natură şi faţă de propriul corp.
Oamenii devin în mod nejustificat dependenţi de instituţiile şi autorităţile medicale. Fapt care la rândul său le diminuează respectul de sine şi responsabilitatea morală, deoarece strategiile învăţate de la sistemul medical îi conduce spre resemnare, neajutorare şi lipsă de speranţă. Oamenii dezvoltă şi îşi însuşesc strategii care duc inevitabil la o stare mai bună de sănătate, la o viaţă mai lungă şi mai deplină.

Sursa: Medical Miracle or Masterful Mirage By Dr. Raymond Obomsawin

http://www.alternative-doctor.com/vaccination/obomsawin.html#1%20ref

Proeminentul horticultor britanic Sampson Morgan făcea odată o remarcă extrem de pertinentă şi foarte valabilă în tot ceea ce priveşte sănătatea şi boala oamenilor: „Lungile mele studii şi cercetări m-au convins că boala în sol, plante sau oameni este provocată de condiţii, sprijinite de introducerea otrăvurilor şi a mediului poluat (imperfect) – şi experimentele efectuate mi-au dat satisfacţia de a constata fără dubiu că aceasta este explicaţia naturală şi corectă a bolilor.“

Sursa: Morgan, S., Clean Culture–The New Soil Science, Health Research, Mokelunme Hill, California, USA reprint of 1918 Edition, p. 6

Şi întradevăr, enorm de multe dovezi arată şi certifică faptul că, atât în ţările dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare, „condiţiile de sol“ (stare în care se află solul, deci substratul hrănitor, considerat aici fiind mai ales acela pe şi din care se „hrănesc“ agenţii patogeni) sunt de departe factorul cel mai determinant în privinţa stării de sănătate.

În cercetările sale efectuate cu scopul înţelegerii cauzelor pentru care o populaţie ca Hunza, care până de curând rămăsese esenţialmente liberă de medicină, se bucura de o sănătate şi longevitate remarcabilă, G.T. Wrench concluziona: „Importanţa metodei şi culturii nutriţiei (alimentaţiei) este primară, radicală şi fundamentală în ceea ce priveşte sănătatea. Natura dăruieşte viaţa cu putere, cu capacitate de auto-reînoire, oferind condiţiile corecte şi necesare. Genele nu ştiu nimic despre boli.“ Sursa: Wrench, G.T., The Wheel of Health–The Sources of Long Life and Health Among the Hunza, Shocken Books, New York, 1972 reprint of 1938 Edition, pp. 91 and 107

A.Kalokerinos, medicul şef al Clinicii din Redfern (Sydney, Australia) relatează un interesant experiment efectuat cu vaci din două cirezi diferite. Una dintre cirezi fusese ţinută mai mult timp pe o păşune cu sol re-mineralizat (deci iarbă de foarte bună calitate) după care a fost plasată pe o altă pajuşte alături de o cireadă de vaci bolnave de febră aftoasă. Deşi vacile din cele două cirezi stăteau practic „bot în bot“ niciuna dintre vacile cirezii sănătos hrănite nu s-a infectat, şi aceasta fără să se fi intervenit cu nici un fel de măsură protectivă, inclusiv vreo vaccinare. Imunitate totală!

Şi din lumea insectelor putem obţine informaţii asemănătoare. Se pare că acestea au un sisteme extrem de subtil de detectare a deficitelor minerale şi a dezechilibrlor din plante, astfel încât ele atacă (devoră) doar acele plante care sunt deficitare sau dezechilibrate. Conform imaginilor luate din satelit, se pot vedea în Africa roiuri gigantice de lăcuste, care ignoră mii de kilometrii pătraţi de vegetaţie sănătoasă, după care se năpustesc şi distrug câmpuri cultivate pe soluri sărăcite.  Sursa: Mueller, S., „A Horticulturist Speaks Out on Health,” Health Science, April-May Issue, 1980, p. 28

Toate acestea, plus observaţiile făcute asupra relaţiei dintre microbi şi organismul uman, conduc la o viziune a microrganismelor patogenice ca cenzori naturali, care proliferează doar în „gazdele“ care sunt dezechilibrate şi slăbite psiho-fiziologic de factori ca stress, nutriţie deficitară, toxine din mediul înconjurător, şi nu în ultimul rând de vaccinuri şi amuz de medicamente sisntetizaze chimic.

O altă observaţie extrem de interesantă o face paleopatologul Roy L. Moodie: „Fauna timpurie era lipsită de boli iar marea majoritate a bacteriilor din timpurile preistorice erau inofensive, de natură nepatogenică. Nu se cunosc cazuri de infecţii, tumori, foarte puţine leziuni traumatice sau răniri de orice fel înainte de Devonian. Animalele preistorice erau libere de boli.“ Sursa: Moodie, R.L.,”Paleopathology:  An Introduction to the Study of Ancient Evidences of Disease,” and Moodie, „The Antiquity of Disease,” quoted by Hubbard, R.A., in Historical Perspectives of Health, undated private publication, Professional Health Media Services, Loma Linda, California

Nu este de mirare că cea mai veche carte a culturii iudeo-creştine, Geneza, nu dă nici o informaţie asupra vreunei boli specific umane şi de asemenea nu face referire la condiţii cum ar fi imbecilitatea, orbirea sau alte deformaţii şi malformaţii (concern-itale).

Dacă vom compara un manual asupra bolilor culturilor de plante domestice cu unul asupra bolilor umane, vom rămâne efectiv uimiţi. Corelaţiile şi similitudinil sunt remarcabile: boli de deficienţă, de exces, boli parazitare, virale, provocate de deficit sau insuficienţă de apă, oxigen sau lumină solară, boli asociate cu căldură sau frig, boli induse chimic şi boli degenerative.
Cum au apărut toate aceste boli, şi de unde? Wrench este de părere că: „Ceea ce s-a întâmplat cu omul s-a întâmplat şi cu plantele lui domestice (plantele de cultură). Ştiinţa a efectuat minunate progrese în varietate şi fragmentare, dar în acelaşi timp a scos plantele din condiţia lor tradiţională, de care depindea starea lor de sănătate. Nu este nici un dubiu aici, omul a transformat viaţa plantei conform propriei sale imagini.“ Sursa: Wrench, G.T., The Wheel of Health, pp. 117-118

Medicalizarea lumii şi medicina tradiţională alternativă
„Medicalizarea unei largi părţi a lumii a treia… s-a desfăşurat în contextul distrugerii întregului sistem de filozofii tradiţionale, în numele ştiinţei şi sănătăţii. Actualul model de dependenţă este un produs al acestei evoluţii. Efectul nedorit de dependenţă creat de noua „cultură a pilulelor“ a jucat un rol în crearea şi susţinerea stării de sărăcie în Lumea a Treia. Preţul produselor străine este deseori disproporţionat faţă de puterea de cumpărare a săracului, care astfel cheltuie o mare parte a venitului său pentru o speranţă şi un beneficiu iluzoriu…. folosirea acestor pilule însă neimplicând satisfacerea nevoilor de sănătate ale oamenilor.“

Sursa: Goran Sterky, Dag Hammarskjold Foundation, Uppsala, Sweden.

Unii lideri ai autorităţilor de sănătate, cum ar fi de exemplu Robert Bannerman de la OMS, au semnalat pe bună dreptate că serviciile de sănătate „ortodoxe“ şi „convenţionale“ – care se dorea a fi implementate în ţările lumii a treia – vor rămâne din punct de vedere cultural, alienate, iar economic de neatins. El a mai menţionat şi faptul că în lumea ţărilor dezvoltate, neconcordanţa dintre actualele costuri şi beneficiile aduse de medicina alopată continuă să constituie un motiv de îngrijorare socio-economică şi politică. Sursa: Bannerman, R., „The Role of Traditional Medicine in Primary Health Care,” in Traditional Medicine and Health Care Coverage–A reader for health administrators and practitioners, 1983, edited by Bannerman, R., Burton, J., and Wen-Chieh C., The World Health Organization, Geneva, Switzerland, p.319
Charles Medawar, directorul unui grup de cercetare londonez, Social Audit Ltd., a condus o cercetae exhaustivă asupra practicilor de medicalizare ale lumii a treia. El a relevat următorii factori perturbatori, arătând nevoia de reglare severă a practicilor internaţionale în domeniul farmaceutic:

-majoritatea produselor farmaceutice de pe piaţa mondială sunt produse „neesenţiale şi/sau nedorite“;

-există nenumărate cazuri, foarte bine documentate, asupra practicii de a plasa pe piaţa ţărilor din lumea a treia produse despre care se ştie deja că sunt nesigure, ba chiar periculoase;

-prescrierea excesivă de medicamente rămâne una dintre principalele cauze ale efectelor adverse, iar ne-raportarea efectelor adverse serioase sau cronice este deja o „normă standard“ (chiar şi în sistemul de sănătate britanic, unul dintre cele mai sofisticate în privinţa supravegherii produselor aflate pe piaţă, totuşi „ascunderea“ efectelor adverse ale medicamentelor atinge o cotă de 90-99%);

– informaţiile asupra testelor şi studiilor medicamentelor sunt simpomatic inadecvate (în majoritatea testelor clinice grupul de persoane testate este prea mic iar durata tratamentului prea scurtă pentru a se putea pretinde că aceste medicamente sunt sigure pentru pacienţi);

– informaţiile pentru prescrierea medicamentelor sunt paţiale, nesigure şi incomplecte, iar beneficile aduse de acestea sunt „exagerate sau supra-exagerate“, în timp ce dezavantajele şi posibilele pericole sunt în general subevaluate sau chiar ignorate;

– în marea majoritate a ţărilor (în special în ţările lumii a treia) dreptul pacientului de a cere despăgubiri pentru daunele de sănătate provocate de medicamente este extrem de limitat, dacă nu complect inexistent;

– de regulă, deciziile medicale sunt întodeauna dominate de interese profesionale şi comerciale, de regulă ţinute secret, cu restricţii severe asupra răspunderii publice pentru sistemul medical şi practicieni;

– industria farmaceutică dedică doar 1% din cercetările efectuate pentru medicamente destinate afecţiunilor tipice „ţărilor sărace“, în ciuda faptului că nu există medicamente pentru mai mult de jumătate din afecţiunile specifice ţărilor sărace;

Sursa: Medawar, C., „International Regulation of the Supply and Use ofP harmaceuticals,” in Development Dialogue, Vol. 25, 1985, The Dag Hammarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, p. 16-34:

În concluzie, Medawar prezintă dovezi evidente ale faptului că OMS în „intimă cooperare cu companiile farmaceutice“, îşi diminuează singură eforturile pentru a pune la dispoziţia ţărilor sărace medicamente de care acestea au întradevăr nevoie, pentru afecţiunile specifice sărăciei. Şi totuşi peste 90% dintre produsele farmaceutice aflate pe pieţele din ţările sărace provin din ţările industrializate, şi deci sunt produse care nu acoperă necesarul afecţiunilor specifice sărăciei. Sursa: Sterky, Goran, „Another Development in Pharmaceuticals: An Introduction,” in Development Dialogue, Vol. 2, 1985, The Dag Hanunarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, pp. 5 and 6
Unul dintre exemplele clasice şi între timp deja destul de bine studiat este cazul Indiei. Studiile şi cercetările efectuate de Trisha Greenhalgh asupra a peste 2.400 de pacienţi ne prezintă un tablou infricoşător. Sursa: Greenhalgh, T., „Drug Prescription and Self-Medication In India: An Exploratory Survey,” in Social Science and Medicine, Vol. 25, No. 3, 1987, Pergamon Journals Ltd., Great Britain, pp. 307-316

Medicamentele care sunt cel mai des folosite (prescrise) prezintă un „un înalt risc pentru idiosincrazii fatale“ şi sunt prescrise de doctori pentru afecţiuni minore, obişnuite. Cloramfenicol, barbiturice, steroizi anabolici şi doze mari de estrogen „sunt folosite liber, deseori cu indicaţii bizare şi în dozaje neportivite.“ Un studiu indian oficial arată că anual în India există între 5.000-10.000 de decese cauzate doar de anemia aplastică indusă de cloramfenicol. Doze mari de estrogen-progesteron (EP) deşi conţin avertismente asupra teratogenităţii lor (posibile defecte de naştere, malformaţii congenitale) rămân cele mai ieftine şi mai răspândite teste de graviditate din India!
Medicamente care sunt interzise deja în ţările dezvoltate, datorită pericolelor pe care le reprezintă pentru pacienţi, sunt prescrise şi comercializate în ţările sărace. Iată doar două exemple: Fenilbutazona, care este asociată în Anglia cu decesul mai multor pacienţi decât oricare alt medicament; Clioquinol, implicat într-un mare scandal, ca urmare a faptului că a lăsat infirme mii de persoane (concernul Ciba Geigy, actualmente Novartis).

Greenhalgh arată că industria farmaceutică argumentează prin faptul că „aceste medicamente nu s-au dovedit a fi riscante pentru populţiile din Asia“ (ca şi cum cei de acolo nu ar fi tot oameni ca şi noi, ci un fel de sub-specie umană! Dezgustător, ba chiar criminal!). Şi din păcate rapoartele medicale făcute de medici de acolo indică extrem de rar efectele adverse ale medicamentelor prescrise. Şi chiar dacă cumva astfel de efecte adverse sunt detectate şi descrise, acolo nu există un sistem de raportare a efectelor adverse şi nici un sistem de alertare a medicilor asupra efectelor adverse suspecte în cazul unuia sau altuia dintre aceste produse.

Soluţiile simple sunt ignorate (se doreşte a fi ignorate). De exemplu, 30% dintre decesele infantile din India se datorează diareei, dar în 90% dintre aceste cazuri rehidratarea orală este ignorată de practicienii şi medicii de acolo. Milioane de indieni au deficit de vitamia A (realitate binecunoscută), fapt datorită căruia circa 30.000 de copii orbesc anual în India, deşi un fruct proaspăt de Mango conferă unui copil un aport de vitamina A pentru mai multe săptămâni, şi costă cu mult mai puţin decât o sticlă cu sirop cu vitamine.“ Oameni care sunt prea săraci să-şi cumpere orez, sunt făcuţi să creadă orbeşte (prostiţi este de fapt cuvântul potrivit!) că pentru fiecare tuse le trebuie un medicament contra tusei, antibiotic pentru fiecare faringită, şi tranchilizante pentru rezolvarea problemelor zilnice.“ Sursa: Greenhalgh, T., „Drug Prescription and Self-Medication In India: An Exploratory Survey,” in Social Science and Medicine, Vol. 25, No. 3, 1987, Pergamon Journals Ltd., Great Britain, pp. 307-316
Mira Shiva, coordonatoarea „Voluntary Health Association of India“, criticând marginalizarea soluţiilor alternative de sănătate şi creşterea rapidă a influenţei complexului medico-industrial, spune:

„Soluţiile simple de sănătate, ca de exemplu o schimbare în dietă, masaje simple, remedii de casă şi plantele medicinale, care sunt astăzi ca şi în trecut relevante, au fost treptat excluse din schma „îngrijirii sănătăţii“, deoarece se asumă „superioritatea“  medicamentaţiei moderne pentru orice fel de problemă, mare sau mică. Această pretenţie „ştiinţifică“ nu a fost certificată prin compararea medicamentelor cu soluţiile terapiilor alternative, în termeni de eficacitate, siguranţă, interacţiune a medicamentelor, costuri, acceptabilitate şi disponibilitate. Conceptul universalizării soluţiilor medicinei famaceutice, neţinând cont de statutul nutriţional şi de sănătatea pacienţilor din zonele defavorizate, este iraţional, şi indică o nesănătoasă infiltrare a producătorilor din ţările dezvoltate, care transferă în India tehnologii şi produse bazate pe mituri.“

Sursa: Shiva, M., „Towards a Healthy Use of Pharmaceuticals–An Indian Perspective,” in Development Dialogue, Vol. 25, 1985, The Dag Hammarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, pp. 69-72
Soluţiile medicinei alternative

„Experienţa umană milenară în privinţa folosirii plantelor medicinale a acumulat un volum de circa 20.000 de plante al căror aport la susţinerea sănătăţii populaţiilor din majoritatea regiunilor lumii este indiscutabil.“ Phillipson şi Anderson de la Şcoala de farmacologie din Londra;

Sursa: Phillipson, J. David, and Anderson, L., „Etlmopharinocology and Western Medicine,” in Journal of harmocolo Vol. 25, 1989, Elsevier Scientific Publishers Ireland Ltd., pp. 61 and 65).

Doar că aceste plante nu pot fi patentate, deci nu aduc profit concernelor farma. Astfel că, începând cu secolul trecut, mai întâi în ţările dezvoltate, treptat însă şi în cele sărace, medicina alopată a eliminat de pe piaţă şi din conşiinţa publică aceste soluţii naturale. La ora actuală 75% dintre toate produsele farmaceutice sunt produse sintetizate strict chimic, industrial, şi care aduc cu sine o multitudine de efecte adverse şi de intoxicări cu tot felul de substanţe străine organismului uman şi apartenenţei acestuia la natură. Sursa: aceeaşi ca precedenta;

Aşa cum arată Smet(Royal Dutch Association for the Advancement of Pharmacy, the Hague, Netherlands) şi Rivier (Institute of Legal Medicine–The University of Lausanne, Switzerland), sugerarea ideii predominante conform căreia plantele medicinale au o valoare marginală este bazată pe un „verdict economic mai degrabă decât pe o judecată ştiinţifică echilibrată şi fundamentată“.

Sursa: de Smet, P., and Rivier, L., „A General Outlook on Ethnopharmocology,” in Journal of Ethnopharmocology, Vol. 25, 1989, Elsevier Scientific Publishers Ireland Ltd., pp. 130 and 131
Labadie, care a condus ample studii şi cercetări asupra plantelor medicinale tradiţionale la State University of Utrecht din Olanda, confirmă că „în general acest domeniu este foarte anemic cercetat, neexistând o cercetare relevantă pe plan internaţional în direcţia medicamentelor tradiţionale…“

Sursa: Labadic, R., „Problems and Possibilities in the Use of Traditional Drugs,” plenary lecture presented at the Second International Congress on Traditional Asian Medicine, September, 1984, Surabay, Indonesia
În ultimul timp însă se observă o creştere din ce în ce mai mare a interesului asupra plantelor medicinale, şi aceasta în mod deosebit în ţările dezvoltate, ca urmare a insuceselor cronice ale medicinei alopate, precum şi ca firească conseciţă a exploziei de preţuri provocată de industria farmaceutică. (Aici aş mai aduăuga şi repetatele „cacealmale“ din ultimele  decenii în ceea ce priveşte „înfiinţarea de pandemii“ tip gripa aviară sau gripa pocină).

Farmaco-biologul Anna de Pasguale de la University of Messina afirmă într-un studiu istoric referior la medicina pe bază de plante, pe care ea o numeşte „Cea mai veche ştiinţă modernă“: „ Reexaminarea naturii în căutarea unor noi terapii a dus la rezultate remarcabile. Studiul vechilor medicamente, care căzuseră în desuetitudine, a condus la redescoperirea unor terapii folosite de mii de ani (etnofarmacologie) şi care au fost precursoarele ştiinţei medicale. Aceste medicamente tradiţionale sunt încă vii şi îşi au locul lor propriu în viitorul omenirii. Ele constituie baza de plecare pentru noi cercetări şi pentru dezvoltarea de noi medicamente, mai eficiente şi mai sigure.“

Sursa: de Pasquale, „Pharmacognosy,” pp. 13 and 16
Doar un exeplu notabil din ultimul timp este re-descoperirea plantei Catharanthus roseus de către medicina vestică, plantă din care se exrage un preparat ce asigură o recuperare de 80% în cazurile de leucemie la copii!

Medicul Pradit Tongyus, directorul Centrului pentru sănătate, nutriţie şi igienă sanitară din Thailanda, explică de ce anume a fost inspirat să iniţieze un program special în care sunt studiate şi folosite plantele medicinale tradiţionale. Propriul să fiu s-a îmbolnăvit de o serioasă infecţie urinară, care nu a răspuns la nici un antibiotic timp de 10 zile, în cadrul unui tratament în spital. După ce Pradit s-a „adresat“ medicinei tradiţionale, a folosit o plantă thailandeză care, în doar 10 ore, a anulat toate simptomele bolii iar copilul s-a vindecat complect.

De atunci Pradit consacră o mare parte a timpului săi descrierii, folosirii şi studierii plantelor medicinale din tradiţia thailandeză, plante care s-au dovedit a nu fi toxice şi foarte eficiente în remedierea unor afecţiuni cum ar fi arsuri, herpes simplex, muşcături de şarpe sau scorpion, pietre la rinichi, ulceraţii şi hipertensiune. Astfel de mărturii şi dovezi ale utilităţii şi eficacităţii plantelor medicinale există peste tot în lume, în toate culturile şi tradiţiile.

Unul dintre argumentele pe care le folosesc adversarii medicinei tradiţionale şi a folosirii plantelor medicinale este acela că plantele ar trebui mai întâi studiate şi cercetate contra eventualelor pericole.  Dacă ne gândim însă la sutele de dovezi de studii măsluite, falsificate, modificate, făcute la repezeală sau cu parametrii care să favorizeze un anumit rezultat, studii făcute de industria farmaceutică, ne întrebăm foarte serios cu ce drept revendică unii aceste argumente. Iar principala problemă aici este, şi acest lucru îl cunosc şi îl speculează aceşti „unii“, cine anume va face investiţia financiară necesară unor astfel de studii. Politicienii din guverne, care sunt mituiţi de concernele farma, sau concernele farma înşişi, care nu vor putea patenta usturoiul sau varza, şi deci nu vor putea recupera investiţi cu profit?

Dacă ne gândim la adevărul certificat istoric că o serie de plante medicinale sunt folosit de sute, ba chiar de mii de ani, pentru vindecarea unor afecţiuni, oare ce dovadă mai bună şi studiu de mai lungă durată şi cu mai mulţi participanţi la el s-ar putea pretinde?

Sursa: de Smet, P., and Rivier, L., „A General Outlook on Ethnopharmacology.” pp. 135 and 136

Două teorii ale afecţiunilor infecţioase –  două puncte de vedere diferite
Teoria bacterian-virală Teoria celular/ecologică
Boala pătrunde în organism venind din afara lui Sensibilitatea faţă de boală şi îmbolnăvirea provin din condiţiile din organism şi din celulele acestuia.
Ca şi cauză primară a bolilor, microorganismele sunt în general considerate ca fiind vicioase, şi în concluzie trebuiesc distruse. Microorganismele sunt primordial organisme vii endogene şi au funcţia normală de a asista viaţa, susţinând si/sau procesele metabolice
Aspectul şi funcţa microorganismelor specifice este permanent aceaşi. Aspectul şi funcţia microorganismelor este dependentă de schimbările patogenice atunci când oeganismul gază este slăbit sau afectat, afectare care poate fi indusă mecanic, biochimic sau emoţional.
Fiecare boală este asociată cu un microorganism particular. Fiecare boală este asociată cu factori şi condiţii particulare.
Microorganismele sunt agenţii cauzali primari. Micoorganismele devin patogenice, deci asociate cu bolile, doar când integritatea sănătăţii şi a corpului este deteriorată. De aceea, integritatea psiho-fizică este de primă importanţă, ea constituind factorul cheie în prevenţie sau în remedierea bolilor umane în toate formele.
Bolile sunt inevitabile şi pot lovi pe oricine, oricând. Bolile apar datorită violării persistente a legilor naturii şi sunt corelate cu condiţiile nesănătoase.
Pentru a preveni şi vindeca bolile, este necesară ducerea unui război contra microorganismelor patogene (folosind arsenalul toxic antipatogenic) care distrug sănătatea complexului minte-corp. Pentru a preveni sau vindeca toate formele de boală, trebuie să ne asigurăm că sunt îndeplinite necesităţile primare de sănătate, care includ respecatea sistematică a legilor naturii psihice, fiziologice şi spirituale.

Concluzii

Concluziile de mai jos au fost prezentate de Dag Hammarskjold Foundation in Uppsala, Suedia, într-un seminar din 1985 care purta titul „Another Development in Pharmaceuticals“ (O altă evoluţie în farmaceutică):

1-Industria farmaceutică a evoluat şi a fost susţinută, în parte, prin încurajarea viziunii conform căreia problemele de sănătate ale oamenilor sunt soluţionabile doar prin metode tehnologice. O „cultură a pilulei“ poate fie pe termen scurt în avantajul economic al industriei, dar în orice caz subminează interesul vital pe termen lung de a obţine o dezvoltare a sănătăţii autohtonă şi independentă;

2-Poate mai important decât natura actuală a remediilor tradiţionale este perceperea holistică a naturii bolii şi a procesului de vindecare. Această viziune conduce către folosirea terapiilor care susţin procesul de vindecare prin tratarea întregii fiinţe, în loc să se axeze pe ţintirea asupra unor anumite simptome;
3-Politica şi practica medicală trebuie să fie „ecologică“, respectiv să nu polueze inutil corpul pacientului cu toxine chimice. Piaţa farmaceutică ar trebui restructurată cu programe şi terapii pentru o „mai bună sănătate“. Criza poate fi soluţionată doar prin schimbarea fundamentală atât în mentalitatea activiştilor din domeniul sănătăţii, cât şi prin schimbarea mentalităţii comunităţilor, care sunt seduse de credinţa că fiecare „boală poate fi rezolvată cu o pilulă“.

4-Atât mistica monopolului profesional al expertizei cât şi corporaţiile monopoliste tehnologice transnaţionale trebuiesc desfiinţate. Medicina trebuie să devină „indigenă“, derivată în primul rând din cultura, umanismul şi resursele materiale disponibile ale fiecărei societăţi.

5-Există o prea mare tendinţă de a distruge medicina tradiţională ca fiind neştiinţifică şi superstiţioasă, în ciuda faptului că formele medicinei tradiţionale obţin mai bune rezultate decât acelea ce pot fi obţinute prin folosirea medicamentelor moderne.

Sursa: Dag Hanimarskkiold Seminar on Another Development in Pharmaceuticals, June 3-6, 1985, „Summary Conclusions,” in Develoment Dialogue, Vol. 2, 1985, The Dage Hanunarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, pp. 130-143

De asemenea mai vezi şi:

-Akerele, O., (The World Health Organization), „The Best of Both Worlds: Bringing Traditional Medicine Up-To-Date,” Social Science and Medicine, Vol. 24, No. 2, 1987, pp. 177-181

-van der Geest, S., (University of Amsterdam), „Pharmaceuticals in the Third World: The Local Perspective,” in Social Science and Medicine, Vol. 25, No. 3, 1987, pp. 373-376

-„Kyerematen, G., and Ogunlana, E., (University of Uppsala Biomedical Centre), „An Integrated Approach to the Pharmacological Evaluation of Traditional Materia Medica,” Journal of Ethnopharmacology, Vol. 20, 1987, pp. 191-207

-Huizer, G., „Indigenous Healers and Western Dominance: Challenge for Social Scientists?,” Social Compass, XXXIV/4, 1987, pp. 415-436

-Quah, S., Editor, The Triumph of Practicality–Tradition and Modernity in Health Care Utilization in Selected Asian Countries, Social Issues in Southeast Asia Programme, Institute of Southeast Asian Studies, Singapore, 1989

-Leslie, C., Editor, Asian Medical Systems: A Comparative Study, University of California Press, Berkely, California, USA, 1977

-Ademuwagun, Z., et at, Editors, (representing the universities of Ibadan, Tennessee, and Iowa State), African Therapeutic Systems, (African Studies Association, Brandeis University, Waltham, Mass., USA, Crossroads Press, 1979

CITEŞTE ŞI DĂ MAI DEPARTE

Qui bono (www.quibono.wordpress.com)

Anunțuri

Un răspuns to “Binecuvântare sau Dezastru – Minune medicală sau Fata Morgana?”

  1. […] Bono:  Binecuvântare sau Dezastru – Minune medicală sau Fata Morgana? În anul 1983, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat „Programul lărgit de […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: